Spații culturale nr 89 (8)

Elena PLOPEANU

Omul negru

— Ora unu a sosit, Omul negru n-a venit! Ora două a sosit, Omul negru n-a venit! Ora trei a sosit, Omul negru n-a venit!…
Vocile zglobii răsunau până la etajele superioare ale imobilului de vizavi. Ștefana aștepta finalul jocului de câteva luni, de când se internase în clinica doctorului C. Așteptarea îi era întreruptă în fiecare zi, la aceiași oră, de vocea autoritară a asistentei.
— E timpul să mergem la tratament!
— Te rog, aș vrea să mai rămân puțin. Vreau să văd cum se termină jocul, a încercat s-o înduplece pe femeia în halat alb.
— Știi că nu se poate. Doctorul C. se supără dacă nu respectăm programul, a adăugat asistenta care începuse, deja, să împingă căruciorul multifuncțional în care Ștefana își investise toate economiile. După o viață de muncă doar cu atât se alesese; un cărucior cu rotile, e adevărat, foarte performant, în care își petrecea tot timpul.
— Astăzi nu ești prea veselă, a încercat asistenta să-i ridice moralul.
— Ți se pare. Sunt la fel cum am fost și ieri, și alaltăieri, și întotdeauna de când m-am mutat aici.
— Văd că nu prea ai chef de vorbă, a mai adăugat asistenta înainte de a deschide ușa sălii de tratament în care 12 cărucioare, identice cu cel al Ștefanei, transformate în șezlonguri, se aliniau unul lângă celălalt. Douăsprezece trupuri inerte înfășurate în aceeași pijama bleu cu dungi subțiri galbene agonizau, în timp ce picăturile uleioase, ce se scurgeau din punga dispusă în perfuzor, le pătrundeau prin venele incolore.
— Nu se poate, măcar o zi, să nu-mi puneți afurisita asta de perfuzie, care, de fiecare dată, mă trimite spre altă lume? De fapt, nici nu știu unde. Dimineața mă trezesc în camera mea și nu-mi amintesc nimic din ziua anterioară.
Fără să răspundă, asistenta i-a fixat acul în branula de pe braț.
— Odihnă plăcută! i-a urat Ștefanei, care, deja, închisese ochii. În urechi îi răsuna cântecelul al cărui sfârșit nu și-l mai aducea aminte: ora patru a sosit, Omul negru n-a venit. Ora cinci a sosit, Omul negru n-a venit.

***

În cabinetul doctorului C. lumina difuză a neonului era amplificată de fumul gros de țigară.
— Ce fac legumele? a întrebat ridicându-și ochii din laptop.
— Vegetează! i-a răspuns femeia în alb, care cerceta niște hârtii sosite prin fax.
— E foarte bine. Căminul funcționează la capacitate maximă. Câtă vreme nu ne deranjează prea mult și ne subvenționează, e ok. Căutarea de noi subiecți nu trebuie să înceteze. Trebuie să fim pregătiți să-i înlocuim pe cei uzați. Ce spun cei de la resurse umane?
— Sunt în căutare. Tocmai ne-au anunțat că au depistat doi bătrâni, soț și soție, ai cărui copii sunt plecați de ani buni în străinătate și nu s-au mai interesat de ani buni de ei.
— Să aveți grijă cu documentele! Totul să fie executat ca la carte!
— Stați liniștit! Avocatul știe ce are de făcut.
— Atenție sporită! Nu vreau să avem probleme ca în cazul anterior când toată presa a fost cu ochii pe noi.
— A fost o deficiență la sistemul de informare. Nu s-a aflat în timp util de existența acelei nepoate, care îi suna din când.
— Aveți informații? S-a mai interesat cineva de vreunul dintre pacienți?
— Din câte știu, nu.
— Multă vigilență și țineți presa de-o parte! Cât crezi că mai durează până la noile achiziții?
— Între două și trei săptămâni.
— E posibil să avem vreun deces în acest interval?
— Nu cred. Toți sunt în parametri optimi.
— Aveți grijă cu tratamentul! Să-l administrați în fiecare zi la aceiași oră. Nu trebuie întrerupt!
— Ar fi ceva probleme cu pacienta nr.13. După trei luni de la sosire, are încă momente de luciditate.
— E timpul să măriți doza. Cred că n-a mai întrebat nimeni de ea!?.
— Fiul ei s-a stabilit în Canada. De zece ani nu a revenit și nici la telefon n-a căutat-o.

***

… Ora șase a sosit, Omul negru n-a venit!…
— Trebuie să blochez ușa și-a spus Ștefana. Astăzi am să aflu sfârșitul jocului!… S-a uitat spre butoanele de pe maneta căruciorului. Oare, care este cel pentru deplasare? A apăsat pe cel albastru și căruciorul a început să se rotească în loc. Să încerc cu acesta verde. Căruciorul s-a deplasat înainte și în câteva secunde s-a aflat în fața ușii. A manevrat rotorul yalei cu destulă greutate, dar, în cele din urmă, a reușit să-l învârtească. Era și timpul. Pe scară răsunau pași. Afară jocul continua.
— Ora șapte a sosit, Omul negru n-a venit!..
— Ce dracu are ușa asta de nu se mai deschide? Oare cum s-o fi blocat? Trebuie să caut un mecanic! Ce fac cu Ștefana? O să întârzie la tratament.
— Ora opt a sosit, Omul negru n-a venit! Ora nouă a sosit, Omul negru n-a venit!
Ștefana tremura de emoție. Printre jaluzelele trase, o lumină albă a pătruns ca un musafir nepoftit și i s-a oprit pe chip.
Strigăte de uimire, de veselie amestecată cu teamă, au răsunat în întreg imobilul. Ușa de la camera Ștefanei s-a deschis. Capul bătrânei a căzut într-o parte. Un suflu de ușurare i s-a strecurat printre buzele întredeschise.
— Ora zece a sosit! Omul negru a venit!

Gheorghe SIMON

Tu, Mamă, suflet întrupat

Tu, Mamă, suflet al meu
răsărit viu, lumină din lumină
Mamă a durerii, rază a înfierii
abis de iubire, cuvânt întrupat
am ajuns odată cu tine
fiu al luminii
aproape de marginea lumii
unde nu mă aşteaptă nimeni.

Prea repede te ajung din urmă
şi clipa cea vie în lumină se curmă
spre un asfinţit
cu raze strânse mănunchi
spre chipul dintâi al celui de nepătruns
am ajuns să nu mai fiu al meu
ci al tuturor
îndeajuns.

Privind în urmă
în punctul de fugă al oglindirii de sine
icoană vie îmi apari, tu, mamă
în care doar eu sunt absent.

Rămân copil al nimănui
fără de mine
înfiat de lumina însingurării
mai singur decât clipa de acum
în care două chipuri
coincid
dar nu se suprapun.

Nicolai TĂICUȚU

inițiere de înger

plămădit din aerul dimineții de vară
cu rouă pură
îngerul s-a rostogolit
pentru început
pe nisipul auriu al îngustei plaje
de pe malul râului

zidit trupul să-i fie
și pielea contur să-i dea
de zi luminată

acasă devreme

deschid poarta raiului
și iată-mă în toiul
ceremonialului de rouă

las de o parte sandalele
și cu picioarele goale înaintez
prin valurile de picuri și iarbă crudă
să iau primele noțiuni de înot

rotund de cuib

tânăra pasăre călătoare
prin moștenire știe
că nu trebuie să sfărâme
acum, înainte de plecare
rama brumată a apei

în ruga sa
dă roată lacului de două ori
a treia oară rămânând
cu permisiunea Domnului
să o facă în primăvară
la întoarcere/ la recunoaștere

ritual

un fir de iarbă îmbătrânit
lovit de brumă acum
s-a tot încovoiat în rugă
până a intrat cu vârful în pământ

puțini au băgat de seamă
că aceasta era de fapt
rugăciunea lui de toamnă –
intrarea în iernat
a seminței din vârf
pentru a răsări cu bine
la primăvară

Nicolae GÂLMEANU

De pe alte lumi

Tot mai aproape, mai aproape scânteie umbra pe ape
și se-nvolbură, scorbură cu scorbură, din pântece,
să m-ascund, nicio justiție nu poate
condamna pământul, cine de cine să-l apere,
inspir din neghina cucutei
ultima gură de cântec și-mi las bucuria
altcuiva-n locul meu, duce-m-aș
până-n dulcele care m-a hărăzit de haram,
unde ajung fără răspuns de întoarcere,
aud câmpii ce-mi sparg bărăgane-n ureche,
să continui încercarea de a merge-nainte,
să mă tot satur de lacrimi tradiționale, unde
lumânările-s stinse, credincioșii mei, aprindeți-le
să-mi ardă rănile ce mi-au rămas
de la ultima boală de lume de care m-am îndrăgostit,
înspăimântat de explozia iubirii
dintre două planete ale desfacerii

Cântec secund

cântă mierea pe cucută, nici a moarte, nici a nuntă,
fără dans, fără lăută, lumea-n larmă este mută,
și se-ntreabă fiecare în care cântec se moare,
cine-ascultă, cine-aude cum bate toaca în surdă,
caut semn înalt din glie, speriat rămas în vamă,
maica duce-n pântec pâinea ce va fi să ne învie
lacrimi cu 12 apostoli prăvăliți pe năsălie,
lespezi urc tocite-n urme, tot înalț în sfere scara,
nopți de nopți pe întuneric populez cerul cu stele,
în ceaiul din călimară zboară-un fel de sfânt rebel
rătăcit să treacă vama dintre pământ și cer

Mașina salubrității

Mă uit în ochii tăi și-ți ascult cântecul
care m-a inspirat, câtă poezie ca un turnir
e în tine, paznicul așteptând
îngenuncherea nopților până la capăt, fără niciun răspuns,
cărui timp să-i vorbesc despre duh, bubă de om
durut de înțelepciunea cumpărată la tarabe,
trec pe lângă mine și ne băgăm în seamă
precum doi stâlpi care se îmbrățișează:
tu ai curent, tu n-ai curent,
mă uit în ochii tăi, iubito, și aștept
să-mi pregătești ceaiul pentru micul dejun,
pe care mi l-ai promis toată viața, stai, să nu dea-n foc,
am deschis poarta la drum, astăzi va trece mașina
salubrității
pe la noi

A fi

Mă doare
verbul
a fi
și nicio
magie
medicală
nu poate
să-mi descopere
boala
acestui cuvânt,
toate simptomele
sunt
pricina
că nimeni
nu vede
groparii

Guzganii

Mi-e raiul râu atâta de aproape, încât mi-e teamă
să-l ating, împovărat sunt, Doamne, să îl strig, să-l mai
aprind c-o ieftină silabă de literă lumească, c-o
martirizată pâine sanctificată-n pască

se revoltă lumea strânsă-n ștreangul pietrei, când
am uitat pe cine-am răstignit,
stăm amândoi la spuza aprinsă-a vetrei,
filozofând cu fală despre cei duși în rid

săraci să adunăm la vămi împărtășanii,
fugiți când raza ne va muri-mpreună,
avan ne risipește fumul care ne adună,
în ieslea lumii-aud fătând guzganii

(Din volumul Cântecul cucutei, Editgraph, 2023)

La pas prin Europa

Stan BREBENEL

Insula Evia

Odată ajunși în portul Pireu suntem înștiințați că avem timpul necesar pentru un tur panoramic asupra Atenei și o oprire la Acropole. Despre frumusețile antice și actuale ale Atenei, despre personajele mitologice s-a scris enorm, așa că nu intru în amănunte. Mergem pe însoritele bulevarde și de la ferestrele autocarului vedem anticul Stadion Olimpic denumit Panathenaic, Piața Syntagma, Piața Omonia, Clădirea Vechiului Parlament, Arcada lui Hadrian și colina sacră, Acropole, unde se află emblema capitalei Greciei, celebrul Partenon. Avem o oră la dispoziție pentru a vedea ceea ce știam despre acest impresionant obiectiv antic. Din vârf admirăm strălucirea capitalei, pe care o vedem în toată splendoarea sa, spre toate punctele cardinale. La ora stabilită ne regrupăm la autocar pentru a ne deplasa la următorul obiectiv. Facem un popas la una din frumoasele taverne de la țărmul Mării Egee pentru prânz, la vreo 20 km nord-est de Atena. Proprietarul tavernei, un bătrânel tare simpatic, a fost luat prin surprindere fiind singur în local și ora era mai degrabă pentru siestă. Preotul Ioan cunoștea familia care gestiona taverna și la întrebările noastre ne-a asigurat că vom fi foarte mulțumiți. Ca la un semn, într-un timp record au apărut și ceilalți membri ai familiei, precum și produsele pe care nu le avea disponibile de la cei ce îl aprovizionau. După prânzul delicios ne așternem din nou la drum. Observăm, la un moment dat, că ne deplasăm pe o porțiune a traseului de la Maraton, inscripțiile fiind vizibile. Nu după mult timp ajungem la obiectivul nostru.

Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou

Este situată în localitatea Nea Makri, aflată la aprox. 30 km. nord de Atena în regiunea Atica. În vechime, era cunoscută drept Mănăstirea Buna Vestire. În afara faptului că este foarte veche este și cea mai mare de pe Muntele Amomon. În biserica mănăstirii se află moaștele Sfântului Efrem cel Nou, cel ce este considerat ocrotitorul celor dependenți de droguri, celor cuprinși de depresie și a celor deznădăjduiți. Vechea mănăstire a fost distrusă, jefuită și pângărită de păgânii otomani. Actuala mănăstire este zidită în piatră, stilul fiind grecesc. Moaștele se află într-o raclă în partea dreaptă a bisericii, iar în stânga se află, într-un paraclis, mormântul Sfântului, unde o candelă este aprinsă permanent. În curtea interioară, într-un mic paraclis, se află o parte din copacul în care a fost martirizat Sfântul Efrem cel Nou. Acesta s-a născut în Grecia la data de 14 septembrie 1384, de Ziua Sfintei Cruci. După ce a rămas orfan, cu ceilalți 6 frați, a fost crescut numai de mama sa. La 14 ani a intrat ca monah la Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, actuala mănăstire. Tot de Ziua Sfintei Cruci, dar în anul 1425 a fost luat în robie de către turci. Martiriul său a durat 8 luni. A îndurat chinuri cumplite fără să se lepede de credința ortodoxă, iar pe data de 5 mai 1426 și-a dat obștescul sfârșit. Sfântul Efrem cel Nou este prăznuit de două ori pe an: pe 3 ianuarie când au fost găsite sfintele sale moaște și pe 5 mai, ziua trecerii la Domnul. După scurtul popas ne îndreptăm spre insula Evia. Legătura cu insula se face, în această zonă din sud vest pe un pod, din proximitatea orașului Chalkis, capitala insulei. S-a făcut deja seară și ne îndreptăm spre hotel. Ne aflăm pe a treia insulă grecească în numai câteva zile. După un somn odihnitor și micul dejun pornim spre următorul obiectiv al pelerinajului.

Insula Evia

Este o insulă în partea estică a Greciei, fiind aproape paralelă cu coasta de est. Are o lungime de 175 de km. și o lățime care variază de la 6 la 45 de km. Suprafața sa este de 4176 km2 și are o populație de puțin peste 215.000 de locuitori. Legătura cu continentul se face prin două poduri și printr-o linie de feryboat între localitățile Aghiokampos și Glyfa, în nord. Podul vechi, este un pod mobil basculant cu deschiderea de 40 de metri, iar noul pod sau podul înalt, un pod pe piloni de beton cu înălțimea de 73,4 și 69,3 metri, cu tablier suspendat prin cabluri de oțel și are o lungime de 695 de metri și trei deschideri de 90 – 215 – 90 metri. În zona podului vechi se poate observa un fenomen de neexplicat: curentul marin își schimbă direcția de la nord la sud și invers la fiecare șase ore.

Biserica Sfântului Ioan Rusul

Pornim la drum, după micul dejun, în partea nordică, spre mijlocul insulei, în localitatea Prokopi unde se află Biserica Sfântului Ioan Rusul ce adăpostește moaștele sale. Localitatea Prokopi are aproximativă 950 locuitori, conform recensământului din 2011. Până în anul 1927 a purtat numele de Ahmet-agha. În centru satului se află biserica ce adăpostește moaștele sfântului Iona Rusul ce au fost aduse aici de refugiații capadocieni. El este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din ortodoxia greacă. Acesta s-a născut în jurul anilor 1690 într-un sat din Rusia și a participat la războiul împotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de tătari care l-au vândut unui ofițer turc. Acesta l-a luat cu el. Nu a fost singurul. Mulți ruși și-au lepădat credința devenind musulmani. El, nu, spunându-i agăi: Dacă mă lași liber în credința mea, îți voi împlini cu sârguință poruncile; dacă mă silești să-mi schimb credința, mai degrabă îți predau capul decât credința. L-a slujit pe agă cu devotament, ca îngrijitor de animale, până la sfârșitul zilelor sale. A trăit cu smerenie, în rugăciune și post, în staulul animalelor. Stăpânul său a rămas mișcat de credința lui Ioan, de virtuțile lui și i-a pregătit o cămăruță lângă staul, însă a refuzat-o. Datorită credinței sale a dat Domnul multă bogăție stăpânului său turc. O minune făcută în timpul vieții de Sfântul Ioan Rusul este bine cunoscută. La un moment dat stăpânul său a hotărât să meargă la Mecca. După plecarea sa soția a pregătit un ospăț la care a invitat multă lume pentru a se ruga ca stăpânul să se întoarcă cu bine. Printre mâncăruri s-a aflat un pilaf care îi era tare plăcut agăi. Gazda, oftând a zis către Ioan că tare mult i-ar fi plăcut stăpânului să guste pilaful. Atunci Ioan i-a cerut stăpânei o farfurie plină cu pilaful cel gustos că o trimite la agă, la Mecca. Toți invitații au râs, gândindu-se că vrea s-o mănânce el, însă stăpâna i-a satisfăcut cererea. A luat farfuria aburindă, a mers în staul rugându-se și cerându-i lui Dumnezeu să trimită farfuria stăpânului său, la Mecca. În foarte scurt timp farfuria a dispărut și s-a întors la stăpâna sa spunând că a trimis pilaful la Mecca. După câteva zile aga s-a întors acasă și le-a povestit cum a găsit el farfuria plină cu pilaful cald în cameră deși odaia era încuiată. Mirarea i-a fost și mai mare când a văzut că farfuria avea inscripționat numele său așa cum aveau toate vasele lor. Vestea despre minunea săvârșită s-a răspândit repede. Cu toate acestea Ioan și-a continuat felul ascetic de viață. S-a săvârșit din această lume la data de 27 mai 1730. După multe peregrinări cinstitele moaște au fost aduse în localitatea Prokopi, din Evia. Aici s-a ridicat o biserică ce a fost terminată în anul 1951 ce adăpostește racla cu moaștele sfântului. După reculegere și rugăciuni preoții Ioan și Marcel oficiază acatistul Sfântului Ioan Rusu. Când ne pregăteam de plecare un autocar cu pelerini din Serbia doar ce a sosit. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că pe tot traseul parcurs în insula Evia am putut vedea urmările dezastrului provocat de imensele incendii de păduri din vara acestui an (2022) și că la stingerea lor au participat și multe echipe de pompieri români, cu mult profesionalism.

Mănăstirea Cuviosului David

Este ultimul obiectiv al pelerinajului nostru din insula Evia. Hramul mănăstirii este Schimbarea la Față a Mântuitorului (6 august) și ziua pomenirii cuviosului David (1 noiembrie). Aceasta se află în nordul insulei. Cuviosul Davis s-a născut în anul 1519 în Gardinitsa, astăzi numindu-se Kiparisi. În mănăstire se păstrează moaștele multor sfinți, la loc de cinste fiind ale cuviosului David. Ritualul vizitei este același: rugăciune și reculegere. Admirăm în tăcere construcțiile în care își duc existența 17 monahi. După aceea ne îndreptăm spre portul Aghiokampos spre a ne îmbarca pe ferry-boat-ul ce ne duce în portul Glyfa de pe continent. De aici luăm cap compas Paralia Katerini pentru ultima noapte petrecută în Grecia, la același hotel și în aceleași camere. Avem timp să facem câțiva pași prin frumoasa stațiune la Marea Egee și să ne delectăm la o terasă cu un meniu foarte popular aici: souvlaki la care, sigur, merge și o bere. După această cină delicioasă mergem la culcare pentru că mâine avem un drum lung de făcut, spre țară, nu înainte de a vizita ultimele două obiective ale pelerinajului nostru.

Spre țară

După micul dejun ne luăm la revedere de la gazde și ne îndreptăm către Muntele Olimp unde, la poalele lui, sunt amplasate cele două mănăstiri pe care urmează să le vizităm: Sf. Dionisie și Sf. Efrem Siru. Deplasarea nu durează mai mult de 30 de minute. Nu putem să nu ne gândim și să mulțumim că în acest pelerinaj am fost ocrotiți, deopotrivă, de zei și de Dumnezeu.

Mănăstirea Sfântului Dionisie

Primul popas îl facem la Mănăstirea Sfântului Dionisie, supranumit și Olimpianul, cu hramul Sfintei Treimi. Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1542 de către Sfântul Dionisie din Olimp. S-a născut la începutul secolului al XVI-lea în satul Platina, azi Drakotripa, din Thessalia. Până să se așeze aici s-a nevoit la Meteora și la Sfântul Munte Athos, unde a fost starețul Mănăstirii Filotheu. Mănăstirea se află la o altitudine de peste 800 de metri și nu a fost ferită de necazuri. Ultimul, și cel mai mare, s-a întâmplat în anul 1943 când a fost bombardată de nemți. Călugării s-au mutat în anul 1950 pe locul unui vechi metoc, Skala, la o distanță de 15 km de vechea mănăstire, lângă Litohoro, unde a fost ridicată o nouă mănăstire. Aici sunt chilii, ateliere, trapeza și katholiconul. În apropiere a fost amenajat un muzeu unde sunt expuse obiecte de cult, veșminte, manuscrise și hărți foarte vechi. Muzeul se mai individualizează prin faptul că aici se găsesc moaștele a peste 300 de sfinți. Bineînțeles că la loc de cinste este mâna dreaptă a sfântului Dionisie ce se află în partea dreaptă a altarului bisericii. Sfântul Dionisie este pomenit de creștinii ortodocși pe data de 23 ianuarie, ziua când a trecut la cele veșnice spre sfârșitul secolului în care s-a născut. Ca și la celelalte mănăstiri ne reculegem, ne rugăm și ne închinăm cu smerenie. Mai avem timp de ceva cumpărături, la mare căutare a fost uleiul de măsline. Până la autocar reușim să privim panorama care ni se deschide, în fundal fiind Golful Termaic. De aici mergem la Mănăstirea Sfântului Efrem Siru.

Mănăstirea Sfântului Efrem Siru

Nu departe de mănăstirea Sfântului Dionisie, la aproximativ 20 de km, se află o mănăstire recentă, construită în anul 1983, întru cinstirea Sfântului Efrem Siru. Acesta s-a născut în jurul anului 306 în Nisibe, în nordul Mesopotamiei, și a trecut la Domnul pe 9 iunie 373, în Edessa. De la Sfântul Efrem Siru ne-au rămas multe imnuri, rugăciuni și cuvinte de învățătură. Ansamblul mănăstiresc are o arhitectură de influență bizantină, clădirile fiind acoperite cu cărămidă roșie. În biserică se află mâna dreaptă a Sfântului. Tot în mănăstire, într-un frumos paraclis, se află moaștele Sfintei Irina Hristovilanta. Suntem tratați, la sosire, cu dulceață, apă rece, cafea și ceai. La pangar există posibilitatea de a se cumpăra icoane, cruciulițe și broderii, dar și dulcețuri, miere, vinuri, sucuri și alte preparate naturale, toate rodul măicuțelor din mănăstire. Sfântul Efrem Siru este pomenit de Biserica Ortodoxă pe 28 ianuarie.

Spre casă

Cu greu ne despărțim de minunile pe care le-am văzut și cu ochii minții. Preoții însoțitori, Ioan și Marcel, ne-au oferit informații prețioase, au slujit, acolo unde s-a putut, acatistele sfinților mănăstirilor respective, fiindu-ne pe tot parcursul pelerinajului adevărați părinți. Spre seară intrăm în Bulgaria, pe la Kulata, cu promisiunea că vom reveni, și urmăm același traseu ca la sosire, iar spre miezul nopții intrăm în țară, pe la Giurgiu. Cutreierând Grecia de la Est la Vest (în Nord), de la Nord la Sud, prin Vest, de la Vest la Est (în sud) și de la Sud la Nord, prin Est, ne dăm seama de ce zeii au ales Elada. Străbătând munții Pindului, Ossa și Pelion, traversând câmpia Tesalieri, denumită și coșul de pâine al Greciei, văzând numeroase culturi ce la noi nu mai sunt de mult, înțelegem mai bine hărnicia unui popor. Și de ce mulți sfinți s-au nevoit pe aceste meleaguri. Olimpianismul zeilor nu mai pare doar o afirmație fără acoperire. Și nici sacralitatea întregului teritoriu al Eladei. În afara locurilor în care miturile și legendele au prins viață și au făcut casă bună cu autohtonii, Grecia atrage și pentru energia emanată și resimțită de turiști și pelerini. Și această energie diferă funcție de evenimentele istorice: una o simți în locurile spirituale unde și-au pus amprenta sfinții zonei și alta este resimțită acolo unde istoria a lăsat urme vizibile până în zilele noastre. Fără profesionalismul șoferului Sorin Haiduc, care a condus impecabil, și a ajutorului său, pelerinajul nu ar fi fost reușit. Am parcurs, cu ei, peste 4000 de km, am fost în trei insule, Corfu, Eghina și Evia, am traversat strâmtori din mările Ionică și Egee, am străbătut Bulgaria și am văzut peisaje unice. Iar ceea ce am simțit nu se poate povesti în cuvinte. Câteva cuvinte și despre grup. În pofida bășcăliei unor ziariști privind pupătorii de icoane și moaște, pot să afirm cu toată convingerea că am fost mulți pelerini cu pregătiri și profesii respectabile. Am fost de toate vârstele și de toate sexele, dar acest lucru nu s-a simțit. A existat o armonie a grupului, o înțelegere și un respect reciproc, de aceea se cuvin mulțumiri tuturor. Una dintre surprizele pe care ne-a făcut-o preotul Ioan, pe drumul de întoarcere prin Bulgaria, a fost aceea că fiecare pelerin a fost invitat la microfon să spună câteva cuvinte despre acest pelerinaj, ca în final fiecare să primească un Certificat de pelerin, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, IPS Ciprian.