Literadura nr. 28 (3)
Lydia Zadeh
SUPOZIȚII
Avem nevoie încă de cuvinte,
De verbe, de povești, de prepoziții
De subiecte, fraze indecente,
Ce ni se sting ca niște supoziții.
Voi pomeni printre cuvinte, datini,
De parcă mi-ar fi dor de timpul tău,
Comemorând, azi, ultimele patimi,
O sărbătoare cu un rost al său .
Ne-om contopi cu zeii și pământul,
Printr-un bazar nestins din adâncimi,
Prin care vindem timpul și cuvântul,
Pe bani puțini, meschini și anonimi.
Vom cumpăra cuvintele la kil
Și le vom folosi, dar cu măsură
Și obosiți de chinul mercantil,
Reinventăm, frivol, o tastatură.
#GENEZA
Doi anonimi, plimbați între ospicii,
Purtând în cap cuvinte ilegale,
Cu venele tăiate de capricii,
Rebandajate-n feșe inegale.
Ca o măsură antidepresivă,
Am început să scriem poezii,
Cu recurență tipic obsesivă,
Din perfuzorul cu anestezii.
Sfidând în mintea noastră infinitul,
Regenerând dorințele diverse,
Cu targa ne-au luat văzând sfârșitul,
Poemelor ascunse-n controverse.
Am stăpânit o lume de poveste.
Cu gând imaculat, incoerent,
Respir egal doar versuri și proteste,
E doar un tratament în faliment.
Azi simt cum se-nvârtea de ieri Pământul,
Amăgitor cu zile, în procent
Și nu-nțeleg de ce-mi lipsește timpul,
Când în ospiciu sunt doar pacient.
Și dorm în frig, cu umbra, pe ciment,
Vorbind în somn aproape conștient…
Fiind la școala vieții repetent,
În mod paradoxal, eu scriu frecvent!
Romina HAMZEU
scurtă mărturisire
am dus greu despărțirea asta
nu m-a învățat nimeni cum e să
stai în lumină fără să fii ținut
de mînă
am traversat în singurătate
spațiile ocupate cîndva de
amîndoi
mi-am culcat capul pe genunchi
imaginîndu-mi că sunt ai tăi
am găsit consolare în muzica&cărțile
celorlalți
cu sufletul mereu gata să se desprindă
am supraviețuit crizelor de plîns cu
poezie
pentru viața de apoi
vreau să cred cînd mi se spune
că o să ne întîlnim cu toții în viața
de apoi
iar ca să am o șansă
trebuie să mă port frumos
cu toată lumea chiar și cînd
ea e proastă și înșală
fură de la tine
bunătatea mea se termină cînd
aștept în Lidl la casa de marcat
cineva din spate își folosește
toată forța asupra mea
la fel cînd sunt împinsă dimineața
într-un tren plin cu oameni iar
moartea pare o binecuvîntare
apropierea
nu am fost niciodată apropiați
îi mărturisesc
dar cînd a murit taică-miu
cu o seară înainte să-l îngropăm
am băut vin și am povestit pînă dimineață
cu mortul șezînd în sicriu pe masa din sufragerie
vorbeam fiecare despre lucrurile bune învățate
de la el
am simțit atunci un fel de apropiere
o durere comună ne lega pe amîndoi
sau poate era băutura care ne încălzise
și ne dezlegase limbile
tata pare în sfîrșit liniștit
am spus
și între noi se așternu o tăcere sticloasă
în sfîrșit ne iertasem totul unul celuilalt
***
sunt și zile în care singurele mesaje
le primesc de la mine
lapte castraveți cafea pîine
brînză philadelphia
cînd singurele reușite de peste zi
sunt momentele în care nu m-am gîndit
la cine m-a înlocuit și 8 ore pe noapte de somn
mă simt mai responsabilă cu viața mea
îmi număr micile victorii cu entuziasmul
cerșătorului
care descoperă pe jos o monedă de două lire
dacă la capătul zilei nu mi s-a întîmplat nimic
important
am răbdare
Simona SIGARTĂU
Cum poate fi doar o închipuită moarte de copil.
întotdeauna
un mecanism simplu
funcționează mai bine
într-un conflict de durată (#kazim)
traversează cu grijă DN 12
acum dă-i drumul, plângi în câmp deschis
Mureșul e la picioarele tale
O baltă în care nu te poți sinucide
O baltă care anulează orice idee pe care o aveai despre izvor
Nicio efervescență
Nicio nevoie de a ieși la suprafață
Tipicul Expectation vs. Reality
Ai locuit câțiva ani acolo și nu ai fost curioasă
Să treci drumul și să vezi cum izvorăște.
A trebuit să apară un bărbat ca să simți că te sufoci în casă
Că trebuie să fie undeva râul Piedra.
Fugi din casă ca un copil sălbăticit și plângi în câmp deschis.
Forța de frecare scade odată cu reducerea suprafețelor de contact
Poate că dacă taci și pleci capul, conflictul dintre voi doi se face mai ușor.
La râul Mureș am șezut și mi s-a derulat ultima piesa de la Artmania
Și palma ta pe spatele meu: plecăm imediat, doar piesa asta.
Toată căldura lui iulie într-o cameră fără aerisire
Coșmarul din care te-am scos cel mai greu
m-a dat cu capul de noptieră
Sunt ca o apă care se pornește greu spre nord
în care nu pot distinge durerea,
care e leziune și care e orgasm.
Balta asta nu mă liniștește, balta asta din care pleacă sevă de low low esteem
Un braț rupt.
Sunt nedormită de patru nopți și caut zilnic probabilitatea
Ca o pastilă să întâlnească un mediu acid sau bazic și totul să se ducă naibii
Cu teama ta frica ta buzunarul tău
Și balta asta există aici liniștită, ca toate începuturile
Undeva se va izbi de o piatră și se va agita puțin.
La râul Mureș am șezut și m-am rugat să uit și să tac
Am trecut înapoi spre casă și mi-am antrenat resortul interior
Eu cu mine am ajuns la un acord
O să taci și o să băltești, apoi o să te strecori frumos
O să iți faci drum, sistemul tău reproducător tace în curând,
Așteaptă Perseidele și fă o sumă frumușică de dorințe.
Să băltești o vreme, să măsori greutatea fiecărui obiect pe care îl aruncă în tine
Și lasă durerea acelei nopți de iulie să fie o singurătate mică
Un AVC tranzitoriu.
Robert VLADU
Actor la Teatrul Dramatic „Ion. D. Sîrbu” Petroșani. Autorul volumelor de poezie Sub negrul ceas
al blândei nopți și Vrabie publicate la Editura Brumar.
Colaborări în revistele literare „Mozaicul” și „Teleormanul Cultural”.
Benzină
Am intrat primul pe ușă și nu voiam să câștig
Tu veneai în urmă ca după o ședință cu părinții
Te las să taci tu lași paltonul cu miros de explicații
Nu e cel mai bun moment mă gândesc să ieșim la o întâlnire
Deja suntem acolo dar nu ne dăm seama pijamalele de deținuți
Încă pe sârmele balconului flutură friguri uragane imaginare
Altele rămân în tine prea târziu nu pot să plec ai închis ușa
Masa e gata farfuria pe jumătate goală oglindă subtilă
Ce frumos sunt o găină ce își umflă penele în prag de tăiere
Te ridici pleci pășești lichid la început picături după până glezne
Întreținere plătită țevi schimbate de ce nu ești în ecuație
Poate că nu m-am spălat poate poate e paltonul poate masa imposibil
Răcnetul ușilor noua sonerie unde ești te văd peste tot nu e bine
Poate dacă strâng eu acum mâinile în farfurii nisipuri mișcătoare
A ce miroase? Închid ochii te aud rămâi acolo știu că nu sunt eu
Nu pot să fiu eu măcar acum mă uit în jos ce se întâmplă
N-am invitat nicio bombă n-am sunat niciun uraniu pășești benzină
Ai pătat tot mă pun în pat lângă tine îmi frec picioarele
Simt o crăpătură ce țâșnește credeam că te alimentezi doar cu mine
Te mângâi mai simt una în spate pe umăr în gât din ureche
Totul este plin mereu e așa diferit nu pot să fiu eu
Îți șoptesc un chibrit îl frec de ureche nici nu apucă să se aprindă
Incinta evadează fumul nu ne vedem oriunde am fi a ce miroase
Imigrant
Din pom cade prematur un arici
Se zvârcolește cu țepii lui seringi de lemn
Neumplute decât cu sângele frunzelor
Acest Lucifer nevinovat izgonit de o briză
Sau de ceilalți semeni pentru că este prea confortabil pentru mediul său de
proveniență
Ajuns acum terestru are multe de făcut dar nu se potrivește feng-shuiului
Cert este că nu mai are unde să fie exilat
Parfumul lui țâșnește dintre țepi și hipnotizează necunoscutul
Simte cum renaște și șarpele își dă jos pielea neprietenoasă
Acum nu se mai poate numi nici arici nici exilat
Țepii de lemn șterg identitatea și lasă străinul să se uite pe sine
Se întoarce nu vede nimic se uită în față nimic
Acum eu sunt regele
