Fărădelegea lui Călin – Medul țivil
Se poate și mai grav de atât.
Se poate ca transportatorul să nu efectueze cursa cu bunul sau să depășească termenul de transport. Răspunde pentru pagubă. (Art. 1992)
Dispoziții separate, cine știe pe unde în Codul Civil, pentru răspunderea transportatorului, când are de executat o rambursare către expeditor. Iar mărfurile de-s de pe alte meleaguri, se verifică îndeplinirea operațiunilor vamale. (Art. 1993)
Uite cum sinonimul și expresia cu sinonim dă rău în propoziție. În Al. 1 apare situația fără facere de rezerve, ceea ce încurcă, ce depășește cadrul inteligibil, confuzându-l. Abia în Al. 2 dispărând facerea, ai la dispoziție înțelesul corect, ,,fără rezerve” însemnând ,,acceptat necondiționat”. Încadrarea vizând primitorul, destinatarul transportului și dreptul acestuia, în Al. 1 anulat, de a mai avea pretenții la integritatea bunului primit, în cel de-al 2-lea se pot cere despăgubiri doar dacă la primire nu se puteau recunoaște semnele pierderii parțiale, deteriorării sau alterării bunului, în condițiile impuse: sesizare către transportator până la cinci zile de la primire sau până la 6 ore dacă bunul este perisabil sau animal viu. La Al. 3 dispar toate definitiv, aplicabilitatea se transferă zonei de rea-intenție sau culpă gravă. (Art. 1994)
,,Dom’le, io…” n-are cătare. Să vrea, să scrie și să parafeze transportatorul ori partenerul de ,,afaceri” înlăturarea sau restrângerea răspunderii: este ilegal. Dacă-și asumă expeditorul riscul unei proaste ambalări, riscul pierderii sau stricăciunilor bunului pe timpul transportului, la transporturile speciale, treaba lui. (Art. 1995)
Reprezintă un fel de addendum Art. 1996, fiindcă despre bunuri periculoase implicate în tranziții transportariene se mai discutase. Ca urmare a articolelor anterioare, expeditorul este țapul ispășitor de drept. El nu a informat că bunul este periculos. Va plăti despăgubiri transportatorului pentru pagubele cauzate. Un obicei rău al codului, cel de a face referiri la unul dintre alineate când sunt doar două și fără alte sub notări. Mai simplu și mai corect era ca Al. 2 să nu fi existat, la încheierea frazei întâiului adăugându-se cheltuielile de acoperit și dacă bunul de acest fel este depozitat.
Care terți? Cei cărora le-a subînchiriat părți din traseu? Sau oricare nebun implicat de voie sau nevoie în transport? Și nu pricep de ce trebuia amestecat expeditorul cu transportatorul, primul în Al. 1, secundul în Al. 2, când Al. 1 se putea încadra la Art. 1996 – și-așa are un surplus inexplicabil -, iar Al. 2 putea fi parte integrantă în articolele dinaintea-i. Că expeditorul despăgubește transportatorul pentru vicii ale bunului sau natura lui. Era de Art. 1996? Era. Că transportatorul rămâne îndatorat terților pentru pagube, dar se recuperează de la expeditor. Mai fusese asta cu regresul? Bineînțeles că da. (Art. 1997)
Din nedumerire în nelămurire. Care alt transportator? Este dintre cei cu care a subînchiriat transportul? Și care linii de exploatare? Până la secunda legislativă de față nu s-a vorbit deloc de nicio linie…. Art. 1998 ne conduce astfel pe traiectoria unei răspunderi de rangul expeditorului comisionar. Ce-o mai fi și acela.
Suntem la o nouă retextualizare a transportului cu mai mulți transportatori. Cel care a încheiat contractul sau ultimul din lanțul de transportatori va fi vizat în cazul unei acțiuni în instanța. (Art. 1999)
