Brigada diverse – AD(Y)
25 august 2023
Smart. Oraș. Până la acel moment să dăm dovadă de îngăduință…. Voi, fiindcă din partea mea nu va fi. Am suportat și încă nu suport mașina mult prea matinală de spălat praful – de pe tobele autoturismelor -, am suportat și nu mai suport aeroplanele chitite doar duminica pe țânțărime, am…. La 1 în noapte huruit. Trece trenul, zic. E ora aceea când ecartamentul se mută auditiv lângă fiecare râmnicean. Ba. Avion să fie? Ași! Descind cei 50 de centimetri de la nivelul solului casei, mă ridic în două picioare – biped de soi – pe stinghia metalică de mijloc a gardului, văd, zbier. Nu mă aude nimeni. Huruitul mașinii de tras dungi – pentru nimeni, căci stânga, dreapta sunt doar direcții pe hârtia codului rutier – acoperă în decibeli și instalația de sunet a lui Gabi la zilele orașului. Noaptea ca noaptea, sfetnic bun pe naiba. O multitudine de raze solare de peste zi, lichidele colactice la 50+ grade pe acoperiș – cineva susține 70, dar mă încumet să trec la temperatura de fierbere, fiindcă am mai scăpat degetul prin oala cu fiertură a pisicilor și este identică senzația cu degetul alipit fracțiune de secundă de tablă – au neadormit obositul din mine. Dimineață, cu păianjenii și pe retină, și pe sticla ochelarilor, am urcat, am coborât măgura primului tronson lalelelian, m-am lăsat ghidat de proaspetele dungi albe. Unde se termină și unde începe…. Două dungi stoarse în praful ștefanian între cele două șanțuri astupate…. Stup…. Zeloși. Tembeli într-un cuvânt. Și ăia, și ăilalți.
Ceva cu Barbie, ceva cu film, ceva cu Tolontan, ceva cu politică. Nu pricep de unde ar răsări interesul pentru așa ceva.
Prostia se plătește. La fel și gusturile induse (acum chiar sunt tolontanianul de mai devreme). Ghebos sau nu, untold-ul costă.
Am păstrat un pasaj dintr-un îndemn lungit, prefațat de un pretext atins de inepție, bacalaureatul și cele alte conotații neaoșe căpătate. Propoziția, în sine, este lipsită de virgula de rigoare: ,,Trezește-te copil naiv!”. Încât trimite pe apa sâmbetei toată tevatura. Oricare să fi fost.
Subiectivism…. Să numim și așa. Din partea mea primește însă calificativul neunitar. De când lumea și pământul învățământului românesc fiecare oraș, județ și regiune istorică a primit informații după alte manuale, după alte precepte pedagogice, ceea ce a împiedicat majoritatea masei școlărești să susțină un examen fără să fi fost văduvită de cererile de la nivelul următor. După considerentul ,,Fiecare este liber să aleagă ce și cum predă la oră. Numai să se respecte curricula.”.
Bietul apostol matematician. Nimeni nu se gândește că poate și-ar dori și altceva decât ,,Lăsați copiii să meargă la el!”. Cremarenco, hasdeiano-buzoianul.
Vedeți? Acesta este motivul pentru care nu mai stau la bloc. Să mă trezesc, fiindcă așa e legea, cu Partidu’ de la 15 că vrea să facă cine știe ce lucrare la mine în apartament, pe motivul binelui întregii scări și pentru că aș lua 3000 de lei amendă interzicându-i. Nu știu ce era în 2000 când m-am mutat, dar ăsta mirosise de pe atunci cum îi cresc puterile. Îmi ceruse buletinul să mă treacă în cartea de imobil. Cum sunt așa cum mă știți, i-am servit un deget mijlociu pe lângă alte cuvinte deloc protocolare.
S-a experimentat Balada meșterului Manole. Dar în zid de beton și nu în România, ci în Australia. Ană, Ană….
