Literadura nr. 29 (1)
Teo CABEL
Melopee, cucurbitacee și un eventual început de epopee
Anotimpul care începe la 1 septembrie, calendaristic, anul acesta a stat cu valizele pregătite, pe data desemnată convențional și-a intrat în drepturi cu aplomb.
Toamna a venit: Aşternând pământului/ Haina ei cu trenă lungă/ De culoarea vântului.
Are o diplomație aparte anotimpul acesta. Vara este efervescentă, cu vremea estivală, ne canalizează mai mult sau mai puțin fiecare după posibilități spre locuri exotice. Dar toamna ne ia prin învăluire. Doar castanii ard mai repede din frunze, în rest vegetația rămâne verde până în noiembrie.
Așa omul, nu încărunțește deodată, azi un pic pe la tâmple, câte un fir, apoi mai multe, așa este și acest anotimp al maturității naturii vegetale care împarte cu noi generos tot ce are.
Toamna începem să ne adunăm la propriu și la figurat. Toată activitatea umană în acest anotimp este sub presiunea lui a strânge, a aduna, a depozita, a pregăti.
Acum, cât ne dă natura, cât luăm noi, cât dăm, ține de capacitatea de a manageria. Cât de recunoscători suntem, ține de suflet.
Planeta aceasta este o gazdă care nu ne cere chirie, dar noi facem ca în pilda cu datornicul nemilostiv.
Toamna este linia de start educațional în viață pentru copiii noștri. De ce nu și pentru noi, restart. Cei mici încep să cunoască societatea ca mediu organizat, școala. Alții continuă aprofundarea cunoașterilor și pregătirea pentru viață, liceenii, studenții. Și noi facem recapitularea existenței în fiecare toamnă.
Ce și cât adăugăm firii noastre din tot ce intersectăm într-un an în/cu situații sociale, culturale, în relațiile dintre noi? Când intervine procesul acela de conștientizare, și eu greșesc, și eu am greșit, hai să îndreptăm? Frunzele care cad, le măturăm, le strângem, le ardem, dar zilele noastre unde se duc?
Merg pe stradă și mă întâlnesc cu un cunoscut. Dintr-una într-alta îi sună telefonul, vorbește puțin și apoi îmi spune după ce închide: la îndemnul băiatului am accesat o platformă de brokeri. Am depus o mică sumă cam cu suspiciune. Nu am încredere, dacă toată viața nu am avut de a face cu așa ceva. Dar este un băiat care mă sună și îmi explică că dacă eu câștig va câștiga și el. Nu e interesant? Câștigurile nu sunt fabuloase, dar constante. Pe mine mă interesează să văd dacă au dreptate. Mi-am zis, dacă pierd banii zic că am fost cu câțiva prieteni la restaurant și gata.
Plec un pic bulversat. Ceea ce pentru unii este un lucru elementar și o sursă de venit, pentru mulți, foarte mulți dintre noi, este un tabu. Să fie asta un semn de toamnă? A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Melancolia poetului însă trece când deschizi televizorul și știrile sunt năucitor de controversate.
De la o vârstă te gândești la pensie. Toamnă, nu? Pe la tâmple. Problema e, ce vei avea în hambarul financiar?
Cum e să fie un echilibru: poezie în suflet, siguranța zilei, liniștea existențială. Ideal sau realitate? Cum le împaci pe amândouă?
O toamnă frumoasă vă doresc! Citiți măcar o poezie!
Felix NICOLAU
La vida es morbida
dac-ai intra și tu cum pătrund celelalte
aproape de cântatul cocoșilor
tiptil și degajând mirosul acela
de gândaci roșii specific cimitirelor armenești
dar tu nu
aproape mă trezești plonjând
în visul meu cu gura
deschisă pleoapele reci
cât pe ce să-ți simt inima pulsând
pe pieptul meu
chiar profitând de tine în somn tot sunt
capabil să întind brațul stâng să verific dacă
sufletul tău e acolo
înghețat și enorm
dacă e tot acolo înghețat și enorm
în timp ce tu insiști că o viață nocturnă intensă
stimulează pulsul
accelerând derizoriul
uniți salvăm
azi nu prea suntem pe aceleași
lungimi de undă ale radiației portocalii emise de gazul
krypton 86
vizitând new yorkul vara te-ai putea
topi lejer la picioarele zgârie-norilor inter
belici
nu ți s-ar mai usca scalpul așa
cum te tot plângi după ce am face o
dragoste solidă să le rămână
și nepoților
Program cu studenții
nu muți piese de șah cu toată ura de care ești în stare
mișcă tura pianissimo fii cumpătat ca un crocodil dacă
nu vrei orișicât
să ajungi poșetă pe antebrațul morții
care moarte și ea a devenit o pițipoancă zilele astea
aici îmi permit o contrazicere nu e cu supărare
moartea văd că de o vreme se încurcă numai
cu din ăștia de treabă familiști și sensibili
that’s stupid! beg your pardon! însă ăștia de care
zici n-au nimic de oferit
șah și pa! ți-am halit regina!
chiar la volan i s-a făcut rău? îhâm! nu mai fuma de
5 ani slăbise porcamiseria! în timp ce grasu’ acela coleric
cu față de ananas suge 3 pachete pe zi
vezi că n-ai voie să faci rocada când ești în șah
altfel stăteai acum pe scaun jupâne dacă
intram cu deschidere kasparov
știu aș fi rămas urgent fără cai doar cu pi
onii
tractoreală
uolga litronova avea senzația că ochii verzulii ai lui
dmitri rasputinovici o dezbrăcau pe îndelete de la sâni
în jos până la alunița din spatele fesei drepte apoi de
jos în sus și de la spate dinspre sus-pomenita aluniță până
la căușul cu puf cârlionțat al cefei
ceea ce era o greșeală-în-sine
fundamentală și nu în vederea-a-ceva căci
dmitri rasputinovici își folosea ochii verzulii ca
să o jupoaie de vie după ce o izbise cu capul
de bordură în mintea lui pravoslavnică și o belea
așa amețită dar zbătându-se agățată de 2 piroane bătute
în grindă exact prin tălpile ei măsura 36 jumătate rozalii ca
niște buci de purcel de lapte după ce le frecase aseară
cu piatră ponce și le masase cu cremă antibătături
nici nu vă închipuiți cât îmi place să discut despre afaceri cu
o doamnă atât de distinsă!
menționez că uolga litronova nu mai călătorea în străinătate de
când se lăsase de fumat și tot ce mai păstra de la primul ei soț
faimosul depanator era un guler dolofan de vulpe
argintie
