Propoziții pretențioase – Ampriză
Ce n-am….
Am fost la Cristi Soare de vreo trei ori. Strada Panduri. Cea unde acum opt ani am închipuit, peste drum, lângă fata lui nea Stoian, casa refugiu pentru Ion din ,,Ursulețul de pluș”. Imobilul cam atunci cumpărat, un ,,obiect” la care s-a lucrat în etape. Noi pe deoparte, pe dinafară, el și ceilalți meseriași pe dinăuntru. El la o bericică, dar și cu mâna pe câte ceva. Spirit liber și…. Printre clienții noștri la o dedicație cu un prilej doar de el știut, într-o noapte de pomină pentru el, pe când ne mutasem sediul de cântat, eu și Geambașu, la Night, la Nicu Boboc. Se amuzase la cum se spune în japoneză chestia aia atribuită ulterior Psd-ului și pe care o pierdusem în memorie și care, după spusele-i se traducea fonetic ,,ciupaciupa”. Cred că prima cerință a fost schimbarea tablei de pe triunghiul dinspre stradă și trapezul cu două dolioare din curte, jgheaburile și burlanele pe aceleași două ,,figurine” geometrice. Muncă pe căldură presărată de destule goange și amintiri colective, dar și din panoplia micilor-mari nebunii din tinerețe, iterate și-n gura mare, însă cu fereală când ,,jupâneasa” ne vizita. Amuțeam. Ce să zic. Casă veche, înăuntru surprinzătoare treapta dintre hol și camera a doua, când ne-a fost prezentată, deși terenul nu prezenta ,,umflături” și diferențe de nivel. Apoi a fost să fie partea a doua, o ,,învăluire” prin spate, până unde a zis pas Cristi și-a mai lăsat și proxima dată. Iară ultima oară am reluat de unde rămăsesem și am încheiat cercul oneros al lucrărilor de tinichigerie. Cărora le-am prins de obiectivul telefonului prefacerea din urmă, de la scândura înlocuită la cea rămasă, după studii de fezabilitate și probe de rezistență. După analiza ciocanului de fier, modelul sonor anapest. Încheiat, lipit, înșurubat. Tablă, jgheaburi, burlane.
Am dat să recunosc pe strada Găvanului casa reparatorului de camioane căruia i-am înfipt în cârlige ciuciure și n-am mai putut. O fi cea care se vede pe google maps cu țiglă metalică, la momentul acela pusă, probabil de vecinul de vizavi, neamurile lui Nae, foștii cumnați. Dar mi-e c-am mers prea departe și totuși și pe Voietin, scoasă după o tură vizuală din harta cu lucrări, am executat la nr. 15 ceva pluviale.
Găvanul ne-a suportat ciocanele și la nen-tu Sifonaru, ajuns prin voia naturii socru de doctor Bontu. Nici la el n-am fost doar ca să ne mai aducem aminte că-n anii 90 ne găseam pe aceeași stradă, Amurgului, ci pentru lucrări de anvergură. La acoperișul înaltei sale locuințe, la jghebăraie și la vreo două chichițe pe care le anexase, pe care meseriașii lemnari mai noi, dar și cei din vechi le-au tratat fără prea mare importanță. Legăturile ,,acaretului”-bucătărie cu restul execrabile, în două ape frânte fără niciun motiv. Care este cea mai mare problemă a tinichigiului? Insurmontabilele tăieturi de la horn. Combinația horn-dolie. Oferită ,,gratuit” de meșterii reclamați. Combinația dolie-legătura cu vechiul stabiliment. Descriptibilă operațional și pozițional lucrarea ar veni cam așa. O scară plasată printre roșii și flori. Greu. Stătea cam șuie. Patru metri pe lățime, plați. Bucurie tristă. Vreo doi metri în sus până la frângerea concavă și abrupțică. Cât pentr-o amuțită mentală plenară. De ce-ala aferentă. O linie continuă de jos în sus chiar nu mergea? Și-n locul cu urcușul taman dolia, taman dedesubtul pe sub astereala veche. Cu trânteală pe spate și burtă, ca de prim rând. Și la vreo 80 de centimetri un horn. ,,Bre tată…!”
