Spații culturale nr. 90 (5)
Ion Tudor IOVIAN
frunza neagră
m-a privit lung de parcă ar fi trebuit să mor
și era în asfințit
și o frunză neagră s-a așezat pe frunte
pe nepregătite-
așa vine
da da-zice-
știu că ești pe moarte omule dar nu muri
până duminică
– mai am de făcut niște cumpărături de plătit chiria pe viața asta
de aruncat pe fereastră
pieile vârstelor măștile steagul lui nichipercea sub care am făcut mult rău
„cârpaci și nimicuri”- zice Nietzsche în fața lui Dumnezeu
înainte de a-și pierde mințile
hai omule – zice –
intră în prima bodegă și îmbată-te
de urât îmbată-te
și de durere
bea-ți mințile
caută șuvoiul de primăvară care mai întârzie în lume
și frunza aceea care a fost albă astă vară
azi
e mai neagră ca pământul și grea ca el
ce vei face tot restul zilelor
du-te omule
și vorbește cu cei care au plecat dintre cei vii
acolo unde omul și frunza și viermele
una sunt
întreabă-i cum se vinde viața acolo
ce preț are timpul
cât costă o petală de zarzăr și vaca-Domnului
cât costă un blues
amar ca luna
fiindcă ești singur și răul pe care l-ai făcut
te ma-
ci-
nă
poate că sunt ultima creatură din lume- îi spun-
care se hrănește cu poezie- dar pentru asta nu trebuie
să mă urăști
nu trebuie să scuipi în etimonul ființei tale
dar joia mergi omule la bodegă să-ți bei
porția de fiere
porția de iad – zice –
lasă- îi spun- am altă treabă acum
dar el îmi dă de înțeles că pentru noi nu există iertare
the black leaf
he looked at me as if I was dying –
and it was dusk
and a black leaf sat on my forehead
unexpectedly –
this is how it comes
yes yes – he says –
I know you are dying man but don’t die
before Sunday
– I still have some shopping to do pay the rent for this useless life
the skins of the ages the masks the Devil’s flag under which I caused a lot of harm –
„slapdash job and small nothings” – said Nietzsche in front of God
before he lost his minds
come on man – he says –
go into the first tavern and get drunk
get drunk because you are alone
and because you are in pain
drink your mind away
look for the gush of spring that still hangs to this world
and the leaf that was white last summer
today
is darker than the ground and just as heavy
what will you do for the rest of your days
go man
and talk to the ones who left the living
and went where human and leaf and worm
are one
ask them how life is sold there
what is the price of time
how much an apricot petal and fire bugs cost
how much a blues costs
bitter like the moon
because you are alone and the harm you have caused
eats
you
alive
maybe I am the last creature in the world – I tell him –
who feeds on poetry – but you don’t have to hate me
for this
you don’t have to spit in the etymon of your being
but on Thursday go to the tavern man and drink
your portion of bitterness
your portion of hell – he says –
drop it – I tell him – I have other things to do now
but he lets me understand there is no forgiveness for us
Traducere în limba engleză de
Alexandra Ioana Ivan Wasa
Das schwarze Blatt
er starrte mich an als ob ich sterben sollte
und es war am Untergang
und ein schwarzes Blatt fiel auf meine Stirn
unerwartet –
so kommt es
ja ja er sagt –
ich weiss das du auf dem Sterbebett liegst aber stirb nicht
früher als am Sonntag
– ich muss noch etwas einkaufen die Miete für dieses Leben bezahlen
aufs Fenster werfen
die Häute verschiedener Alter die Masken die Flagge des niemanden unter der ich
viel Böses getan habe
„Schuster und Kleinigkeiten” Nietzsche sagte vor Gott
bevor er seinen Verstand verlor
komm her – er sagt –
geh in die erste Kneipe und sauf dich
wegen der Langeweile sauf dich
und wegen des Schmerzes
sauf wie ein Loch
such den Strom des Frühlings der in der Welt noch bleibt
und jenes Blatt das im vorgangenen Sommer weiss war
heute
ist schwarzer als die Erde und schwerer als sie
was wirst du alle andere Tage machen
geh hinein
und sprich mit denjenigen die den Tod gefunden haben
dort wo Mann und Blatt und Würmer
treffen
frag sie wie man dort das Leben einschätzt
wie viel die Zeit kostet
wie viel die Aprikosenblütenblatt und der Marienkäfer kosten
wie viel ein Blues kostet
bitter und traurig wie der Mond
weil du allein bist und das von dir getane Böse
dich be-
läs-
tigt
vielleicht bin ich das letzte Wesen in dieser Welt – sag’ ich ihm –
das sich von der Dichtung ernährt – aber deswegen musst du mich
nicht hassen
du musst auf die Quelle deines Wesens nicht spucken
aber am Donnerstag geh in die Kneipe hinein und trink
einen Teil deiner Galle
einen Teil der Hölle – er sagt –
lass es – ich sage – jetzt hab’ ich etwas Anderes zu tun
aber er hat den Eindruck hintergelassen dass es für uns keine Gnade gibt
Traducere în limba germană de
Cătălina Bălinișteanu
la feuille noire
il m’a regardé comme si j’étais en train de mourir
et c’était crépuscule
et tout d’un coup –
une feuille noire s’est posée sur mon front
ça arrive comme ça
oui oui – il dit
je sais que tu es en train de mourir homme mais ne meurs pas
avant dimanche
– j’ai encore des courses à faire à payer le loyer pour cette vie inutile
Les peaux des âges les masques le drapeau du Diable sous lequel j’ai fait beaucoup de mal
« travail bâclé et petits riens » – dit Nietzsche face a Dieu
avant qu’il devienne fou
vas-y homme – dit-il –
rentre dans la première taverne et bourre-toi la gueule
bourre-toi car tu es seul
et tu as mal
bois jusqu’à perdre la raison
cherche le rayon de printemps qui s’accroche à ce monde
et la feuille qui était blanche cette été
aujourd’hui
est plus lourde et plus noire que la boue
qu’est ce que tu vas faire pour le restant de tes jours
vas-y homme
parle avec ceux qui ont quitté les vivants
et sont partis là où l’homme la feuille le ver
ne sont qu’un
demande combien ça coute la vie là-bas
quel est le prix du temps
quel est le prix d’un pétale d’abricot et d’une coccinelle
quel est le prix d’un blues
amer comme la lune
parce que tu es seul et le mal que tu as fait
te
mange
de l’interieur
peut être que je suis la dernière créature du monde – je lui dis
qui se nourrit de poésie – mais tu ne dois pas m’en vouloir pour cela
il ne faut pas que tu craches dans l’étymon de ton être
mais jeudi homme vas – y a la taverne pour boire
ta portion d’amertume
ta portion d’enfer – il dit
oublie ça – je lui dis – j’ai des autres choses à faire maintenant
mais il me fait comprendre qu’il n’y a pas de pardon pour nous
Traducere de
Alexandra Ioana Ivan Wasa
Costel STANCU
***
e toamnă. pășim încet
să nu tulburăm vinul
stăm cuminți ca veninul în șerpi
până vine femeia
și ne toarnă în pahare.
apoi orașul nu e decît
un pantof vechi în care așteptăm
să coboare talpa lui Dumnezeu.
hai sus paharul prieteni
e toamnă
dragostea-i blîndă și pe furate
asemenea cailor mîngîiați pe gît
în nopțile cu lună plină.
***
jucăm popice pe suprafața mării
bilă ne e chiar soarele
ce va ieși în curînd de sub ape
e rîndul tău să arunci – eu stau de cealaltă
parte a orizontului așteptînd să fiu doborît
știu tu nu ratezi niciodată
însă tot sper că voi rămîne neatins
că azi nu va răsări soarele
și nu vei avea cu ce să arunci
(Din vol. „Sanatoriu de boli necunoscute”, Ed Castrum de Thymes, 2023)
Dumitru ICHIM
MEMORIILE UNEI CAPRE
1. DESPRE RISCUL CONȘTIINȚEI DE CAPRĂ
Pentru a ajunge la conștiința de capră și a evita capcanele filosofiei care dacă nu te fac să-ți pui mâinile în cap, că de la mirare începe filosofia, trebuie, după logica oricărui avocat, să definești precis termenii. Deci prin capră conform dicționarului mă lepăd de orice asemănare cu capra de tăiat lemne pentru că e o mincinoasă pretinzând că „taie lemne” , când de fapt stă ca o proastă cu cracii în pământ , iar pe bietul proletar silvic îl ia toți dracii până termină pe spinarea ei de tăiat butucul cu hierăstrăul. Nu se zice „fierăstrău” pentru că nu vine din franțuzescul „ferestrasion”, ci conform tomului de DEXICHIM își are originea pe la Valea Uzului când un tăietor de lemne de pe Boiște mergând prin codrii Vlăsiei și-a scăpat instrumentul în heleșteul unde a vrut să pescuiască de i-a rămas numele de Lacul Herăstrău până în zilele noastre.
Ideea de a scrie niște prolegomene la memoriile unei capre m-a mâncat de mulți ani de zile. „Măi, părinte, mi-a zis Mitică, președintele de la „Câmpul Românesc”, apucă-te și-ți scrie memoriile. Cine mai citește poezie în zilele astea? Dar matale ai cunoscut aproape toate personalitățile noastre din America și ai fost director al Săptămânii Internaționale o viață de om”.
Și anii au trecut și aș fi uitat de un asemenea plan propus. Memoriile le scriu, i-am răspuns lui Mitică, cei care, precum Ecleziastul, suflă a pagubă în strachină, oameni mari, de ăia care știu să se fâsâie ca un cauciuc plictisit de deșertăciunile lumii, sau unul care în loc să se certe cu doamna babă se apucă să scrie, pentru buna liniște a locatarilor de la vilă, nu un pârlit de popă ca mine despre care popii se leapădă de mine împingându-mă în strana celor bântuiți de duhul poeticesc.
Și aș fi uitat de toate, petrecându-mi restul tinereții printre mâțe și sonete, dacă nu intervenea Simona. Ei, na! Cum care Simona? Păi cine nu cunoaște în toată comunitatea noastră pe Simona Russu de la „Classic Beauty” care e atât de meșteră că și mie, care folosesc chelia în scopuri romantice, a lună plină, mi-a promis că mă tunde cum vreau eu. Eu aș fi vrut să mi-l aranjeze vâlvoi, young and restless, dar unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. „Ăra, părințelul nostru drag, dar ai ajuns mai rău decât Karl Marx, cu bărboiul cât măturoiul!”. O frizeriță, una de meserie precum Simona, se pricepe la bărbile filosofilor așa cum eu mă descurc printre scrierile Sfinților Părinți. „L-au molărit”, cum zic bănățenii, cu mult înainte să se ajungă la „Das Kapital”. Vine Crăciunul, păi se poate, părinte? Ciufulit ca barză la protest! Diseară, după ce virusul se mai ostoaie oleacă, îl trimit pe Ștefan să te ia și să te aducă la noi. Sau vine fratele Daniel, sau fratele Marcel, sau sora…”. În gândul meu, uite că și Simona, pe care o numeam stareța bisericii noastre. ne-a părăsit și a plecat din lume cu frații și surorile! Da’, de unde?! Gluma e glumă, și guma e guma! Tocmai Simona?!
Sincer să fiu, îmi lăsasem barba să se sălbăticească pentru că oamenii cred că ești mai bătrân, lucru mai greu de realizat când inima e mereu pusă pe năzdrăvănii și-ți mai dă și câte-un ghiont de șugubețenii. Și am acceptat și jignirea de… om bătrân pentru că ea aduce și package-ul de om diștapt, mai ales când toată viața ți-ai văzut lungul nasului de om prost. O paranteză. Teoria sandwich. Spui omului un lucru bun despre el. Apoi ce te doare într-o înjurătură voalată și cu gust de iod sau altă spurcăciune, și apoi îl lauzi cu ceva. În final, nu s-a prins și a-nghițit gălușca. Paranteză închisă. Am plecat după capre și am rămas cu barba nepieptănată! Dar să termin cu paremiile începătoare. Mă așez în scaunul de la frizăria „Classic Beauty”. Crescuse mustața mai mare ca a lui Nietzsche, iar barba ajunsese ca a lui Darwin. Colega Simonei îi propune să mi-o facă precum cea a lui Ștefan, soțul Simonei, care e pe lângă 50, și pe care mi-o luasem ca model data trecută. Trebuia să merg la „Săptămâna Internațională” de la Hamilton. Să fiu fercheș. Mă sună Florin U., pictor. Deși programul era supraîncărcat, în fiecare seară trei conferințe, mese rotunde, excursii la Niagara, St. Jacob și împrejurimi, expoziții de pictură și carte veche, spectacol cu ritualurile dacice ale Liei Lungu din România, etc., Florin insistă. În perioada aceasta caprină alerg de la bucătărie, la aeroport, vezi unde-i cazezi pe ăia din Maramureș și de la Cluj, piscina să fie curată, s-a anunțat un grup folcloric, unde găsești o fereastră pentru că toți vor vineri seara. În special cei din Montreal și Ottawa, deci renunț la demnitatea de capră din seminția voievodală de Capra Ibex și ca un ied alerg în toate părțile. Să nu facem de râs o tradiție de aproape 50 de ani pe continentul american și totul să iasă perfect până în pânzele albe ale nostalgiei. Și totuși există riscurile conștiinței veritabilei capre. Nu e prima oară când lupul s-a lins degeaba pe buze gândindu-se la cărnița mea cu care s-ar fi putut ghiftui „Lupul cel Voinic și merele de aur”! A început cu un fel de „mită”.
– Părinte, îți fac o copertă gratuit la orice carte vrei. Am făcut vreo șapte pentru cei de la „Humanitas”, mă momește Florin. Eu. auzind de „Humanitas”, ciulesc urechile:
– How much? mă sclifosesc eu pe englezește, pentru că Florin era din Toronto și engleza este o limbă de comerț. Văzusem într-o fotografie din Bărăgan un țăran și-a pus
moșia de vânzare cu: „For Seil!”
– Frai, părinte, că ești bun ca pâinea caldă!, zise lingușitor. Eu, când aud de „gratuit”, mă uit în toate părțile să văd de unde-mi vine lovitura. Cele mai scumpe lucruri sunt cele pe care scrie „free”. Iau niște tămâie și-i dau pe la nas conștiinței de capră Ibex, care strâmbă din nas, dar o conving cu o fabulă celebră din La Fontaine.
Trece „Săptămâna Internațională” și mă trezesc pe email cu coperta. Lucram de ani și ani de zile la ceva care credeam eu că ar fi unic în literatura română. O „epopee” sumeriană de peste 600 de pagini „Așa-i cânta îndrăgostitul din Sumer”, o iubire de la Eufrat între un scrib, pe tăblițe de pământ, și zeița Ninlil și invers. Îi dau un telefon:
– Florine, ești genial! Coperta e o minune! Singura obiecțiune e portretul de pe pagina a patra. Pe mine ori mă faci așa cum sunt, cu bărboiul cât măturoiul, ori pui poza de pe la 20 și ceva de ani după care se aprind emoticoanele pe facebook cu inimi cât roata de la tractor.
– Ești modest, părinte! Ți-am făcut un portret care va face carieră, un portret în viziune proprie.
– Scuză-mă, dar mie bărbuța asta îmi amintește de cineva. Nu e Coșbuc, nu e nici Lenin, seamănă totuși cu cineva, o figură cunoscută.
Și cum orice minune nu durează mai mult decât trei zile mă trezesc că-mi scrie „Editura Eikon”, unde era manuscrisul:
– Părinte, coperta nu o putem folosi, pentru că e un tablou celebru al unui neamț (nu era Alzheimer) și trebuie să-i cerem încuviințarea/plata de copyright. Avea un nume ca boala aia a caprelor bătrâne care tot uită de mână până la gură. Și am uitat și eu, că doar și uitarea e scrisă-n legile căprești.
După vreo două zi aflu că nu pot folosi nici pagina a patra. Drăguțule, Doamne! Era „Autoportretul” lui… van Gogh ! Și normal că avea copyright! Vai, cum am putut să mă fac de râs în fața lui Valentin Ajder și Vasile Dâncu de la Cluj! Ce or fi crezut despre mine?! Păi tocmai de Vincent van Gogh să nu fi auzit?! Și mai ales de „Autoportret”! Chiar că-mi venea să-mi tai nu o ureche, ci pe amândouă!
Baki YMERI
PASTEL
Scoica sânilor tăi
Era sfântă ca luna
Culoarea lor albă
Era precum spuma
La marginea mării
MIERE
De ce mă vrei
M-ai întrebat
Pe buzele tale
Erau polen şi nectar
Nevăzute albine
Îţi desenau pe buze o inimă.
De ce mă vrei
M-ai întrebat
Nevăzute albine
Se trudeau să poarte prin aer
Tremurul inimii tale
EROTICĂ
Cum să te laud Femeie
Când te alinţi pe divan
Te răsuceşti ca o cheie
Şi te-apleci ca un lan
Şi te-arunci în oglindă
Şi te-neci tot mai goală
Şi nu-i nimeni să-ţi prindă
În agrafa din poală
Părul tău greu ca o beznă
Tremurând lângă gleznă
ATÂT DE DULCE
Eşti atât de dulce
Încât buzele tale
Pun două amprente
Cu zmeuri de miere
Pe buzele mele
MURMUR
Cu sufletul pe buze
Trebuie să fie fiinţa
Sau buzele să caute
Sufletu-acela
Care fuge de ele
Ori sufletul să afle
Buzele-acelea
Care să spună
Stai liniştit
Noi murmurăm pentru tine
