CulturăLiteradura

Literadura nr. 29 (13)

Concursul literar „Lăsați copiii să vină la Mine!”
Ediția a II-a

Cojocaru Ioana-București.
Premiul revistei Literadura

Duminică, 25 iunie, în biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Mina” din Buzău, a avut loc decernarea premiilor celei de-a doua ediții a Concursului literar „Lăsați copiii să vină la Mine!”, care are ca organizator această unitate de cult, în colaborare cu Școala Gimnazială „George Emil Palade” din localitate, cu filiala Buzău a Ligii Scriitorilor și în parteneriat media cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Juriul a fost alcătuit din Tudor Cicu – președinte (critic literar, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea), Elena Căpățână (poetă și prozatoare, președinta filialei Buzău a Ligii Scriitorilor, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România) și Mihaela Roxana Boboc (poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala București).
Revista Literadura a acordat premiul său unui text semnat de Ioana Cojocaru, clasa a V-a în București, prin Mihaela Roxana Boboc.

[…] Fragment din lucrarea premiată

– Vreau și eu să pictez orizontul! exclamă, dintr-o dată prichinduța. Tu de ce poți face această acțiune, iar eu nu!? Spune-mi!
Bunica râse încetișor, dar într-un final i se adresă:
– Pentru început, dacă vrei și tu să pictezi orizontul, vei fi nevoită să faci niște plimbări cu mine.
– Atât de ușor!? Ei bine, îmi plac plimbările și, în plus, voi avea mult entuziasm, deoarece îmi doresc foarte mult să pot desena lumea ce ne înconjoară.
– Vino cu mine! Bunica o conduse spre cuierul din colțul camerei, îi puse paltonul pe ea, își luă și aceasta cojocul și, de parcă s-ar fi grăbit, înșfăcă două umbrele cu buline multicolore, de mărime mică și grăi:
– Imaginează-ți că umbrelele se deschid, iar noi plutim prin aer la o înălțime de o sută de metri, călătorind pe deasupra întinsului!
Laura nu comentă. Închise ochii și începu să se gândească la ce i se ceruse. Dintr-o dată, copila simți un vânticel cum îi mângâia părul. Aerul părea mai rece și, în același timp, mai curat. Deschide pleoapele încet, de parcă ar fi vrut să nu piardă acel oxigen pe care nu îl simțise niciodată. Plămânii ei tânjeau după el, profitând cu o bucurie sinceră. Primele câteva secunde, s-a speriat puțin, căci chiar erau deasupra pădurilor, a dealurilor, a munților, a plantelor… Erau doar ele și vântul, cerul de un albastru pal, în unele locuri, gata să ningă, în altul, pregătit de ploaie, iar în câteva erau pe punctul de a da drumul la niște ninsori aprige sau liniștite. Norii erau ca ceața când se împrăștie, ca o fantomă prin care îți puteai trece mâna, fără ca măcar să simtă o durere micuță. Sus, printre tonurile de albastru ce nici cel mai bun pictor nu le-ar fi putut așterne pe pânza lui albă și aspră, te simțeai liber. Aici era o pânză cu totul și cu totul altfel, pe care puteai realiza picturi doar cu ajutorul imaginației, a visurilor, împreună cu pacea cerului. Văzduhul se scăldase într-un cristal al tinereții și al copilăriei. Sub cele două călătoare, pământul se vedea în toată splendoarea sa, iar ființele erau asemenea unor furnici ocupate, ce alergau prin mușuroi. Laura tresări încet. Un sentiment ciudat îi umpluse firea de neliniști. Parcă nu era ea, nu se recunoștea… Parcă părul era mai lung, la fel și picioarele, cât și mâinile. Părea mult mai mare. Și-a întors privirea spre bunica sa. Acum, ridurile ei se întrezăreau și mai puternic, iar pielea ei se lăsa în jos. Ochii păreau mai încețoșați. Bătrânețea o umbrea și mai mult cu suferința ei.
Când, deodată, cu vocea groasă, tremurândă, i s-a adresat:
– În acest loc ne vom opri. Vreau să-ți arăt ceva. Cele două începură să coboare încet.
– Dar de ce am crescut așa de mult, iar tu ai îmbătrânit?
– Am trecut prin timp, draga mea… Tu ai 38, iar eu 100 de ani.
Laura rămase fără cuvinte. Cum de s-ar fi putut întâmpla una ca asta?! Un sentiment de fericire, neliniște și mirare o cotropea. Minutele treceau, iar ele se apropiau de pământ. Erau ca două păsări ce-și căutau cuiburile. Bunica părea liniștită, în timp ce Laura era nedumerită.
Se aflau într-un oraș urât, acoperit de clădiri cu fel și fel de stiluri pătrățoase, înalte, pictate în gri, cu geamuri din cap până în picioare, acoperișuri turtite, străzi și trotuare pe care nu se vedeau prea mulți oameni și, chiar dacă își făceau apariția, erau îmbrăcați doar în negru, gri și câteva tonuri de alb. Puteai trage concluzia că tot orașul intrase într-un doliu veșnic. De abia dacă se făcea cunoscută cea mai mică floare, cel mai minuscul copăcel sau puțină iarbă care, spre fericirea tuturor, ar fi adus o rază de speranță a voioșiei. Copiii erau atât de agitați, unii prea răsfățați, războinici, plini de ură și de răutate. Foarte puțini prichindei erau altfel: bucuroși și plini de pace în sufletul lor. Acest aspect îl puteai citi în privirile oamenilor. Lumea de acolo avea o tehnologie extrem de dezvoltată. Adulții, cât și micuții, începând de la un an sau doi, priveau mereu la televizoare, treceau străzile uitându-se ori vorbind de tot felul de prostii prin acele telefoane. În loc să participe la slujbele efectuate în biserici, stăteau tolăniți în canapele cu aspect de singurătate, jucându-se: Minecraft, Fortnite, Roblox, Valorand, Granny, Cs:Go și multe altele. Mobila din case, până și pietrele plângeau în singurătatea lor. Mașinile treceau pe străzi cu duiumul. Nu exista iubire adevărată decât foarte rar. Oamenii deveniseră un fel de roboți manipulați… Nu aveau sentimente și, dacă le posedau, nu știau să le folosească. Laura părea și mai holbată de faptul că bunica o adusese în acest oraș lipsit de fericirea de a fi. Ca prin minune. Laura se schimbase din punct de vedere fizic, dar și din cel sufletesc. De când o întâlnise pe bunicuță stând la fereastră, devenise mai răbdătoare, nu mai judeca oamenii după pofta inimii ei, era mult mai înțeleaptă, deșteaptă, modestă și înțelegătoare. Tânăra tresări când bunica o informă:
– Trebuie să schimbăm acest oraș în bine! Aici stă viitorul nostru, al meu, al tău și al copiilor ce se vor naște cu vremea. Uite-te la ei. Ai vrea să devii așa!? Te-am adus, deoarece, dacă vrei să înveți să pictezi orizontul, vei avea misiunea de a schimba această situație devastatoare.
– Înțeleg, a cuvântat cu calm Laura.
Acum intrase în gânduri adânci… Cum ar putea să schimbe ea, un singur om, un întreg oraș?
Zilele începeau să treacă, iar Laura nu avea nicio idee cum ar fi schimbat toate acele suflete în bine. Vremea era de multe ori posomorâtă, iar acest fapt o împiedica și mai mult, căci manifestarea naturii schimbă orice dispoziție. Noaptea, nepoata și bunica dormeau într-un cort, pe care bătrâna avusese grijă să îl ia la ea, iar ziua, se plimbau, căutând măcar cea mai nanoscopică persoană iubitoare și plină de speranță.


Lansare de carte

Pe 21 iulie 2023, au lansat la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Elena Radu, romanul Pleoapele amurgului, editura Editgraph, 2023 și Nicolae Gâlmeanu, volumul de poezie, Cântecul cucutei, Editura Editgraph, 2023.
Despre roman a vorbit Dan Ionel Dinu și despre volumul de poezie Titi Damian.
Volumul scriitoarei Elena Radu a fost publicat sub egida „Asociației Renașterea Buzoiană” președintele actual Gabriela Serena Petrescu continuând activitatea regretatului domn de cultură Ovidiu Cameliu Petrescu de promovare și susținere a literaturii buzoiene.
Ieșind de la tipar s-au distribuit și primele exemplare din ediția aniversară de 20 de ani a almanahului „Renașterea Buzoiană” apărut și anul acesta prin bună voința domnului primar Toma Constantin.
La eveniment au participat ignorând temperaturile ridicate scriitorii Valeria Manta Tăicuțu, Nicolai Tăicuțu, Sorin Călin de la Râmnicu Sărat. De la Buzău: Tudor Cicu, Dumitru Pană, Laurențiu Belizan, Marcela Chiriță, Nicoleta Gâlmeanu, Stelian Grigore, Cornel Diaconu, Elena Căpățână, Adriana Anghelescu, Gheorghe Onea, Ioana-Gabriela Sofineți de la Slobozia.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share