Fărădelegea lui Călin – Sudul tivil
La 1900 toamna bătea un vânt….
Ca și-acum, de… materialism. La articolul cu același număr interesul poartă fesul. Adică părțile din același aluat sunt indestructibile. Aducerea aportului vărsat în acest cont al indivizibilității într-o societate, dă drept de vot la adunarea asociaților. Și dacă tot sunt puse la comun aporturile și nu pot fi manipulate, se caută un reprezentat care să exercite drepturile acestora. Un alt efect al comuniunii este cel de răspundere solidară pentru vărsămintele datorate.
Vrei una și dai de o mie. Așa, pe nepusă masă. În zona specifică părților de interes, Art. 1901 legiferează transmiterea lor către o persoană ,,… din afara societății…”, dar în condițiile legii și prin contractul de societate. Așadar de reținut ,,și”-ul impunător și consimțământul ,,… tuturor asociațiilor…”. Forma secundară de transmisibilitate se realizează prin moștenire. Apariția chestiunii oneroase este surprinzătoare. Cum și când o persoană a putut dobândi un astfel de drept? Nu comod, oneros de aici pare cu titulatura serviciu realizat contra gratuitate, deși cumva le-a căpătat, și nu tocmai pe căi licite, zic, fiindcă acordul asociaților nu există. De la răscumpărarea părților de interes, de către un asociat, dar nu mai târziu de 60 de zile, se trece la cesiune, răsărită din neantul lexical al Codului Civil, fără nicio pregătire, dar legată intrinsec de onerozitatea dezbătută. Răscumpărătorul trebuia să știe de aceasta. Cesiunea și părțile de interes se supun stabilirii valorii de către un expert sau de către instanță. Cesiune cu titlu gratuit egal cesiune cu titlu oneros, egal juridic cu donația. (Art. 1901)
Și la bine, și la rău profitul e-al tuturor. Și pierderea. Apoi se-mpart după algoritmul contractual, al capitolului de față și al legii speciale. Însă, partajarea după scripte e una, împărțeala e alta. Cazul celui care vine doar cu mintea și/sau cu brațele, fără o lețcaie: la pierdere și câștig partea sa ,,… este egală cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic…”, pe conveniența obișnuită. Și între profit și pagubă se pot face diferențieri, însă doar dacă osebirea este rezonabilă, după împrejurări, cu stipulare anume în contract. Astfel, în el poate exista numai partea de câștig. Nu înseamnă că pierderea nu are cuantum, ba dimpotrivă, se consideră în Al. 4 în ,,… aceeași proporție…”. Când n-ai zici că n-ar fi și totuși este. Să n-ai vreo clauză, de la început fixată ori pe parcurs, ce dezavantajează sau avantajează un asociat – excludere de la beneficii și de la pagube – că se consideră nescrisă. Un singur tip de asociat poate fi exclus de la pierderi, fără ca această clauză să fie interzisă de lege: ăl cu mintea și cu cârca. (Art. 1902)
De-mi vrei răul, o să-ți fac rău. Acțiune și reacțiune în ton cu prevederile juridice. Doar dacă vreun asociat face concurență și păgubește societatea pe banii lui sau ai altuia, ceea ce este legal interzis. De asemenea, orice participare a vreunui asociat la acțiuni (că el, că prin altcineva) de privare a societății de ,,… bunurile, prestațiile sau cunoștințele specifice…” – vă reamintesc de o astfel de stipulare la contractele de angajare din Codul Muncii – are semnul stricteții și interzicerii. De se întâmplă totuși o atare nelegiuire, beneficiul se cuvine societății și sigur va fi recuperat cumva – de aflat probabil cum în articolele următoare – și daunele vor fi suportate de asociatul păgubitor. (Art. 1903)
