Propoziții pretențioase – Amiante
M-am avântat spre Gară, gata să dau năvală pe peroanele ei, ca în anii de navetă către capitala de județ, în viteză.
Uitând că lăsasem în urmă calea Anei Ipătescu, azi Domnească, dar și ,,alaltăieri”. De sus în jos, de la deal la vale, abia dacă numărăm câteva fapte de muncă. Una s-a născut ratată. Un acoperiș adoptat (prin 90) după înțiglările caselor de la munte. A doua tot așa. Ne-am suit pe acoperământul ruginit dând frâu ruletei și rumorilor. Auzisem din discuția cu tata că o cam scaldă proprietarul, c-o face, că să vadă cu banii, cu copiii, când vor ei…. Pentru asta mersesem, să-i fac pe plac lui tata, altfel….
A treia am nimerit-o. Înaintea ratării numărul doi cârciumă. Tablă. Ea de tablă. După botezul bețivilor ,,Ultimul drum”. Păstorit/ă de ,,diaconul” Lae. Frate final de Tudorel chiorul. O fi, n-o fi ortodoxă porecla, orașul așa i-a făcut botezul. Cel puțin muzicanții așa îl ,,dezmiardă”. Dintre cei care mai sunt dintre cei de odinioară. Că-i și spusesem lui Arcuș, după ce aflasem de năzbâtia verbală făcută: ,,Da’ frumos îl alinași! Cum naiba de ți-a dat prin piftie [cap, creier, minte (ioc)] să le zici ce le-ai zis?”. ,,Mai dă-i mă…!” Îi mai fac loc o dată întâmplării, în altă formă, ca să nu uitați de el, de Arcuș. ,,Auzi, mă Titi. Bre, nea Tudorele! Veniți un pic.”, ,,Zi, mă, ce vrei? Că am la treabă…”, ,,Bre, hai să mergem mai încolo, mai ferit, să nu ne-audă lumea. Bre, hai să vorbim ceva între patru ochi.”. Bănuiți ce val de drăcuieli a primit. Tudorel un ochi, Titi Țăc un ochi, Arcuș doi! Patru toți!… Pentru mulți, Lae era un fel de…. Cum aluniza el, dar pe Terra, mai rar. O călcătură de-aia de munte, o moacă cioplită de doi meșteri – unul a împietrit pe chip mocanul sadea, celălalt a decupat în fugă între mustață și sprâncene nasul consumatorului de alcool, mai de butoi, mai de cazan -, un glas mai răgușit ca al meu și-o vorbă…. Însă lui i-a revenit bodega ce a tronat între viața și moartea râmniceanului. Tot ce nu mai mișca, și era de depozitat la cimitir, mai jos de linia străzii Plevna, n-avea altă cale de neîntors decât prin fața improvizației de cârciumă. Dacă este să socotesc cutiile de conserve pentru îmbuteliat oameni normali și apoi de livrat acasă sub formă de turtă, să se fi numărat vreo trei. O Valea Râmnicului pe la margine de Brâncoveanu, Scapă porcu’ și asta rămasă lui Lae pe (de) veci. N-am mai zărit mișcare prin ea, dar nici n-am mai trecut de foarte multe ori pe lângă ca să iscodesc mai bine. În anul când Lae ne-a solicitat, îmi puneam la fel curiozitatea la încercare. Mai este deschis și dacă da, cine mai are curajul să-i calce pragurile? Știam că la colțul cu Plevnei se mai oprește câte-un drojdier din vecinătate să mai socializeze și să dea pe sub nas un aer etilic (ori alcooli amilici, sau ca soldații apă, pastă de dinți sau spirt medicinal distilat, tot o otravă), asigurându-se astfel proximitatea unei distilării. Lae avusese, ca toți ceilalți omologi cârciumari, parte de o extensie a ,,chioșcului”, moștenind cei trei pereți și acoperișul învelit cu carton. Pantă cu patru centimetri mai mult la metru decât canalizările. Ros de ploi și soare abundent, dar și de nepăsarea post revoluționară, ajunsese strecurătoare (O vedeam prin găurile din acoperiș pe angajata, singura de altfel, lui Lae cum se fâțâia fără rost pe dedesubt, să dea cu mătura, ca muierile care roiesc prin preajma bărbaților când văd mai mulți la un loc – n-ați observat treaba asta? -, deși o avertizasem că nu răspundem dacă îi cade accidental ceva în cap. ,,La câte am pățit eu…”, zice. ,,Da, dar nu din cauza noastră!”, ripostez.). Am dezvelit – cuiele cu șaibă de carton… strică în gură tesla -, am reparat scândura deteriorată, am așternut tablă cutată și i-am pus și-un jgheab. Mai sus, pe cârciumă, am reparat câteva porțiuni de tablă, la consolă și plănuisem…. ,,Faci calculul, Fulgerică. M-a terminat apa. Le plouă la pomeni în farfurie.” Și-am. Doar că Lae n-a mai avut curaj să dea înainte. Intenții serioase ce aveam, proiect – există încă în catastiful meu electronic -, într-o apă lungă spre spate, un fronton dichisit pe față, să ,,amareze” la un pahar de vorbă sau un pilaf de pomenire în cârciumioara din calea cortegiilor mortuare.
