CulturăSpații culturale

Spații culturale nr. 90 (13)

REVISTE LITERARE

A c o l a d a, Anul XVII, nr. 7-8 (188-189), iulie-august 2023, Satu Mare. Eseurile și comentariile sunt realizate C. D. Zeletin, O bancă merovingiană și călătoria ei, sau a motivelor ei, prin veacuri, până în Țările Române (II), Ștefan Ion Ghilimescu, Ultimele proiecte literare ale lui Caragiale-tatăl date la refec, Constantin Trandafir, Ion Vinea între sensibilitate și intelect (I) Magda Ursache, Ce oră o fi dincolo? Constantin Călin, Întoarceri la Alecsandri (7), Isabela Vasiliu-Scraba, Noul Frankenstein și unificarea gândirii prin Chat GPT (III), Mircea Popa, Istoriile de presă ca istorii literare și culturale (II), Ion C. Pena, Exclusivismul rasei și culturii germane (din 1933), Pavel Șușară, Dalina Bădescu și Fire(le) memoriei. Critica literară este făcută de Gheorghe Grigurcu (Olimpiu Nușfelean, Om în mers), Tudorel Urian (Petru Ilieșu, Despre sunetul bătăii de inimă), Zenovie Cârlugea (Mircea Bârsilă, Vise, reverii, vedenii), Daniel Marian (Nichita Danilov, Și Dumnezeu a fost țărână, Luiza Cala, Sunt o callatiană, Doina Rândunica Anton, În ce mă privește…, Corina Dașoveanu, o joi 4, Violeta Pintea, Otrava), Daniel Mariș Ionel Bota (Nicolae Preda, Singur ca un vers, Dan Drăgoi, Cireșe amare), Valeria Manta Tăicuțu (Mihai Barbu, Cartierul Evidențiaților). Din Spuma zilelor și nopților de lectură (Literatura ca industrie forestieră) și din Jurnal („Primele zile de septembrie”) ne oferă pagini Dumitru Augustin Doman, respectiv, Gheorghe Grigurcu. Poezia este semnată de Virgil Diaconu, Cătălina Soare-Hűll, Ecaterina Petrescu Botoncea, Lucia Negoiță, poeți coreeni (versiune în limba română; Olimpia Iacob), parodie, de Lucian Perța, proză, de Adrian Țion, Dan Marius Cosma și pamflet, de Florica Bud.


Actualitatea literară
, Anul XII, nr. 125, iulie-august 2023, Lugoj. Eseurile sunt realizate de Nicolae Silade, Despre Itaca, Everest și alte înălțimi spirituale (editorial), Remus V. Giorgioni, La Judecata de Apoi a poeților și Bătrânul cu ochii albaștri ca marea (elegie pentru Petru), Cornel Ungureanu, Trepte. Un itinerar în căutarea lui Mircea Eliade, Radu Ciobanu, Între biografie și romanțare (George Cornilă, Hasdeu. Duhuri), Adrian Dinu Rachieru, Dumitru Țepeneag, un „onirograf” (III), Ionel Bota, Poezia Anei Blandiana. O etapă, Constantin Stancu, Cartea vieții… și poezia magică… (Ion Popescu-Brădiceni), Gheorghe Secheșan, Simboluri esențiale în poemul Luceafărul, de Mihai Eminescu. Din sfera mea venii cu greu (6), Magda Ursache, Stare de frunză, stare de măr, Vasile Proca, Mircea Popovici, ultimul „mohican” al generației pierdute. Interviurile revistei sunt realizate de George Motroc cu Cornel Ungureanu și Vasile Proca cu Mircea Popovici. Critică literară fac: Romeo Aurelian Ilie (Ana Săndulescu, La topirea ghețarilor, Ionuța-Natalia Iorga, Fetița de lemn), Constantin Cubleșan (Paulina Popa, Luna și Eu), Adrian Țion (Marius Țion, Prin lanurile înserării), Ionel Bota (Nicolae Preda, Singur ca un vers), Emilia Stajila (Veronica Balaj, Rotirea neamurilor). Printre cărțile venite la Gheorghe Secheșan, aflăm, pe: Horia Bădescu, Dinaintea ta merge tăcerea, Menuț Maximinian, Copilul de apă/ Bimbo dʼacqua, Kocsis Francisko, Fii bun și când ceri un strop de apă și Ioan Matiuț, Contraatacul de panică. Poezia este semnată de Nicolae Silade, Valeria Coțofană, Alex Hihyed, Ofelia Prodan, Arthur Rimbaud (traducere: Nicolae Mușa, Pauline Kirk (prezentare și traducere: Valentina-Monica Barba), proza, de Ovidiu Bufnilă, Dan Florița-Seracin.


a n t a r e s
, Anul XXV, nr.300-301-302, aprilie-mai-iunie 2023, Galați-Brăila. Ediția este deschisă de articolul lui Mihai Eminescu, Argumentul de căpetenie (1878). Este urmat de eseurile și comentariile realizate de Dan Grădinaru, M. Kogălniceanu, un portret (5), Vasile Leonte, Un… imperfect solubil, Vasile Datcu, În concluzie, credo quia absurdum…, Ionel Cândea, Ceva despre Hariclea Darclée, la 163 de ani de la naștere, Viorel Coman, Patimile lui Nick Nemer, Mirela Gheorghe, La răscruce de visuri: Alexandru Philippide, Floarea din prăpastie (1942), Andrei Breabăn, Sărbători pascale de neuitat, Valentin Popa, Distinse doamne în agora literară. Proiect memorialistic la Elena Dumitrescu-Nentwig și Ispita generalizărilor la Nicolae Grigore-Mărășanu, Liviu Chifane, O lectură postcolonială a romanului, Europolis de Jean Bart, Cornel Simion Galben, O miscellanea bacoviană, Cristinel Munteanu, „Lumea nu e a cui o străbate cu piciorul…” (Comentarii despre Cugetările lui Nicolae Iorga), Florentina Gümüs, Femeia străină în Madona cu Haină de Blană de Sabahattin Ali, Constantin Gherghinoiu, Istrati și a șaptea artă, Aberfeld din Brăila și Școala și ofertele preamultului. Critica literară este făcută de Octavian Mihalcea (Costinel Petrache, Pierdut în timp), Ghiță Nazare (Constantin Gumann, Perechea Alfa), Valeria Manta Tăicuțu (Codruța Perșa, Danob), Valentina Teclici (Violeta Ionescu, Misterele Galaților 2 – Hotel Metropol), Titi Damian (Daniela-Olguța Iordache, O sută de semne de grație), Adriana Bănică Petre (Adrian Victor Vank, Aurora). Poezia este semnată de Gabriela Mistral (traducere de Paul Alexandru Georgescu), Edith Sodergran (traducere de Veronica Porumbacu), Alexandru Philippide, Emily Dickinson (traducere de Margareta Sterian), Wislawa Szymborska (traducere de Doru Cosmin Radu), Octavian Mihalcea, Corneliu Antoniu (inedite), Paul Celan (traducere de Maria Banuș), Ana-Maria Dan, Saint-John Perse (traducere de Aurel Rău), Ionica Bandrabur, Spiridon Popescu, Nuța Crăciun (cu o prezentare de A.S. Pop) și proză scurtă, de Corneliu Antoniu.


A R C A
, nr.3 (372), 2023, Arad. Poezia este semnată de Ioan Moldovan, Liviu Georgescu, Iannis Ritsos (traducere: Liviu Franga), Giuliano Ladolfi (traducere: Sonia Elvireanu) și proza, de Emilia Poenaru Moldovan. Critica literară este făcută de Vasile Dan (Ion Mureșan, Introducere în Poezie, Beke Sándor, Florile sufletului), Felix Nicolau (Varujan Vosganian, Neîndemânatic de viu, Adriana Nicolăiță, Mâna nevăzută), Radu Ciobanu (Exploratorii existenței), Lucia Cuciureanu (Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Pas de deux, Eugen Bunaru, Ora inexistentă), Romulus Bucur (Judith Mészáros, Îngeriada, Ioana Ieronim, Zoom), Dumitru Mărcuș (Florea Lucaci, Spiritul ludic și rațiunea filosofică), Florin Ardelean (Bogdan Boeru, Benedictiana), Elina Adam (Andrea H. Hedeș, Marea e frumoasă ca tine), Ionel Costin (Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Pas de deux), Carmen Neamțu (Diana Dobrița Bîlea, Fata cu ochii de lună), Doina Adriana Nicolăiță (Sonia Elvireanu, Însoriri în sâmburele liniștii, Camelia Chifor, Învecuiri înnisipate), Gheorghe Lazea (Ovidiu Someșan, Moara cu noroc. Între istorie și geografie), Alexandru Moraru (Dana Gheorghiu, Colonada), Ildiko Șerban (Costel Stancu, Sanatoriul de boli necunoscute), Ioan Matiuț (Eugenia Crainic, Oameni cari m-au trăit), Diana Uscoiu (Șerban Axinte, Scrâșnetul dinților). Eseurile sunt realizate de Victor Neumann, Teoria și practica istorică. Despre opera lui Reinhart Koselleck, Cosmin Victor Lotreanu, „La Domenica delle scape”/ „Duminica măturilor”, Diana Serghiuță, Cunoaște-mi șerpii, Călin Chendea, Busola inimii, Iulian Negrilă, Serafim Duicu (1938-1996).


ARGEȘ
, Anul XXIII (LVII), nr.8(494), august 2023. Remarcăm: textele aforistice scrise de Leonid Dragomir, Solilocvii (II), Calinic Argeșeanul, Din frumusețile lumii văzute și Gheorghe Grigurcu, „Când termin un caiet”, eseurile, studiile și varia realizate de Ioan Marchiș, Memoria atavică, Octavian Soviany, Anatolida, Dumitru Ungureanu, Getopitecul, Radu Aldulescu, Starea romanului, Arthur Suciu, Noi aventuri, Dan Ciachir, Pagini de jurnal, Sorin Antohi, Idei și zile, Nicolae Turcan, Dincolo de suprafața suportabilă a morții, Horia Vicențiu Pătrașcu, Admiterea la Drept, Mircea Bârsilă, Poezia Martei Petreu, Iudita Dodu Ieremia, Corect/ Incorect, Tristețile lui Săndel, Dimitris Kanellopoulos, De la o Antologie la Alta, Cosmin Victor Lotreanu, Cea mai frumoasă voce de la Soare-Apune (I), Cristian Cocea, Eugen Barbu, ezotericul, David Ilina, Mirări și gânduri (răzlețe) despre om, Ninel Ganea, O moarte care nu dovedește nimic, Vlad Alui Gheorghe, Regina tristeții, critica literară făcută de Nicolae Oprea, (Diana Turconi, Eu sunt ținta, 18 iulie1992 – 14 septembrie 1993, Snagov – Spitalul Elias), Sorin Lavric (Aurel C. Popovici, Naționalism sau democrație. O critică a civilizației moderne), Daniel Cristea-Enache (Emil Iulian Sude, Rapsodiile unui gelos), Daniel Marian (Letiția Florentina Brătulescu, File de legende muscelene), Ștefan Vida Marinescu (Al. Th. Ionescu, Un om care te obliga să gândești), Mihai Barbu, Acasă la Rebreanu. Fata lui Ion al Glanetașului din Prislop, la 88 de ani, a fost extrem de generoasă: „Mă, hai și ie carul și fă cu el ce vrei tu!”. Jean Dumitrașcu este în dialog cu Ion Dur. Poezia este semnată de Leo Butnaru, Ioan Vasiu, Alexandru Mărchidan, Nicoleta Popa, Nicolae Nistor, Ralph Waldo Emerson (traducere și prezentare de Pricopie Clonțea), Eufemia Griffo și Ana Drobot (traduceri de Mona Iordan, pagină realizată de Florin Golban), iar proza, de Dumitru Augustin Doman, Nicolae Baltă.


Ateneu
, Anul 60 (serie nouă), nr. 646, iulie-august 2023, Bacău. Eseurile, comentarii și consemnările sunt realizate de Al. Ioanid, Fragmentarium, Redacția, Zilele Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău, Artiști și scriitori băcăuani prezenți peste hotare și Două expoziții la galeriile filialei Bacău a Artiștilor Plastici, Petruș Andrei, Scriitorii Oana-Mihaela Savin și Viorel Savin – afinități și afectivități elective, Dan Perșa, Manolescu și Urmuz și O nouă antologie Talpalaru, Carmen Mihalache, Să-ți privești orașul ca pe o ființă, Marius Manta, Constantin Călin – „Întoarceri la Alecsandri. Fragmentarium”, Open Air Blues in the Garden 2023, „Alegria” un regal Dumitru Macovei și interviu cu balerina Elena Manuela Giuverdea, Ioan Dănilă, Bacăul (pre)primar (XV), După plecare… Despre cronicari, Fonetica pentru definitivat (XV), Revista presei, în post-scriptum, „Viața băcăuană”, borna 500, Nu doar un festival, Valea Zeletinului, în… ramă, Iulian Bucur, Această inaderență ideologică la limpede – Daniela Grapă, Elena Ciobanu, Această persoană nu există, Violeta Savu, Poezia regizorului Abbas Kiarostami, Mircea Moț, Pieziș, Daniel-Ștefan Pocovnicu, Basic romanian, Vasile Spiridon, Praguri existențiale, Petru Zugun, Un ecou evanghelic în testamentul-epitaf al lui Anton Pann, Adrian-Florin Moisă, Festivalul Județean de Folclor și Târgul Meșterilor Populari, Paraschiva Buciumanu, Un militant pentru umanitate – Constantin Țoiu, Nicoleta Popa Blanariu, Patos, haos și Danaos, Elena Bălășanu, Ierbar sau tainele naturii (re)descoperite, Gheorghe Iorga, Arthur Rimbaud. Fețele mitului, Dan Petrușcă, Despre moarte, numai de bine, Ion Fercu, Un arheolog al spiritului și Prejudecățile: infern și provocare și băcăuane – Dumitru Macovei și Festivalul Național de Coregrafie și Folclor „Petre Vlase”, Ștefan Radu Locul de unde a început Istoria. Critica literară este făcută de Adrian Jicu (Marius Chivu, Trei săptămâni în Atlas și Voicu Bojan, Via Transilvanica), Constantin Gherasim (Mihnea Măruță, Identitatea virtuală), Gabriela Gîrmacea (Corina Oproae, O mie și una de morți), Cristina Pașcanu (Ligia Pârvulescu, Intracranian), Adrian Lesenciuc (Robert Șerban, Învederatul), Elena-Brândușa Steiciuc (Stelian Tănase, Negustorul de antichități), Ionel Savitescu (Arthur Schopenhauer, Parega și paralipomena). Poezia e semnată de Tatiana Ernuțeanu, Nora Isac, Liviu Franga, Marcel Mureșeanu, iar proza, de Constantin Gherasim.


Bucovina literară
, serie nouă, anul XXXIV, nr. 4-5-6 (386-387-388)/ 2023, Suceava. Poezia este scrisă de Ioan Pintea (autograf), Marcel Mureșeanu, Nicolae Coande, Doru Mihai Mateiciuc, Dan Bogdan Hanu, Ana Paraschivescu, Carmen Secere, Larisa Babalean, proza, de Constantin Abăluță, teatru, de Nicolae Havriliuc, Irina-Elena Moloce-Sbera, aforisme, de Gheorghe Grigurcu. Interviul lui George Motroc este cu Adrian Dinu Rachieru. Critică literară fac: Ioan Holban (Mircea Popovici. O sută de ani de la naștere), Theodor Codreanu (Valentin Talpalaru, Ghemuit într-un sâmbure – antologie), Savu Popa (Costel Stancu, Noaptea creioanelor lungi), Romeo Aurelian Ilie (Bogdan Boeru, Benedictiana), Adrian Dinu Rachieru (Ion Horea, un „suflet vechi”), Gheorghe Lăzărescu (Ștefan Nicolae, Tăcerea de sub pleoape), Aureliu Goci (Virgil Diaconu, Sufletul peregrin). Comentariile, eseurile, evenimentele sunt realizate/ comentate de Alexandru Ovidiu Vintilă, Emil Brumaru, omenesc, prea omenesc, Matei Vișniec, Despre lunatici, gură-cască și clovni Adrian Alui Gheorghe, Jurnal de campanie, Liviu Papuc, Scrisori regăsite (X), Octavian Soviany, Liviu G. Stan, Scaunul electric al memoriei, Victor Teișanu, Matei Vișniec sau descrierea labirintului uman, Paraschiva Pițu, Cine este Moses Rosenkranz, Nicolae Cârlan, O personalitate autentică a culturii bucovinene, Vasile Macoviciuc, Eminescu despre „nestabilitate” la români și patologia moravurilor publice, Niadi-Corina Cernica, Legende uitate, Doina Cernica, Paștinele celeste ale pictorului Horea Paștina, Iraclie Porumbescu cinstit în Sucevița natală, Scrierile Părintelui Iraclie Porumbescu, ITLR, o lucrare monumentală de sorginte suceveană, universitară, Leo Butnaru, Poveste scrisă pe aripi de zmeie, Marius Chelaru, „Din Kyoto, spre inima Japoniei (XX), Liviu Ofileanu, Pagini de jurnal (IV), Felix Nicolau, Cultura, teoria, absurdul și umanismul liberal.


Bucureștiul literar și artistic
, anul XIII, nr. 8-9 (143-144), august-septembrie 2023. Editorialul, Pragmatism + ignoranță = analfabetism de tip nou, aparține lui Florentin Popescu. Eseurile și alte articole sunt realizate de Magda Ursache, Abyssus abissum invocat, Ion Haineș, sentimentul de acasă la scriitorii români (I), Titus Vîjeu, Nikolai Kantchev, Dan Puric, Stația de tren, Nicolae Cabel, Memoria, ca o capcană (XXIV), Dalia Bialkovski, „Grupul celor patru”, Radu Adrian, File de istorie (VI). Extragerea pietrei din carieră și și transportarea ei, Vasile Szolga, Ion cel cu capul tare, Firiță Carp, Timp împreună, Marian Nencescu, Taps, Ion Andreiță, Mihnea Dragomir, Filoteea Barbu Stoian, Prietenia noastră cu poetul Ion Brad. Florentin Popescu alege, dintre seniorii literaturii noastre pentru dialog pe Crina Decusară-Bocșan. Critica literară este făcută de Florentin Popescu (Ștefan Dimitriu, Confruntarea cu Sfinxul), Radu Vida (Eugen Barz, La capătul versului, Corina Oproae, Intermitențe), Titus Vîjeu (Ion Andreiță, Banii miresei), Mihai Botez (Adrian Lungu, Labirintul), Ioan N. Roșca (Iulian Chivu, Indezirabil). Poezia este semnată de Ioan Mazilu Crângașu, Victor Eftimiu, Nikolai Kantchev (traducere de Titus Vîjeu), George Voica, Lucian Mănăilescu, Mariana Codrean, epigrame, de I.Gr. Periețeanu, (Narcis), Vasile Gabrea, Constantin Râuleț, Ion I. Pavelescu, Tudor Măinescu, Al.O. Teodoreanu (Păstorel), Aurelian Păunescu, Nicolae Crevedia, Octav Sargețiu, George Caranfil, Alexandru Clenciu, proza, de Cezar Petrescu, Anna Brâncoveanu de Noailles, Alexandru Cazaban. În Atelierul Artelor vizuale, pe ultima pagină expune Dalia Bialcovski, cu o scurtă apreciere critică de Carmen Anton Martin.


Cadran cultural
, Anul VI, nr. 4 (32), iulie-august 2023, Bacău. Redacția revistei remarcă evenimentele: Festivalul Național de Coregrafie și Folclor Petre Vlase, ediția I, 28-29 iunie 2023 Bacău, Marius Manta a primit Premiul și Medalia Eminescu Teiul de Aur și Zilele Bibliotecii C. Sturdza. Interviul consemnat de Cornel Simion Galben este cu managerul Ansamblului Folcloric Busuiocul, Liliana Maria Vlase. Poezia din acest număr este semnată de Ion Fercu, Mara Paraschiv, Val Mănescu, Silvia Miler, Dumitru Ichim, iar proza, de Mariana Bendou. Eseurile, evocările și diverse sunt realizate de Cornel Galben, Petrică Vlase și Ansamblul Busuiocul, Tribuna laureaților: Ansamblul Busuiocul – 1973 – 2023, Poeta Silvia Miler, Centenar Constantin Zavati, Gânduri la ceas aniversar transmit: Niculina Stoican, Ionel Garoafă și Matilda, George Ilașcu, Petrică Vlase – contribuții la cunoașterea și valorificarea jocurilor populare băcăuane, Ion Dinvale, Similitudini, conexiuni, interferențe, Ștefan Munteanu, George Popa despre sublimul eminescian (I), Constantin Călin, Scrisori din anii ʼ80 , Dan Sandu, Cântec de prieten – Primul autograf – Poetului Radu Cange, Ecaterina Țarălungă, Rolul Mării Negre în istoriografia lui Dimitrie Cantemir, C. Hanganu, Întoarceri la Alecsandri, Toponomast, Târgu-Ocna, Târgu Ocna sau altă variantă? C. S. G. prezintă Reviste de azi: Luminile locului și Viața băcăuană. Critica literară este făcută de Grigore Codrescu (Yukio Mishima, Templul zorilor) și Constantin Juncu (Constantin Călin, Întoarceri la Alecsandri – fragmentarium).


Cafeneaua literară
, Anul XXI, nr. 8/246, august, 2023, Pitești. Liliana Finta, Am ales piesa Harry Potter and Cursed Child (corespondență din Londra), iar Ion Simuț, simptomatic, ne propune Un surâs în plină vară. Remarcăm apoi eseurile realizate de Jean Dumitrașcu, Generația ʼ60 – generația socialismului. Ion Horea, pillatianul leninist (ep. 25), Irina Airinei, „Istoria noastră e pe sfârșite și personajul, iată, nu mai apare!” (In memorial Ancelin Roseti), Ionel Bota, Despre lirica lui Codruț Radi, Iulian Chivu, Un jurnal al tristeții, al iubirii și al devoțiunii (Anișoara-Violeta Câra: Memento vivere), Mihai Plămădeală, Timpul unei expoziții neconvenționale. La Arte poetice, ancheta inițiată de Virgil Diaconu, Eminescu și poezia contemporană, participă: Alexandru Dobrescu și Magda Ursache. Critica literară este făcută de Gheorghe Grigurcu (Mircea Moț, Complicități selective. Eseuri), Ioan N. Roșca (Lidia Vianu, The Wind and the Seagull/ Vântul și Pescărușul), Ana Dobre (Magda Ursache, Ars expectandi. Mic manual de tehnica așteptării), Florin Dochia (Luiza Cala, Yoga sentimentală), Angela Nache Mamier (Liviu Mățăoanu, deasupra lui hans). Poezia este semnată de German A. de la Reza, Șerban Codrin Denk, Paulina Popa – 70, Epopeea lui Izdubar (în traducerea Lianei Alecu) și Clubul Cafeneaua literară la 20 de ani: Marian Barbu, Ioana Cosma, Lucian Costache, Constantin Craifaleanu, Virgil Diaconu, Dan Drăgoi, Denisa Popescu, Liliana Rus, Spiridon Voinescu, Liliana Finta. Cartea de filosofie (pe coperta a patra): Mircea Arman, Eseu asupra structurii imaginativului uman, cu o prezentare de Ioana Cosma.


C a l i g r a f
, Anul XXIII, nr.7-8 (254-255, iulie-august, 2023, Alexandria. Eseurile și varia sunt realizate de Ștefan Mitroi, Jurnalismul în literatură (editorial), Marian Nencescu, Alexandru Surdu și eterna întrebare despre Ființă, Marin Iancu, Dimitrie Cantemir, „Lorenzo de Medicis al nostru”, Ștefan Nedelcuță – Apope, Biserica veche din Moldoveni, E.D. Rătescu, Mănăstirea Strâmbu-Găiseni. Critică literară fac: Ana Dobre (Petru Ursache, Moartea formei), Mihaela Albu (Nelu Barbu, Tipologia umană în opera lui Ion Creangă), Petrișor Militaru (Poezia ca o călătorie cu marfarul de destine), Lucian Gruia (Hrisant Achimescu, Sub semnul săgetătorului), Maria Vaida (Puiu Răducan, Scorpia flămândă), Nicoleta Milea (Ana Dobre, Un secol cu Marin Preda), Florentin Popescu (Coman Șova, Bărbatul care trece), Nicolae Dina (Emilia Stroe, Un ideal de eternitate), Corneliu Vasile (Titi Damian, Lecturi polifonice), Aureliu Goci (Andrei Breabăn, Poarta războiului sfânt), Valentin Lupea (Ioan Romeo Roșiianu, Litere din Maramureș). Proza este semnată de Ovidiu Dunăreanu, iar poezia, de Dimitrie Stelaru, Paul Aretzu, Valeria Merca, Constantin Salcia, Dumitru Vasile Delceanu, Liliana Grădinaru, Mihail Tănase, Angi Melania Cristea.
Cu cioara vopsită, Anul I, nr. 4, iulie 2023, Broșteni, Vrancea. Caricaturile (la zi) din acest număr aparțin lui Marian Avramescu. Articolele de atitudine sunt scrise de Cioara Vopsită, Hai și cu umorul la rotativă! Gheorghe Mocanu, Dar asta nu contează, Maria Baciu, Danga-langa sau folosirea gândirii divergente în învățământ. Anda Toma este prezentă cu o pagină de Cocoficuri pentru minți jucăușe. Epigramele aparțin lui Maximilian Opaiț, Anton Onigy și Sorin Francu. Poezie satirică scriu: Maximilian Opaiț, Ilie Bâtcă, Corneliu Stanciu, Gheorghe Sucoverschi, Const. Miu, Adrian Bucurescu, Florin Bratosin, proză (scurtă) umoristică: Gheorghe Sucoverschi, Viorel Sireteanu, Mihai Batog Bujeniță, Const. Miu, G.M., Vasile Conev (Bulgaria), Sorin Francu, Vasile Larco, fabule: Valentin David. Analiză critică face Georgică Manole, Teza Reginei Elis (III).


Detectiv cultural
, nr.3 (36), 2023, Aninoasa-Argeș. Poezia este semnată de Emilian Marcu, Alina-Simona Dragomir, Alex Ivanov, Mihai Ciobanu, iar proza, de Sherzod Artikov (prezentare de Florentina Loredana Dalian, traducere de Nigora Dedaminzayeva și Florentina Loredana Dalian), Viorel Gongu, Petru Frăsilă, Olga Căpățînă, Ghiță Covașă. Interviul revistei, consemnat de Marian Nencescu, este cu Florina Zaharia. Eseurile și diverse sunt realizate de Eugenia Tofan, Rezistență prin literatură, Florentina Loredana Dalian, Muzeul artei invizibile, Carmina Iorga, Regina nopții, Florin Dochia, Dostoievski și Kafka: rude de sânge, Silvana Cojocărașu, Despre Liviu Ciulei, cum nu s-a mai scris, Nicolae Rotaru, … irealități autumnale, Ana Maria Bucur, Tusea de dimineață, Iulia Harabagiu, Împreună cu limba română, Elena Chiriac, Carte și parte, Firiță Carp, Colosul din Sboghițești. Critică literară fac: Dorel Vidrașcu (Fănuș Neagu, Portretul unei vieți), Mihai Antonescu (Mircea Perpelea, desculț, printre amintiri), Ică Sălișteanu (Tudor Amza, Potirul cu grâu), Petronela Apopei (Luiza Cala, Sunt o callatiană), Ottilia Ardeleanu (Anica Andrei-Faschini, Balustrada unor clipe), Mioara Bahna (Pär Lagerkvist, Povestiri amare), Maria Cristina Rachieru (Adrian Zăinescu, Temeriada).


Ex Ponto
, Anul XXI, nr. 2-3 (77-78), mai-august 2023, Constanța. Evenimentele sunt consemnate de Anastasia Dumitru: Ex Ponto – revista anului 2022 și Bogdan Pascal: Concursul Național de Proză „Valentin Șerbu”, ediția a II-a, Tulcea, 2023. Aniversarea lui Enache Puiu (Ștefan Careja) – 95 de ani de la nașterea autorului Istoriei Literaturii din Dobrogea este marcată de eseul Glose la specificul dobrogean și Enache Puiu în dialog cu Ovidiu Dunăreanu. Eseurile, comentariile și varia sunt realizate de Titi Damian, Moromeții – seninătate și tragism, Gabriel Rusu, Constanța. Gramatica rememorării, Gheorghe Filip, Despre conflictul dintre generații, Dan Anghelescu, Poeți din Levant, lucrări ale pictoriței Constanța Petrescu Dănilă, Doina Păuleanu, Redescoperirea Balcicului, Corina-Mihaela Apostoleanu, Imagini literare din Dobrogea de Sud, Ion Codrescu, Tapiseria de la Bayeux și pictura japoneză pe sul orizontal Poemele celor treizeci și șase poeți nemuritori și stoluri de cocori, Marina Cușa, Limba română cea de toate zilele, Ion Tița Călin, Lucian-Iorgu Dumitrescu sau regăsirea Ostrovului, Radu Petcu, Scurtă introducere în istoria antică a Dobrogei: Primele incursiuni ale romanilor la Gurile Dunării, Angela Anca Dobre, Dobrogea după 1878. Viața social-politică, economică și culturală, Constantin Cheramidoglu, „Prietenii” lui Ovidiu la Constanța, Nistor Bardu, La aromânii din zona orașului Permet din Albania. Critică literară fac: Ana Dobre (O viață în labirintul cărților. 12 dialoguri cu Mihaela Albu), Constantin Dram (Paula Bârsan, Semiotica. Aveam nevoie de noaptea mea solitară), Valeria Manta Tăicuțu (Stelian Tănase, Neguțătorul de antichități), Diana Dobrița Bîlea (Ion Andreiță, Banii miresei), Lucian Gruia (Ella Leynard, Cuvintele din tăcere), Daniela Varvara (Eduard Rosentzveig, Trenul cu roți de hârtie), Liviu Petru Bercea (Aurelian Sîrbu, Niciodată Ithaca), Ana Ardeleanu (Ovidiu Mihalache, Mahalaua roșie), Bogdan Boeru (Mihai Vintilă, Sunt ruda de sânge a unui timp nebun), Constanța Călinescu (Nuredin Ibram, Spiritualitatea tătară), Gheorghe Șeitan (Diana Dobrița Bîlea, Fata cu ochi de lună). Poezia este semnată de Lucia Cuciureanu, Florina Zaharia, Liviu Capșa, Sorin Roșca, Șerban Codrin Denk, Costel Bunoaica, Viorel Dinescu, Gojko Božović (prezentare și traducere: Slavomir Gvozdenovici și Lucian Alexe), Ioan Gheorghiță și proza, de Ștefan Mitroi, Ovidiu Dunăreanu, Constantin Cioroiu, Liviu Lungu, Ernesto Mihălescu, Mihaela Ariton.


Expres cultural
, Anul VII, nr. 8 (80), august 2023, Iași. Poezia este semnată de Dimitrie Stelaru, Lucian Parfene, Dan Șalapa, Alexia Plăcintă, Adrian Munteanu, iar proza, de Ioan Țicalo. Dumitru Șerban este în dialog cu Nicolae Busuioc Eseurile și varia sunt realizate de Liviu Ioan Stoiciu, Cu ce poate fi înlocuită poezia, Nicolae Panaite, despre opțiuni, Constantin Coroiu, Repetabila întoarcere, Gellu Dorian, Impostura și acarul Păun, Daniel Ștefan Pocovnicu, Anxietatea agresivă, Nicolae Tzone, „Dac-aș fi trăznit/ v-aș trăzni (…)” sau despre razele tronului lui Macedonski, Dan Bogdan Hanu, Suburbii subterane, Magda Ursache, O Cassandră masculină, Lucia Cifor, Eugen Munteanu la 70 de ani, Mădălina Ungureanu, Profesorul, Eugen Munteanu, Răstimp parizian, 1997-2000. Jurnal epistolar (XVII), Ion Iordache, Muzeul de Istorie din Iași este în suferință, Diana Vrabie, Solomon Marcus sau despre nevoia de oameni, Leo Butnaru, Candel și candelă, Adrian Dinu Rachieru, Eugen Simion, un arhitect cultural (II), Ieronim Diaconu, Mariana Rânghilescu, Mari erori umane, Adina Bardaș, Alura cuvântului și a meșteșugului actoricesc (I). Critică literară fac: Emanuela Ilie (Mihaela Buruiană, Pe cine iubești mai mult?), Al. Cistelecan (Luiza Cala, Yoga sentimentală), Cristian Livescu (Corneliu Carp, Mistere, pasiune și lacrimi), Cristina Scarlat (Menuț Maximinian, Ultimul înger), Traian Lazăr (Dumitru Codiță, Satul Tecucelu Sec, istoria, biserica, școala & noi contemporanii), Liviu Antonesei (Doina Ira-Tăutan, Fata Măriuței), Mariana Pândaru-Bârgău (Shanti Nilaya, Dezlegarea de Ulise), Constantin Cubleșan (Florin Iaru, Ospiciile imaginației), Ioan Răducea (Carmen-Maria Mecu, Miraculoasa banalitate).


H e l i s
, Anul XXI, nr. 7-8-9 (240-241-242), iulie-august-septembrie 2023, Slobozia. Florentina Loredana Dalian și Nicolae Tache consemnează: Scriitor din Zodia Helis, serbându-și revista, la douăzeci de ani, iar redacția: Festivalul Internațional de Folclor „Floare de Bărăgan”. Eseurile și varia sunt realizate de Nicolae Teoharie, „Helis”, o poveste, F.M. Ciocea, O lume în care suntem nevoiți să trăim, Dan Simionescu, Moda recenziilor, Victor Nicolae, … ca pe câini, Corneliu Ion, Început de mileniu. Nostalgii ialomițene, Vitalie Buzu, Bibliografia istorică a revistei culturale HELIS (2003-2023). Poezia este semnată de Iulia Nicolau-Crețu, Petre Ioan Crețu, Adrian Bucurescu, V.D. Chipirișteanu, Vasile Iordache, Ștefan Neagu, Veronica Antheia Teodoru, Vali Șerban, Alexandru Cazacu, Mircea Teculescu, Răzvan Fugaciu, Marius Stan, Ionuț Pande, Florentina-Denisa Călin, Silvia Bitere, Daniela Oatu, Ionuța-Natalia Iorga și proză, de Leonard I. Voicu.


H y p e r i o n
, Anul 41, nr. 7-8-9/ 2023 (351-352-353), Botoșani. Eseurile și comentariile sunt realizate de Gellu Dorian, Ce mai reprezintă azi valoarea scriitorului român, Ioana Diaconescu, O glorie a dansului european; Gabriel Popescu „balerin de aur” și „deținut politic” (II), Theodor Damian, Mircea Oprea. Solilocviu, Nicolae Oprea, Ultimul moment crucial al vieții – Vasile Voiculescu – 60, Valentin Coșereanu, Desculț în iarba copilăriei (XIV), Theodor Codreanu, Eminescianismul lui Alexandru Vlahuță, Marius Chelaru, Eminescu și Polonia, Corneliu Fotea, Jurnalul cu Eminescu (21), Al. Cistelecan, Între pietatea filială și provocarea sentimentală, Ioan Holban, Luneta albastră a frigului din Hiperboreea, Petru Ursache, Românii la Est de Nistru, Magda Ursache, stare de frunză stare de măr. Pagini de jurnal ne sunt oferite de Leo Butnaru și Liviu Ioan Stoiciu. Marius Chelaru are o convorbire cu Radu Șerban, iar dialogurile sunt între Maria Ivanov și Arcadie Suceveanu, Daniel Cristea-Enache și Al. Cistelecan, Gellu Dorian și Nicolae Panaite. Critică literară fac: Daniel Cristea-Enache (Marin Preda, Moromeții), Vasile Spiridon (Mariana Rânghilescu, Grupul de la Durău), Raluca Faraon (Ancelin Roseti, Vitrina cu jucării triste), Cezarina Adamescu (Dumitru Luntraru, Timpuri și vieți), Toma Grigorie (Lidia Vianu, Vântul și Pescărușul), Paul Gorban (Costică Ciocan, Lumea prin ochelarii tăi), Ana-Maria Morariu (Maria Morariu, Totul va fi bine), Mihaela Meravei (Ramona Müller, Profa dintre păpădii și cactuși), Remus Octavian Câmpean (Violeta Savu, Ierburi otrăvite), Savu Popa (Horia Gârbea, Amintiri cu poduri). Semnează poezie: Arcadie Suceveanu, Nicolae Panaite, Liviu Georgescu, Armina Flavia Adam, Radu Necșanu, Maria Ieva, Vlad Mușat, Lucia Cherciu, Mihai Babei, A.T. Branca, Christian Poslaniec, Armand Villani, Claude Margat, Christian Pringent (traduceri: Leo Butnaru), proză: Dan Perșa, Gabriela Laslău, Rodica Bretin, Emilia Poenaru Moldovan, Ovidiu Petcu, Dumitru Ungureanu și teatru: Andrei Rareș Adam, Viorel Savin, Aurel Andrei.


Î n t r e z ă r i r i
, Anul XI, nr. 43, septembrie 2023, Pârscov. Ne întâlnim cu poezii de V. Voiculescu, Gheorghe Ene, Gabriela Radu, Marius Râpeanu, Passionaria Stoicescu, Tudor Cicu, Laura Alexandru și proză de Adrian-Nicolae Popescu, Eugen Oniscu. Eseurile și diverse sunt realizate de Neagu Djuvara, Era o vreme…, Stelian Grigore, Ion Gheorghe – de la „adolescentul frumos la chip, inteligent și talentat”, la „marele bazileu” al literaturii contemporane, Gh. Postelnicu, Vasile Voiculescu și Urmuz, Enigmatic și paradoxal în proza lui Gheorghe Stroe, Cornel Regman, redactor al „Vieții românești” și De recitit…, Elena Stroe Otavă, Mitul eternei reîntoarceri, I. Nedelea, Un caz, Adrian-Nicolae Popescu, Viitorul din amintiri și Urcușul către Pisc, Eduard Sârbescu, Alt mormânt al familiei Cârlova, Dumitru Scoroșanu, S.O.S. ruinele construcției medievale de la Pârscov, Constantin Costea, Tătarii pe valea Bălănesei, Enache Necula, Spiritualitate, educație – Anul omagial al persoanelor vârstnice Gabriela Radu, Educația începe la grădiniță. Critica literară aparține lui Tudor Cicu (Bianca Andreea Nica, Glasul iubirii și al răzbunării – Prăpastia dintre noi).


L e v i a t h a n
, Anul VI, nr. 3 (20), iulie-septembrie 2023. Meteoriți și stele căzătoare… pe pământ și în cer este editorialul revistei Leviathan. Studiile, eseurile și comentariile sunt realizate de Costin Tuchilă, Mitul lui Narcis (4), Generozitate prin muzică. Festivalul Internațional „George Enescu”, 2023 Vasilica Grigoraș, Dimitrie Cantemir – spirit universal, Dan Caragea, Cicero(ne), Fernando Pessoa: Poeme de Alberto Caeiro, Jurnalul Annei Frank, Onaca, Calea, adevărul și viața împăratului Hadrian cuprinse în romanul lui Marguerite Yourcenar, Ana Dobre, N.V. Gogol – sufletul ucrainean în mantaua limbii ruse (3), Pulsul planetei în dialoguri elective din „Regatul ideilor”, Ionuț Cristache, O amintire de când eram mai tânăr, Dori Lederer, O viață de om, Urfet Șachir, Viața de zi cu zi în haremul imperial (2), Costin Tuchilă, Pușa Roth, Molière și Lully (6), Claudiu Neacșu, Iluzia echității sociale într-o lume concurențială și discriminatorie, Daniel Ioniță, Comemorarea unui pionier al promovării poeziei românești la Antipozi, Tudor Bucea, Răzvan Nicula, Critica frumuseții pure, Corneliu Traian Atanasiu, Haiku. Apropo și picanterie. Remarcăm apoi: aforismele lui George Corbu, interviul Pușei Roth cu Ioan Vasiu, jurnalul de călătorie al Rodicăi Dascălu, Călătorie în insulele prinților din Marea Marmara, rubrica Document: Ioan Adam, Primăvara unui geniu, interviul Corneliei Bartels cu Agatha Grigorescu-Bacovia (1975), critica literară făcută de Valeria Manta Tăicuțu (Letiția Vladislav, Herr Wang și genitivul), Ana Dobre (Sorin Oprea, Noaptea sufletelor), Alexandru Sfârlea (Gina Zaharia, aniG și un geograf francez pledant pentru românitate), Victoria Milescu (Dan Șalapa, Trenul cu roți de cal), Veronica Pavel Lerner (I. Negoițescu, Radu Stanca, Un roman epistolar), poezia semnată de Fernando Pessoa (traducere de Dan Caragea), Harry Martinson (trad. de Daniel Onaca), Lucian Blaga, Hristo Botev (trad. de Artemie Ixari), Rudy Roth (cu versiune în limba franceză de autor), Letiția Vladislav (cu versiune în limba spaniolă de autoare), Sonia Elvireanu (cu versiune în limba franceză de autoare și, în limba italiană de Giuliano Ladolfi), Veronica Pavel Lerner (cu versiune în limba engleză de Marina Mendelson Shalmon), Valentin Busuioc, Valentina Becart, Valentin Emil Mușat, Elisabeta Drăghici, Camelia Cristescu, Ionuț Pande, Paula Bârsan, Erica Oprea, Ioan Vasiu, Iuliana Dinu, proză, de George Grigore, Pompilius Micu, Sorin Oprea, Gina Zaharia, Mircea Bodnariu, Lică Barbu, Ioan Bembea, Ovidiu Gligu, Georgeta Adam, teatru, Mihail Bulgacov, Viața domnului de Molière (dramatizare de Constantin Venerus Popa, traducere de Natalia Cantemir), August Strindberg, Salonul roșu (dramatizare radiofonică de Pușa Roth, traducere de Corneliu Papadopol), Aurel Andrei, Strasbourg.


L i t e r a d u r a
, Anul VIII, nr. 29, septembrie 2023, Buzău. Melopee, cucurbitacee și un eventual început de epopee este editorialul lui Teo Cabel. Interviul revistei este realizat de Elena Albie cu Ciprian Apetrei. Vin cu evocări: Corneliu Vasile, Constantin Țoiu și Florentin Popescu, Oameni și locuri din Buzăul de altădată, Poezia este semnată de Felix Nicolau, Mihaela Roxana Boboc, Alexandru-Codruț Ivașcu, Manuela Camelia Sava, Cornelius Drăgan, George Nina Elian, Francisco Stoica, Marian Mihai, Emil Niculescu, Lucian Mănăilescu, Ion Roșioru, Charles Simic (traducere de Marian Mihai), Ismaël Diadié Haidara (traducere și prezentare de Elisabeta Boțan), iar proza, de Camelia Iuliana Radu, Ioana Trif, Rodica Bretin, Maria Filipoiu, Ioana Cojocaru. Critică literară fac: Raluca Faraon (Paul Vinicius, Liniștea de dinaintea liniștii), Daniel Luca (Natalia Micalona, A douăsprezecea aripă, Ion Rășinaru, Rânduri din recreație), Mihai Vintilă (Valeriu Găureanu, Bărăgan poeme lipsă), Teo Cabel (Codruța Vancea, Pietre albe, Florentin Popescu, Acei scriitori minunați și escapadele lor). La evenimente este marcată lansarea cărților Pleoapele amurgului de Elena Radu și Cântecul cucutei de Nicolae Gâlmeanu. Lansarea s-a făcut la Biblioteca Județeană V. Voiculescu, Buzău.


Luceafărul literar și artistic
, Anul VI, Serie nouă, nr. 11/ 2023, Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila. Eseurile sunt realizate de Dragoș Adrian Neagu, Cât citim? Câtă carte cumpărăm? (editorial), Sînziana-Andra Ghețoi, Șah mat și Patimi… ale Săptămânii Patimilor. Interviul revistei este consemnat de Leonard Neculae cu artistul plastic Vasile Trandafir. Poezia este semnată de Ana Sofian, Ileana Pascu, Adrian Păpăruz și Sorin Olariu (epigramă), iar proza, de Jenică Chiriac, Vergil Matei, Corina Vlădoiu și Bogdan Perțache. Critica literară este făcută de Liviu Chifane (Virgil Andronescu, Levitații și căderi), iar cronica teatrală, de Armanda Filipine (André Roussin). Mihai Vintilă recomandă pentru citit, Colecționarul și alte povestiri, de Mircea Cărbunaru, iar Leonard Neculae, Cum merge lumea, de Naom Chomsky.


N e u m a
, Anul VII, nr.7-9 (69-70)/ 2023, Cluj-Napoca. Din bogatul conținut al revistei remarcăm: eseurile, comentariile, studiile și diverse realizate de Andrea H. Hedeș, Dascăli și scriitori (editorial), Horia Gârbea, Demnitate și vanitate și Poezia. Introducere li unitate de măsură, Carmn Duvalma, Spațiul în proza lui I. L. Caragiale, Ioan Holban, Ion Caraion – 100 de ani de la naștere, Gheorghe Glodeanu, Mario și Vrăjitorul, Gheorghe Lăzărescu, Caracterul viu al ideilor, Sonia Elvireanu, Rigoare și consecvență, Lucian Gruia, O reverie continuă, aforismele ce aparțin lui Gheorghe Grigurcu și Liviu Capșa, Pretexte, Gelu Negrea, Magia titlului, George Volceanov, In memoriam Virgil Stanciu, Elena Abrudan în dialog cu Menuț Maximinian, poezia semnată de Angela Baciu, Kocsis Francisko, Nicolae Avram, Liviu Franga, Mihaela Codruța Megan, Mihaela Roxana Boboc, Maria Calciu, Ella Leynard, Constanța Popescu, Gabriela Chiran, Tudor Ștefan Goția, Emil Lungeanu, proza, de Răzvan Nicula, Alexandru Jurcan, Andrea H. Hedeș, teatru, de Cosmin Andrei Tudor, critica literară făcută de Nicoleta Milea (Maria Calciu, Silabe contrarii, Olivia Mândruțiu-Rusu, Inelul de smarald), Flavia Adam (Radu Liviu Dan, Zece luni tereziene), Monica Grosu (Dumitru Cerna, Poemele adaptării), Gela Enea (Georgeta Minodora Resteman, Răvaș pe-o floare), Codruț Radi (Cosmin Andrei Tudor, Jurnal poetic), Mirela-Ioana Dorcescu (Elisabeta Bogățan, Soțul meu de dincolo), Ana Dobre (Gabriel Burlacu, Trandafiri și gerbera, Luiza Cala, Sunt o callatiară), Evelyne Croitoru (Maria Calciu, Silabe contrarii, Gabriel Dragnea, Regizorale), Simona-Grazia Dima (Emil Lungeanu, Afacerea lumii, Raluca Faraon, Alchimia memoriei), Adrian Țion (Radu Ulmeanu, De ce arde soarele), Christian Tămaș (Giuliano Ladolfi, Noaptea întunecată a Mariei), Gabriela Ana Balan (Daniel Samuel Petrilă, Cu picioarele de lut), Raluca Faraon (Carmen Secere, jurnal cu gheare/ neoficial sunt frumoasă).


P l u m b
, Anul XIX, nr.196-197, iulie-august 2023, Bacău. Eseurile, comentariile și diverse sunt realizate de Dan Bogdan Hanu, Ancelin Roseti (25 mai 1967 – 19 iunie 2022), Mihai Buznea, Variațiuni vesele și triste pe teme românești, Ioan Vulcan-Agniteanul, Reîntoarcerea în viață, Ioana Iordache, Etemporal la cultura română, Isabela Cotelin, Et in Adulescentia ego, Mihai Botez, Reverberații din actualitatea mitului donjuanist: Nicolae Pogonaru, Maria-Loredana Pleșca, Mintea românului de pe urmă, Dumitru Brăneanu, Auzim mereu cum suntem mințiți, Constantin Gherasim, Încă o întoarcere la Alecsandri, Mioara Bahna, Doris Lessing, Ioan Țicalo, Adrian Dinu Rachieru între cele două „emisfere” ale Bucovinei, Romulus-Dan Busnea, Detalii inedite despre ultima vizită a lui Ion Creangă la Slănic-Moldova, Liviu Papuc, „Stagiunea” de primăvară a cărților bucovinene I. Doina Cernica, Emilia Dabu, Fascinația adevăratei poezii, Cecilia Moldovan, Cvartetul clasic și spectatorul-meloman modern. Critica literară este făcută de Constantin Dram (Silvia Curteanu, Unde se termină trotuarul), Cristina Ștefan (Veronica Balaj, Rotirea Neamurilor), Livia Ciupercă (Dinu Anchidim Flămând, Scaun la ferestră), Ionel Necula (Mariana Rogoz Stratulat, Mansarda timpului), Florentin Popescu (Ana Calina Garaș, Valea lui Ban), Lucian Gruia (Marius Arbănași, Memoria oglinzii), Paula Bârsan (Adrian Lungu, Labirintul, Em Sava, Promisiuni pe o frunză de arțar), Emilian Marcu (Corneliu Carp, Mistere, pasiune și lacrimi), Petre Isachi (Tinca Tamaș-Pavel, Freamăt de gânduri, Insomnii subiective), Lucian Strochi (Ela Nicolau și romanele sale), Livia Iacob (Ovidiu Mihalache, În zodia lui Uranus), Constantin Ivanov (Alexandru Popescu, Montana). Poezia este semnată de Ancelin Roseti, Gabriela Camelia Mitu, Viorel Birtu-Pîrăianu, Maria Ieva, Laurențiu Belizan, iar proza, de Christine Bernadette Rousseau, Firiță Carp, Dan Arvătescu.


Revista Nouă
, Seria a patra, Anul XX, nr. 3 (126), 2023, Câmpina. Eseurile, comentariile și varia sunt realizate de Firiță Carp, Veșnicie la purtător, Aura Dobre, Serate Hasdeu – Nemurirea în cuvinte adunate, Mioara Bahna, Nobel 1907 – Rudyard Kipling, Vasile Ioan Ciutacu, Nicomah este cu noi! In memoriam Nicolae-Paul Mihail, Florin Dochia, realismul la franz Kafka, un modernism anarhist? Daniela Vladu, O vizită la Castelul Julia Hasdeu. Tort de marțipan, Gherasim Rusu Togan, Omul cu dor, Adrian Simeanu, Muzica zilelor noastre – „Tangoul veșnic tânăr”, Gheorghe Râncu, Filosofia Mișcării legionare. Interviul revistei este consemnat de Aura Dobre cu George Cornilă. Critică literară fac: Iulian Moreanu (Eric-Emmanuel Schmitt, Poarta cerului), Florin Dochia (Ionel Rusu, Petale. Poeme convenționale), Dorina Stoica (Ștefan Scripcariu, Zăpezile copilăriei), Petronela Apopi (Carmena Felicia Băințan, Amintiri dintr-o zi, Flaviu Claudiu Mihali, Gânduri sfâșiate de timp), Ghiță Nazare (Vasilica Grigoraș, Odă prieteniei), Adrian Simeanu (Florin Piersic, Viața este o poveste…, Alex Ștefănescu, Jurnal secret), Octavian Mihalcea (Florin Dochia, Cartea din Lacrimaria). Poezia este semnată de BP Hasdeu, Mihai Ciobanu, Simion Felix Marțian, Penelopa Zadar, Maen Shalabia (traducere: Florin Dochia), proza, de Nicolae Radu, Ion Toma Ionescu, Dan Norea, pamflet, de Vasile Ioan Ciutacu.


Salonul literar
, Anul XXV, nr. 110, august 2023, Odobești. Eseurile și paginile de istorie literară sunt realizate de Culiță Ioan Ușurelu, Barbarii politici (editorial), Alex Ștefănescu, În literatură nu are importanță despre ce scrii, Nina Elena Plopeanu, Poezia lui Dimitrie Dăscălescu în Rotaru, Sergiu Celibidache, Ion Dinvale, Între ispită și amară neputință, ana Maria Șchiopu, Leopoldina Bălănuță – un artist de teatru comreplet! Ion Fercu, Un contemporan cu viitorul, Ștefan Munteanu, George Popa despre „fenomenologia spațială” din Miorița, Meșterul Manole și Luceafărul eminescian, Teodor Ciurariu, Dacii. Nu degeaba profesorul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, spune că dovezile despre poporul român sunt eradicate sistematic, Adrian Lungu, Simion Mehedinți, un savant înflăcărat de patriotism, Victor Ravini, Tot despre Mioriță…, Lucica Nistor, Scriitori vrânceni născuți în lunile martie, aprilie, mai, iunie. Mai remarcăm: redarea interviului lui Culiță Ioan Ușurelu cu Radu Cârneci, Critica literară făcută de Ion Fercu (Culiță Ioan Ușurelu, Interviuri polifonice), Petre Isachi (Caliopia Tocală, Statui de apă, Viorel Savin, Viața ca o scârbă), Mihai Botez Stâncaru (Nicolai Tăicuțu, Semn de la vrăbii), poezia semnată de Lucian Strochi, Dan Movileanu, Petrache Plopeanu și proză, de Constanța Cornilă și Dumitru Ichim.


S c r i p t o r
, Anul IX, nr. 9-10 (105-106), septembrie-octombrie 2023, Iași. Poezia este semnată de Robert Șerban (cu poem desenat de Dragoș Pătrașcu), Costel Stancu, Maria-Carmen Săcăuș și Bill Wolak (prezentare și traducere de Olimpia Iacob), iar proza, de Nicolae Baltă, și Ioan Florin Stanciu. Paginile de istorie sunt scrise de Ioan-Aurel Pop, De ce „descălecat” dinspre Transilvania, Gheorghe Cliveti, Europa modernă în orizontul ideilor (Laurențiu Vlad, Gabriel Leanca), Simona Laiu, Devenind româncă: regina Maria și relația ei cu costumul românesc, Liviu Ioan Stoiciu, Din anul Revoluției. De uz strict personal (XLIX), Eugen Uricaru, Focșani. Dialogurile revistei sunt realizate de Adina Bardaș cu Eugen Munteanu și Teodora Stanciu cu Adrian A. Romila. Lingvistica este pusă în evidență de Ștefan Afloroaei, A vorbi și a înțelege, Emina Căpălnășan, Feeria culinară urbană, Laura Carmen Cuțitaru, Despre recursivitate, Cristina Florescu, Eminamente. Dosarul cultural Elvira Sorohan (1934-2023), coordonat de Bogdan Crețu, e constituit din intervențiile scriitorilor: Grigore Ilisei, Profesorul deplin, Nicolae Busuioc în dialog cu Elvira Sorohan, Bogdan Crețu, Elvira Sorohan, firescul erudiției, Claudiu Horjea, In honorem Elvira Sorohan și Octavian Nicolae, Mater dolorosa. Comentariile sunt realizate de Gellu Dorian, Eminescu, așa cum l-am visat (5), Ioan Holban, Marian Drăghici, Cristina Hermeziu, Felix Aftene expune îngeri la Galeria Amarica, Mircea V. Ciobanu, Învederatul explorator al lumii de azi, Ana Paraschivescu, Paul Goma, dreptul (de veto), Gruia Novac, „Tot acest calabalâc” (Ancelin Roseti), Ioan Alexandru Tofan, Povestiri vesele din lumea cea mică (Radu Găină), Călin Ciobotari, Pescărușul japonez de la Sibiu.


U r m u z
, Serie a doua, Anul X, no. 7-8/ 2023, Câmpina. Poezia este semnată de Mag Gabbert (cu poem comentat de autoare), Idea Vilariño, Caroline Mellor (tălmăciri de Florin Dochia), Diana Trandafir, Valentin Irimia, Daniela Vladu, Ioana-Camelia Sîrbu și James Joyce (traducere de Liliana Ene). Evenimentele sunt consemnate de Magda Mirea, LibFest 2023 și Daniela Șontică, Târg de Carte. Folk și Poezie, 2 Mai, 7-14 august, 2023. Critica literară este făcută de Florin Dochia (Dan Șalapa, Antiphonia epicus), Valeria Manta Tăicuțu (Ramona Müller, Profa dintre păpădii și cactuși), Octavian Mihalcea (Luiza Cala, Yoga sentimentală), Mioara Bahna (Mariana Rogoz Stratulat, Transparența cenușii), Petronela Apopei (Valentin Irimia, Sonetimpuri pentru marele apoi). Această ediție a revistei este ilustrată cu lucrări ale pictorului Marcel Chițac, iar aprecierile critice asupra picturilor sunt date (selectiv) de: Dan Grigorescu (1986), Francois Pamfil (1987), Corneliu Antim (1994) și Cristina Angelescu (1999).


Vatra veche
, Serie veche nouă, Anul XV, nr. 7 (175), iulie 2023, Târgu Mureș. Interviurile sunt realizate de Ghiță Nazare cu Nicolae Dabija (2017) și Viorica Pârja cu Valeria Bilț, iar eseurile și varia de Nicolae Suciu, Ataraxia păunesciană, Gheorghe Sarău, Corespondența lui Dimitrie Stelaru (LXI), Ion Lazu, Noi scene din viața literară (X), Doina Cherecheș, Povestea unei mari întâlniri… (III), Aurel Buzincu, Izbânzi teatrale (II), Laurențiu Bădicioiu, Despre grotesc, Dumitru Hurubă, Critica literară actuală și literatura satirico-umoristică (II), Simona Mihuțiu, Realitatea… virtuală, Terezia Filip, Tumultul existențial și liric, Ecaterina Țarălungă, Jurnal de prezență, Acad. Ioan Aurel Pop, Transilvania, starea noastră de veghe (LX). Critică litarară fac: Iulian Chivu (Teofil Răchițeanu, Efulgurații), A.I. Brumaru (Valentin Emil Mușat, Anamneze), Doina Bălțat (Dumitre Hurubă, Rapsodice, Simona Mihuțiu, Când întâmplările te găsesc), Nicolae Suciu (Răzvan Ducan, Când voi fi mare vreau să mă fac poezie), Valeria Manta Tăicuțu (Andrei Novac, Lumea ta/ carnea mea/ oasele noastre), Aureliu Goci (Ovidiu Onisei, A fost odată ca altădată), Ionel Necula (Ion Andreiță, Banii miresei), Mihai Posada (Puiu Răducan, Scorpia flămândă), Iulian Cătălui (Ovidiu Mihalache, În zodia lui Uranus), Lörinczi Francisc-Mihai (Letiția Vladislav, Her Wang și genitivul), Livia Fumurescu (Olivia Mândruțiu-Rusu, Inelul cu smarald), Luminița Cornea (Cătălina Hașotti, Dimineața lianelor), Zenovie Cârlugea (Mihai Petre, Liviu Rebreanu. Ion, un roman în cinci lecturi), Daniel Marian (Letiția Florina Brătulescu, File de legende muscelene), Ioan Marcoș (Nicolae Băciuț, coordonator, Nichita Stănescu. Orizonturi și viziuni – antologie critică). Semnează poezie: Veronica Pavel Lerner, Constantin Mărăscu, Ileana Mălăncioiu, Răzvan Ducan, Alexandru Mărchidan, Ruben Bucoiu, Gabriela Mocănașu, Ștefan Jurcă, Nicolae Mătcaș și Vasile Larco, proză: Rodica Bretin, Silvia Urdea, Dumitru Ichim, Dorina Brândușa Ladén și teatru: Pașcu Balaci.

Cititorul de reviste

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share