Spații culturale nr. 12 (13)
Raftul cu cărţi
Nicolai Tăicuţu
Daniel Drăgan, Perimetrul magic – versuri şi versete, Fundaţia Culturală Arania, Braşov, 2010, 179 p. Mihail Diaconescu precizează: Daniel Drăgan a marcat profund şi definitiv evoluţia literaturii noastre din ultimele decenii prin activitatea sa în domeniile prozei, poeziei, jurnalisticii şi producţiei editoriale. Este un autor mereu prezent în conştiinţa publicului de cele mai diferite orientări estetice ca mare animator şi organizator al vieţii literare… Volumul prezent este structurat în patru cărţi: Cartea întâi. Hohote mari auzind, prefaţă de Mona Mamulea, Cartea a doua. Continentul Whitman, prefaţă de M. N. Rusu, Cartea a treia. Clipa de Apoi, prefaţă de Niadi Cernica şi Cartea a patra. Perimetrul magic, prefaţă de Adrian Lesenciuc.
Valeriu Sofronie, Domnul P, VALMAN, Râmnicu Sărat, 2010, 118 p. În postfaţa Os îngropat într-un cal alb Valeria Manta Tăicuţu spune: Cu două aripi „pe umerii însemnaţi cu lemn roşu”, gata să plece şi gata să rămână, tânjind după înălţimi, dar suficient de lucid încât să înţeleagă imposibilitatea desprinderii, „P” ilustrează capacitatea poetului de a se metamorfoza continuu, în funcţie de dominanta afectivă de moment, care-i şi structurează discursul. Cititorul atent va găsi în volumul de faţă şi motive de meditaţie, şi întrebări, şi răspunsuri care nu clarifică, de fapt, nimic, fiindcă universul în care trăim este unul absurd, numai bun să-ţi ofere schelete de patrupezi uriaşi ieşind dintr-un cal alb…
Nicolae Pogonaru, Amintiri din prezent, EDITGRAPH, Buzău 2010, 94 p. În raftul de cărţi propriu, aceasta poartă numărul şapte. Despre poezia lui Ninel Pogonaru au făcut aprecieri critice (consemnate pe scurt în ultimele pagini ale cărții): Al. Borcan, Stan Brebenel, Grigore Codrescu, Titi Damian, Dumitru Ion Dincă, Viorel Dinescu, Gheorghe Ene, Marin Ifrim, Gheorghe Istrate, Lucian Mănăilescu, Emil Niculescu, Arthur Porumboiu, Gh. Postelnicu, Ion Roșioru, Valeria Manta Tăicuţu şi Tudor Cicu. Ultimul numit spune: Nicolae Pogonaru are darul dar şi amarul poetului citadin existenţialist care nu acceptă soluţia pragmatismului de butaforie a aleşilor cetăţii care cred că se află la telecomanda destinului nostru.
Passionaria Stoicescu, Celălalt soare, Editura Litera, Bucureşti, 2010, 119 p. Cu această carte, Passionaria Stoicescu a atins acea stare de creaţie când: Mi-e mire fără legământ/ şi cer imens fără pământ,/ drag mort din patima mea vie…// El?// Eu!// – Poemul când mă scrie (Identitate). Şi pentru că Viaţă,/ şirag al meu de multe morţi,/ încă spre minunare/ să mă porţi,/ flămândă de mirare/ şi-ntrebare, şi fără punct/ în zarea fără zare… (Motto), o conduce la concluzia normală: Am rolul meu, neprefăcut și viu – / un monolog de viaţă şi de moarte:// nu mi-a fost dat decât să fiu o CARTE/ şi VIAŢA să mă scrie şi s-o scriu!
Dumitru Augustin Doman, Generaţia `80 văzută din interior, Vol. I, Editura Tracus Arte, Bucureşti 2010, 278 p. Cartea constituie o istorie a grupării în interviuri. Dumitru Augustin Doman, optzecist 100%, intervievează 18 colegi de generaţie, prezentaţi în ordine alfabetică: Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Dan Arsenie, Gabriel Chifu, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Ioan Groşan, Gheorghe Mocuţa, Ioan Moldovan, Nicolae Oprea, Viorel Padina, Marta Petreu, Constantin Stan, George Stanca, Liviu Ioan Stoiciu, George Vulturescu şi Ion Zubaşcu. Şi o definiţie(!): O generaţie culturală e solidaritatea unor mame care se decid să nască la un moment dat copii pe care-i abandonează într-o bibliotecă. (Dan Arsenie)
Iuliana Paloda-Popescu, Cu priveghetoarea pe umăr, Rawes Coms, Bucureşti, 2010, 95 p. Poeziile sunt scrise sub semnul Psalmului 103 al lui David: Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi. Poetul Radu Cârneci scrie în prefaţă: Da, poeziile doamnei Iuliana Paloda-Popescu mi-au învigorat un pic timpul de faţă, atât de uscat şi bezmetic. Puritatea zicerii lirice, credinţa şi speranţa într-o existenţă a binelui şi adevărului, invocaţiile, rugile, imnele amintesc de Psalmii lui David – fără tonul uneori vindicativ şi răzvrătit al marelui rege, tot atât de mare artist întru Domnul, stăpânind timpul de 3000 de ani încoace.[…] Sigur, avem în faţă o poezie de inspiraţie creştină, scrisă cu dăruire totală şi o trăire, uneori, frenetică, până la senzaţie!
Vasile Ghica, Perdafuri – aforisme în do minor/ Perdahlar – do minör aforizmalari, Ex Ponto, Constanţa, 2009, 53 p. Traducere în limba turcă – Fatma Sadâc. Cartea este scrisă aşa cum spun pe coperta a patra Nicolas Catanoy: Am gustat mult „pilulele de înţelepciune” ale lui V. Ghica. În doze homeopatice, aceste „statui de gând”… sunt tonice şi reconfortante, modelând cu abilitate anodinul şi dramaticul în degringolada etică a vremurilor şi C. Parfene: Urmele lăsate pe terenul expresiei aforistice vor rămâne atâta timp cât va vremui limba română, în care V. Ghica şi-a zidit, cu modestie pilduitoare, căsuţa gândului şi a sufletului său.
Lidia Lazu, În voia luminii, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2010, 134 p. Dintre referinţele critice date de Mircea Ciobanu, Radu Voinescu, Florin Mihăilescu, George Astaloş, Ion Murgeanu, Maria Urbanovici şi Gheorghe Grigurcu, inserate pe scurt în ultimele pagini ale cărţii, am ales pentru prezentare câteva secvenţe din referinţele ultimului citat: Lidia Lazu semnează o poezie delicat-confesivă, parcelată pe momente distincte, cu o structură de jurnal. […] Fiinţa respiră neconstrânsă de nimic, supusă doar clipei, incantaţiei tranzitoriului. Aşteptările sale sunt naiv-fabuloase, în continuitatea unei copilării care nu s-a epuizat, care-şi trăieşte intens uimirile, dezvoltându-le fin imaginativ.
Victor Mitocaru, Corabie în derivă, Editura ROVIMED PUBLISHERS, Bacău, 2010, 112 p. Poezia existenţialistă a lui Victor Mitocaru din această carte este structurată în trei capitole ( pe trei teme majore): I. Steaua polară (faţă în faţă cu sinele), II.Apostrof (dinspre ţară şi popor) şi III. Piper cu frişcă (despre rictusul ironiei). Exemplificăm cu poemul Un gol roditor: Dacă ai fi deodată/ în interiorul oglinzii, în profunzimea/ apelor ei foşnitoare de linişti,/ n-ai fi tentat/ să te auzi cuvântând:/ Ce frumos a rodit golul acesta? De aici convingerea părelnică că nouă, celor care păcătuim în versuri, ne rămâne plăcerea de a ne bucura de rodul golului zemos, plin de întrebări şi mirări!…
Daniel Crăciun, Căutătorul anonim, Fundaţia Culturală Libra, București, 2010, 163 p. Postfaţatorul acestei cărţi, scriitorul Florin Dochia, spune: Avem aici nu notele fugare ale unui turist, ci impresiile consistente ale unui călător care caută „să ştie”, priveşte în jurul său cu ochi critic, ia atitudine. […] Romantismul nostalgic ce străbate paginile oferite de acest „călător anonim” nu este dintre cele pe care le poţi întâlni în fiecare zi. […] Descrierile lui Daniel Crăciun au darul de a pune în valoare nu un exotism local, ci un fel de exotism aproape extra-terestru, al unei Utopia sui-generis. Uimirea lui în faţa imaginilor pare uimirea continuă în faţa noului, nemaivăzutului.
