Propoziții pretențioase – Amarași
Vă imaginați cum este în politică. Mai ales la femei. Cum să ajungă cutărica așa de sus? Iar gura lumii slobodă…. Păi nu e s-a încurcată cu amantul lu’ cutăreasca, n-ai văzut ce i-a făcut amantei lu’ cutărescu, nu se întinde haită cu toți ăia mari? Nu umblă cu amicele…?
Apăi așa îmbârligături…. Chiar și la fața locului. Copăceii… aluneii, coarde sălbatice de vie, și volbură erau întrețesute. Crengi noi și vechi creaseră un hățiș pe care l-am desfăcut cu ce ne-a venit la îndemână. Cu palmele goale, cu toporul și fierăstrăul. De jur-împrejur ne-am strofocat până la limita rămânerii fără vlagă. Scară strecurată între gardul de beton și copaci la stradă, scară deplasată la năzi, scară mutată pe lateral pentru aceleași așezări. ,,Alămeai” de-ți venea acru unde doamna – ptiu, nu-mi aduc aminte numele – a considerat că trebuie să rămână și dintre jgheaburile vechi, iar mutai scara pe spate, unde între colțul casei și gard abia aveai loc să treci, te împiedicai de toate cioatele, de toate crengile, ba mai cădeai și-n fund. Primea ,,decăzutul” dizgrația verbală și eticheta ,,Nia la loc, prostule!”. Cea mai încercată parte a fost în zona doliei și scării de beton de la intrarea-ieșire a părții opuse străzii. Acolo cobora terenul brusc, încât orice încercare de fixare a scărilor noastre de lemn se solda cu o cădere a vârfului pe zid. Și cum să stai în acea poziție când acel picaj de vârf implica și alunecarea bazei, și nu satisfăcea nevoia de a ajunge exact sub jgheab, locul necesar pentru operațiunile de montaj și îmbinare cu cositor? Când siguranța implica ajungerea pe florăria de lemn? Că nu erau numai jgheaburile de pus, ci și cârlige în locurile cu lipsuri, dar și demontarea țiglei. Praf de o mie de ani de inhalat, degete și palme de zgâriat în plăcile de țiglă. Găuri de ștuțuri, ștuțuri de lipit, burlane de fixat pe pereți.
Mă vaiet și eu către voi, că nu mai am cui. Mama, tata…. La o casă distanță, la domnul inginer și doamna doctor Popa ne-am arătat măiestria de vreo două ori. Frumoase-s unele, dar greu de întreținut și de executat reparații. Mai ales când ocolești să strici ceea ce e deja bine făcut și cu preponderență când sunt înalte. Hai că la garaj a fost simplu. Doi metri și jumătate îi surmontezi de pe o masă și poate un scăunel. (Tot sfădindu-mă în sine, pot uza de replica lui Cioranu actorul: Da, da, da, drăguță…) Da, n-au fost numai jgheaburi. Pe prelungirea garajului am bătut și tablă, pe două părți. Căldură, văleu! Amandea, Cristi, jos cu noi, că ne frigem tălpile și pulpele! Apă, cola și… bătaie la orele amiezii. O consolă, o țeavă de gaze ieșite prin acoperiș…. O intrare prin efracție în curtea vecinului din spate. Greu de spus pe-a cui proprietate intrasem, ne-aveam altă soluție de adus burlanul decât să sărim pârleazul și la umbra ascunzișului după coroanele copacilor să montăm, să lipim și să pozăm pe zidul din dos al garajului burlanul. Evident, constructorului nu i-a dat prin cap să direcționeze un 1% măcar panta spre deal, ci taman invers, amenajă acoperișul cum nu este indicat când dependințele sunt pe hotar, în două părți. Mă ambalai de nepriceperea lui cât să-mi scape destule injurii. Cât să le continui când a venit momentul străpungerii gardului la direcționarea apei pluviale înapoi în curtea clientului. Aceeași situație ca la doamna avocat-subprefect (am adăugat un amănunt apărut între timp): când să pui scara, să-ți ajungă unde îți trebuie, se nimerește un obstacol. Beciul. Sau o podire. Ori, cum mă lamentasem, o terasă pe care nu era posibil să lași urme. Și curge cositorul, cade apa tare și face prăpăd, de orice nivel, iremediabil. Mai punem la socoteală trandafirii…. Și modul cum îl cam repezea doamna pe domnul. Deh, femeia e stâlpul casei!
