Fărădelegea lui Călin – Nudul ciril
Tot „contabilii” au ultimul cuvânt.
Ați fi dispuși să indicați judecătorul. El dă rezoluția, pune parafa, însă „armata” de profesioniști la dispoziția legii vin cu cifrele, urmăresc piața asigurărilor de viață, chiar și la nivel de paralelism, pentru a determina cum și cât este mai bine să primească credirentierul și cât și cum să dea debirentierul. S-a ajuns în acest punct dintr-un motiv întemeiat. Debirentierul nu a plătit sau nu mai poate plăti ratele contractuale ale rentei viagere. Urmările la suprafață sunt evidente. Cerere de sechestru și de vânzare a bunurilor restantului, datorului. O situație identică, ce face din furnizorul rentei un oropsit al soartei, unul de pe care se iau rânduri de piele la nesfârșit, „… până la concurența unei sume suficiente spre a asigura plata rentei pentru viitor.”. Revenind la întâia idee, Al. 2 propune, tot în linii generale ca de fiecare dată, modul de calcul al sumei agățate ca ștreangul de gâtul debirentierului. Doar câteva jaloane. Să nu se omită ratele deja încasate, vârsta și starea beneficiarului rentei. Din momentul stabilirii, se trece la executare, se vând bunuri, iar suma strânsă, conformă cu alineatele 1 și 2, se depune la o instituție de credit, din care se vor face plățile rentei. Adaosul nu mai era necesar, face parte din parcursul normal al fostei înțelegeri, deși debirentierul este ieșit din joc definitiv. Mai există totuși o situație, cea în care debirentierul intră în lichidare. Renta se va obține înscriind-o ca creanță în „… tabloul creditorilor…”. (Art. 2250)
Ajungându-se la credit, cel ce o creditează poate, în cazul, firește, al lichidării debirentierul, să ceară desființarea contractului rentei viagere, dacă debi… nu depune garanția promisă sau dacă hotărăște cu de la sine putere o micșorează. Că și credirentierul poate cere desființarea, când debi… nu are justificări pentru neplată… e cam în detrimentul lui. Este, este, nu este scris negru pe alb, debirentierul nu poate solicita restituirea ratelor plătite ca rentă viageră. (Art. 2251)
Of! Ce dovadă mai clară să ofer în susținerea cauzei nenorocite a debirentierului, decât însuși Art. 2252? Că și să vrea să dea tot capitalul, să renunțe la restituiri, – și ofer în integralitate Al. 2 -, „Debirentierul este ţinut la plata rentei până la decesul persoanei pe durata vieții căreia a fost constituită renta, oricât de împovărătoare ar putea deveni prestarea acesteia.”. Înrobit până la ultima suflare.
Enșpe plus unu. Rentă viageră „insesizabilă”. Niciun indiciu. Doar dexul m-a lămurit, fiindcă site-urile juridice nu făceau nicio referire explicativă: că bunurile sau drepturile nu pot fi urmărite de creditorii titularului acestora. Prin urmare nici la renta viageră. (Art. 2253)
Prima certitudine într-un nou capitol. De la caracterul viager s-a trecut la întreținere. Un contract adresabil ca și pentru renta viageră unei părți directe sau unui terț. Certitudinea. Întreținerea ține cât toată viața creditorului. Dacă are caracter viager. Ce lipsește din Art. 2254. Debitorul, postarea lui în text. În rest, prestațiile pentru asigurarea traiului – întreținere și îngrijire – durează o perioadă.
Chestiunea valabilității contractului, doar sub formă autentică. (Art. 2255)
Un articol pe placul meu. Repetițiile inutile sunt reduse la trimiteri pentru analogii. Întreținerea seamănă leit cu viagera. Indivizibilitatea întreținerii rămâne la fel, nici la debitori, nici la creditori. (Art. 2256)
