Literadura nr. 29 (12)

Maria FILIPOIU

RAIUL ȘI IADUL

Un soldat se întorcea de la război, purtând la brâu sabia care fusese mai iute decât a adversarului, de fiecare dată când se afla într-o confruntare. Pe drum s-a întâlnit cu un călugăr, care venea de la slujba care se ținea zilnic la mânăstirea din apropiere și se îndrepta spre chilia de la marginea unei păduri. Călugărul îl privea uimit pe tânărul cu sabia la brâu, temător de vreo reacție violentă, dar a intrat în vorbă cu el.
– Bună ziua, voinice! Ce vânt te aduce pe aceste meleaguri?
– Vin de la oaste și mă duc acasă, dar mă bucur să întâlnesc oameni pașnici. I-a răspuns războinicul călugărului sfios. Mi-ar plăcea să schimbăm câteva cuvinte.
Amândoi s-au așezat pe un tăpșan cu iarba reavănă, căci era o zi toridă, și au început să vorbească, tânărul fiind primul care a deschis discuția.
– De unde vin eu se vorbea mult de Rai și de Iad, iar eu aș vrea să știu unde se află.
Sihastrul l-a ascultat și a scos o sticlă cu apă din trăistuța pe care o purta oriunde se ducea.
– Ia o gură de apă, că vii de la drum lung și poate ți-o fi sete!
– Dumnezeu să te binecuvânteze, Părinte! Chiar mi-era sete! I-a răspuns războinicul, primind bucuros sticla cu apă.
– Vezi, voinice? Așa de deschid porțile Raiului, cum am deschis eu trăistuța cu merinde. Nu vrei și câteva nuci cu pâine, să-ți potolești foamea?
– Bună idee și mulțumesc dumitale pentru ofrande!
Mi-ai spus despre Rai, dar Iadul unde se află?
– Iadul de află în locul unde ai luptat și a curs sânge nevinovat. Dar de unde știu eu că tu ești războinic?
Soldatul a pus mâna pe teacă și a scos sabia, spunând:
– Asta e dovada! Are urme pe ea de la ultima bătălie.
Replica pustnicului nu a întârziat.
– Așa se deschid porțile Iadului, cum ai deschis teaca și ai scos sabia plină de sânge, iar drumul veșniciei începe din viață. Să nu uiți niciodată! Tânărul s-a rușinat, a pus sabia în teacă și i-a mulțumit pustnicului pentru merinde și lecția de viață.

Charles SIMIC

Traducere Mihai Marian

Poem fără titlu

îi spun plumbului:
de ce te lași
turnat în formă de glonț?
ai uitat de alchimiști?
ai renunțat la speranța
de a deveni aur?

nimeni nu răspunde.
plumb. glonț. cu nume
ca acestea
somnul este adânc și lung.

Cer de toamnă

pe vremea bunicii
ca să poți vedea lumea
și să alergi stolurile de gâște prin ceruri
aveai nevoie doar de o mătură.

*
stelele știu totul,
de aceea încercăm să le citim gândurile.
și chiar dacă sunt atât de îndepărtate
în prezența lor alegem să vorbim în șoaptă.

*

oh, Cynthia,
scoate ceasul ce și-a pierdut brațele
la plimbare.
rezervă-mi o cameră la Hotel Eternitatea
unde timpului îi place să poposească din când în când.

*
veniți, iubitori ai ungherelor întunecate,
spune cerul,
și ședeți într-unul din colțurile mele întunecate.
o să găsiți mici zerouri delicioase
în untul de alune astă seară.

O scrisoare

dragi filosofi, mă întristez când meditez.
la fel vi se întâmplă și vouă?
chiar când urmează să-mi înfig dinții în *noumenon,
o oarecare iubită bătrână vine să-mi distragă atenția
„nici măcar nu mai este în viață!” strig spre cer.

lumina iernatică m-a făcut să mă abat de la drum
am văzut paturi acoperite cu pături cenușii identice.
am văzut bărbați cu aspect înfiorător ținând o femeie goală
în timp ce o stropeau cu furtunul cu apă rece.
se întâmpla lucrul acesta pentru a-i calma nervii sau era o pedeapsă?

m-am dus să-l vizitez pe prietenul meu Bob care mi-a spus:
„atingem realul depășind seducția
imaginilor”
am fost copleșit cu bucurie, până mi-am dat seama
că o astfel de abstinență nu va fi niciodată posibilă pentru mine.
m-am surprins privind pe fereastră.

tatăl lui Bob își scotea câinele la plimbare.
avea dureri și mergea cu dificultate; câinele îl aștepta.
nu mai era nimeni altcineva în parc,
doar copacii goi cu o infinitate de forme tragice
pentru a îngreuna gândirea.

noumenon = din grecescul ,,noumenon” – (În filozofia lui Kant) Lucru în sine cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul cunoscut senzorial.

Ismaël Diadié HAIDARA (Tombouctú, 1957)

Traducere și prezentare: Elisabeta Boțan

Nimeni
Combien de royaumes nous ignorent

Pascal
Ochii goi se uită la cealaltă parte a sârmei ghimpate
Ochii celor veniți de pe celălalt țărm
Se uită în urmă la bărcile goale și la trupurile care plutesc
Ei nu sunt nimeni
Noaptea și ziua
Se uită și se uită la cealaltă parte a sârmei ghimpate
Nimeni nu vrea să-i vadă nimeni
Și-au lăsat în urmă morții pentru a pleca spre nicăieri
Se uită de nicăieri la ce a mai rămas din visele lor
Simple măști fără nume și fără pământ
Se uită și se uită.

Catrenul celui fără ocrotire

Suferința bate la ușa mea
Nu știu unde să mă duc

Suferința bate la ușa mea
Deschid.

Tebrae* pentru mama

***
Deodată am încetat să mai am copilărie
Toată viața mea se rezumă la absența ta.
***
Îmi pare rău că îți aduc ofensă cu viața mea după a ta
Dar mai poate fi viață, o altă viață după viața ta?
***
Acum nu mai sunt decât o zi răstignită între două nopți
Of mamă tu nu vei fi de față când mă vor coborî de pe cruce.
***
Nimeni să nu întrebe de ce ne-am născut
Moartea există!
***
Nu sunt decât un vers liber din poemul lumii
a fost ciudat să îmi văd trupul rimând cu al tău.
***
După siestă
ascult peste tot murmurul râului și al singurătății mele.

*Tebrae = „Gen poetic feminin de două versuri folosite de femeile din deșertul Sahara pentru a cânta iubirea și lumea. În Tebrae pentru mama folosesc acest gen caracteristic femeilor pentru a-i cânta mamei mele care a murit.”