Spații culturale nr. 16 (13)
Raftul cu cărți
Nicolai Tăicuţu
Viorel Savin, Exilat în strigăt, Editura VALMAN Râmnicu Sărat, 2011, 115 p.; obligat să supravieţuiesc cât lumânarea/ încă aşteaptă pe noptieră/ să-mi lumineze ultimul drum/ îmi strig disperat adevărul! Este un fragment din poemul Drumul întoarcerii – în loc de prefaţă -, conform, ca de altfel tot volumul, celor declarate de Viorel Savin într-un recent dialog purtat cu Petre Isachi, în revista 13 Plus: „A scrie” mi s-a părut a fi felul cel mai potrivit pentru mine de „a avea grijă” de aproapele meu! Pentru mine a avea grijă de cineva, înseamnă să nu-l minţi! În tot ce am făcut şi am scris, cu toate pagubele – văzute şi nevăzute – pe care cu bună ştiinţă mi le-am provocat, am încercat din toate puterile să nu mint!
Horia Gârbea, pantera sus, pe clavecin, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011, 52 p. Scriitorul Dan Cristea, prefaţatorul acestei cărţi, spune: Parcă poemele sale, scurte, nepretenţioase în aparenţă, cu o concizie care vine din calitatea intelectului, renunţă şi mai mult la atributele poeziei cu literă mare decât o făceau cele ale lui Sorescu. Marea lor calitate constă în aceea că nu sunt univoce, şi chiar dacă o interpretare ar putea să apară mai plauzibilă decât alte tălmăciri, ele, în întregul lor, nu se exclud şi nici nu sunt reductibile la un scenariu prozastic. Din ciclul lettres orientales, redăm cel mai scurt poem din acest volum – casa lui basho, care deschide ciclul lettres orientales: casa lui basho era/ pe un deal// totul contează.
Ion Beldeanu, Dimineţi fără glorie, Editura Opera magna, Iaşi, 2011, 115 p. Criticul literar Ioan Holban afirmă, pe coperta a patra a cărţii: … Poetul crede, aşadar, în valorile „clasice” ale meditaţiei poetice, dintre care prima este dobândirea unei „fărâme de libertate”, căutarea efectului cathartic al versului, al supunerii sale, poemul care vindecă prin cântec, prin trăirea la modul elegiac al acelor evenimente care pot produce poezia… În ultimele pagini ale cărţii sunt redate câteva referinţe critice asupra operei lui Ion Beldeanu, semnate de: Adrian Dinu Rachieru, Paul Aretzu, Carletta Elena Brebu, Ion Roşioru, Daniel-Ştefan Pocovnicu, Constantin Trandafir, Theodor Codreanu şi Ioan Holban.
Marcel Mureşeanu, Oracol, Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2010, 64 p. Pe coperta a patra a cărţii, scriitorul Petru Poantă afirmă: …volumul conţine un dosar dens de situaţii existenţiale neliniştitoare. Capacitatea de a insolita realul şi de a produce nişte stări lirice frisonante constituie marca inconfundabilă a acestei poezii. Autorul este aici un contemplativ care priveşte lumea cu luciditate de înţelept. Iar noi exemplificăm: Vei merge într-o ţară străină/ şi îndepărtată./ Acolo vor fi izvoare şi râuri mici,/ pietruite, iar pe maluri flori şi ierburi mustoase. Pacea înşelătoare a/ peştilor te va cuprinde./ vei îmbătrâni singur./ Gândul la casa ta va aduce noroc/ fiilor tăi şi va fi ca şi cum ai fi cu ei.
Constantin Arcu, Cocteil în cranii mici, Editura Paralela 45, Piteşti, 2011, 121 p. Noul roman al redactorului şef al revistei Bucovina literară este prezentat astfel de editură: O confesiune originală, pe alocuri furioasă şi cutremurătoare, despre un sentiment erotic devorant pe care îl putem defini drept patologic. Dovedind o stăpânire magistrală a artei narative, aşa cum s-a remarcat în critica literară, Constantin Arcu reuşeşte o descriere antrenantă a unei relaţii de iubire mai puţin obişnuite. Un roman provocator, care vorbeşte despre sistemul judiciar român, dar şi despre forţa şi vulnerabilităţile noastre, înfăţişându-ne lumea în care trăim. Un roman care se citeşte cu sufletul la gură.
Dionisie Vitcu, Bulicherii şi sfârâiace din capu’ unui actor autohton, Editura Panfilius, Iaşi, 2010, 118 p. Ironic, satiric, de râsu’-plânsu’ într-un cuvânt, hâtru şi sfătos, Dionisie Vitcu dedică (şi) această a zecea carte (a cincea de versuri): Nu mă încurc şi nu mă las învins/ în ce mă paşte azi destinul,/ Închin poeme-actorilor artişti/ atât cât tagmă-aleasă-s/ şi eu le aparţin.// Actorilor,/ lor/ inşilor apucaţi,/ lunatici-căscaţi,/ croitoraşi de genii, sforoitori,/ bătrânei stătuţi, așezaţi/ copii apatici-apriori (!)/ inimi rănite, suflete-n eres-vedenii// Lor, lor actorilor,/ imnuri le-nchin, săltându-I pe călcâie,/ cu-înalt-zornăitoare căciuli de mac,/ să simtă că sunt cineva/ că sunt ceva în tot ce fac. (Actorilor)
Doru Ciucescu, Gulagul din umbra palmierilor, Editura Junimea, Iaşi 2011, 635 p. Autorul precizează în argument: Ideea scrierii acestei cărţi mi-a venit încă de pe timpul când am acordat asistenţă didactică în Algeria (1982-85), şi Maroc (1994-97, 1998-2000), unde am avut mulţi colegi de universitate şi, în acelaşi timp, vecini de apartament, cadre didactice din Bulgaria, Polonia, Uniunea Sovietică şi Ungaria. Am avut ocazia să ascult opinii, să cunosc mentalităţi ale unor oameni emanaţi din Gulagul European, încât adunarea lor într-o structură romanescă mi s-a impus parcă de la sine (…) Principala temă este comunismul în Europa de Est, cu bunele, dar, mai ales, cu relele lui, într-o abordare în care am încercat să evit patetismul, bazată pe o bibliografie onestă, lipsită de ură ori de sete de răzbunare.
Valeriu Tănasă, Lumina cu ţărmul îngheţat, Editura Pro Plumb, Bacău, 2010, 96 p. Poezia este scurtă, concisă, simplă în zicere, din care irumpe metafora: A intrat timpul în El/ ca un stol de păsări în cununa unui cireş (Omul). Valeriu Tănasă nu alege anumite momente din viaţă. Poezia se află de la un capăt la altul al vieţii, din care autorul, cu bun simţ, evidenţiază doar secvenţe. Iată cum arată o ultimă secvenţă, care, logic, e numită Moarte: Câte unul din organe tăcea/ şi încet… în lipsa vegetării,/ intra muzica./ Notele irizau orice/ încercare de gâlceavă/ Totul se descompunea:/ Mai puțin sufletul/ Care creştea până/ Ajungea LUMINĂ.
George L. Nimigeanu, Zodia nedreptăţii, Editura Samuel, Mediaş, 2010, 144 p. Dumitru-Mircea Buda îşi încheie astfel cuvântul înainte: Zodia are (…) calitatea de a se situa la intersecţia a două percepţii inegale şi contrastante asupra timpului şi istoriei. Pe de o parte, există un timp al unei mitologii apocaliptice, infernale, care atrage poemele din prezentul reflecţiei în nucleul convulsiv al viziunilor expresioniste. Pe de altă parte, G.L. Nimigeanu înregistrează un ton pamfletar, temporalitatea istoriei, în sens diacronic, aflată sub semnul unei evanescenţe dezarmante. Conciliind sau, dimpotrivă, separând iremediabil cele două percepţii ale timpului şi istoriei, poetul scrie, în fond, o odisee a refacerii propriei identităţi.
Cristina Ștefan, Andante, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010, 147 p. Cu un lirism uşor desuet, egocentrică, în cea mai mare parte, poezia Cristinei Ștefan nu se conformează celor declarate pe coperta a patra a cărţii, M-aprind în arc voltaic/ În tot şi peste toate…, ci se dezvoltă în suavităţi feminine de tipul: Poartă mică, poartă dragă,/ Te-ai închis cu ani în urmă/ Izolând o lume-ntreagă/ Ascunzând-o ca-ntr-o urnă.// Poartă albă-n trandafiri/ Cu aleea ta de irişi,/ Câte nopţi, câte iubiri/ Pe sub lună tăinuişi?// deschideai un colţ de rai/ Printre crini şi gladiole/ Cu zorele mă fardai/ Fluturii păreau mici iole.// Nu ştiam că într-o vară/ Un zăvor greu va cădea/ Făcând drumul să dispară/ Spre copilăria mea.
