Spații culturale nr. 19 (8)
Diana VRABIE
IULIU RAŢIU ŞI UNIVERSUL LITERATURII PENTRU COPII
În evoluţia şi diversificarea universului tematic al literaturii contemporane pentru copii, creaţia lui Iuliu Raţiu constituie un important punct de referinţă. Animator admirabil al genului, aplecându-se cu toată seriozitatea gestului scriptural asupra lumii celor mici, detronând prejudecăţi infatuate, referitoare la o denigrată Cenuşăreasă literară, Iuliu Raţiu se înscrie în lista autorilor pentru care a scrie literatură pentru copii este un act de supremă responsabilitate. Sedus iremediabil de universul copilăriei, autorul realizează un încântător caleidos¬cop artistic al unor aspiraţii, convingeri sau idealuri proprii celei mai ingenui generaţii, pornind de la natura mitică a eului infantil, ce îşi defineşte esenţa în candoarea dezarmantă, inerentă vârstei dintâi.
Născut la 20 iulie 1930, în comuna Olteneşti-Crasna, judeţul Vaslui, Iuliu Raţiu urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, devenind diplomat în psihologie şi pedagogie. Debutează în anul 1948, în Revista Elevilor, în acelaşi an ajungând redactorul publicaţiei Îndrumătorul Cultural. În anul 1949, la doar 19 ani, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România, manifestând un susţinut interes faţă de domeniul literaturii pentru copii şi tineret. A fost un activ membru al Secţiei de Literatură pentru Copii şi Tineret a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, la conducerea căreia îl aflăm mai mulţi ani. Promotor sagace al presei pentru copii şi tineret din România, a făcut parte din redacţia mai multor publicaţii culturale, fiind, printre altele, redactorul-şef al revistelor pentru copii Luminiţa şi Arici pogonici. A înfiinţat şi a coordonat, după 1990, revistele Spiriduş, Top Junior, Mini Junior şi, din 2001, Luceafărul copiilor.
După debutul editorial din 1961, marcat prin cartea de proză, O nemaipomenită colivie, Iuliu Raţiu a publicat mai multe volume de literatură pentru copii şi tineret: proză scurtă, romane şi piese de teatru. Astfel, în 1963 propune tiparului naraţiunea Uluitorul zbor al rachetei Excelsior I, inspirată din realitatea vieţii şcolare, avându-l ca protagonist pe zelosul Dodu, constructorul unei fascinante fuzee, creaţie urmată, la o distanţă de 3 ani, de romanul Soarele din peşteră. Următoarele volume de proză îi apar cu o ritmicitate prolifică: Planetă de adolescent (1967); Clasa în care nu se întâmplă nimic (1968); La revedere Făt-Frumos (1969); Ah, aceşti adolescenţi (1970); Dincolo de joc (1972); Anotimpul dragostei (1973); Împărăţia de zahăr (1974); Taina florii albe (1975); Cu capul în nori (1977); Vulturi pe arborele de foc, însemnări de călătorie (1979); Rondul de flori, însemnări de călătorie (1981); Şopârla electronică (1982); Copilul invizibil (1983); Fratele meu, Curajul (1985); Gustul mărului de aur (1987); Cei mai buni prieteni (1990).
Atent la modulaţiile preferenţiale în materie de lectură ale tinerei generaţii, Iuliu Raţiu se dedică, la un moment dat, prozei ştiinţifico-fantastice şi de aventuri, ilustrată prin scrierile: Răzbunarea roboţilor (2001); Rivalii lui Harry Potter (2004); Urmaşii lui Harry Potter (2004); Şotron peste meridiane (2006).
Fin cunoscător al dramaturgiei, autorul Planetei de adolescent a publicat în timp numeroase volume de teatru pentru copii şi tineret: O aventură ca la carte (1975); Cine-i oare Făt-Frumos? (1976); Neştiutul cerc al sărutului (1977); Jocuri de artificii (1999); Telefonul galben (1999); Eroii din Galaxia Gutenberg (2005); Alo, la telefon … Soarele! (2007). Piesele sale de teatru au fost jucate la Iaşi, Arad şi Oradea, iar pentru Neştiutul cerc al sărutului şi Telefonul galben a obţinut premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
Pe calea undelor radiofonice i s-au transmis numeroase scenarii, scrise în decursul anilor, între care menţionăm primul lungmetraj de animaţie românesc, Temerarii de la scara II, distins cu Premiul pentru cel mai lungmetraj pentru copii.
Se pare că nici un domeniu al literaturii nu i-a rămas străin scriitorului, din moment ce, în anul 2002, publică un volum de eseuri, Praful de pe cutia Pandorei, secondat de două culegeri de versuri: Anotimpul clipei (2003) şi O zebră trecea pe zebră (2005), evoluţie încununată de opul critic, O istorie a literaturii pentru copii şi tineret (2006), adresat în special profesorilor, autorilor de manuale, bibliotecarilor şi, nu în ultimul rând, părinţilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Membru al Comitetului Director al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Iuliu Raţiu a realizat, în anul 2009, proiectul unui Colocviu Naţional al Literaturii pentru Copii, proiect ce rămâne a fi continuat, în memoria sa.
Pentru toate aceste contribuţii s-a învrednicit de numeroase meritate distincţii, printre care se numără patru Premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În anul 2008, Iuliu Raţiu a fost nominalizat la Premiul Internaţional Hans Christian Andersen, considerat Nobelul literaturii pentru copii.
Cunoscut în special ca autor şi promotor al literaturii şi presei pentru copii şi tineret din România, Iuliu Raţiu a valorificat cu mult succes proza scurtă, în special schiţele – suple, flexibile, disponibile şi autentice – încetinindu-şi cinematografic unghiul de abordare asupra cotidianului şi anume al celui inspirat din mediul şcolar, în intenţia autorului aflându-se dorinţa de a profila, în ansamblu, acest univers, „de a proiecta şi defini temperamente, a corecta „hibe” (de caracter – în măsura în care se poate vorbi de „caractere” la cei mici), a educa, deci şi a contribui, în ultimă instanţă, la formarea tinerei generaţii” (Hristu Cândroveanu).
Departe de a comporta aura poematică din scrierile lui Ionel Teodoreanu sau, mai târziu, din cele ale lui Marin Sorescu, în proza scurtă a lui Iuliu Raţiu, imaginea copilăriei şi a preadolescenţei pleacă dintr-o realitate imediată, reflectând aspecte aparent prozaice, vizând dificultăţile de creştere şi adaptare la mediul şcolar, eşecurile şi succesele inerente vârstei, visele fără acoperire şi aventurile ca la carte. În spaţii restrânse, cu o acţiune concentrată şi o intrigă condusă cu abilitate, sînt surprinse, în ipostaze dintre cele mai felurite, personaje admirabile, angajate într-un pasionant maraton al jocului şi studiului.
Fără „a curta” aspectele mirifice ale vârstei dintâi sau ale celei juvenile, scriitorul se arată preocupat mai degrabă de felul cum copilul, ajuns şcolar, depune eforturi pentru a se adapta noului mediu social, care-i impune anumite obligaţii, care-i limitează libertatea absolută, savurată până la vârsta şcolarităţii. Cum, pe lângă succese, micul şcolar cunoaşte şi insuccese, dezamăgiri, datorită dezvoltării personalităţii sale în devenire, schiţele scriitorului comportă în mod frecvent un caracter satiric. Indirect, fără a cădea în didacticism prozaic şi fără a uzita o moralizare plată, formală, schiţele lui Iuliu Raţiu, prin forţa sugestiei, contribuie, indiscutabil, la formarea unor trăsături frumoase de caracter.
„Pictor de atmosferă epică globală” (Hristu Cândroveanu), Iuliu Raţiu reuşeşte să-şi individualizeze personajele, fără a reuşi totuşi performanţa de a le face şi memorabile, dar ceea ce îi izbuteşte cu adevărat este capacitatea de a-şi privi personajele-copii prin chiar ochii copiilor. Mici artişti ai arenei vieţii şcolare, eroi-ştrengari, dar imaginativi, cărora mereu le trec prin cap fel de fel de „întâmplări” posibile şi imposibile – copiii ce colorează universul descris de Iuliu Raţiu amestecă realitatea cu fantezia lor uluitoare, ca într-un soi de vase comunicante, relevând, astfel, faţeta unui perpetuu poem al bucuriei de a trăi şi a cunoaşte, poem al vârstelor de aur, când lumea se lasă descoperită în cele mai fascinante nuanţe.
Valorificând sugestiv categorii estetice specifice vârs¬tei (miniaturalul, graţiosul, ludicul, duiosul), Iuliu Raţiu se dovedeşte un creator atent nu numai la eviden¬ţierea ideilor, ci şi la forma în care acestea sînt ambalate. Scriitorul foloseşte, cu mult efect artistic, poanta artistică, plasată la sfârşitul secvenţelor literare, ceea ce conferă naraţiunii mult dinamism şi expresivitate şi, totodată, răstoarnă aşteptările lectorale, situând evenimentele într-o altă traiectorie, una mai puţin aşteptată.
Fidel scriitor al copiilor, cu o ireproşabilă conştientizare a seriozităţii explorării literaturii pentru copii, Iuliu Raţiu reuşeşte să găsească „pulsul” generaţiei explorate, conturând-o viu, complex, implicat şi detaşat în acelaşi timp, ca o aspiraţie tumultuoasă spre cunoaşterea infinită, fără a neglija fireştile ei propensiuni etice.
