Propoziții pretențioase – Amitoze
Priveam așa, admirativ, cuvântul compus ce explică în parte titlul și gândeam la bărbații și femeile deștepți/deștepte, creditați a le fi părinți. Cum ani în urmă sofologiotatos, azi sciziparitatea.
De aceea închin miile de rânduri adunate inșilor numiți sau nenumiți la masa firimiturilor din care s-a făurit lumea cu multele-i bune. Cele rele…. Da-le-vom deoparte.
Un alt ochi la povestea lui Costel ,,liliachiul”, m-a făcut să mă îndoiesc de creditul lui ,,batem” și mă scuz pentru lipsa de ghilimele la ,,frigem”. În cazul copcilor și prinderii lor în ancoraj de coamă – viitoarea, deoarece, până să ne angajăm la a o încheia și anterior la a o fixa în poziția verticală, are alura unui ,,biet” falț (biet la maniera că pentru a se apropia de forma perfectă, adică drept de sus până jos, nu mai mare de trei centimetri, în cele mai multe cazuri de un sfert de zece, se muncește – ridicare cu atenție și prin aproximare, fiindcă nu avem o sculă de dimensiune fixă, cleștele permite până la vreo patru centimetri îndoitura; du-te-vino de sus în jos și invers; planare, dar nu până să se lipească de restul rândului; ,,ochire” a liniei; rectificare; înjurături că n-a ieșit perfect; copci tăiate; mâzgă de pastă de oxid de zinc -, se asudă, obosești fleașcă) – înseamnă că depui ceva efort la baterea cuielor, arunci ciocanul cu putere, și că le găsești poziția ideală ca și copca, și coama să aibă joc zero (joc… – să nu se miște nici dacă intră tancul în ele). Mai pe scurt, cu năduf aplicate sau cu nerv.
Și-am ajuns pe Plevnei. Gata să fac pasul la ,,romancă”, după intersecția cu Galicei. O amânare…. Dau înapoi însă, mă întorc mai aproape de întretăierea… cu Domneasca. Apăi, așa orientări cadastrale, că-mi vine să dau de pământ cu toți… de la Sturdza-ncoace. Un pic Bibescu, vreun dram Ghica…. Dumnezeu știe cum de amplasă astfel străzile arhitectul Râmnicului. Plevnei face-un cot ciudat în buzele străzii Domneasca. Cum și Galicei se-nfundă aiurea. Cum mai apoi Găvanului începe de neunde din Plevnei, Liliacului se termină în Voietin, Voietin terminat în Găvanului și-nceput în Independenței (spusei, io mai cu trecutul…), iar Panduri doar o cale de trecere, scurtă, între Voietin și Plevnei. Ciudat cum nu e Plevna, deși Voietin a păstrat forma localității cu același nume. Să trecem peste….
Cum n-am putut trece eu peste zilele în care Cfr-ul mă amăgise că primesc abonamentul trimestrial de călătorii, la preț de elev, 157 de lei, pe loc și cum mă deposedase de toate lețcăile agenția înainte să plec înapoi spre casă de la Buzău. Cum și azi încerc senzația de urechi înroșite de rușine precum mi se întâmplase în a doua zi de navetă la liceu zicând ,,abonament” nașului, deși nu-l aveam încă. Cum n-am putut reprima ani de zile senzația de sufocare când cei doi supra controlori se apropiau de gașca noastră de elevi. Unul dintre ei – nu mă scuz că nu-i mai știu numele, am tot dreptul pentru atâta neliniște pricinuită cinci ani de zile – clientul nostru. Cu garaj lângă Periețeanu și cu casa vizavi. Pusu-ne-a să așternem niște tablă pe o magazie în curtea cu garajul și să umblăm la niște burlane la casă. ,,Minț”! Gândeam la spatele casei lui Cristi, când de fapt este în fața lui. Ei, dar ce se poate întrezări pe instantaneele google, în curte, azi e bomboană, are tencuială nouă magazia, culoare…. Atunci… o ruină, desfăcută de noi din toate țâțânile, reconstruit acoperișul în parte, reparat în rest. Pe căldura de foc a verii, în praful cel mai praf din cât se poate strânge, pe banii cei mai puțini care se pot lua pentru așa trudă. Tata…: ,,Lasă, mă, că nu vă îmbogățeați de-aici…”. Avea dreptate.
