Cenaclul Alexandru Sihleanu – 3 Iunie 2023
SĂ CREDEM ÎN DRAGOSTE ȘI ÎN SFÂNTA TREIME
Sâmbătă, 03 iunie, ziua Sf. Mc. Luchilian, Ipatie și Paula fecioara (Sâmbăta morților – Moșii de vară), ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
În această zi, înainte de toate, să-i pomenim pe cei plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Dna Aneta Țâru Dumitreșteanu a cerut permisiunea să prezinte un material intitulat UN COMPLOT REUŞIT.
„Astăzi, aici, în cadrul şedinţei de la Cenaclul Alexandru Sihleanu vreau să răspund la întrebarea: în ziua de 28 iunie 1883, Mihail Eminescu a fost arestat, pentru vreun delict comis sau a fost internat în spitalul de nebuni din cauza vreunei boli de care suferea ?
Citind multe documente am tras concluzia şi pot lămuri această problemă spinoasă, ca să se ştie odată pentru totdeauna că Mihail Eminescu, geniul nostru nefericit a fost victima unui complot pentru a fi scos din viaţa publică.
Internarea la un spital de nebuni era o pedeapsă penală pentru cineva care uneltea împotriva statului, folosindu-se de libertatea de exprimare. Metoda a fost ideală pentru a-l potoli şi a spune societăţii: „nu-l luaţi în seamă, e nebun, nu ştie ce scrie!”
Mihail Eminescu este primul jurnalist, deţinut politic al României.
Ca să-l ducă la secţia de poliţie şi să-l amendeze pentru tulburarea liniştii publice (mai întâi acasă la Slavici şi apoi la Capşa) nu se rezolva problema cu care fusese însărcinat Titu Maiorescu „să-l potolească pe Eminescu”, sarcină dată de Petre Carp, ministrul României pe lângă Imperiul Austro-Ungar, aşa că au recurs la această metodă criminală.
Devenise un pericol public Mihail Eminescu, deoarece chiar în acea zi, el redactorul de la ziarul Timpul publicase articolul denumit ulterior „Pentru libertatea presei şi a gazetarului”, un rechizitoriu dur la adresa guvernului, care suprimase ziarul „L’independence roumain” şi expulzase pe Galli, patronul acestui ziar.
Complotul a fost pus la cale chiar de apropiaţii lui Mihail Eminescu: Titu Maiorescu, Ogăşanu, Ventura şi Mitoşevschi, toţi membri ai partidului Conservator şi colegi la Societatea Carpaţii.
Ce făcuse Eminescu atât de grav ca să fie băgat în cămaşă de forţă, aruncat gol-goluţ într-o căruţă şi închis într-un ospiciu, fără ca familia să-i fie anunţată?
Era un mare patriot şi lupta pentru a uni pe români într-o Românie Mare.
Atenţie! Trei femei sunt implicate în acest complot: Ecaterina, soţia lui Slavici, care la ora 6 de dimineaţă îl anunţă pe Maiorescu precum că Eminescu a înnebunit şi să vină să-l ia, alta, dna Capşa, care îl roagă pe Ventura să-l ia şi a treia dna Mitoşevschi, care cere ajutorul poliţiei.
Aşadar, motivând că a devenit un pericol public l-au internat la spitalul doctorului Şuţu. Când fratele poetului, ofiţerul Matei, a aflat şi l-a căutat, Maiorescu l-a convins că e pe mâini bune şi-l va trimite la un spital din Viena, l-a minţit şi pe tatăl poetului, pe Gheorghe Eminovici.
La câteva luni după internare, aceşti criminali i-au publicat primul volum de poezii, pentru a duce opinia publică în eroare, a încerca să susţină că ei i-au fost aproape la necaz şi au toată stima pentru poet, în locul unei acţiuni de protest privind arestarea unui ziarist.
Ziaristul pedepsit este uitat şi înlocuit cu poetul lovit de boală, un personaj mult mai potrivit pentru naşterea unei legende…”
Dl Gică Chiroiu, „pe aceleași coordonate cu dna Aneta Țâru Dumitreșteanu” a prezentat poezia personală (DOMNU’ EMINESCU) „Nu știu a câta oară-ncerc/ Să scriu despre tine, slăvite,/ Dar iarăși cuvintele-ncurc/ Și versul să-l scriu nu-mi permite./ Dar ce aș putea eu a scrie/ Când printre stele strălucești?/ Eu mâna duc la pălărie/ Și chiar de-ai murit, tu trăiești!/ Te slăvesc vizionarule Luceafăr,/ Ai fost și-ai să rămâi un mare patriot!/ Așa cum ai murit și-acum ești tânăr/ Și-s fericit să-ți fiu compatriot!/ Nu ți-au plăcut nicicând fanarioții,/ Nici hoții deșănțați, nici proștii,/ Nici trădătorii de neam, nici idioții,/ Iar NEIUBIREA, a luat proporții!/ Domnu’ Eminescu, am dorit să-ți scriu din „Vechiul Testament”/ „O samă de cuvinte”/ Și să le las cu Titlu Executoriu,/ Pe câteva, din milioane de morminte…/ Sunt „mic”, ce scriu nici n-are importanță./ Istoria-și urmează albia firească,/ Alambicată și extravagantă,/ Dar fără să mai fie omenească!”
„(Inteligență mecanică) Sunt un tip inteligent,/ Ajutat, de multe scap,/ Iar soția permanent:/ – Cred că ai ceva… la cap!” (Dumitru Hangu)
„(Îndreptare) Cu capul mereu plecat/ Riști să rămâi cocoșat./ Așa că nu-i nicio rușine/ Să stai drept, s-asculți ce-ți spune. (Părerea mea) În epigramă-i de ajuns/ Să fie adevărul spus,/ Cu perdeaua de rigoare/ Și cu binecuvântare.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
„(A venit vara) Bară-n bară trec studente/ Fără pic de accidente!/ Numai Ciucă ne-nfioară/ Cât de des o dă în bară! (Dʼale pensionarilor) – Hai la Biborțeni, măi vere,/ Cu bani cash sau vouchere!/ – Mergi cu soața sau iubita?/ – Nu, cu fierea și gastrita!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
A urmat lectorul de serviciu, dl Cristi Rusin, cu eseul „Despre Rusalii” Vă ofer lectura: „Prin cuvântul „Rusalii” ne referim la una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Asemenea altor mari sărbători, între care Floriile, Paștile, Izvorul Tămăduirii sau Înălțarea, Rusaliile nu au dată fixă, ci diferă de la an la an. Anul acesta, Rusaliile au picat pe 28 mai la catolici și pe 04 iunie la ortodocși. În cele ce urmează ne propunem să explicăm ce înseamnă Rusaliile și care este originea acestei vechi sărbători.
Ziua de „Rusalii” sau „Cincizecimea” este sărbătoare evreiască, veterotestamentară. Ea se celebrează la circa 50p de zile (șapte săptămâni) după Paștile evreiesc, sărbătoare ce marca salvarea israeliților din Egipt, când se sacrifica un miel. În Vechiul Testament, în cartea Deuteronom găsim scris următoarele cu privire la Rusalii: „Să numeri apoi șapte săptămâni [după Paște] ; dar să începi a număra cele șapte săptămâni de când va începe secerișul. Și atunci să săvârșești sărbătoarea săptămânilor Domnului Dumnezeului tău, cu dar de bunăvoie, cum îți va da mâna și după cum vei putea, din cele cu care te-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronom 16:9-10) În .limba ebraică, Cincizecimea se numește „Șavuot” („Sărbătoarea Săptămânilor”) și este asociată cu secerișul și cu primele roade ale pământului. Era o sărbătoare, prin excelență, agricolă, o sărbătoare a primăverii, opusă sărbătorii „Sukkot” („Sărbătoarea Corturilor”) care era cea a strângerii roadelor de toamnă. Ambele sunt menționate în Biblie, în următorul verset: „Să ții apoi sărbătoarea secerișului și a strângerii celor dintâi roade ale tale, pe care le-ai semănat în țarina ta (Șavuot) și sărbătoarea strângerii roadelor toamnei (Sukkot), când aduni de pe câmp munca ta.” (Ieșirea 23:16). Ambele sunt sărbători agricole, ale binecuvântări roadelor pământului și a recunoștinței față de Dumnezeu.
Pentru creștini, această sărbătoare a căpătat altă semnificație, deosebit de importantă, deoarece în această zi a avut loc un eveniment major din istoria tradiției creștine. Este vorba de Pogorârea Duhului Sfânt. În cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament se relatează cum Hristos, Cel Înviat, avea să le zică apostolilor: „Cărora S-a și înfățișat pe Sine viu după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile și vorbind cele despre împărăția lui Dumnezeu. Și cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, și să aștepte făgăduința Tatălui, pe care (a zis El) ați auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. (Fapte 1:3-5). Și le-a mai zis: „Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria, și până la marginea pământului. Și acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălțat și un nor L-a luat de la ochii lor.” (Fapte 1:8-9).
Hristos se referea aici la promisiunea Că Duhul Sfânt va pogorî peste apostoli în chipul limbilor de foc și îi va lumina, îi va umple de har și le va oferi capacitatea de a simți prezența lui Dumnezeu și de a putea avea tăria de a predica mesajul său către oameni. Ziua când avea să se pogoare Duhul Sfânt a fost chiar Cincizecimea.
Faptele Apostolilor relatează în felul următor: „Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Și erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbați cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Și iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulțimea și s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Și erau uimiți toți și se minunau zicând: Iată, nu sunt aceștia care vorbesc toți galileeni? Și cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut? Parți și mezi, elamiți, și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și în Capadocia, în Pont și în Asia, în Frigia și în Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei cea de lângă Cirene, și romani în treacăt, iudei și prozeliți, cretani și arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!” (Fapte 2:1-11)
Eruditul Florin Mihăescu (1923-2014), autor a numeroase volume individuale sau colective de spiritualitate, face o paralelă deosebit de interesantă între momentul veterotestamentar al construirii Turnului Babel (Facerea 11:1-9) și cel neotestamentar al Pogorârii Duhului Sfânt (Faptele Apostolilor 2:1-11): „Atunci când în lumea veche, orgoliul omenesc încercase să se opună lui Dumnezeu, ridicând Turnul Babel, pedeapsa divină venise necruțător, încurcându-le limbile. Oamenii și-au uitat, astfel, limba originară, precum mai târziu evreii în captivitatea babiloniană și au început să vorbească limbi diferite, marcând neînțelegerea și confuzia. Căci, limba este purtătoarea cuvântului, fiind un factor de cunoaștere, de comunicare și de unitate. Înmulțirea limbilor duce la necomunicare și dezbinare. Acum, la Pogorârea Duhului Sfânt, se întâmplă, aparent, același lucru: apostolii încep să vorbească în diferite limbi, ceea ce ar fi putut fi un motiv de neînțelegere și risipire. Dar acum, unitatea vine din altă parte: din unicitatea mesajului cristic. Acest mesaj, transmis în toate limbile pământului, va reface unitatea de cunoaștere și comunicare în duh pe care omul o pierduse după Babel. Exteriorizat în diferite limbi, cuvântul lui Iisus asigură libertatea de exprimare a omului, menținând unitatea de cuget și ușurând comunicarea între neamuri prin adevăr și iubire. Este o unitate în diversitate care nu știrbește unitatea, ci o întărește în duh. Poate de aceea creștinismul nu are o singură limbă sacră, ci mai multe liturgice, prin mesajul cristic va fi propovăduit la toate popoarele, pentru ca prin adevărul Dumnezeului unic să se realizeze o turmă și un păstor.” (Florin Mihăiescu; Roxana Cristian, Minima Spiritualia, București, Editura Rosmarin, 1995, p. 57).
Paralela făcută de Florin Mihăescu între cele două momente este deosebit de importantă. Pogorârea Sfântului Duh este considerată, prin tradiție, momentul în care s-a născut oficial Biserica. Este momentul în care neamurile împrăștiate ale lumii, cu limbi diferite de la Babel încoace, au fost unite sub o singură chemare: aceea a credinței în Hristos. Umanitatea răzvrătită avea să se întoarcă la Dumnezeu. Rezultatul a fost următorul: chiar în aceiași zi (conform Faptelor Apostolilor 2:41), circa 3.000 de oameni s-au botezat și au îmbrățișat mesajul evanghelic. Șavuot sau Cincizecimea era acum pentru creștini Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt și a nașterii Bisericii.
Se cuvine să discutăm și despre originile etimologice ale cuvântului românesc „Rusalii” și paralele sale cu tradițiile precreștine. „Rusaliile” sunt denumirea folosită în limba română pentru această măreață sărbătoare creștină a „Cincizecimii”, numită de către greci „Pentekoste”. La vechii romani exista o sărbătoare a primăverii numită „Rosalia”, sărbătoare a rozelor sau a trandafirilor. Atunci se depuneau flori pe mormintele înaintașilor. Datorită faptului că pica în aceeași perioadă cu Cincizecimea, este posibil ca numele de „Rusalii” să aibă legătură cu „Rosalia”. O altă posibilă explicație este legată de limba slavonă, unde sărbătoarea are numele de „Rusalka”, făcând referire la o divinitate feminină precreștină a luminii, dansului și frumuseții. Este interesant faptul că în mitologia românească, Rusaliile sunt văzute ca niște tinere fete, asemănătoare Ielelor, fiice ale împăratului Rusalim. Credința populară spune că aceste tinere sunt periculoase și că le pot lua mințile bărbaților. De cele mai multe ori, Rusaliile sunt văzute în mitologie ca duhuri sau ființe malefice, hidoase, monstruoase, care ies din ape și aleargă pe câmpii și prin păduri, legănându-se de copaci. Cei care au ghinionul să le întâlnească sunt prinși, torturați și înecați. Ziua lor favorită de scăldat este joia („Joimărița”), de aceea în multe zone există interdicția de a te scălda joia în apropiere de Rusalii. Cu toate acestea, există un remediu sau talisman împotriva Rusaliilor, iar acesta, în anumite regiuni, este pelinul.
O datină interesantă de Rusalii există în Timoc sau Banatul sârbesc, unde femeile se adună în ziua de Rusalii pentru un dans special numit „Căderea Rusaliilor”. De asemenea, în multe zone există obiceiul de a împodobi casele cu ramuri verzi, frunze de nuc sau salcie, amintind de asocierea cu primăvara și începutul muncilor agricole. Există multe alte obiceiuri de Rusalii în zonele rurale din toată țara, fiecare dintre acestea implicând fie împodobirea casei (chiar a copacilor din apropiere uneori), fie dansuri. Toate acestea arată nu doar vechimea ci și importanța acestei sărbători și relația ei cu mentalitatea și tradiția precreștină.”
Eseul informativ se dovedește bine documentat, ceea ce reliefează capacitatea lectorului de serviciu, dl drd. Cristi Rusin de a decela tema din titlu. Un eseu elocvent și o „lecție” bine primită. Felicitări! Îl așteptăm și cu alte ocazii, în disponibilitatea timpului dumnealui.
„Materialul este mai mult decât explicit. Am aflat lucruri interesante, care spre rușinea mea, au fost aflate atât de târziu. În tradiția noastră populară Rusaliile se sărbătoresc în două zile, pe 04 și 05 iunie (anul acesta) și o consider una dintre marile și importantele sărbători ale neamului românesc. Felicitări pentru material și-l mai așteptăm și cu alte ocazii. Personal îi mulțumesc mult!” (Gică Chiroiu)
„Rusaliile cred că pică la un anumit timp după sărbătorile pascale. În copilăria mea, la Rusalii se mai spunea și Iele. Se purta pelin la brâu. Îl admir pe dl Rusin că este un tânăr bine pregătit, descoperitor al evenimentelor istorice. Nu este ușor să te documentezi temeinic, pentru că alții te vor cita. Eu îl felicit și îi doresc putere de muncă și Dumnezeu să-i ajute acolo unde gândește!” (Costică Drîstaru)
„Dacă altă dată am vorbit despre materialismul istoric, astăzi vorbim despre spiritualitate, punctual, despre Rusalii și sărbătoarea creștinătății, aflată la 50 de zile după Paște, care era sărbătoarea la evrei , marca salvarea izraeliților din Egipt, când se sacrifică un miel. Materialul are foarte multe informații diverse legate de această sărbătoare. Pentru noi, cei care avem mai puține cunoștințe religioase, Rusaliile trebuie constituia o teamă, o frică de a se întâmpla ceva rău în imediata apropiere. Suntem pe un drum bun al cunoașterii. Îi mulțumesc lectorului și să îmi îngăduie o lectură mai aprofundată.” (Dumitru Bardaș)
„Lectorul de serviciu de astăzi, ne-a adus spre cunoaștere informații de o importanță deosebită, din Cartea Sfântă. Eseul prezentat are ca temă una dintre sărbătorile creștine și anume Rusaliile. Bine documentat eseul, autorul ne vorbește despre istoricul acestei sărbători care în calendarul ortodox este consemnată la șapte săptămâni după Paștele ortodox. Această sărbătoare așa cum reiese din materialul prezentat, s-a născut în perioada când Iisus Hristos nu mai era între ucenicii săi, se înălțase la cer, dar îi avertizase de pogorârea Sfântului Duh peste ei. Acest moment important numit Rusaliile din viața creștinătății a constituit și o temă deosebită pentru unii scriitori români, precum Ion Barbu, în poemul filosofic După melci. În tradițiile noastre populare românești, de-a lungul vremii s-au creat anume obiceiuri privind sărbătorirea acestei zile. În aceste zile românii aveau grijă să se odihnească, iar dacă erau obligați să facă anumite activități, aceștia își puneau la brâu un mănunchi de pelin. Cei care încălcau aceste reguli se întâmpla să se îmbolnăvească sau să pățească ceva rău în familie. Considerau că au fost pedepsiți de Rusalii și caută să respecte această zi. Felicit lectorul de serviciu și îl îndemn să mai scrie asemenea eseuri și să le insereze într-un volum.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„Dl Cristi Rusin și-a ales tema inspirat de Duhul Sfânt, care a coborât peste ființa spirituală și l-a încărcat cu energie binefăcătoare pe care ne-a transmis-o cu toată dragostea și nouă, pentru care îi mulțumesc și îi doresc spor în munca de cercetare în domeniul fascinant, inepuizabil și surprinzător al istoriei.” (Adrian Câmpeanu)
„Sincere felicitări pentru materialul prezentat de dl Cristi Rusin, un material bine structurat și lămuritor pentru noi.” (Floarea Frățilă)
Sâmbătă, 10 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Firudo Kokoku. Vă așteptăm, cu drag!
