Literadura nr. 29 (4)
Manuela Camelia SAVA
CINE EȘTI?
Cine ești
Tu ești cel ce s-a născut liber
Te hrănești cu lumină clipă de clipă
Deschizi fereastra spre cerul acoperit de oameni
Pașii tăi mângâie văi adânci
Cine ești?
Tu ești cel care trăiești printre uriași
Povestea lor te face să zâmbești
alergi în brațele femeii iubite
stelele te ademenesc în lumea lor vraja cântecului îți adoarme simțurile
noapte de noapte visele îți cuprind obrajii fierbinți
Cine ești?
tu ești cel născut din dacii liberi
în inima ta îi îmbrățișezi pe toți până la sfârșit
CURIOZITATE
ce mai știi tu
despre toate femeile care te-au iubit
verzi-albastre brune blonde roșcate nebune
cu ochi adumbriți de păcate
de gene fine sihastre
ce știi tu
despre brațele lor legănate de vânt
despre săruturile lor ucigașe
alungite fierbinți
despre buze cu zimți
ce știi tu despre amintiri
ce mai știi
despre femeile care te-au dorit
cu obraji ca fraga sânii pompoși rochii fremătând
diminețile lacrimi vărsând în aburul
muntelui
ce știi despre mine
LEGENDS OF FALL
Culorile îți dau târcoale
simți în toate oasele tale că a sosit toamna
Lumina întârzie pe frunze
iubirea întârzie și ea
Tu citești versurile acestea
scrise cu sânge
Rumi le cântă în inima ta
Brazii se aliniază cu gândurile
ploile coboară în vale
Păsările dansează
monomul norilor pipăie zborul
Nu alunga anotimpurile
Nu mă alunga
LISTA CU PRIETENI
visez că bastonul rezemat în colț
e prietenul cel mai bun
te păzește ca un câine credincios.
lupți cu timpul
ajungi să fii însetat de silabele
pe care le uiți treptat în paharul jumătate gol
te hrănești cu iluzia
că osteoporoza și alzheimerul
se vor adăuga în lista de prieteni
(aceștia nu mai pot pleca
pentru că îți sunt credincioși)
povestea adună un început și un final
decupând detalii importante despre noi doi
RE-NAȘTERE
Eva nu se mai teme de șarpe
Crengile o înconjoară cu merele lor aromate
Roua îi spală sânii plini de mușcături
Setosul Adam îi soarbe nectarul genelor
în fiecare zi
Cornelius DRĂGAN
***
uneori în seri sălbatice
(aidoma celor de august)
am flash-uri de fapte eroice
săvârșite împreună cu mama în copilărie
precum omorâtul țânțarilor
înainte de culcare
cu un fular gros sau
un prosop împletit (să îi prinzi nu
să îi alinți cum spunea ea)
acum sunt bătrân
citesc cei trei purceluși
unul dintre ei sunt eu
afară e sărbătoare
Zilele Orașului
curg petarde pe cerul sărac
bubuie-ntruna
creierii noștri se vor face terci
de atâta veselie întruchipată
***
să nu-ți vezi trupul îmbolnăvit
să nu faci compromisuri să te împrietenești
cu mațele necrozate
cu mirosul spitalelor
cu fețele asistentelor & doctorilor
AI VREA
să uiți totul
te saturi de
atâta
SUFOCARE
iubești
mai mult moartea-
fugi ca să
s c a p i
iar în alergarea bolnăvicioasă
îți vezi
Fiul
strigând
Tată!
cu ochii mari ca niște crisalide
cu mâinile mici & firave întinse spre tine
cu inima nevinovată în tremur
UN GÂND
să te întorci parcă posedat de Divinație
să-ți înfrângi fricile & temerile
să curmi răul
să te întorci Acasă
***
cineva a inversat polii
timpul și
linia vieții
ai obosit
becul un monstru
bipolar & inert
ai uitat ceva
te îndrepți firav spre
jumătatea difuza a camerei albe
un vis mototolit
apoi râzi
din toți rărunchii
aidoma unui copil care
și-a regăsit mama pierdută-n mulțime
George Nina ELIAN
(Costel Drejoi)
S-a născut în data de 13 noiembrie 1964 la Slatina.
Poet, traducător, gazetar.
Debut: revista „Cronica” (Iași) – 1985.
Volume de versuri: Lumina ca singurătate (2013); Ninsoarea se întorsese în cer… (2016); Fericirea din vecinătatea morții (2018); Timpul din afara ceasurilor (2020); Verdele ceai al miezului de noapte. Scrisori de dragoste (2021); Nimic altceva (2022); Grația cu care moare o frunză (2023).
CAPITULARE
aveți dreptate:
poezia n-are
nimic palpitant în ea.
nimic.
doar bătăile inimii
PRIVIND PRINTRE DEGETE
ceață pe câmp. case rare. oameni invizibili.
un păianjen urcă pe firul lichid al
propriei vieți (nimeni nu-și
mai amintește
nimic despre nimeni)
mă trezesc privind printre degete la
sângele ce curge din gâtul tăiat.
până când nimic nu mai are contur.
probabil așa va fi apărut existența
È PASSATO TANTO TEMPO
a trecut atâta vreme de când
nu ți-am scris niciun vers a trecut atâta vreme de când
te-ai născut
și nu ți-am adresat o șoaptă măcar
în fiecare zi plimb un cărucior gol
pe trotuar fără să pot preciza
dacă e de copil de alimente sau
de gunoi
arăți destul de bine pentru unul care-a
stat nouă ani fără buletin – ai spus
râzând după care pe același ton m-ai între-
bat: mâine ai același traseu?
am deschis ochii: însuși faptul de a privi
era absurd
nicio jivină nu va gusta sângele
meu otrăvit
nimeni nu-mi va
auzi ultimul țipăt
noapte bună, jenny! m-am străduit să nu
te deranjez – am spus plagiind un personaj
de film
(de altfel, nici nu
știu dacă acesta sunt eu și oricum nici pe
tine nu te cheamă jenny) –
plouă torențial și pământul e
plin de cadavre
apa se prelinge pe suprafața oglinzii
aidoma sângelui dintr-o umbră
