Spații culturale nr. 12 (6)

INTERVIU

HELEN DWYER
IRLANDA

Poezia descompune barierele lingvistice şi ale identităţii etnice. Este o adevărată expresie a sentimentelor interioare…

Membră fondatoare a Uniunii scriitorilor cu sediul în sudul Dublinului şi membră a Pen Club-ului din Irlanda.
 A publicat poezie şi proză atât în Irlanda, cât şi în Anglia, şi a câştigat premii în ambele ţări. Are o antologie de poezii care a fost în topul celor mai bine vândute cărţi timp de câteva luni.
 În prezent realizează un program săptămânal de artă numit Rimă şi Raţiune, difuzat la postul de radio South FM din Dublin.
 2000-2008 – a fost membră a Comitetului executiv – Uniunea Scriitorilor din Irlanda
 În mai 2007 a fost membră a Consiliului agenţiei irlandeze pentru autorizarea drepturilor de autor
 În martie 2008 a îndeplinit funcţia de preşedintă a Uniunii Scriitorilor din Irlanda

Violeta Craiu: Stimată doamnă Helen Dwyer încă de la stingerea serilor de literatură ale Revistei Antares, ediţia a XII-a, 2010, ne-am propus să realizăm acest interviu. Chiar dacă acesta s-a înfăptuit pe internet, sper că a micşorat distanţa dintre noi. Sunteţi pentru a doua oară în România, prezentă în cadrul Festivalului Antares de la Galaţi. Cu ce impresii plecaţi de la festival?

Helen Dwyer: Festivalul Antares m-a impresionat ca o adunare plină de viaţă, cu participări internaţionale interesante, de susţinere, de inspiraţie. Am fost foarte impresionată de poezia prezentată la festival în acest an.

Cum vi s-a părut mediul poetic românesc? V-a atras cineva atenţia în mod deosebit?

Mediul românesc este foarte poetic şi mă inspiră să scriu mai multă poezie. Peter Sragher este un poet deosebit, modern, care m-a impresionat foarte mult şi mi-a dat de gândit pentru proiectele mele viitoare. M-a încurajat să public şi în România din colecţia mea de versuri apărută în Irlanda, în acest an. El a sugerat publicarea unui al doilea volum din poeziile mele traduse deja în limba română.

Cultura joacă un rol important în viaţa noastră. Este în general complexă şi imprevizibilă. Poezia poate juca un rol determinant în schimburile culturale?

Poezia descompune barierele lingvistice şi ale identităţii etnice. Aceasta permite oamenilor să se apropie unii de alţii, legăturile lor să fie mai strânse, deoarece îşi exprimă sentimente autentice. Este o adevărată expresie a sentimentelor interioare. Oameni din culturi diferite se pot înţelege reciproc mai bine atunci când schimbul acesta are loc cu cele mai profunde sentimente, prin poezie adevărată. Vorbind despre cultură, în Ţara Galilor şi Irlanda Breton se vorbesc limbi vechi, celtice, care au fost aduse în această parte a Europei în epoca bronzului de către celţi. Prima scriere datează din secolul al patrulea d. Hr. Nu există interes în rândul tinerilor să comunice în limba veche. Multe cupluri aleg totuşi nume irlandeze pentru copiii lor şi acest lucru este deosebit. Cele mai multe din poeziile mele actuale au această temă sau se referă la pierderea limbii vechi în timp.

Aţi citit din poeziile dumneavoastră în teatrele din Dublin în cadrul unor festivaluri de poezie. Cartea de poezie se consumă ca un moment de petrecere a timpului liber sau de educaţie?

Cred că poezia este o parte de educaţie şi de petrecere a timpului liber.
Îmi plac lecturile publice de poezie, desfăşurate în interior şi exterior (în funcţie de vreme!). Aceste evenimente aduc poezia la o audienţă mai mare şi îmbogăţesc cunoştinţele. Poezia reflectă viaţa, aşa că ar trebui să fie parte din ea.

De către cine aţi fost influenţată în scrierea poeziilor dumneavoastră?

Propriile mele sentimente cu privire la pierderile de persoane apropiate şi evenimentele din lume m-au îndemnat să scriu poezie. Cred că şi Sf. Patrick ar fi putut influenţa poezia mea.

Câteva cuvinte despre viaţa literară din Irlanda?

Viaţa literară din Irlanda este vibrantă, cu mai multe organizaţii care oferă susţinere şi încurajare pentru scriitori. Acestea includ Uniunea Scriitorilor din Irlanda, „Centrul Scriitorilor irlandezi”, Poezie Irlanda şi Na Foras Gaeilge.
Avem un radio în limba irlandeză şi un post de televiziune. Există mici zone din ţară în care irlandeza este prima limbă vorbită. Acestea sunt cunoscute ca zone Galeltacht.

La ce lucrează acum poeta Helen Dwyer?

Lucrez la selecţia unor poezii publicate deja în Irlanda, ce vor alcătui un volum, tradus în limba română, acesta urmând să fie lansat anul viitor în România.

O definiţie dată poeziei?

Definiţia mea dată poeziei ar fi următoarea: Poezia reprezintă tricoturi sentimentale şi gândurile împreunate în cuvinte, pe o pagină.

A consemnat şi tradus Violeta CRAIU

Camelia Manuela SAVA

ETERNITATEA UNEI CĂRŢI

Isaac Asimov este unul dintre cei mai prolifici scriitori din toate timpurile, un nume ilustru în literatura SF, alături de Sir Arthur C. Clarke, Frank Herbert sau Poul Anderson.
Născut Isaak Judah Ozimov într-o familie de evrei în Rusia, in 1920, va emigra cu părinţii la vârsta de 3 ani în America, unde îşi va petrece întreaga viaţă până în 1992. Conform teoriilor sale, majoritatea conceptelor ştiinţifice sunt explicate într-un mod istoricist şi, de aceea, el va rămâne în memoria admiratorilor şi iubitorilor de literatură de anticipaţie ca un inovator.
« Fundaţia », apărută în 1951 şi tradusă la Editura Nemira, în Bucureşti de către Gabriel Stoian, în 1993, este un roman SF al eternităţii, al spaţiului nemărginit, al depăşirii tuturor graniţelor. Este povestea Timpului însuşi…
Cuprinzând cinci părţi, fiecare intitulate sugestiv, romanul are mai multe personaje care întruchipează un şir de aşa-zişi « avatari », puşi în slujba Universului Galactic, aşadar avem de-a face cu mai multe voci care au acelaşi scop, naraţiunea făcându-se la persoana a treia.
Astfel, prima parte, numită « Psihoistoricii », are în prim plan sosirea lui Gaal Dornick pe Trantor, capitala Imperiului, pentru a-l întâlni pe Hari Seldon, iniţiatorul « misteriosului Proiect Seldon ». Întâlnim şi elemente de metaroman, pentru că se citează din « Enciclopedia Galactică », dându-se definiţia psihoistoriei ca fiind: « ramură a matematicii care se ocupă cu reacţiile conglomeratelor umane faţă de stimulii sociali şi economici daţi… », un motiv care va constitui mai târziu o explicaţie pentru ceea ce va deveni « Fundaţia » constituită de renumitul profesor psihoistoric Seldon.
Întâlnirea dintre cei doi are loc mai devreme decât era programată, Hari Seldon prezentându-i tânărului care va deveni biograful său, situaţia de pe Trantor peste cinci secole, şi anume că această capitală va fi ruinată şi întregul Imperiu avea să decadă.
Gaal este arestat a doua zi, ca şi profesorul Seldon, de către Siguranţa Publică. Are loc un proces, unde este anchetat Seldon cu privire la viitorul planetei Trantor. Imperiul se va nărui, iar Seldon prezice că vor urma 30 000 de ani de barbarie prin care se va uita tot ce s-a acumulat in domeniul ştiinţei. Profesorul propune să se pregătească printr-un proiect care ar duce la renaşterea Imperiului în cel mult 1000 de ani, astfel că el iniţiază pregătirea unei Enciclopedii Galactice prin intermediul a 30 000 de oameni cu soţiile şi copiii lor. În urma înţelegerii cu Chen, adevăratul conducător al Imperiului, căci împăratul era doar un copil, o imagine prefabricată şi atât, Seldon alege locul desfăşurării proiectului la marginea Galaxiei, pe Terminus, o planetă izolată, şi pleacă în exil, punând bazele Fundaţiei.
Partea a doua, « Encicopediştii », îl are ca protagonist pe Lewis Pirenne, care munceşte de 50 de ani pentru a aranja Numărul Unu din Enciclopedia Fundaţiei într-o formă accesibilă, dar eroul acestui capitol este, de fapt, Salvor Hardin, primarul de pe Terminus, om politic, care, cu abilitate, reuşeşte să salveze planeta de atacurile celor din jur: Prefectura Anacreon, Vega şi chiar întreaga Periferie sunt interesate de cucerirea planetei Terminus, singura care deţine energie atomică.
Apar discuţii în contradictoriu între cercetătorul Pirenne şi Hardin, primul susţinând ca unic scop al Fundaţiei « publicarea Enciclopediei definitive a întregii cunoaşteri umane » (p.43), pe când Hardin iniţiază un fel de cult al energiei atomice ca unic principiu de guvernare a lumii; această energie atomică devine un fel de « Spirit Divin » numit Spiritul Galactic, care îi face pe vecinii dornici să atace oricând şi să îşi dorească să supună Terminus.
Salvor Hardin face un « slalom » printre aristocraţii şi elita politică de pe Anacreon, manipulându-i inteligent, creând această religie ca instrument al manipulării. Promiţându-le că îi înarmează, de fapt îi subjugă şi mai tare, salvând în acest mod Terminus. Se întâlneşte cu ambasadorul regelui de pe Anacreon, Anselm Haut Rodric, şi intuieşte intenţiile acestuia, participă la deschiderea Marii Bolte, alături de alţi 5 oameni de ştiinţă, când li se arată pentru prima dată Hari Seldon, sub formă de hologramă, profesorul dezvăluindu-le planul său, şi anume că perioada de Barbarie poate fi scurtată la 1000 de ani, dacă vor şti să depăşească toate crizele ivite pe parcurs.
Partea a treia, « Primarii », este în totalitate închinată lui Slavor Hardin, salvatorul de pe Terminus, fiind cel care duce la îndeplinire planul lui Seldon, de a trece peste situaţia de criză. El se confruntă cu răzvratiri, atât din interior (criza internă de pe Terminus provocată de tinerii conduşi de Sermak), dar şi din exterior, prin atacurile apropiate de pe Anacreon. Cu multă înţelepciune a creat o castă a preoţilor care să se ocupe de centralele atomice, dar care sunt supuşi cuvăntului său; aşa îl învinge, fără vărsare de sânge, pe Wienis, regentul de pe Anacreon, unchiul viitorului rege Leopold, încă minor. Prin intermediul preotului spion, Verisof, îşi impune « magia » – energia dispare de pe Anacreon, ea rămânând doar în temple, ca în final, să îl aresteze pe fiul lui Wienis, Lefkin, şi astfel să îl şantajeze pe regent şi să câştige acest război « rece » prin diplomaţie şi manipulare. (Supunerea este explicată aici prin intermediul fabulei cu calul şi lupul, p.125 : calul îi zice omului să se alieze şi să scape astfel de lup care îi ameninţa că îi mănâncă şi aşa se lasă încălecat de om până ce trec mai departe şi scapă de pericol, apoi îi cere omului să îi dea frâul jos, să îl elibereze, dar răspunsul omului este prompt: « dii, căluţule! »).
Capitolul se termină cu a doua apariţie a lui Hari Seldon după rezolvarea crizei, la 50 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei. Seldon îi avertizează că au folosit Puterea Spirituală în cea de-a doua criză şi să nu fie aşa de siguri pe ei. Le atrage atenţia că a mai fost creată o altă Fundaţie la celălalt capăt al Galaxiei şi că trebuie să ţină cont mereu de existenţa ei.
În partea a patra, « Neguţătorii », se dă definiţia acestora în Enciclopedia Galactică: “personaje impunătoare şi solitare” care ’’stabileau legături fragile la distanţe uriaşe’’. Este o poveste a alchimiei: Limmar Ponyets, neguţător trebuie să îl salveze pe Eskel Gorov, spion deghizat în neguţător, agent al Fundaţiei, care încerca să vândă arme atomice pe Askone. Ponyets reuşeşte prin acelaşi truc al religiei, dar şi prin atracţia ştiinţei alchimiei: le vinde celor de pe Askone un aparat care transformă fierul în aur.
Partea a cincea, « Marii Neguţători », o continuă pe cea de-a patra prin figura lui Hober Mallow din Smyrno, Neguţător-şef care depăşeşte cea de-a treia criză Seldon, foarte asemănătoare cu celelalte de dinainte, bazată pe două componente: internă şi externă. De această dată, Mallow va înlocui forţa spirituală, religia, cu un alt instrument de manipulare şi supunere: comerţul, puterea economică primează acum în faţa oricărui alt argument politic, psihologic, atomic sau de altă natură, Mallow punând bazele unei plutocraţii. Acesta, trimis ca spion pe Korell, va reuşi să stabilească relaţii comerciale cu Commdorul acestei republici şi, deşi acuzat de trădare la întoarcerea sa, va demasca planurile Primatului Bisericii, Publius Manlio şi a secretarului său, Jorane Sutt, şi va fi ales primar, ocupându-şi « locul alături de Hari Seldon şi Slavor Hardin în inimile oamenilor Fundaţiei » (« Enciclopedia Galactică », p.228).
« Fundaţia » (1951), scrisă de Isaak Asimov, este un experiment literar care face parte dintr-un proiect mai vast, un adevărat monument al literaturii universale, ce poate fi numit pe bună dreptate « o carte totală ». Astfel, împreună cu celelalte volume din anii ’50 : ”Pebble in the Sky “(1950, “O piatră pe cer “), “ The Stars, Like Dust “(1951, “ Pulbere de stele “), “ The Currents of Space” (1952, “Curenţii spaţiului “), “ The End of Eternity “(1955, “ Sfârşitul eternităţii “), ”Foundation and Empire” (1953, “Fundaţia şi Imperiul”), “The Second Foundation” (1953, “A doua Fundaţie”), “The Caves of Steel” (1954, “Cavernele de oţel”), “The Naked Sun” (1957, “Soarele gol”), ca şi cele din anii ’80: ”The Complete Robot” (1982, “Totul despre roboţi”), ”The Robots of Dawn” (1983, “Roboţii zorilor”), “ Robots and Impire” (1985, “ Roboţii şi Imperiul”), “Prelude to Foundation” (1988, “Preludiul Fundaţiei”), “Foundation’s Edge” (1982,”Marginea Fundaţiei”), ”Foundation and Earth” (1983, “Fundaţia şi Pământul”) intră în faimosul său ciclu Roboţi- Imperiu-Fundaţie. Este o carte a viitorului umanităţii, imaginat de un scriitor, pe cât de inventiv şi inspirat, pe atât de talentat şi documentat. Povestea omenirii din viitor include o perioadă de 25 000 de ani ce cuprinde imaginea Universului Galactic, cu decăderile şi revenirile sale, cu lupte politice, un perpetuum mobile de oameni, roboţi şi alţi co-locuitori ai acestei lumi nemărginite. Este pe alocuri povestea Terrei care, deşi leagănul umanităţii, decade şi dispare, devenind radioactivă, deci inaccesibilă; oameni şi roboţi sunt simboluri ale eternităţii, ale perpetuării aceleiaşi idei: că unei civilizaţii i se succede permanent o alta, unei crize i se găseşte soluţia (paşnică sau nu) şi apoi urmează o altă criză, mereu o alta. Personajele sunt ca într-o panoplie, altele, dar în definitiv aceleaşi, cu toate că poartă alte nume, ele au aceleaşi roluri : preoţi, primari, războinici, neguţători, avocaţi sau judecători, spioni.
O altă categorie este reprezentată de roboţi (în ciclul Roboţilor). R.Daneel Olivaw este un robot în vârstă de 20 000 de ani şi de la el aflăm că există o A Patra Lege a Roboticii, de fapt Legea Zero: « Robotul nu are voie să pricinuiască vreun rău Umanităţii sau să îngăduie, prin neintervenţie, ca acesteia să i se întâmple ceva rău » şi ca atare, acest robot a organizat înfiinţarea unei societăţi de pe Gaia în spiritul şi în scopul respectării noii Legi (« Foundation and Earth », 1983).
De remarcat este şi prezenţa redusă la minim a femeii (spre fericirea unora, misoginii desigur, care se vor întreba ce să caute femeia într-o lume dominată de minţile bărbaţilor, de acţiunile lor războinice, politice, ştiinţifice). Se vor găsi, însă şi voci care să critice acest aspect (feministele, în opoziţie cu cei mai sus menţionaţi), care, la urma urmei nu e deranjant. Apare doar imaginea Commdorei: « cu o voce piţigăiată şi glacială », cu o limbă ascuţită, care îşi ştie perfect interesele, rece şi fără sentiment; ea este reprezentanta unei aristocraţii ambiţioase, fiica unui tată atotputernic, nu îşi doreşte altceva decât să părăsească lumea barbară pentru a merge la curtea viceregelui. Alte informaţii despre femei nu mai primim, doar că cei exilaţi pe Terminus îşi aduc soţiile şi copiii, iar în alt loc, o voce feminină impersonală îl anunţă la telefon pe Verisof: « Tânăra care îi răspunse îndatoritor… îi comunică lui Verisof pe un ton mecanic şi sec… ».
Aproape ca într-un « Memento mori » eminescian, lumile apun, societăţile se preschimbă neîncetat, dar rămân ca substanţă aceleaşi, unele dispar, altele le iau locul ca într-un cerc al destinului.
Remarcabil este şi efortul traducătorului care îmbină cu abilitate neologisme ca: spaţioport, hipervideo, transmisii tridimensionale, irizare cu epitete inedite, ajungând la acumulări de cuvinte măiestrit alese pentru a descrie spaţiul cosmic: «el era întotdeauna acolo, urmărind strălucirea orbitoare a stelelor, sorbind din ochi incredibilul roi înceţoşat al vreunei concentrări de stele, asemenea unei aglomerări gigantice de licurici surprinşi în timpul mişcării şi înmărmuriţi pentru eternitate. Văzu o dată fumul rece, alb-albăstrui, al unei nebuloase gazoase la mai puţin de cinci ani lumină distanţă de navă, întinzându-se cât cuprindea fereastra, ca o îndepărtată irizare lăptoasă, răspândind parcă în încăpere un aer îngheţat şi dispărând din raza privirii două ore mai târziu, după un nou Salt. » (p.9).
Asimov împleteşte pe o pagină de carte dialog, naraţiune, descriere, analiză psihologică, urmărind gesturi, mimică, tonalitatea vocii personajului, creionându-i portretul complet, umanizând totul în jur, deşi povestea este una ştiinţifico-fantastică. Acest ştiinţifico-fantastic se transformă cu uşurinţă în real, încât ajungi să te transpui în lumea lui, sau, şi mai bine, îl poţi aduce în prezentul tău, căci acum ce mai înseamnă Timpul sau Spaţiul? Trecut, viitor, prezent se măsoară altfel decât o facem noi în mod normal, iar ceea ce rămâne este singura coordonată care domină Totul: Eternitatea…
Eternitatea unei lumi, a unei minţi, a unei cărţi…