Fărădelegea lui Călin – Ridul ciril
Lipsă obraz. Golănie fățișă.
S-a semnat? Nenică, achită-te de datorie!… Cum se poate traduce „… înainte ca obligația asigurătorului să producă efecte…”? Nu prin eschivarea de la îndeplinirea contractului? Căci în astfel de condiții „… acesta se desființează de drept…”. Corect îi? A! Să spunem și de ce. Fiindcă riscul s-a produs exact între momentul zero contractual, intrarea în vigoare, și chestiunea mai sus amintită, cu efectele neproduse. Un al doilea caz se cantonează în jurul ideii că riscul a devenit subit imposibil. Prin urmare, mă frământă întrebări ce vizează profesionalismul, pregătirea și seriozitatea asigurătorului: e bun de ceva, s-a pregătit temeinic, a calculat toți factorii, a anticipat dispariția totală a riscului, a comunicat asiguratului posibilitatea, de ce nu a respins, după suma de informații contrare, încheierea contractului? Pentru că mai departe în Art. 2205 se întrezărește același imposibil și aceeași desființare și după ce efectele clamate s-au produs. Lucru bun primirea primelor înapoi, dar nu numai, cred, pentru perioada neexpirată contractuală. Mârlănie și la Al. 2. Diferențele dintre ce este bun și ce nu mai este valid se împiedică de plata sau neplata – datorate – unor despăgubiri. N-am luat la cunoștință vreun studiu de caz pe speță, însă nu văd unde și-ar face loc dauna între primele plătite și primite. Pentru că nimeni altul nu este cal de bătaie decât asiguratul sau contractantul asigurării.
Recurgeam, în locul celor ce au adus la lumină Codul Civil, la „asigurarea” minimului contractual în titulatură. Neîndoielnică plata primelor. Altfel adio indemnizație. Rate sau integral. La sediul asigurătorului sau al vreunui împuternicit. Dovada plății…. Sună un pic prea mult…. Referindu-mă la locul și responsabilii primirii primelor: asigurător, angajații lui. Sărim la reziliere, când nu sunt plătite primele la scadență. Cum deja mă pronunțasem, Art. 2206 trebuia să aibă un alt scop, nu plata primelor, ci cam ce trebuie scris despre ele. Asigurătorul fiind nevoit să anunțe asiguratul când acesta nu plătește primele și să prevadă în contract. Făcând încă doi, trei pași în urmă, mărturisesc că nu m-am înșelat. Al. 6 confirmă crezul că asigurarea este un business din care câștigător iese asigurătorul, el luându-și partea leului, primele neplătite, din orice contract din care asiguratul s-ar alege cu orice indemnizație. El sau beneficiarul.
N-ar ști. Așa că asiguratul anunță asigurătorul că „inevitabilul” s-a produs. Lipsa înștiințării absolvă de plată asigurătorul, ba încă îi dă dreptul să refuze plățile promise. Pe bună dreptate. El trebuie să determine ce cauză a produs riscul și ce pagube sunt. Există și o cale „ocolitoare”, când asigurarea s-a efectuat printr-un broker de asigurări, transferându-i acestuia obligația de a anunța asigurătorul. Totul într-un termen deja prevăzut în contract. (Art. 2207)
Pare simplu. Se achită indemnizația. Neînțelegerile privitoare la cuantumul ei se rezolvă ușor. Partea litigioasă se rezolvă amiabil, „… prin bună învoială…” sau în sala de judecată. Cealaltă, necontestată parte, se plătește înaintea soluționării părții contestate. De asemenea, este normal ca declanșarea riscului de către asigurat, beneficiar sau membrii în conducerea persoanei juridice să inducă neplata indemnizației. Desigur, se putea augmenta Al. 2 cu restul de persoane din apropierea acestora: care locuiesc, se „… gospodăresc împreună cu asiguratul…”; prepușii…. (Art. 2208)
Se termină când se termină. Oricare parte denunță contractul, are termen de 20 de zile de preaviz. (Art. 2209)
Ce vrea să postuleze Art. 2210…. Asigurătorul preia drepturile asiguratului de folosit împotriva răspunzătorilor se pagubă, dar nu și în cazul asigurărilor de persoane. Actele asiguratului împotriva acestui drept produc prejudicii. Totuși, acest drept poate sau nu fi folosit de către asigurător. După voie.
