Propoziții pretențioase – Amidine
Citești repede anomaliile insului mai puțin stăpân pe comportamentul împins de societate la șablon, impus de însăși reacția corpului la diferiți stimuli, sesizezi ușor care dintre mișcări și vorbe au eșuat la ameliorare.
Eu caut la alții defecte, iar mie îmi scuz conștient reacțiile de parcă așa ar trebui. Trăiesc totuși într-un grup societal cu apucături rele, cu dorințe ce excedează mediul colectiv, în ciuda faptului că fac parte ei din el – ca să șterg orice urmă de confuzie între mine și ceilalți -, au mania ieșirii din cadrul existent ca moțul în frunte prin orice formă de exces sau impunere a propriei ,,personalități”. Am ghilimizat formatul individual cu scopul de-a persifla ceea ce unii sunt siguri că au foarte bine definit și la un nivel de unde schimbarea nu mai are rost, doar produce efecte pentru ceilalți.
Mă întorc la tinichigerie spășit, așa cum mulți ar trebui să revină la origini, fie familiale, fie poziționale, fie la sinea perfectă a umanului. Mișcare, reacție, cerebralitate. Condiția individului celular. Se cere de la sine întrebarea ce a putut schimba meseria aceasta la și în mine. Păi m-a dezbrăcat la propriu de o ținută îngrijită și ,,neglijeul” m-a întors la starea omului lipsit de țoala care de mai demult a canonizat ideea că omul la patru ace este cel mai demn de luat în seamă. Desigur, la prima îmbrăcare totul pare decupat din normalitatea stasului impus de normele de lucru. Salopetă, halat, desuuri adecvate și scrobite până la te tăia în marginile călcate și a simți cu jenă pe piele duritatea aracetului întărit, încălțăminte protectoare…. Toate astea erau departe de a se conforma învățăturilor și ,,apucăturilor” legiferate în întreprindere. Prima lucrare dovedea imposibilitatea unui port muncitoresc clasic. Amorțea încheietura de la elastic sau de la nasturii de strâns mâneca la încheietura mâinii. Pantalonul se agăța frecvent în tur, amuzând frații și neamurile prezente (cred că-și râdeau în barbă și clienții), că te trezeai uneori luat peste picior după modelul Creangă: ,,Bă, să nu pierzi punguța cu doi bani!”. Repertoriu de șicane repetat până la finalul zilei de lucru, dacă nu apărea ceva și mai ofertant. Transpirația te sufoca, te simțeai inundat, incapabil să mai poți continua bătaia de tablă fără să te eliberezi cât mai repede din corsetul hainei surplus. Așa arunci iarna geaca și încerci ultima gioarsă….
Aviz iubitorilor peliculei ,,Secretul lui Bachus” – îmi permit aici o divagație căreia nu vreau să-i scap prezența. De neașteptat să găsesc pe site-ul IICMER (a cărui existență mi-a fost reactivată ieri, cu ocazia lansării cărții lui Marius Neculae, prin participarea la eveniment a profesorului Budeancă – cu care de altfel am avut un schimb de păreri calat pe zona mea de interes, acoperișul penitenciarului râmnicean, dar și altele) un articol care ,,incriminează” tipul de propagandă construit și propagat de cei doi mari vinovați, Popovici și Saizescu, veniți în fața publicului cu un soi de amăgeli pentru moralizarea unor apucături scăpate de sub control, spun dânșii cu o metodă infailibilă, a umorului, de a intra în subconștientul poporului și a implementa doctrinele socialist-comuniste. Ba încă – când vor sorții, potrivirile se țin lanț – am găsit așa, în fugă, descărcând o mică parte din totul scanat și redat electronic pe net din colecția ,,Gazeta săteanului”, cum pe la 1884 nea Datculescu și redactorii vorbeau despre comunism mai dihai decât unii și alții. N-ar trebui să mă mire, dădeau mulți în roșii – și Eminescu, deși erau asimilați liberalilor de atunci – la vremea respectivă, iar cine a citit câte ceva din Dostoievski, găsește germenii și activismul socialismului și comunismului și mai înainte de ,,apucăturile” noastre românești cu aproape un secol.
Ținuta ca ținuta, ținutul de meserie era mai important. Și cum am mai amintit, purtam nădragii, tricoul și fesul negru – șapcă albastră o perioadă, după călătoriile la mare în 1996 – fără jenă, fără spini în inimă că puteam fi văzut la înălțime nu la fel de înalt. Papuci o perioadă.
