Fărădelegea lui Călin – Zidul ţivil
Mai mulți n-am văzut parcă niciodată. Era Centrul punctat din loc în loc cu bruneți odinioară, acum nu mai ai loc să arunci un… român.
Până la mandant, mandatarul se poate duce direct la notar. El a făcut, el să desfacă. Codul tace mâlc la o asemenea variantă, cere doar să se notifice mandantul când mandatarului i-a venit de renunțare. Și această situație impune plata serviciilor pentru mandatul oneros. În schimb, dacă renunțarea îl văduvește cumva pe mandant, mandatarul este obligat la despăgubiri. Cu o singură mențiune: continuarea mandatului ce l-ar prejudicia pe mandatar, nu cu puțin, ci cu mult, se abrogă. (Art. 2034)
Automat cineva trebuie să preia prerogativele mandantului, când ,,se” moare, cineva apropiat are de făcut anunțul tragic către ,,cealaltă parte.”. ,,… de îndată…” de față pare cinic. N-au altă treabă rudele sau cine știe cine de aiurea propus de decedat ca moștenitor, acela fără să fie în cunoștință de cauză, decât să pună mâna pe telefon, pe laptop ori altă năzbâtie de dat cu goarna prin lume știre că s-a prăpădit mandatarul. Măcar din respect, legea ar fi trebuit să pună cele trei zile ultime deasupra pământului ale mortului în lege, după care putea să zorească responsabilii a desluși ițele actelor, legăturilor, îndatorărilor celui deja pe lumea ailaltă. Chiar la faliment și incapacitate – primul cu state vechi de obicei, nu decazi financiar brusc, ci după serii de eșecuri în urma unor decizii proaste; este posibil și dintr-o dată, dar în atare caz se numește inconștiență sau lăcomie, pariezi pe totul sau nimic – ar fi nevoie de o perioadă tampon, să se desprindă păgubitul sau cei ce vor dirigui persoana și obligațiile – a nu se uita și drepturile – de momentul critic și apoi să urmeze uzanțele sau indicațiile legale precise în privința celor ce vor urma. La Al. 2 celeritatea mă termină. Oricare ar fi îndată, doar n-oi lăsa pe masă mortul ca să faci plăcerea unora, cred că prea se repede legea în responsabilitate. Doar să nu ardă, să nu se prăbușească ceva, să nu mai moară și altul. De aceea zic: s-ar fi putut scrie o listă de nevoi stringente, chiar și o cronologie a gradului de necesitate. Tocmai fiindcă pe lângă mandat mai sunt cel puțin o duzină de imperioase pretenții strânse până la acest articol 2035. Care va să fie prima-ntâi?
În inconștiență de cauză…. Să nu pară nimănui deplasată reformularea expresiei. Se întâmplă ca mandatarul să nu știe că i-a încetat misia și să fi acționat cuminte conform contractului. Sunt valabile rezultatele, efectele. Am de precizat nuanța Art. 2036. Se referă la cunoașterea cauzei care a încetat mandatul. Ceea ce nu anulează propunerea inițială, ci doar lărgește spectrul de conștientizare și rolul acesteia pentru acțiunile viitoare. Stai așa că nu-i așa, de ce, cum de, când… și la urmă: nenică, la lege, la judecată!
Inutil. Doar de pamplezir. De nenumărate ori s-a specificat că la final, orice parte trebuie să se achite de obligații. Nu sunt de acord cu tragerea la răspundere, acum, doar a mandatarului. În toată această secțiune au fost punctate pentru ambii ,,colegatari” responsabilități. Mai ales nu pricep de ce să repeți ceva ce s-a precizat deja în art. 2019-2020. (Art. 2037)
O altă ciudățenie…. Ordinea în care sunt înșirate precizările. La finalul calupului de reglementari au fost lăsați mai mulții mandatari conlucranți, desfăcuți de la țărușul mandatului prin desprinderea fie și a unuia singur. (Art. 2038)
