Propoziții pretențioase – Amfibol
Despre părinții lui Gabi I. am adus discuția înainte….
Ce-au mai dansat, veniți la stațiune, ce am mai stat de vorbă despre micile banalități ale vieții, cât au rămas de impresionați și cu ce amintire, cât să rememoreze mereu la întâlnirile urbane fortuite acele seri: ,,Mai știi…?”. Doi oameni cuminți.
Sărim destule imobile, deși am avut tentative de curtoazie pe același ,,tăpșan” al fundăturii Zorilor. Casa din colț, strada… Lupescu, la parter. Căci fuseseră tentative ale unuia dintre cei trei ,,propitari” – uzez de termenul popular al cuscrei din partea fratelui Viorel – să se ridice către cerul înstelat o palmă mai sus. La stăruințele ,,prietenului” ,,veșnic” al lui tata – câți n-avea din ăștia cu declarație? -, Ciunai – așa l-o chema?; sigur așa îi zice Cristi -, care, după decesul lui – iaca, se împlinise încă o lună plină ieri 22 -, la o lucrare pe fundătura Sihlelor, executată doar de Cristi, fundătura unde am simțit că se prăvale imobilul pe noi la trecerea unui Mig – a uitat omenirea contravaloarea amenzii pe care s-o aplice oricărei nebunii ce atentează la siguranța sa -, acasă la el…. Scurtez fraza, altfel nu mai înțeleg nici eu ce am dorit să spun. Acasă la fiu-su, pe fundătura Zorilor, ne ceruse să îi batem tablă pe partea sa, prima. Chiar și la mijloc avusesem prilejul să schimbăm tabla, la Stăvărache și a lui Maimăduc nevastă, foștii cumnați ai lui Nae, nematerializată, deși ne cocoțasem pe acoperiș. După cum se vede, partea din spate a rămas tot cu tabla veche și ultra ruginită. Plecați să facă bani prin alte țări, ca ,,alunari” – erau căpșunari, dar eu le-am mai schimbat obiectul muncii -, neinfiltrându-se apa până la tavan, nevăzându-se din stradă atât de evident, spate fiind, l-au lăsat în voia Domnului.
La intersecția cu Plevnei, pe stânga în sensul către școala 6, primisem, de asemenea, o invitație de lucru. Nici ea dusă la împlinire. Tamba se căpătase cu niscai parale de acolo, dar în urma unei acoperiri cu ,,alumine” – e ,,neagră tuci” de rugină dincolo de cele șase rânduri și un clin (afurisitul de cuvânt, ce l-am mai căutat!) pe care le-a bătut – în spatele clădirii propriu-zise, unde locul permisese un adăpost-magazie, abrupt de-ți rupeai picioare și/sau gâtul – ordinea rămâne la alegere – cu cumnatu-său. Știu fiindcă s-a nimerit să am traseu pe acolo. Întrebarea firească țâșnise instantaneu: ,,Cum dracu stați, mă?”. Răspunsul interogativ de la sine înțeles: ,,Nu știi că sunt pisică, Fulgerică?”. Deh, la nebunia și foamea timpurilor… stai și-n cap, numai să iei bani. Nouă urma să ne revină, mult mai târziu, peste ani, casa, al cărei pridvor a fost gândit ca un arc de cerc.
Pe partea opusă am ajuns la Văru. Marian, descoperit neam cu Corina, după soție. O îmbârligătură via soacră-mea, Gherghina, mătuși-verișoare alde Dădica de la Bălăceanu, la rându-le mătuși pentru soția lui Minel Stoica. Cunoscutul realizator de emisiuni muzicale ai Tvr din anii 90-2000. De două ori. Pusese lindab, din cel original, țigla metalică de 40 cm lungime, jgheaburi, numai burlane pe spate nu coborâseră cei cu montajul. Că le-om face noi și le-om introduce în alveola dedicată fiecărui burlan de intrare în reducția de pe perete. Specializări doar la ștuțul ce intra în colector, mai mare de 100 mm, adaptat saceagului normal de 32 cm în desfășurare. De-o primă dată, ne mai rugase să punem o parte din frontonul de margine lipsă. În loc de unul am fixat două, adică și următorul, demontat de noi pentru amănuntul de neconceput ca partea de jos să se priviștească peste cea de mai sus. Unde s-ar scurge picăturile în cazul greșit? În interior. Și nu puteam face pe neștiutorii. Mai ales la un ,,neam”.
