Fărădelegea lui Călin – Pudul țivil
Păi…. Varietate. Dar pune-o la locul cuvenit.
Adică mult mai înainte de acest punct, la comision. Sau la transport. Acolo ar fi fost mai degrabă de acceptat. Fiindcă orice serviciu se poate privi ca un procent din valoarea unui produs sau taxă percepută pentru un serviciu. Altceva nu dezvăluie Art. 2064.
La fel de cunoscută este și situația răzgândirii, se mai vorbise și se fixaseră jaloanele acelor îndatorări ale comitentului pentru diligențele promisului contrasemnatar al contractul de transport, expediție. Numiți cum doriți trebușoara. Se plătesc toate. (Art. 2065)
Eram așa, mirat să-mi răsară contra…. Art. 2066 mi-a preluat un termen din gama acestor împotriva…: contraordinul. Deși nu se dă o explicație, presupun că va să însemne anularea setului de obligații fixate de comitent și acceptate de comisionar. Iată cum discutăm noi unde nu trebuie chestiuni deja antamate.
Și cum tot la transport am revenit. Că domn comitent fixează traseul, mijloacele și modalitățile de transport. Și cum sunt puși în clase antagoniste comitentul și expeditorul, cum se amestecă două categorii până acum distincte. Expeditorul devenind mijlocitor, destinatarul neasumându-și…. Dar cum ar putea el să aibă ,,… obligația de predare a bunurilor la locul de destinație.”? O fi contractual, o fi în uz asigurarea expediției, expeditorul și-o asumă. Nu este, ba responsabilitate de asiguripsire. Și el nimic?: ,,Premiile, bonificațiile și reducerile tarifelor, obținute de expeditor, aparțin de drept comitentului…”. (Art. 2067)
Comitentul liniștit. Treburile au căzut în sarcina expeditorului. El va plăti eventualele pagube din motivele și cauzele prea bine știute. Printre ele și alegerea transportatorului, dar și a altor expeditori intermediari. Iar când abaterea de la stabilitele coordonate ale transportului produce aceleași pagube ca mai înainte, expeditorul are aceeași parte de vină și rămâne la fel de bun platnic. A! Dacă dovedește că și în cazul instrucțiunilor primite de la comitent rezultatul ar fi fost același, e scăpat. (Art. 2068)
Din aceeași bălmăjeală categoricească, expeditorul se capătă cu un comision, după țidula contractuală ori, în lipsă, după tarifele de pe piață, ori după uzanțe, ori, din pricina aceleiași lipse, după cum hotărăște instanța. La fel, orice nescriere despre globalitatea serviciilor accesorii și cheltuielilor atrage plata contravalorii acestora ,,… pe baza facturilor sau altor înscrisuri care dovedesc efectuarea…”. (Art. 2069)
După obligațiile survenite în urma căpătării statutelor de expeditor și comisionar, avem un nou set de îndatoriri: cele de transportator. Când expeditorul angajat de comitent se înhamă la transportul mărfurilor alocate cu mijloace proprii. (Art. 2070)
Să fie în Europa, chiar dacă indirect se face referire la aceasta la finalul Art. 2071. Cum? Așa, pentru termenul de prescripție a litigiilor posibile și de aducere a lor la masa judecății, care pentru tot ce este țară dincolo de granițele ,,consfințite” ale micului continent – apropo, e doar o iluzie, ele aparțin de drept țărilor -, se extinde de la un an prescrierea la 18 luni. Momentul curgerii? De la data predării la destinație sau la data fixată pentru predarea bunurilor expediate, transportate, destinatate. (Art. 2071)
