Fărădelegea lui Călin – Ledul ciril
Ceea ce vom (voi, pe dumneavoastră vă interesează mai puțin logoreea mea aparent insignifiantă) dezbaterea are toate calitățile trecerii din banca (barca – opțional) juridică în cea umoristică.
Măi chinezule, măi române…, măi țigane, apelative de tip Arcuș (toboșarul râmnicean trecut la cele sfinte acum nouă ani și jumătate, dar prezent cu spiritul și azi printre cei ce l-au cunoscut), primesc un nou confrate din aria omenirii transformate în sclava banilor: (măi) curentistule! În acest punct al Codului Civil, fixat la un capitol patrusprezece și la un Art. 2171, părțile unui nou tip de contract, de cont curent, transformă unisex părțile în curentiști, o foarte neinspirată titulatură, având în vedere primele litere. Mai de soi ar fi fost contiști. De-aici înainte e păsărească, indicabilitatea fiind greu de presupus cu precizie. Sunt trei factori greu de pus laolaltă: remiterea, creanța și neexgibilitatea. Respectiv predarea, datoria și lipsa celerității privitoare la înapoierea datoriei. O chestiune ce se afundă cu fiecare articol viitor. Se lămurește cumva la Al. 2 pentru soldul creditor, unde datoria este stringentă și poate fi cerută de creditor oricând. Cu o mică excepție (dar care excepție poate fi minoră?): lipsa cererii plății conduce la constituirea unui nou cont curent, soldul constituindu-se în primă remitere.
Dreptate am, păsăreasca de mai înainte continuă. Creanță fără compensație. Și dacă există stipulată în contract, este ilicită, și dacă nu este, e mai bine, fiindcă nu se poate încadra la cont curent. Iar dacă totuși contractul are curentiști (se omite a li se mai spune astfel) profesioniști, contul prevede doar înscrierea creanțelor derivate din ,,… exercițiul activității profesionale.”. (Art. 2172)
Ar fi fost absurd ca datoria din contul curent, banii predați să rămână, după depunere, tot ai datornicului și nu ai celui ce îi primește. Aici intervine chestiunea ce spuneam că trenează în înțelesul omului de rând, terminologic și normativ, regulamentar. Novează în primul rând, care este o facere de novație, la rându-i o nebuloasă. Act juridic de stingere a unei obligații vechi și înlocuire cu una nouă; înțelegere între două părți de înlocuire a debitorului cu altă persoană; înlocuire de contract comerț exterior cu unul nou; și evident (?) inovație. Ca piedica să fie una de pomină, novarea remiterilor anterioare, cu tot cu ,,… creanțele reciproce compensează până la concurenţa debitului şi creditului, sub rezerva plăţii soldului creditor.”. Apoi abia acum se discută despre dobânzi, ce curg din momentul înscrierii în cont, socotirile pe zile și până la închiderea contului. (Art. 2173)
Și-n normalitatea ei, a legii, nu ar fi fost necesară inserarea prin unul dintre articolele precedente a dreptului la comision și cheltuielile contului curent și nu aici, separat, în Art. 2174?
Stornarea de pe facturile electrica de aici provin, de la Al. 2, Art. 2175, unde creanțele înscrise în cont nu afectează acțiunile și excepțiile validității actelor, operațiunilor ce au facilitat remiterile, dar dacă operațiunile sunt nule… reziliate, rezolvit, atunci remiterile vor fi înscrise ca stornabile.
Cum unele cuvinte rămân fără rost, precum rezolvirea – dexul mă trimite spre rezolvare direct -, așa ,,… rămân în ființă…”, inutil, aproape de cauzarea unei confuzii, înlocuibil cu ,,valabil în continuare”. Subiectul este garanția pentru creanțele înscrise în cont, exercitabilă la încheierea contului. Noutățile mai înscriu o vorbă rar întâlnită, coobligat, alături de fideiusor, împreună descriind creanța garantată de aceștia și obligația de a rămâne răspunzător, în cuantum corespunzător față de garanția sa asupra creanței curentistului. (Art. 2176)
