Spații culturale nr. 16 (5)

Victoria Milescu

CASA VÂNDUTĂ

Printre vrăbiile ciugulind resturi
numai de ele văzute
alerg
ce-ar zice mama că mă împiedic
şi nu mai apuc să iau tramvaiul
cu geamuri aburite
ce-ar zice mama că brusc fraternizez
cu cerşetorul
cântând despre cerul Parisului
zeii nu intervin să
pedepsească, să răsplătească
ce-ar zice mama că-mi vând
byedermeierul, chippendaleul, rosenthalul
colecţia de măşti carnavaleşti
şi oglinda veneţiană
cu chipul ei reflectat noaptea
lângă sfeşnicele cu îngeri contorsionaţi
ce-ar zice mama că vând covorul de buhara
păstrând forma tălpilor ei alergând
prin apa caldă a lacrimilor din
robinetul uitat deschis
de ziua mea, prima inundaţie cu şampanie
în care tata se scălda fericit
ce-ar zice mama că îmi vând casa
în care ea a copilărit
de mână cu mine
am jucat împreună atâtea jocuri
pierzând şi câştigând pe rând
la ultimul m-a lăsat pe mine să câştig…

DOCTORUL

Zâmbesc strâmb
aşa cum stau dezbrăcată
în camera de faianţă
el îmi cercetează limba, albul ochilor
îmi palpează sânul
cu degete lungi, fine
aplică pe pielea mea de găină
stetoscopul
pare prins cumva de ritmul
organelor mele înnebunite
de pulsul rebel
faţa-i devine din ce în ce mai serioasă
scrie ceva, ştampilează
vântul de primăvară smulge din cornier
perdeaua fluturând ca un steag alb
niciun zâmbet pe chipul
celui ţinut strâns în braţe ieri-noapte
nicio sclipire în ochii celui
iubit cu fervoare
o noapte întreagă de-o canceroasă.

ŞEFUL CEL MARE

Tremurând de frig şi de spaimă
pe canapeaua de vinilin
din sala de aşteptare
repeţi în gând
repede, clar şi concis
motivele pentru care te afli aici
pereţii de un alb insurgent
se uită chiorâş
la nou-veniţii aşezându-se cuminţi la rând
tuşind uşor
punându-şi în ordine actele
ce le atestă dreptul la o nemurire completă
limbile ceasornicului încastrat în beton
indică imposibila oră
ticăie dispreţuitor vine, nu vine…
În fine, uşa se dă de perete
tropăind, mormăind, scuturându-se
de o zăpadă imaginară
cu ochelarii aburiţi de o idee neclară
se arată în prag şeful cel mare
e întâmpinat cu tremur de gene şi murmur sfios
uriaş, solemn intră în camera
încălzită dinainte de micuţele muncitoare
zâmbind in aeternum
soarbe din cafeaua pregătită, cu spumă
ca o planetă-n formare
deschide computerul, cu o voce baritonală:
nu tu, celălalt
ce dacă eşti primul!…

FESTIVALISSIM

Te rupi cu greu de petrecăreţi
îmbăloşat de pupături zgomotoase
de-mbrăţişările bărbăteşti
în paltoanele până-n pământ
îmbibate de camfor, naftalină, tabac
te duc pe braţe în urale
până la maşina cu şoferul rebegit
demarând prudent
printre fantomele ce-i fac semn să le ia oriunde
drumul se gudură prin ploaie, dă în gropi
case cu turnuri trufaşe
scot la porţi copii zdrenţăroşi
nu e frumos să vomiţi în maşina mirosind a vanilie
nici să arunci pe geam
dovezile lor de iubire
plăsmuite în lungi nopţi de insomnie
ajungi acasă icnind:
nu strică puţină scârbă, un pic de greaţă
un strop de lehamite unge eficient
maşinăria sufletului uşor învechită
apoi o cafea violetă
dar viaţa nu stă acolo unde-o pui
iese pe străzi
să ia o gură de viermuială
printre păsări de noapte, bolizi, faruri
unul chiar acum s-a stins ca un prost
o pasăre se împiedică de tine:
ce mai aştepţi
dă-i drumul în sus
ce stai cu aripile pleoştite
murdare de noroi, de benzină, de sânge…

MARIUS CHELARU

Câteva consideraţii
despre Ion Pillat şi poemul într-un vers (II)

Una dintre abordările relative la acest volum, ea însăşi discutată şi astăzi, este semnată de Mircea Streinul. Este vorba despre „Comentarii lirice la poeme într’un vers de Ion Pillat”, carte apărută la Editura „George Drumur”, 1936, cu 12 ilustraţii de Rudolf Rybiczka (1911 – 1998).
Pe pagina a cincea, Mircea Streinul publică un scurt preambul, o explicaţie/ definire a poemelor într-un vers, dar şi a „comentariilor” sale: „O frunză murmură’n pădure şi, în curând, întreaga pădure va cânta; ciobanul culege o stea şi valea s’a acoperit cu aur; dar toate oceanele vuiesc într’un singur atol; cerul poate fi într’o unică privire. Iată, deci, ce sunt comentariile şi ce sunt poemele într’un vers”.
În septembrie 1936 Mircea Streinul a publicat în numărul doi al revistei „Ţara Şipeniţului” (titlul venea de la societatea cultural-naţională cu acelaşi nume), care apărea la Cernăuţi, câteva astfel de „comentarii”. Acestea arată astfel:
„Comentarii lirice la câteva „Poeme într’un vers” de Ion Pillat

Poemul într-un vers

Un singur nai, dar câte ecouri în păduri.
Şi câte noi sonanţe în crudul verde-al serii
din fiecare frunză, când liniştea ţi-o’nduri
ca naltele coline, pe care tac oierii.”
sau:
„Păstorul mării

Copilul gol mai cântă din fluer la delfini.
Nereu în mâlul verde coralieri visează
cum sângeră pe valuri – şi plouă cu lumini
de-azururi liniştite ca marea la amiază.”
Ion Pillat, a primit, se vede, cu interes aceste „comentarii lirice” din partea tânărului poet din Bucovina. În zilele de Paşti ale lui 1936 a compus, un alt grup de 27 de poeme într-un vers – inclusiv cele două trimise lui Mircea Streinul pentru „Comentarii” (datate „Balcic, Paşti, 1936”), pe care le va publica cu dedicaţia „lui Mircea Streinul”, tot în „Ţara Şipeniţului”, în numărul 1-2, ianuarie-aprilie, din anul 1937. Ulterior, cele 117 poeme într-un vers, 90 din prima serie şi cele 27 de la Balcic, vor fi adunate de Ion Pillat în ediţia definitivă, Poezii, vol. 3, 1944.
Nicolae Havriliuc (care notează despre „Comentarii”: „pe cât Pillat este învăluit de Balcic, pe atât Streinul este impulsionat de natala Bucovină de Nord” ) a scris un text pe tema demersului lui Mircea Streinul, intitulat Un tandem de excepţie: „Comentarii lirice la Poeme într-un vers de Ion Pillat, 1936 . Între altele, notează că Mircea Streinul a publicat un comentariu la volumul lui Pillat, sub pseudonim (Andrei Pajeră), şi în „Junimea literară”, XXI, nr. 7-12, p. 341-343.
Corespondenţa şi colaborarea dintre Pillat şi Streinul, şi pe tema poemelor într-un vers/ „comentariilor” nu s-a limitat la asta. Streinul l-a solicitat pe Pillat şi pentru alte publicaţii cu care colabora/ la care lucra. Astfel, Mircea Streinul a publicat „comentariile” sale în jurnalul „Suceava”, nr. 188, din 30.08.1939, şi nr. 200, din 3.09.1930, în vreme ce lui Pillat i s-au alocat în diverse rânduri spaţii în aceeaşi publicaţie. Dacă ne referim, de exemplu, tot la anul 1939, în numărul din 3.09 lui Pillat i s-a alocat o pagină, în care a fost publicat şi un poem al lui dedicat special jurnalului „Suceava” – „Sufletul”.
Mircea Streinul nu a fost singurul care a apreciat în acest fel poemul într-un vers, în acea epocă. Un alt bucovinean, Vasile I. Posteucă, publica, după „modelul” iniţiat de Mircea Streinul, o serie de „catrene”, un alt „comentariu liric”, în numărul 8 din anul II, 1937, al revistei „Iconar”, care apărea la Cernăuţi. În acelaşi număr George Drumur semna un scurt text pe marginea poemelor într-un vers ale lui Pillat din „Ţara Şipeniţului”. Vasile Posteucă îşi alege 12 dintre poemele trimise de Ion Pillat pentru „Ţara Şipeniţului” şi le publică, cu titlul: „Comentarii la Poeme într’un vers de Ion Pillat”. Iată cum arată:
„Lalele
Oştirea cu turbane stă şiruri în grădină,
În lung popas de cântec, sub cer de dimineaţă
Şi-n albă bucurie, spre dincolo de viaţă,
Împarte primăverii mari imnuri de lumină.”
sau
„Lacrimi
De plângi, o primăvară s-o scutura de flori
S’adurmece spre toamnă în albe dimineţi,
În zarea’nlăcrimată, lungi şiruri de cocori
Ce-şi ostenesc aleanul durutelor tristeţi.”
Spuneam că demersul lui Mircea Streinul (nu şi al lui Vasile I. Posteucă, după câte ştiu) a suscitat o serie de comentarii. Amintim doar două dintre acestea: în „Gând românesc”, 1, din 1937, Aurel Marin scria: „poemele într’un vers ale d. Ion Pillat (din acea colecţie de imagini preţioase) au găsit în poetul Micea Streinul un comentator care nu le ştirbeşte întru nimic strălucirea lor diamantină.” Iar, în finalul recenziei sale: „Ceea ce constituie frumuseţea acestei cărţi este însă faptul că versurile care întregesc «poemele într’un vers» au sunet propriu, sunet clar, reuşind să înglobeze ele strălucirile, nu să fie şterse sub lumina puternică a acestora din urmă.” Exemplul citat de Aurel Marin (aflat la pagina 14 în cartea lui Mircea Streinul, de la Editura George Drumur):

„Groapă nouă

Păşeşte lin, drumeţe, pe moartă să n-o scoli.
O toamnă lungă fumegă în văi atât de stranii…
Păşesc prin cimitire ai veşniciei soli
Şi din adânc te cheamă, cu visurile, anii.”
A doua opinie pe care o amintim este a lui Al. Cistelecan care, în Studia Universitatis „Petru Maior”. Series Philologia, nr 1, 2002, semnează un text intitulat Pillatienii atei şi convertiţi. Cistelecan are în vedere alte aspecte decât cele care ne preocupă pe noi aici, dar, tangenţial, discută despre demersul lui Mircea Streinul. Dintru început îl defineşte „un caz de fidelitate eronată”, pentru că „trădează, din exces de zel, însuşi spiritul acestei «poetici» seminale, ataşînd versului pillatian cîte-o terţină «explicativă» şi traducînd, astfel, «versurile presimţite», non-scriptibile, în «raţionalizări» personale: «Nu vorbele, tăcerea dă cîntecului glas.// Cutreieri singur seara, un soare-ascuns să vezi,/ şi, culegînd luceferi, pe mînă ţi-a rămas/ o pulbere ce-ngînă lumina din livezi” .
În analiza lui, Mircea A. Diaconu scria, în contextul pe care îl viza, că „neoclasicismul lui Mircea Streinul” („cel mai autorizat dintre tinerii scriitori bucovineni, şi asta nu doar pentru că este considerat animatorul tinerei generaţii bucovinene, cu tot ce presupune acest atribut, ci pentru că el exprimă cel mai bine şi până la capăt atmosfera momentului” ) este şi o „asumare a modelului pillatian”, dar Al. Cistelecan consideră că, şi aşa fiind, „acţiunea sa se poartă împotriva spiritului acestui model, pe care-l gripează prin devoţiunea excesivă şi printr-un perfect malentendu.”
În Mişcarea Iconar. Literatură şi politică în Bucovina anilor 30, Editura Timpul, Iaşi, 1999, Mircea A. Diaconu scrie: „Volumul din 1937, Comentarii lirice la poeme într-un vers de Ion Pillat, este relevant pentru aproape întreaga poetică a lui Mircea Streinul. Adăugând poemului scris de Pillat alte trei versuri, el realizează «variaţiuni pe un model…”. Şi în ceea ce priveşte discuţiile suscitate de demersul lui Mircea Streinul: „…dacă valabilitatea lirică a experimentului pillatian fusese pusă la îndoială, ce să mai spunem de acela al lui Mircea Streinul?”. Apoi concluziona: „Dar vizualul poet bucovinean îmbină aici acurateţea desenului cu contururile vagi, obsesia chtonismului cu lumina mediteraneană, spaţiul antichităţii pure cu imaginea mării autohtone sau cu spaţiul boreal, pătrunse toate de misterul timpului care trece ori de cel al trecutului inefabil” Şi: „Este, la urma urmelor, o încercare de a uni neoclasicismul lui Pillat şi al formelor lui poetice cu viziunile întunericului. Paradoxalul «neoclasicism» al lui Mircea Streinul înseamnă acum asumare a modelului pillatian. Trecutul, timpul, amintirea, copilăria devin prilejuri pentru o contemplaţie senină având ca temei nostalgia unui mister neînţeles.”
Rămânem dincolo de toate acestea, cu o creaţie interesantă, „poemul într-un vers”, o idee aparţinând, în această formulă, lui Ion Pillat, şi care, iată, suscită diverse şi interesante comentarii şi paralelisme şi azi.

Distribuie: