Cenaclul Alexandru Sihleanu – 23 Septembrie 2023
VIAȚA-I UN BUN DAT DE DIVINITATE, CĂLĂUZITĂ DE ÎNȚELEPCIUNE, CREDINȚĂ, NĂDEJDE ȘI DRAGOSTE
Sâmbătă, 16 septembrie, ziua Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina și Ludmila, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
(Toate merg pe dos) Nuntă mare, cheltuială/ Cum e după rânduială./ Socrul mare îi derutat,/ Că mireasa-i tot băiat. (Telefonul nelipsit) Nu ca-și fi de viță veche,/ Am un obicei beton./ Stă lipit lângă ureche/ Și la baie stând pe tron.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu dna Flory Frățilă cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura:
„(Fetița rătăcită în noapte) – Tu cine ești, măicuță,/ Pe cine căutai?/ Vrei lângă tine-un suflet,/ Pe cine vei să ai?// – M-am rătăcit în noapte,/ Căutam de mâncare./ Pe unde eu mergeam/ Erau doar spini și jale.// În groapa cea adâncă/ Un plânset se-auzea./ Era o fetiță mică,/ Cu mine nu vorbea.// Într-un târziu îmi spune:/ – E ziua mamei mele,/ Voiam să-i culeg flori,/ Că a plecat la ceruri/ Și o văd printre nori.// Când stelele se-aprind,/ Venea la patul meu/ Și îmi spunea în șoaptă/ Că eu sunt micuță,/ Dar știu pe Dumnezeu.// Eu vin și-l caut,/ Poate îl voi găsi/ Și am să-l rog, că-s mică,/ Poate mă va-ngriji.// Dar anii au trecut,/ Eu mare am crescut/ Și el, ca și mine,/ Era-n văzduh pierdut…
(Vedetele Toamnei) Într-o zi, de dimineață,/ Se contraziceau la piață,/ Care e mai de valoare,/ Ca să o pună la mâncare?// – Varză, ce s-a întâmplat?/ Întreabă castravetele murat./ De stau drept în fața ta,/ Mă fierbe, îmi pune sare,/ Dar eu stau tot în picioare.// Oare tu m-ai fermecat,/ De nu mai pot sta culcat?/ Morcovul se crede tare/ Când mă vede în picioare,/ Se-ngălbenește ca o floare.// Varză cu fustița creață,/ Nu te crede așa măreață!/ Nu știu acuma cum te vezi,/ Ești tot varză! Ce te crezi?!// Pătrunjelul încântat,/ El e verde, parfumat/ Și dă gustul la mâncare,/ La supe și la sarmale.// Și ardeiul oltenesc/ Este bun, solicitat./ De-l mănânci fără să știe,/ Este iute la mânie!!// Acum ceapa îngâmfată:/ – Și eu am multe fustițe…/ Sunt bune la tocănițe/ Și-un pahar de Murfatlar,/ Dacă-l bei mai zici doar: Arrr!// Păstaia e o vedetă/ Siluetă și cochetă,/ Ea se urcă fără scară,/ E vedetă mondială!// Țelina și conopida/ Se ceartă cu-n gogoșar,/ Toată vara stă la soare,/ Nu-i dă nimeni de mâncare.// Toamna-i roșu și umflat,/ Numai bun e de mâncat./ Mai sfârâie și-o friptură…/ Eu vă urez: Poftă bună!!
(Suflet drag) Suflet drag, rar întâlnit,/ În calea mea ai venit./ Nu, nu suntem departe,/ Suntem o inimă ce bate.// Când lacătul l-ai descuiat,/ Gândul ca fulgeru-a plecat/ Și s-a aprins de-atâta dor,/ Oftând de-al dragostei fior!// Dacă iubirea-ți fuge printre stele,/ Tu să crezi că suntem printre ele!/ Noi strălucim ca un Luceafăr sfânt,/ Dar suntem două stele căzute pe pământ.// Când gândurile noastre/ Se risipesc ca norii,/ Te simt, suflete drag/ Și chiar mă trec fiorii.// La marginea pădurii/ Curge un pârâu rece/ Și vine, suflet drag,/ Ca să te răsfețe.// Iar noaptea a trecut/ Cu-o dulce-mbrățișare/ Și inimii i-aduce/ O sărutare dulce.
(Gogoșari înflăcărați) Toată vara ați stat în soare/ Până când v-ați înroșit./ Acum treceți la mâncare,/ Că de-asta v-am pregătit.// Cămara de-abia v-așteaptă,/ Pastrama-i la macerat,/ Acum treceți la mâncare,/ De-asta v-am condimentat.// Mustul sfârâie-n pahare/ Ca pe timpul din trecut,/ Chiuie flăcăi la poartă,/ Dar nu prea i-am mai văzut.// Acum chiuie bătrânii/ Când îi doare câte-un șold./ Hai, veniți, că vă dau tot,/ Nu vedeți că nu mai pot?// Degeaba-i cămara plină/ Și bea vinul ghiurghiuliu,/ Că viața nu se mai întoarce./ Oricât ai vrea, e prea târziu!
(Ochii albaștri) Ochii albaștri ca și marea,/ Eu privesc în depărtări,/ Poate mi-i aduce valul/ Ca să simt privirea lor.// Dar din zările albastre/ Valurile-mi șoptesc lin,/ Ochii albaștri sunt departe/ Și nu știu dacă mai vin.// Chiar în vis aș vrea să-i văd,/ Să le spun cât îi iubesc/ Și am stat târziu în noapte,/ Pe faleză, să-i aștept.// Iar în zori, în apa cristalină,/ Chipul drag se oglindește./ Doar în gând o să mai vină,/ Să-mi spună de mă mai iubește.
(Luceafăr sfânt, Mihai Eminescu) Luceafăr sfânt, în veci trăiești/ Și luminezi calea iubirii./ Te preaslăvim, nu te uităm,/ În umbra noastră veșnic ești.// În zorii dimineții/ Pe patul de spital,/ Cu carnețelu-n mână,/ L-ai scos din buzunar,/ Ai vrut ca să-ți așterni/ Ultimul cuvânt,/ Ce-ai vrut ca să rămână/ Pe flori de tei/ Pe care le-ai iubit.// Toate clopotele-n România/ Băteau neîncetat,/ Că a plecat la cer/ Luceafărul aprins,/ Ce n-a-ncetat o clipă/ Ca să ne lumineze.// De sus el ne privește,/ A revărsat lumină/ Și teiul înflorește,/ Când fulgerul coboară/ Și candela se-aprinde./ La mormântul sfânt/ Ți-am așternut de ziua despărțirii,/ Covor cu flori ce plâng/ În numele iubirii.// La apus de soare/ A căzut o stea./ E steaua României,/ Pe cer va lumina.// Luceafăr a fost,/ Luceafăr va fi,/ Luceafăr va rămâne/ Cât planeta va trăi!”
Dna Flory Frățilă, lectorul de serviciu, dovedește spirit de observație și o sensibilitate specifică într-o tematică diversă, de la versuri într-o specificație autumnală, la iubirea pentru Ochii albaștri, dragostea fetiței a cărui mamă a plecat la stele, până la omagiul Luceafărului poeziei românești. Îi dorim sănătate, putere de muncă, inspirație și o așteptăm cu o nouă lectură!
„Felicit lectorul pentru ce ne-a prezentat acum, dar mai ales pentru alegerea prezentării în ton cu anotimpul. În poezia Vedetele Toamnei poeta demonstrează că ea se situează în fruntea gospodinelor ca o bună cunoscătoare a caracteristicilor principalelor legume. Îmi place și tehnica aleasă: poeta nu face recomandarea legumelor, ci le cheamă la „contrazicere”, lăsându-le să se „laude” singure pentru ce sunt mai bune decât celelalte legume: „Pătrunjelul … parfumat/ …dă gustul la mâncare,/ La supe și la sarmale.” Pe ardei poeta îl divulgă că „Este iute la mânie!” Chiar și ceapa îngâmfată se laudă cu multele ei „fustițe… bune la tocănițe.” Pe lângă prezentarea utilităților legumelor , poeta introduce o expresie tinerească, apostrofând varza: „Ești tot varză!” Tineretul se exprimă astfel la ceva fără valoare. Poeta are grijă să ne propună în poezie: „Sunt bune la tocănițe/ Și-un pahar de Murfatlar.” Mai propune cititorului o friptură și îi urează „Poftă bună! În poezia Gogoșari înflăcărați poeta ne conduce în cămară, unde găsim tot felul de bunătăți: „gogoșari …condimentați!” „Pastrama-i la macerat”, dar și „Mustul sfârâie-n pahare…” Însă bucuria cămării pline de altă dată este umbrită de trecerea anilor, aducând bătrânilor dureri la șold. În poezia Ochii albaștri resimt influența mării li nostalgia revederii persoanei dragi. Tot nostalgie găsesc și în poezia Suflet drag, nostalgie provocată de persoana iubită: „Noi strălucim ca un luceafăr sfânt,/ Dar suntem două stele căzute pe pământ.” În poezia Luceafăr sfânt, Mihai Eminescu am descoperit că poeta cunoaște amănunte din viața celui mai mare poet romantic al României. Autoarea ne transmite că Eminescu iubea florile de tei și avea la îndemână un carnețel în care să aștearnă versurile spontane. Îmi face plăcere deosebită declarația autoarei din finalul poeziei: „Luceafăr a fost,/ Luceafăr va fi,/ Luceafăr va rămâne/ Cât planeta va trăi!” Poezia care mă emoționează excesiv este Fetița rătăcită în noapte. Această poezie îmi pare redarea unei întâmplări plauzibile. Ulterior am aflat că poezia este chiar reală și autobiografică. Valoarea subiectului este completată, mai bine zis amplificată, de gingășia fetiței și gestul ei, culegerea florilor pentru măicuța ei plecată la ceruri. Precizarea din finalul poeziei, că micuța îl știe pe Dumnezeu, dovedește că autoarea din copilărie a primit o educație aleasă. Așa cum am spus la începutul intervenției mele, felicit poeta Flory Frățilă pentru poeziile prezentate.” (Mihai Doina)
„Dna Floarea Frățilă, lectorul de azi al Cenaclului Alexandru Sihleanu, prezintă în continuare același spirit de observație al lumii înconjurătoare și o sensibilitate, stofă de artist, care o face să vibreze sufletește la lumea vie. Doamnei nu-i este străină suferința unui copil rămas fără mamă, cum ne arată în poezia Fetița rătăcită în noapte. Lipsa mamei este suplinită de Dumnezeu și de speranța în ajutorul său. Poezia Vedetele Toamnei prezintă o serie de legume colorate a căror întrebuințare este la fel de folositoare omului ca atâtea multe alte legume care definesc o necesitate în hrănirea omului. În poezia Suflet drag ni se arată puterea sentimentelor de iubire de a străbate timpul și spațiul. Un loc special îl ocupă în poezia Gogoșari înflăcărați antiteza dintre puterea tinereții și slăbiciunea bătrâneții, care mă duce cu gândul la zicala: „omul este odată voinic și de două ori nimic”. În poezia Ochii albaștri ni se dezvăluie nostalgia unei iubiri trecute și așteptată să revină. Poezia Luceafăr sfânt, Mihai Eminescu este un omagiu adus poetului nepereche pentru creația sa. Autoarea speră că Luceafărul poeziei românești va rămâne veșnic pe firmamentul poeziei romantice atât timp cât planeta va trăi. O felicit, îi doresc în continuare inspirație și o așteptăm să revină cu noi creații în cenaclu.” (Georgeta Iuga)
„Lectorul de serviciu de astăzi, dna Floarea Frățilă ne-a demonstrat, încă odată, sensibilitatea sufletească care o caracterizează. În poezia Fetița rătăcită în noapte autoarea versurilor surprinde starea unui copil orfan, care își pune speranța vieții în credința față de divinitate și vorbește cu drag despre mama ei, căreia vrea să-i ducă flori chiar de ziua onomastică: „- E ziua mamei mele,/ Voiam să-i culeg flori,/ Că a plecat la ceruri/ Și o văd printre nori.” Următoarea poezie Vedetele Toamnei aș clasifica-o un fel de fabulă. Unele legume care s-au întâlnit ca într-o șezătoare, caută prin discursul lor să scoată în relief calitățile nutritive, dar și estetice: „Păstaia e o vedetă/ Siluetă și cochetă,/ Ea se urcă fără scară,/ E vedetă mondială!” sau „Pătrunjelul încântat,/ El e verde, parfumat/ Și dă gustul la mâncare,/ La supe și la sarmale.” Tema iubirii o abordează autoarea în poezia Ochii albaștri, o poezie clasică, structurată în patru catrene din care se desprinde sentimentul de iubire în mod evident: „Ochii albaștri ca și marea,/ Eu privesc în depărtări,/ Poate mi-i aduce valul/ Ca să simt privirea lor.” Sentimentul de înaltă prețuire față de poetul nepereche Mihai Eminescu și-l exprimă autoarea în poezia Luceafăr sfânt, Mihai Eminescu. Autoarea versurilor se întoarce cu gândul la ultimele momente din viața poetului, când acesta pe patul de spital avea alături un carnețel în care își nota gândurile versificate. Toată admirația pentru activitatea literară a dnei Floarea Frățilă.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Mă aliniez cu plăcere cuvintelor colegilor de cenaclu pentru aceste poezii, un mănunchi de „hrană sănătoasă” evocată cu toate aceste versuri. Îi urez doamnei Floarea Frățilă minte luminată pentru creație!” (Valeria Popa)
„O admir pe dna Floarea Frățilă pentru dăruirea pe care o face dedicându-ne versuri încântătoare și pline de sensibilitate.” (Dumitru Bardaș)
Sâmbătă 23 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dna Georgeta Iuga. Vă așteptăm, cu drag!
