Fărădelegea lui Călin – Ludul ciril
Recoretro… serie specială.
I se sucește limba românului în gură și riscă o o ruptură de mușchi lingual. Pe partea cealaltă acționează uzanța. În stare să conducă spre un sens nu tocmai mintos. Atare debirentierul, pe care ai fi gata să-l califici întâi drept plecat dintre cei cu rațiune. Nici credirentierul nu are șanse mari să capete merituosul înțeles de prima dată. Nu din partea mea, evident și a celor mulți și chiar cu știință de carte, dar neinițiați. Am ajuns în Codul Civil acolo unde unul trudește și altul este întreținut, unde renta viageră cedează de bună voie (sau nu) bani sau (era necesar și un și în Al. 1) bunuri fungibile la intervale stabilite. O povară greu de dus și incorectă după umila-mi părere, „… pe durata vieții credirentierul…”, ceea ce conduce la mai mult decât poate debitorul de rentă duce într-o viață de om, rămânând astfel loc să mai plătească și alții după. Doar contractul să salveze generațiile viitoare, punând capăt viagerei la moartea debirentierului. (Art. 2242)
Încă am dubii la capitolul oneros. Încă văd împovărarea obișnuită în locul celei extraordinare juridice, care depune sarcini fără a cere ceva în schimb, dar care induce o „de bună voie” flagrantă. Și nu pricep cum acest schimb de „… capital de orice natură…” se poate încadra la onerozitatea rentei viagere. În schimb, titulatura gratuită se face după regulile „… actului juridic de constituire.”. Afurisitul. Acum nu mai este contract. Totuși, la Al. 2 se revine și este scos în afara regulilor donației. Când? Când de renta viageră nu beneficiază credirentierul, ci o terță persoană. (Art. 2243)
Vai de primul și următorul. O așa rentă viageră, constituită pe cârca mai multora, mi ți-i leagă cu jurământ de plată pe fiecare dintre platnici până la moarte. Abia după decesul ultimului înscris la poveri pecuniare renta se suprimă. (Art. 2244)
Se înscrie la nebuni un debirentier ce își propune să țină mai multe „loaze” pe ale sale speze. Fiindcă renta viageră, cuantumul este indivizibil în privința credirentierilor. O fi altfel, eu așa pricep. (Art. 2245)
A semnat, a…. Am sucit pe toate părțile Art. 2246. Nu pot determina exact cine este prea fericitul morții terțului, fiindcă nu este specificat de care parte este acesta. E platnic sau plătit? Certitudinea se aplică aici doar contractului, nul pentru o stipulare ca „încheiat” „… pe durata vieții unui terț care era decedat în ziua încheierii contractului.”. De altfel normală prevederea, însă și aici sunt unele mici probleme. Decesul, de regulă, se constată doar prin certificat, încât „… era decedat în ziua…” poate însemna și că exact în acea zi a decedat.
De-ar ști omul ce are…. Totuși, de-i sunt zilele aproape numărate, deoarece nimeni nu are atâta știință să spună ziua și ora exacte, orice contract de rentă viageră este întinabil, anulabil. Mai ales dacă bolândul a și decedat în mai puțin de o lună de la semnarea contractului. (Art. 2247)
Și mai vin o dată și spun: la ce nu cuplați, frăție, mai multe „înmormântări” de acest fel într-un singur articol, când efectul juridic este același?
Aceleași aprecieri și pentru chestiunea periodicității plăților rentiere. Se putea din capul locului specifica „trimestrial”-ul. Chestiunea „avans”-ului de asemenea. Chiar și indexarea cu rata inflației. În concluzie, după lecturarea și a Al. 2, constat că debirentierul este cel mai oropsit. Cele trei luni fiindu-i zălog că niciun chior nu va vedea înapoi din ceea ce a plătit, indiferent dacă beneficiarul decedează în prima sau în ultima zi a trimestrului pentru care a achitat tranșa din renta viageră în avans. Prin urmare, pentru ce atâta tevatură? Că a rămas o zi sau 89, pentru orice rest de perioadă, platnicul nu primește absolut nimic înapoi. (Art. 2248)
Te gândești așa, normal, că există un contract și în cazurile extreme ajungi la judecată. Iar acolo, cu mila judelui înainte. Poate. Însă, ca să fie sigur sistemul că anumite lucruri nu-l aglomerează – îmi dau și eu cu părerea -, se folosește de mijloacele Art. 1723 pentru a garanta cu ceva plățile către credirentier. Am zis că e vai de mama lui debirentierul, dar e mai mult de atât, e precum vâslașul la galeră, doar moartea îl poate scăpa de o asemenea povară, abia acum purtând cu adevărat atribuirea oneroasă. Renta-ți ia și pielea de pe tine. (Art. 2249)
