Spații culturale nr. 18 (6)

Ioan Dumitru Denciu

Intimă
(Flatus voces)

„Vă desfid să mă socotiţi un scai
care vi se agaţă de haină
sau mierea ce vă ispiteşte
să vă lingeţi pe degete
mai făţiş, mai în taină!” –
aşa zicea vocea-mi de ieri tresăltând de
sonorităţi minerale;
mă ajungea, mă respingea la
intervale egale.

„Hrană voi fi oricum – cu
glasul de azi am împuns –
pentru ceva rece ascuns
ori dimpotrivă mistuit de un lăuntric foc
ce atrage în spuză şi timp şi loc,
vârsta dreaptă şi pe cea obtuză.”

„Vană
această teamă de a atinge o rană:
degetul care se-ntinde
poate alina şi închide.
Totul ţine de o taină sălbatică,
precum rostul solar pentru pânza freatică” –
a fost iarăşi vocea de ieri dând
la rându-i răspuns.
Eu eram cel trimis, ea un sens de pătruns.
Valul tâmplei mi se limpezea încercat,
nu mai foşcăia blestemul la întâiul cat,
moliciuni de geană se desfăceau lent,
ochiul în albie nu mai plutea absent.

Văzuse
perfecţiunile în lujer plăpând puse

„Voi rămâne doar dacă
se va întâmpla
să mă sigileze o falsă marcă!”

„Nu vei fi un suflu pierdut!” –
strigătul buzelor strânse
numaidecât a umplut
camera mea minerală.
Şi vocea aceea vag siderală
parcă m-a-ntors spre purităţi de-nceput.

Apocalipsă cu jar şi var

Nici rarele miresme nu mai aduc a casă.
Cu izuri sulfuroase şi acerbe o melasă
de zori şi asfinţituri prinde cerul.
Încât nici nu mai ai la ce să fii dator
c-un simţ curat, un glas ales, un dor…

Curând vor năboi şuvoaiele de jar şi var
să curme sau să cureţe acest trăind larvar.

Meditaţe

Ci numai circul / cercul / ţarcul –
în van ţi se deschide arcul.
Ţi s-a părut că vezi plecând săgeata;
ea e în tine, înecata.
Îşi tremură în loc de vârf cotorul
şi nu ţâşneşte în aorte visul, dorul.

Halourile camerei adânci
ar înverzi şi-nroura atâtea stânci…

Dar tot nesaţul ne rămâne
de azi pe mâine,
şi azi şi mâine…
Încât nici chiar să mori nu e uşor
trecând din scurt răgaz în clipa fără viitor.

Mai greu decât ce n-are sens –
nimicul dens, nimicul dens:
nemântuitul mineral,
putred coral
al sufletelor care s-au întors pe dos
(puneţi aici o rimă de folos).

O mersul (versul / visul) straniu
ce nu vrea să închine acest craniu!

Marieta Rădoi Mihăiţă

A venit sfârşitul de toamnă păgână

şi-a început căderea tuturor lucrurilor.
Cerul se prăbuşeşte peste teritoriul ateu
ca un mega-meteorit
şi apele s-au ridicat de cincisprezece coţi.

Viaţa apăsătoare mă trage în jos
la drumul blocat
şi la ruta ocolitoare,
dar mă eliberez de păcatul iertat
şi levitez pe un nor de neon.

N-am mai găsit nici un suflet de protocol
să-l salvez.
Pescăruşul potopului şi-a pierdut minţile.

Doamne, când se mai face ziuă?
Moartea nu mai are niciun înţeles.

Un zeu ameninţă

întotdeauna la orizont
şi de aceea am devenit un agent
de distrugere
care a încremenit la vârsta dinainte,
un demon aspirant la perfecţiune.

O bâtă de cricket
e gata să mă pocnească în moalele capului
şi crampoanele tălpilor
s-au mânjit de drumul întoarcerii.

Aprinde lanterna
pentru că bezna s-a preschimbat
în procesiune.

Numai iluminatul mai poartă în el
o rază de sfinţenie.

Să fie tras la răspundere

cel care nu a trăit,
să-l expulzăm în viitorul static
de unde nimeni nu mai pleacă
prea curând.

Pentru ca ceilalţi zei să poată învia,
cel adevărat trebuie să piară.

S-a intrat în minutele de prelungire,

materia fluidă curge dintr-un vas într-altul –
plătică tăiată în două felioare dulci.
Căinţa nu acceptă mustrarea.

Timpul îşi uită numărătoarea
şi o ia de la capăt
ca atunci când îţi scoţi pălăria
cu tot cu cap –
echilibristică a portativului electric.

Umbra de acum e mult mai abilă
şi mai durabilă.

După şase zile lucrătoare

am creat arborele de pâine la tavă
spre satisfacţia degustătorilor de miros.

Am colindat lumea înaintea lui Abraham,
am reciclat prejudecăţile
şi am depozitat primordialul
în memoria afectivă,
pentru că Dumnezeu mai presus
de orice dependenţă
nu este un obiect al simţurilor.

Cercul îşi deschide spirala
şi parcă văd că viaţa mea morală
e ca buchetul miresei pe care îl prind
cu mănuşă de baseball.

Muncesc pe brânci săptămâna întreagă.
Dumnezeu stă la taifasuri cu Platon
şi geometrizează.

Mihai M. Macovei

Azi un poet, mâine un zgomot

chiar dacă ai să mă rogi
n-am să te împrumut cu cele
două cuvinte pe care le port
în suflet pentru că tu
câinele meu – pătatule – mă latri
și mă latri aiurea
mă latri vreau să-ţi spun
când dorm când scriu şi mai ales
când scriu ceva ceva din (ne)scrisul meu
când fac dragoste cu (ne)dragostea mea
cu ochiul trecerii să zic
e culmea
e culmea culmilor
mă latri şi mă latri atunci când
de Marele Vânt leg drumul berzelor
să-mi facă şi mie ceva un fel de bine
ţipă adâncule ţipă adâncule
poetul este tot mai aproape de pătruns
în nepătruns… doar în tine lacrima
trecerii ciudate se cuibăreşte
la fel ca în fiecare trup

Erai numai fluturi

te-am văzut peste macarale
zidind vise în formă de blocuri
erai numai fluturi
macaragiul obosise şi el
iar tu aşteptai să te speli
apa de ploaie nu ajunsese
până la tine clocotito dovadă
– braţul macaralei a rămas singur
fulgii neputinţei se rostogoleau
ca o minge de foc

Nu fără motiv

nu pot să-mi amintesc de mine
despărţindu-mă
trecerea are în ochii ei fulgerul nevăzut
prin care navigăm frumoşi şi tăcuţi
neînţeleşi şi uitaţi
de propriile noastre fiinţe

Rugăminţi

pe tine carele eşti mai aproape
prin nefiind te rog sparge
cearta dintre nouri
şi vântul din marele vânturi
fulgerul negru din marele fulger
seminţele luminii şi toate cuvintele de dragoste
din arborii spânzuraţi
la marginea cerului
şi vinde-mă vinde-mă
drum neumblat
şi tot neînvins pe marele
sărut al lumii
păsările de pe cuvintele mele
cu foamea lor cu tot alungă-le
alungă-le spre adâncul
ştiut numai de sperietorile
din cânipi
altfel ciripitul lor
nu va fi decât un closet
suspendat pe ochii poetului
lasă-mi doar tăcuta
şi recea gură roasă
pustiu de vremuitul vremii şi
lumea beată din mine
apoi taci taci îngenunchind
la sânul florilor de măcieş când nu vorbesc
despre tine-n milenii
vorbesc despre toamna
din frumosul meu Suharău
şi tot aşa uitat – uitându-mă
şi uitat – urzindu-mă
şi uitat – neruşinat în ochiul
trecerii ce vine de-i fi şi tu
nefiind voi fi şi eu – feri
ce

Dumitru Pană

Departe de acele lucruri

Învăţ din textele vechi toate numele morţii.
zeii mi-au picurat în sânge cenuşă
şi vis.
cu surle şi trâmbiţe m-am risipit.
trăiesc în ritmul oglinzii.
trăiesc barbar în corturi de cuvinte străine.
ispitit de toate ale lor
străin de tot ce ar fi numai al meu.
nu voi fi cunoscut decât după nume străine.
departe de acele lucruri
la care nimeni nu s-a gândit.
lucruri pe care nimeni nu s-a gândit.
lucruri pe care numai într-o limbă străină
mai pot să le spun. lucruri pe care
numai într-o limbă moartă mai pot să le înţeleg.

aceste cuvinte vor rămâne la tine

Alte ape

citesc în cercurile apei o altă apă.
şi-n acea altă apă citesc umbra pietrei
şi-n umbra pietrei citesc traiectoria pietrei.
în traiectorie citesc mâna care a aruncat-o
în mână citesc piatra şi-n piatră urmele
apei. în apă urmele pietrei se pierd.
dar urmele pietrei în palmă ?

citesc în cercurile apei alte ape

Oglindă în oglindă

iubirea ca un semn pe cer
oglindă în oglindă
nimic nu se mai adaugă şi totul rămâne –

pietre aduse acasă din apele tuburi.
dar cui îi mai pasă de luna în plină zi?

cum
ultima moarte cea de mai întâi.
moartea concretă cea pe care n-o înţeleg.

o altă moarte nu mai
primesc şi nu ştiu
ce să fac cu cea pe care o am

Mir

adresa mea e acum
ochii tăi. aici nimeni nu mă va găsi.
poate copilul meu mai târziu.

copilul meu va fi izbânda ochilor tăi

Fântâni şi morminte

săpăm în adânc fântâni
şi morminte. textele vechi
(Appendix epigrammatum. Antologia Palatina)
însă ne spun: „fântâni şi morminte au
ridicat. fântâni şi morminte au înălţat.”

pentru vii şi pentru morţi

Alte munci şi zile

sfârşit de zi. plăcut obosit
mângâi pietrele azi bine prinse în zid.
duhul serii s-a liniştit. lumina
s-a ridicat toată la cer şi cerul
a înghiţit-o. vinul s-a terminat.
zeii şi cărţile mă aşteaptă. la fel
şoldurile tale odihnitoare şi fără răgaz.
undeva nu departe pâinea se coace
şi pentru mine.
că acum mă întorc nu se va mai şti.
sună un telefon în preajmă – Pindar
n-ar înţelege: vinul şi anii
au născut alte treceri
alte întoarceri