Cenaclul Alexandru Sihleanu – 26 Iulie 2023
LOCURILE COPILĂRIEI LE PURTĂM ÎN SUFLET TOT RESTUL VIEȚII
Sâmbătă, 26 august, ziua Sf. Mc. Adrian și Natalia, soția sa, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dl Costică Drîstaru a lecturat din volumul Înțepături utile, Ed. Rafet, 2017, autor Matincă Costea, cupletul Sistem Râmnicu Sărat: „Ca oricare om cinstit/ Într-o zi, m-am pregătit/ Cu nespusă bucurie/ Să fac o călătorie!/ Nu departe, la Galați,/ Târgu Jiu, Brașov, Urlați,/ Baia Mare sau Zalău,/ Numai până la Buzău./ Și să fiu bine-nțeles,/ Mă duceam cu interes/ La o rudă-apropiată/ Îndrăgită, o cumnată,/ Fiindcă ea, pretențioasă,/ Nu se clintește din casă/ Soața m-a tot îndemnat:/ Du-te tu, că ești bărbat!// Să nu merg cu mâna-n gură/ Zic: Iau ceva băutură!/ Că vreau darnic să mă țin,/ Luai trei sticle cu bun vin;/ Luai rachiu, un kilogram/ Și ce bucuros eram/ C-o să vadă cumnățica/ Ce-i trimite Frusinica./ A doua zi, către seară,/ Mă aflam în hol, la gară/ M-am prezentat la ghișeu/ Zic: Duduie, vreau și eu/ Până la Buzău bilet!/ Zice: Strigă mai încet!/ Că nu mă simt obligată/ Să te servesc agresată./ Să credeți… dar mă grăbesc…/ – Dacă vreau, nu te servesc/ Că ești afară din cale/ Ce-s? Nevasta dumitale?/ Foarte bine, n-ați greșit,/ Sunt precis căsătorit./ Nu pot infirma nimic,/ Cununat cu Frusinica!/ – Nici nu mă interesează/ Contrariu, mă enervează!/ – Hai, pleacă de la ghișet/ – Cum? Să plec fără bilet?/ – Păi pleacă dacă-ți convine/ – Bine, dar nu ți-e rușine?/ Să m-aduci în așa hal/ Să dorești să faci scandal…/ Lasă că te aranjez!…/ Îmi venea ca să turbez./ Frământându-mă așa,/ Aud trenul că venea./ Vine trenul ce ponos…/ – Duduie, te rog frumos!/ – Un bilet? Nu pot să stau…/ Ei bravo, așa te vreau!/ Luai biletul pe sub bară/ Trenul se oprise-n gară/ Restul a rămas uitat/ Pe peron am alergat/ Lumea era uluită/ Și chiar nedumerită/ Că văzură foarte clar/ Pe linia-ntâi marfar./ Personalul era-n spate/ Hai să trecem printre roate!/Și-ncepu o-ngrămădeală/ / Cu căzături, îmbrânceală:/ Să fi văzut geamantane/ Cum treceau pe sub vagoane;/ Călători de orice fel,/ Ori copil, ori bătrânel,/ Traversau calea ferată/ cu spinarea-ncovoiată./ De frică, eram ca varul…/ Zic: să nu plece marfarul!/ Cum înaintam fricos/ M-am trezit cu fața-n jos/ C-o valiză peste mine./ Când m-am uitat, eram bine,/ Făceam baie, vrei nu vrei,/ Într-o baltă de ulei./ Vinul tot mi se vărsase,/ Țuica se evaporase,/ Parcă nici nu existase/ Între timp, trenul plecase…/ M-am sculat atunci, jenat/ Și m-am dus la impiegat…/ – Ce e bre cu-acest marfar?/ – Zice: Întreabă pe acar!/ – Dar cu trenul personal?/ – E secret profesional!/ – Mulțumesc, nene Iordan/ Că m-ai lămurit buștean./ – Unde s-a mai pomenit/ Personalul înjosit?/ Plecând, mi-am zis enervat:/ – Sistem Râmnicu Sărat!”
Dna Aneta Țâru Dumitreșteanu a lecturat din același volum, enumerat mai sus, cupletul Păi e bine? „Azi, cu multă nepăsare,/ Demolăm fără cruțare…/ Și din Râmnicu Sărat/ Facem loc de semănat./ Trei fabrici nu mai există,/ Involuția persistă./ Ca râmniceanul să tacă,/ Ridicăm câte-o baracă/ Cu minuscule vitrine…/ Păi e bine?// Regretăm astfel de fapte…/ Unde-i fabrica de lapte?/ Unde-s modernele secții/ Din fabrica de confecții?/ Unde lucrau râmniceni/ Cresc acum buruieni/ Și spre-al nostru nenoroc,/ Căzu la pământ un bloc/ Ce avea patru etaje,/ Un prilej de avantaje/ Pentru tineretul care/ E vitregit de cazare/ Și ne mândrim cu ruine/ Păi e bine?// Unde e turnătoria / Ce înnobila glia,/ Iar râmniceanul acasă/ Avea o pâine pe masă?/ Durerea nu-i doar a mea,/ S-a ales praful de ea…/ Și-o afirm cu mult necaz/ Acolo-i acum izlaz/ Devenit după ruine…/ Păi e bine?// Întrebăm și nu greșim/ De ce nu mai construim?/ Știe orice muritor:/ Să dărâmi, e mai ușor!/ Orașul involuează,/ Șomajul din plin tronează/ Nu strig ca nebunu-n luncă…/ Chiar n-avem locuri de muncă./ Populația descrește,/ Tineretul părăsește/ Câte unul, sau perechi,/ Râmnicul nostru străvechi/ Care, în loc de progres,/ Se afirmă în regres,/ În stil arhitectonic…/ Și subliniez laconic:/ Avem jalnice destine!/ Păi e bine?/ Distrigaz-ul l-am pierdut!? L-am pierdut!/ I.G.O.-ul l-am pierdut/ L-am pierdut!/ Am pierdut fără tapaj/ Agenția de voiaj!/ Telefonul l-am pierdut!/ L-am pierdut!/ Și cu asta ce-am făcut?/ Dacă dorești telefon,/ Te-ai născut cu ghinion…/ Că acest necesar rău/ Se rezolvă la Buzău./ Din oraș vechi și prosper/ O s-ajungem cartier!/ Și Băsescu strigă tare/ C-avem descentralizare./ Cum revolta-i încă trează,/ Mă întreb ce mai urmează?/ Răspunde tu, frate Marine!/ Păi e bine?”
„(Modă 1) Are-n nară un cercel,/ În ureche tot la fel,/ Pe limbă are o mărgică,/ Numa-n cap nu e nimică. (Modă 2) Fără jenă merg pe stradă/ Doi tineri îndrăgostiți./ Ea cu-n tatuaj pe noadă,/ El cu blugii hărtăniți.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
A urmat lectorul de serviciu dl Costică Drîstaru cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „(Aduceri aminte) La 18 ani plecat-am de acasă/ Un rost în viață să-mi croiesc/ Ți-am zis copilărie dragă/ Prea curând să nu m-aștepți/ Că n-ai fost cu mine dreaptă./ Spre răsărit pașii mi-am îndreptat/ O stea mi-a stat în cale/ La Râmnicu Sărat/ Aici dragostea cea sfântă/ În brațe m-a cuprins/ Mi-am luat avânt și bucurie/ O familie să-mi rostuiesc/ Mi-am petrecut anii vorbind mai rar/ Cu gândul la poveștile de-acasă/ De rușine satul să nu-l fac/ Mi-a fost lungă calea pe care-am pornit/ La răsărit de soare și iată-mă la asfințit/ Dar nu regret pentru ce-am împlinit./ C-am crescut două flori roditoare.
(Fetigul) Tu, Fetigul crescutu-m-ai/ Îți simt brațele tare de dor./ Începutul drumului spre Andreiașu/ Deschisu-mi-ai înainte spre viitor./ Conștiința apelului gliei/ Necăjit la drum am plecat;/ Însă pe tine satule/ Uitării nu te-am dat.
(Troița)La Gura Fetigului amprenta mi-am pus/ pe ol troiță./ Carte de identitate am dat comunei/ Prima Monografie./Simbolul luptei Eroilor,/ Monument am durat./ Recunoștință sângelui pe câmp lăsat./ Nici primul învățător nu l-am uitat./ Școala acum îi poartă numele/ Și alții care i-au succedat/ Numele lor l-am amprentat/ Ei au adus lumina-n sat/ Și vor străluci în nemurire/ Pentru binele ce l-au dat./ Simion, Toader, Maricica, Ioana, Petrache/ Sunt fii ai acestui sat/ Și câți au mai urmat/ Ei vor străluci în nemurire/ Pentru binele ce l-au dat/ Prin vreme străbat cugetele noastre/ Pentru ce ei ne-au lăsat.
(Andreiașu) Revin deseori la tine,/ Andreiașul meu de munte/ Să-mi văd adeseori copilăria/ În vis mereu ți-o păstrez./ Cu susurul apei primăverii/ Și în cântece de păsărele./ Natalul mereu mă cheamă/ În satul unde am făcut primul pas/ Să mai dorm odată vara/ Pe prispa casei cu gândul la copilărie./ Erau nopțile cu lună/ Obosit somnul nu mă cuprindea/ Privind la stele, una cădea./ Mă întorc la tine satul meu/ Să-mi aduc aminte cum coseam/ Mi-e dor de cărăruile ce le străbăteam/ Astăzi au rămas și ele singurele/ Nu mai are cine să le umble/ Toți au plecat prin lume.
(Balada Andreiașului) Văzând că timpul trece zi de zi/ De Andreiașu nimeni nu vrea a ști/ Am stat mult și m-am gândit/ Dacă eu sunt cel potrivit/ Să arăt lumii cine sunt./ Eu dintr-un sat îndepărtat/ O hotărâre am luat./ Ajuns la Râmnicu Sărat/ Zeci de ani la pompieri/ Viață și bunuri să salvezi./ Am fost de folos țării/ A venit și vremea pensionării./ O hotărâre pe dat am luat/ La o Troiță m-am încumetat/ Unde mă închinam cândva/ Până când m-a certat cineva./ Dumnezeu m-a ajutat,/ O Troiță am ridicat./ Istoria Andreiașului nu se cunoștea/ Nimeni nu mi-o povestea/ Oare eu eram cel potrivit/ O monografie locuitorilor să prezint?/ De la Râmnicu Sărat am plecat/ Prin arhive-am cercetat./ Mi-am pus și o întrebare/ Oare oi fi eu în stare/ Să fac asemenea lucrare?/ Trei ani prin arhive am trudit/ Și în final am reușit./ Acest sat s-a întemeiat/ Într-o pădure de stat/ Cu răzeși, daci get-beget/ Pe lângă o apă cristalină/ Milcovul surate-și adună/ De la Monteoru la Răstoaca/ Pân’ la Siret-Nămoloasa./ Rămânând cu dorul/ Unde Milcovul își are izvorul./ Că abia s-a șters acea rană/ Al celor două surori de-o mamă./ Dus de valuri spre alte zări/ Am uitat de ale mele cărări/ Bătute de picioarele mele/ Pe vremuri mai bune sau mai rele./ Am stat și m-am gândit/ Oare pot eu să-i reprezint?/ Văzând că timpul trece/ De învățători, școli, nimeni nu voiește a ști/ Multe emoții am avut/ Când o sumedenie de personalități/ Din Andreiașu am găsit./ Oare cineva s-a gândit la eroi?/ Care și-au dat viața pentru noi?/ Pământul nostru să-l apere/ Cu armele, cu brațele/ Dumnezeu m-a ajutat/ un monument le-am ridicat./ Pentru eroii ce nu mai sunt printre noi/ Să le depunem coroane și flori./ De ziua Înălțării Domnului/ Și a zilei eroului./ Dă-mi Doamne puterea necesară/ Să rescriu monografia iară.
(Odă Andreiașului) Îți rescriu monografia, comună dragă/ Căci mă gândesc mereu la tine/ Tu care ești îmbătrânită/ Să știi că încă arăți bine/ Nu anii sunt aceia care/ Spun despre tine adevărul/ Ci locul care-ți dă valoare/ Focul Viu, apele minerale/ Este darul tău, farmecul/ Rău nicicând să nu-ți pară,/ De vremea care-i trecătoare/ Dar nimeni nu-ți dă valoare/ Ai fost cândva o primăvară/ Ca o gingașă floare./ Mă gândesc la tine, comună dragă/ Ce aș mai putea face să-ți stea bine/ Numai străinul spune/ Că ești o frumoasă floare/ Dar neîngrijită. De ce oare?/ De ce oare?
(Boboteaza) Afară bate vântul, ninge și viscolește/ Gândurile rău m-apasă/ Nu știu țara ce ne pregătește/ Mă uit pe geam cum brazii-și dau mâna/ Pentru a îndura furtuna/ Politicienii de ce oare nu fac așa/ Ca să treacă vremea rea/ Brazii îndură viscolul și gerul/ Laolaltă cu noi, cu poporul/ De ce oare ne gândim numai la noi/ Și nu avem grijă și de cei cu nevoi/ Nu vedem oare că Dumnezeu ne încearcă/ Cu viscole, geruri, cutremure și secete?/ Dați-vă oameni buni mâna/ Măcar până trece furtuna/ Furtuna din țara cea artificială/ Că ne-au cucerit cei de afară.
(Onoare) A fi primar e lucru mare!/ Promiți la orișicare/ Că-i ajuți nevoie mare/ Că doar ai onoare/ În fața șefilor hotărâri ei/ Că te-ai gândit la onoare/ Pentru cetățenii tăi./ Medicului nu-i dai ascultare/ De ce oare? De ce oare/ Că are studii superioare!”
În timpul lecturii dlui Costică Drîstaru mi-am amintit o cugetare „câmpenească” a dlui Firudo Kokoku: „Cele mai frumoase poezii sunt în proză.” Dl Costică Drîstaru se dovedește un spirit ales al satului în care s-a născut, un fiu care a purtat și poartă în suflet satul în care a văzut lumina zilei, prin ceea ce a realizat ca omagiu așezării. În ceea ce a prezentat enumeră realizările ca pe o datorie sfântă, subliniind contextual frumusețea peisajului natal. În plus dl Costică Drîstaru a publicat o istorie a pompierilor râmniceni, o biografie a căpitanului Pavel Zăgănescu și s-a „zbătut” ca municipiul Râmnicu Sărat să dețină bustul eroului de la 1848, a scris și o monografie a comunei Câmpuri și… cinste lui! Astăzi privește în curtea POEZIEI ca o atenționare că încă nu cunoaștem profunzimea spiritului uman. Îi dorim sănătate și spor la scris!
„Fiindcă am început cu omagierea lui Matincă Costea, vreau să aduc personal un omagiu și vreau să menționez: în timp, am avut la brigada artistică a Fabricii de Confecții Râmnicu Sărat unde lucram (azi în locul ei este Kauflandul) mai multe texte semnate Matincă Costea. Lectorul nostru de serviciu, căruia îi mulțumesc pentru eforturile făcute privind monografia comunei Andreiașu și a celor câteva poezii. Am remarcat la monografia prezentată lucruri precise, iar la poeziile citite am remarcat simplitatea celor lecturate. Îl mai așteptăm și cu alte ocazii.” (Gică Chiroiu)
„Trebuie remarcat că dl Drîstaru este un scriitor mai vechi, adaptat timpurilor noastre, dar vechii cenacliști cunosc puterea scrierilor D-sale din cărțile pe care le-a scris, privind leagănul copilăriei sale. Nu știu câți din acel sat au văzut și au transmis frumusețea meleagurilor, a copilăriei. Versurile prezentate sunt momente din amintirile satului și a copilăriei pe care nimeni nu trebuie să le uite. Îi mulțumim pentru momentele plăcute de astăzi și îl așteptăm cu noi cărți.” (Valeria Popa)
„Ca de fiecare dată ședința de cenaclu de astăzi a început cu un moment de aducere aminte despre acela care a fost un membru marcant al Cenaclului Alexandru Sihleanu, Matincă Costea, deoarece colegul nostru ar fi împlinit zilele acestea vârsta de optzeci și opt de ani. În memoria lui am lecturat din cartea Înțepături utile. Lectorul de serviciu de azi, dl Drîstaru care de-a lungul vremii în ședințele de cenaclu ne-a încântat cu deosebite legende și povestiri culese din folclorul vrâncean, astăzi ne-a prezentat câteva poezii în care descoperim deosebitele sale sentimente față de meleagurile natale. La vârsta senectuții ne întoarcem cu toții la acea perioadă din viață care ne-a fost cea mai dragă, copilăria. Din respect și drag față de părinți, casa părintească, față de dascălii care i-au îndrumat pașii spre o meserie nobilă, aceea de pompier pe care și-a exercitat-o cu simț de răspundere, dl Drîstaru dedică astăzi acestora poezii prin care ne demonstrează că ce ne-a fost drag nu trebuie să uităm niciodată. În versuri albe, lectorul ne descrie cărările copilăriei astăzi neumblate și dedică Andreiașului, satul său natal, o odă. Felicitări pentru tot ce face pe tărâmul culturii râmnicene, deoarece sunt puțini râmniceni care se încumetă să realizeze un monument al eroilor așa cum a făcut d-lui.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Dl Drîstaru, lectorul de azi, al Cenaclului Alexandru Sihleanu ne-a prezentat în versurile sale evocări cu mult dor și onoare ale satului natal Andreiașu din jud. Vrancea. Într-un stil clar, ne prezintă etapele din viața sa și a satului pe care le poartă în suflet cu multă nostalgie. Pornind de la copilărie satul Fetig face parte din peisajul său sufletesc. O parte din realizările sale sunt făcute în sat ca urmare a dragostei pe care o poartă locului natal. Acestea sunt o monografie prin care evocă personalități ale satului și peisajul rustic cu toată bogăția de culori, precum și troița ridicată în cinstea eroilor căzuți la datorie apărând țara. Din aceeași iubire de satul străvechi autorul dedică acestuia balada Andreiașului. Pe de altă parte autorul este cuprins de tristețe privind indiferența consătenilor în promovarea și conservarea valorilor locale materiale și spirituale. În poezia Boboteaza, construită pe o antiteză, autorul își exprimă tristețea privind lipsa de coeziune a factorilor politici. De asemenea ne face cunoscută părerea de rău în promovarea factorilor de conducere ai comunei, cărora le lipsește puterea de înțelegere, apreciere și stimulare a oamenilor cu studii superioare încadrați în cadrul comunei. Deși autorul nu mai locuiește în sat, nu rămâne indiferent la viața consătenilor săi. Îi dorim succes în continuare și îl așteptăm mai des la ședințele cenaclului!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă 02 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl. Gică Chiroiu. Vă așteptăm, cu drag!