Propoziții pretențioase – Ampriza
O lună și două zile. N-am mai fost în stare. Mi-a pierit oarecum fervoarea. Vâna. Cheful….
Într-o astfel de lume îți pier până și instinctele. De mișcare, de apărare, de creație. Te plasezi aidoma celorlalți în cotidianul de consum impasibil, inert și inept.
Nea Ion de pe Găvanului era George. Mi-a răspuns corect Cristi. Mie îmi pierise orice urmă de cunoștință. Nu l-aș mai fi dibuit corect niciodată. Și chiar și acum câteva minute uitasem numele de familie, dar contrar unor așteptări ale unui om normal – eu nu sunt -, fără să îmi strofoc mintea, mi-a sosit inopinat (încercând să obțin iarăși informația): Enache. Deh, amurgul vieții și al neștiinței din trecut. Azi încă mă amăgesc c-am s-o ameliorez masiv, după ce ani de zile am reușit să-mi amputez voința de mă autodepăși. Suficiența insului oarecare ce devenisem. Muncă, muncă și… atât.
Uite că nu pot părăsi arealul fără să revin pe strada Plevnei. Într-o nesperată revedere am extras lucrărilor din anii 90 o infimă parte din truda lui tata și a mea. Desigur, mirându-mă de sărăcia acelor timpuri, de nebunia de a accepta orice dorință a angajatorilor, de inconștiența unui efort în sine inutil. De-a surda. Ce adăpostea acel acoperiș, nu mai pot spune. Din perspectiva a ceea ce a rămas, ar fi putut fi o magazie, cotețe de găini și porci. Animale. Dar cu etaj. Deasupra or fi stat paiele, nutrețul. Căci nu fusese doar un simplu adăpost de animale. Și nu mic. Se întinde încă pe toată lățimea întregii proprietăți. În spate. Pereții de zid de la parter servesc de gard pentru trei vecini, muri ridicați între cele…. Am fotografiile. Să număr. Câte patru țevi pe laterale și câte două la față și în spate. Uitam să specific unde. Șopronul despre care povestisem, cel cu tablă veche ca de nouă. Adică fasonată, întoarsă la lumină cu fața galvanizată, neruginită. La țiganul plecat în Germania și cu nevasta asistentă. Tocmitoarea. Casa…. Lăsată de izbeliște. După ce căpătase anterior la parter – ce, numai cotineața să aibă mansardă? – aer de occident…. Ne angajam prin urmare la una dintre cele mai incerte lucrări. Și mai solicitante. Cei ce se lasă amăgiți că este suficient să ai un meseriaș foarte bun și nu și materiale de calitate, se înșeală. Cum și meseriașul care, ,,furat” de cântecul de sirenă al tablei, se încrede că la final va face din toate ciurucurile o capodoperă. Ori măcar de arătat cu degetul enumerativ: ,,Pe asta noi am învelit-o!”…. Rău nu arăta atunci și nici acum nu te face să te simți rușinat. Uimit da. În centrul învelitorii bătusem o bucată de tablă boțită precum o foaie de hârtie făcută ghemotoc și îndreptată ulterior cu mâna. Ei, și dacă am ajuns a doua oară și am putut distinge mai bine și mai de aproape lucrarea, am rememorat cât de greu am încercat să îmbinăm foaie cu foaie și de ce. De groasă ce era tabla și de subțire și flambantă ce era scândura. Celelalte cauze colaterale…. Imperfecțiunea șablonului. Nenumăratele – se pot totuși contabiliza exact – table cu aspect diferit. Iei o grămadă de bucăți, niciuna la fel cu cealaltă, oricare, extrase din fostul acoperiș al fostei case pe care s-a reconstruit cea nouă – cum a putut demontatorul: cu cleștele, cu tesla, cu ranga, cu mâna și poate cu hârlețul -, le sortezi după mărime, măsori rândul de la poale până la capătul opus, faci un calcul probabil, te aștepți să ratezi cel puțin trei scânduri după dimensiunea standard a șablonului creat, te pregătești pentru alte măsuri (adică mai lași jos, pe bancul de lucru – o încropire din câteva gioarse de scânduri puse pe ce găsești la îndemână – câteva dreptunghiuri fără a fi fălțuite), numeri iar, separi …. O sumedenie de angoase produse în primul rând de la câte părți ai de fasonat, fiindcă nu e posibil să mai scoți din fostele îndoituri unele plane și nici sigure că nu s-au crăpat la dezdoire, apoi de trasat tot patru părți și de introdus marginile ondulate, cu zgaibe subțiri și dureroase când nimerești cu mâinile prin ele. Și mai ales când te gândești câtă suprafață puteai acoperi dacă ar fi fost tăiate din foaia de 2 pe un metri. Nouă rânduri ori 13 bucăți. Total 117. Împărțit la 3, exact 37 de foi. Plus una la șorțuri. Plus copcile ce consumă încă una. 39.
