Propoziții pretențioase – Amoniat
Amărâți. O nație de pârliți. Cu buzunarele doldora și tot ca țăranii ne comportăm. Cârciumă, băuturică, gura până la urechi de isprăvi neisprăvite, la culcare și de la început.
O imagine rurală tristă furată azi în drum spre casă disociată de una… greu de descris de azi noapte. Să nu se creadă că am circulat prin vreun sat ca orbetele, doar am privit printre picăturile muzicale exploratorii la televizor. Iar în el minune mare. Un ,,cătun” a ajuns la rang de…. De nici Râmnicul n-a văzut așa ceva. Primar, director la patru ace, case ca aproape după ultima modă, drumuri bitumate, trotuare, o școală ca după Nekerman, tablă inteligentă, laptopuri cu fundiță, ca să dea bine la ecran – iote-te la ei cum le făcură cadou autoritățile chiar în momentul reportajului -, de la lădiță – de carton – scoase tot de la stoc dispozitive de pus la ochi și de trei de vizualizare. În fine – jenat fără jenă declarativă -, directorașul ne-a dus în (mergea și la) baie, ca (aș pune cum…) la saloanele de nunți, unde țărăneii rup gresia la horă și sârbulică, în mod anarhic, subminând dorințele și gusturile muzicale ale celorlalți, s-a spălat, ne-a ținut și o lecție de igienă, dar s-a și fudulit că el are și mulți alții încă se căcăstoresc pe-afară. Spălat mâini, uscat la termosuflantă – jos-sus-jos-sus mișcările, neștiind că n-au niciun efect de rapidizare a desumezirii -, închis ușa în urma lui singurică. În faza primă mi-am zis că e într-adevăr o… chestie, că s-au desțărănizat țăranii, că doar efortul și mintea lor i-a mânat la…. M-am sucit spre final, când fără sonor am dedus că lacrimile uneia pe-acolo și ea o ,,mândrețe de nevastă a satului, mai răsărită” vărsa lacrimi și vorbea către cameră. Aici e cu șustă,-mi zic. Ca după fragmentul lacrimogen să văd iar primarul și marea sa ispravă. Aci, bre, m-ai dat pe spate! De-acolo drumeagurile cu asfalt, trotuare și alte sistematizări. Că la Ciugud e un ditai domeniul particular de golf.
Aidoma celui de la nord-est de Sofia. De unde ai bănui că după un lan întreg de știuleți bulgărești se lăfăiesc bogătanii la o crosă?
Ei, și unde altădată se zbăteau bărzăunii pe oi și vaci, unde gâștele se despănau cu ciocurile late, acu înoată mingile de golf. Nici nu sunt curios în ce punct geografic este localitatea fudulă.
Rămăsesem la Costel sudorul pe strada Liliacului, a doua casă de la colțul cu Plevnei, înspre Ștefan cel Mare, liceul, unde am amuțeai numai la auzul ,,tabla e de 0,6 mm”. ,,Bre, murim aici, ne rupem mâinile!” ,,Băieți, ce vom bate pe casă e bomboană! Pe WC batem de 1 mm.” Și-așa a fost. Scândura rară, de fapt era margine, de-a de aci are 40 de cm, aci se subțiază precum stiletul. Mai potrivește foaia dacă poți. În stânga este pe mijloc, în capătul din dreapta falțul e pe gol. Anafure împărțite locatarilor, dar fără adresabilitate directă, cristoși meseriei și dumnezei lui tata. Zeci de bătături, ciocane fărâmate, timp dublu pentru ceea ce se putea termina în numai 2 zile. Venirăm și a treia și ne sângerarăm palmele, căci după zeama din bășici, după încă un rând de frecări cu metalul cleștelui lat, ăla cu mânere pătrate, niciun antidot nu putea opri etapa sângerare și usturime profunde. Cu tabla de pe WC…. ,,Tată, o punem întreagă, n-o zboară nici măcar naiba după ce-i frigem copcile de coamă. Flancăm cu pazii și nu se mai clintește. Și-o mai fi și azi întreagă dacă n-o fi ruginit sau s-o fi ales praful de casă. Cum multe din oraș au fost rase. Odată cu ele și oamenii și sufletele lor.
