Fărădelegea lui Călin – Vidul ciril
Validare….
Să faci din ceva atât de… articol unicat…. În contra unora, „armata” de împinși să pună la adăpost cele mai prețioase, ale lor și ale celor aleși să beneficieze, asigurătorul are la dispoziție „… toate apărările întemeiate pe contractul încheiat inițial.”. Cu toate că nu el invocă niscai drepturi, ci „armata”. (Art. 2211)
Ce-am văzut, ce mi s-a părut…. Va să zică m-am înșelat. Codul Civil „și-a scurtat” cu mii bune, patru la număr, întinderea. La sute am fost „precis”: șase. Doar miile s-au dovedit eronate.
Apăi…. La ce ne mai umplem mintea cu lest? Dacă Al. 1 legiferează cesiunea contractului din partea asigurătorului doar cu acordul asiguratului, ce rost avea să dai undă verde cesiunilor de portofolii între asigurători? (Art. 2212)
Iarăși una scurtă: asigurările cu statut obligatoriu au reguli diferite, speciale. (Art. 2213)
Transferăm atenția asigurării de bunuri. Pentru care indemnizația este înlocuită cu despăgubirea. (Art. 2214)
Și altă noimă care ar fi fost? La ce s-ar mai fi legat asiguratul de lucrușorul atât de prețios fără un interes? Adică un demers inutil ce ar fi putut feri ochiul parcurgătorului de infantilism juridic. Să nu fi fost nicio referire – alții ar sări să adauge mai curând referință, azi – și aș fi înțeles. Cum s-a scris și răs-scris despre acest ligament între o persoană și orice gândește că ridică semne de îngrijorare, încă o „școlarizare” pe această temă ne consumă timpul prețios. (Art. 2215)
După interes, absurdul. Îngrijorarea se transformă în grijă și imediat devine obligație. Păi un interes contrar n-ar anula încheierea unei asigurări? Nu ar transforma apriori – tot speram că-l voi folosi de vreo săptămână încoace – contractul într-un act de acuzare? Și cine ar fi atât de prost? Deși încă pot oferi exemplul lui Culiță de la Cochirleanca, încredințat că de-și arde actele cerute de fisc pentru verificări, nu s-ar fi găsit niscai duplicate printre ale altora la stat. Una peste alta, trebuie să ai grijă ca de ochii din cap de bunul asigurat, ba chiar să previi orice deteriorare, pieire, neajuns i s-ar putea întâmpla. Verificabilă buna stare oricând de către asigurător. Acuși ce văzui o parte din filmul ce repovestește artistic fundarea dicționarului Oxford. Tocmai de aceea semnalez o expresie ce nu are voie să existe în lege: „… să ia pe seama…”. Cel puțin seama nu are ce căuta. Materia textuală putea să se rezume la „să ia măsuri”. Aici de limitare a pagubelor. Întinderea bănească și în contul cui au loc cheltuielile sunt mai puțin importante. (Art. 2216)
Jaloanele și limitările despăgubirii. Egală cu partea deteriorată. Nu mai mult de valoarea momentană a bunului. Până la maximul sumei de asigurare. La franșize se pot aplica anumite clauze prin care asiguratorul să nu dea nimic. Nicio lețcaie. (Art. 2217)
O fi ca ei, „… reduce…” sau „deduce” cum a fi logic. Altfel asiguratul este de două ori păcălit. O dată fiindcă a admis să semneze un contract de despăgubire pentru o sumă mai mică decât valoarea bunului și n-a fost avertizat, apoi fiindcă despăgubirea s-ar reduce cu corespondentul raportului dintre ce e pe hârtie și ce ar fi trebuit să fie pe hârtie. (Art. 2218)
