Fărădelegea lui Călin – Pudul ciril
Oi fi cum oi fi, oi mai bate câmpii, dar îmi plac scrierile adunate pe căprării. Nu disparate.
Să nu se producă niscai confuzii. Căci un nou paragraf, alineat în Codul Civil și în lege în general, înseamnă o idee nouă. Deci, nu sunt de acord să se împartă în două conținutul atribuit viageriatului contractului de întreținere. Nici cu deprioritizări gen „… ar fi datorată…”. Stabilindu-se prin urmare caracterul viager – la Al. 3 -, continuu – la Al. 4 -, ceea ce este același lucru, cele două alineate trebuie ori cuplate, ori păstrată aceeași sintagmă pentru ambele și întărită obligația cu „este datorată”. De ce? Păi capitalul se prezumă că ar fi pierit sau s-a diminuat, bineînțeles, creditorul nu este responsabil pentru acestea, însă debitorul tot datorează exact ce s-a stabilit contractual. De asemenea, decesul creditorului pică, în aceeași ipoteză viageră, în grija debitorului, cheltuielile înmormântării îi cad în sarcină. Sesizasem parcurgând Art. 2254 și următoarele, fără vreo declarație oficială de nemulțumire, că nu au fost atinse, de la începuturile capitolului, punctele importante ale întreținerii, ceea ce abia aici, la Art. 2257, se întrezărește. Obligațiile debitorului sunt hrana, îmbrăcămintea, încălțămintea, menajul și folosirea unei locuințe, nu oarecare, ci corespunzătoare. Întrebarea care mă paște, mult prea firească: cum identifici corespunzătoarea, de ce să nu se stabilească legal un standard pentru oricine? Cu tabele, cu referințe…. Lista cuprinde, pe lângă situația viageră despre „împământare”, și îngrijirea și cheltuielile de boală ale creditorului. Creditor care nu poate fi obligat în niciun fel. Primește și nu dă nimic în schimb. Se știa însă, prin analogie.
Când o depun fără ocolișuri și adaosuri, stipularea se dezvăluie clară. Nu tu invizibilitate, ci exact ce trebuie, definiția de dex: drepturile întreținerii, ale creditorului, nu pot fi urmărite. Pe de altă parte, ele nu pot fi cedate. Mai bine și corect spus, nici transmisibile. (Art. 2258)
Intră pe-o ureche, iese aproape instantaneu. Acțiunea oblică… – termen impropriu; ia s-o fi numit-o inversă, știam, ce ține de debitor este preluat de creditor, când acesta neglijează exercitarea drepturilor și obligațiilor – se alătură cererii de revocare a contractului pentru a interzice motivația caracterului personal al contractului în susținerea acestora. (Art. 2259)
M-am înșelat. Singularitatea anterioară a creditorului dispare dacă acesta este la rândul său obligat să…. Până la un sens scris atât de precis și de inteligibil, avem două alineate un dram ambigue, incomplete. Al. 3 însă o spune mai pe șleau cam cum ar trebui și cum s-ar încheia un proces cu aceasta temă. Judecătorul nu revocă contractul și cu acordul debitorului îl obligă (!, nu cumva se auto obligă?) să asigure…. Totul se rezumă la alimentele datorate de creditor propriilor creditori, când el nu și-a îndeplinit obligația, contractul devenind revocabil, dar numai în folosul creditorilor creditorului. De aceea opinam lipsurile, la care adaug și inutilitatea Al. 2, care vorbește despre revocare chiar și când debitorul nu fraudează întreținerea. Cu atât mai mult este viabil. Debitorul este curat lacrimă și de nădejde că poate duce orice obligație oricine ar fi beneficiarul. (Art. 2260)
Între care părți? Debitorul e mort. Ce înțelegere să mai intervină? Așa e când le amesteci. Nu mai poate continua, de bine. Instanța înlocuiește întreținerea cu o sumă de bani. Iarăși spun că decesul nu are ce căuta în Al. 1, fiindcă „… la cererea oricăreia dintre părți…” nu are aplicabilitate deplină. De s-ar fi implementat moștenitorii debitorului, mai avea noimă. Să mai stau încă o dată ca vițelul la poartă nouă? S-a înlocuit în ambele alineate ale Art. 2261 formularea neîndeplinirea obligațiilor contractuale cu „… prestarea sau primirea în natură a întreținerii…”, gratuit cu totul. Culpa oricărei părți dă apă la moară judecătorului să mărească sau să micșoreze suma înlocuitoare de întreținere.
