Propoziții pretențioase – Amprize
Din o sută de idei nu rămâne niciuna.
Când mergi cu anasâna, îți vine să-ți iei lumea în cap și-ai da la naiba și banii, și…. Care statut, stau să mă întreb? Căci lui îi dedicasem punctele. Cel de clăcaș, de dârvălaș, de nebun ivit să strice în cultură ploicelele unor…? Ași! După primul impuls însă…. Te deplasezi către locul de strânsură a (al… depinde de ce vizezi) obiectelor necesare, le destructurezi poziția, le regrupezi pe buza scenei și aștepți. Zadarul se ivește, apuci în minte tot soiul de scenarii, ți se invocă, după serii lungi de minute, preumblarea pe cont propriu, ripostezi ca omul ce folosește perpedesul perpetuum, ți se împlinește sorocul și intri, în fine, pe poarta ,,raiului” instituțional (mă ,,bâlbâisem” ca ăl de la teve cu instituțo, instutițo…). Ca să fie clar (o fi?): toate ,,școalele” se cred buricul pământului, maximizându-și performanțele și rezultatele. Dar…. În ciuda dorinței estompate la zero de a fi iarăși părtaș la gratuitatea a încă o sută de argumente educaționale și avertizări oficiale mascate (atât de disimulate încât nici nu pot fi luate în seamă; vrem, veghează, și noi am fost elevi…; chestiuni ce lasă rece orice minte care la clasa a V-a a primit cafeaua sau/și cola matinală, țigăruica electronică…), mi-am găsit rostul ,,divin” de a mă afla la încă un ,,15 septembrie” în rumoarea cu nivel decibelic mereu mai și mai crescut până să nu te poți auzi om cu persoană. Acela de a dibui etnia fostului client de pe strada Plevnei. Totuși. Până să recurg la renaționalizarea lui, să marchez cum se amuzară, grupuri-grupuri copchii la receptarea numelor noilor boboci. Cu ă, haha, bă, ce prost…. Și-o dibuii. Român, dom’le, sadea. Ea însă, baragladină de viță ,,romanescă”. El ,,păstor” de cai și vaci. Acolo, sub tablele noastre învechite pe-o parte, cu aparență de noi pe verso. Ea totuși asistentă. Destăinuitorul nimeni altul decât un D-cist din generală, Iordache, admin de liceu la Ștefan cel…. Amânată plecarea de dimineață, cu noroc ,,revederea” (pe care o sper la anul anulată definitiv). Și asta pentru că ,,Te-am văzut că băteai tablă p-aci prin apropiere.”, chiar greșită ca poziționare, corectată și fixată la locul ,,refaptei”, rămâne atuul meseriei. Nu te poți ascunde, dar nici nu poți fi ignorat. Cum și urcarea pe scenă (ca artist am sperat mereu, indiferent cine prestează la rampă; deși mi s-a demonstrat că la noi este tocmai contrariul; orice neavenit are dreptul să o calce și să obțină statutul) nu e tocmai de ignorat (de revăzut paranteza). M-am întors, rătăcitor pe apele minților de dinapoi, c-așa a fost să fie. Cristi și legăturile lui, andocat la angoasa zilei de mâine, furibund căutând multe și rămânându-i mai nimic, se prinse că face un pustiu de bine la un altul, amânând mana ,,meștericească” după o dezancorare de la ugerul urban pentru unul rural, de…. Aici e puțin neclar, de ce Costieni, de ce Zoița, când între ele nu se mai poate pune semn distinctiv – case, ogor, case -? Dar să punem punctul pe Zoița. Un Fănică făcător de pomană unui Bobiță cumințit. Cică. Unul amanetist, celălalt greu de pus în rama vreunei faceri. Fost ospătărel. Viața-i amăruie i-a mai dat o șansă. La prima revedere am încercat a ancheta de unde, cine, primind un răspuns derutant. Părea că ajutatul dă ajutor. M-am lămurit după întrevedere. Bobiță era doar un ,,intrus” în relația client-meseriaș, lui urma să i se dea la ,,cheie”, fără lumânare, învelitoarea de tablă, integral plătită de ,,dumnezeu”. Atât de proprietar Bobiță că nu știa de la cine o cumpărase.
