Spații culturale nr. 21 (8)
Din poezia avangardei ruse
Varvara MONINA
(1894 – 1943)
• Un nume demn de toată atenția celor ce se interesează de poezia avangardismului rus, însă care, acum mai puțin de un deceniu, să zicem, nu era cunoscut nici chiar istoricilor literari. Prin revistele și almanahurile anilor 20 se perindaseră, ca și cum… fugitiv, nu mai mult de zece poeme ale acestei autoare. Așadar, cea mai mare parte a textelor a rămas în manuscrise sau în revista-manuscris, pe care „o edita” numeroasa familie Monin – în special, surorile și frații mai mici ai poetesei.
• Este interesant a urmări cum poezia autoarei sintetizează, în plăsmuirea ei, lirismul feminin, delicatețea, cu ceea ce era deja caracteristic acelor vremi – deopotrivă în plan social și literar – nervozitatea, ba chiar supra-încordarea în efuziunile emoționale. De aici și ritmul parcă „frânt”, discursul sincopat, ceea ce, remarcă exegeții, amintește de Marina Țvetaeva cu care, de altfel, Varvara Monina semăna și la înfățișare. Apoi, prozodia în cauză este deschisă suflului novator, în genul lui Serghei Bobrov – soțul poetesei, unul din avangardiștii redutabili.
Precum remarcam deja, nefiind publicată antum, creația Varvarei Monina a rămas structurată, compartimentată în următoarele cărți-manuscrise: „Muzica pământului” (1919), „În centrul fugii” (1923-24), „Greierele și luna” (1925-26).
DELIR CU GOLGOTA
Noi nu viețuim – discutăm
Cu Dumnezeu, cu pământul, cu împușcătura
Cu fiecare bucurie, cu fiece durere,
Cu orișice destin.
Doamne, tu ai încâlcit cruzimea cu tandrețea,
Respirările le-ai numărat precum arginții.
Și soldatul – atunci – cu Tine semănând,
Ție și mie coapsa dimpreună ne-a străpuns.
Dar pe Tine te voi ține minte, murind,
Respirația să Ți-o sărut pentru toți ceilalți,
Pentru că fiecăruia din nou noaptea în flăcări
Să-i danseze pe roată.
* * *
Ca în copilărie fie: somnolent și cald,
Omătul pașnic, ca paznicul în curte,
Ce hoții îi convinge să nu vă strice geamul,
Iar soarele abia în zori îl volnicește.
Și soarele din nou unghere-și amintește
Și polițe peste pian, însuși pianul,
Și-atunci pușcașii nalți și sângeroși, letoni*,
De-odată se retrag în sumbra depărtare.
Fie ca-n copilărie: cărțile să nu-ți prea placă,
Rochița să nu-ți speli, să ai unghii ne-ngrijite,
Să nu știi ce înseamnă să trăiești, să mori,
Și-ncercând emoții, jurnalul să-ți ascunzi.
(1918)
______
*Pușcașii letoni – unități militare înființate în anul 1915, în primul război mondial. Au participat activ în revoluția bolșevică, în războiul civil din Rusia. Constituiau paza lui V. Lenin.
* * *
Două scoici – urechile mele,
Doi corali rozi pe pieptul meu,
Iar lacrimile – sarea îndrăgostitelor mări.
Vântul vuietul pe voce mi l-a schimbat
Și cu un năvod de foc ieși învingător,
Pentru ca bărbatul să iubească boiul alunecător
Al moștenitoarei regilor marini.
O, tu, cu ochi albaștri – tânăr – mire, poate!
Cum văzduhu-n scoică – suflă în versul meu,
Vreau dulce să cunosc ale țărânii muzici –
În țara mea unde fuseseră doar ape,
Creatorul – nisipul ne era; cu tine dimpreună să cunosc,
Iar de nu – în val din nou să mă prefac.
(1919)
* * *
Lui G. Obolduev
Această casă –
Pe mătasea zăpezii liliachii –
Snop de istoviri juxtalineare:
În sprânceană, în sânge electrizat.
Astfel că nu se poate!
Chiar și în afara tuturor
Gospodăriilor și obiceiurilor –
Fosforescente în cârligul ușii,
Ca în a ta,
Stăpâne,
Mână,
Trăiește,
Trăiește
Electricitatea!
NOAPTEA HOȚILOR
Noaptea întreagă geme clopotul,
Șuierul cravașei bate-a pustiu.
Revolverul în dunga vântului gol
În gâtlejul lui violet-cerneliu.
Dă în spuma fierberii suburbia
Bat furibund cânii de se îneacă.
Larg clătinându-se clopotul se crucește,
Moare într-o deschisă vraiște baracă.
Se bălăcește spaima lunecoasă,
Încă o dată apare-n bătaia lunii –
Să se-năbușe cu ultima răceală
Cravașa-n lătratul genunii.
(1929)
LUI SERGHEI BOBROV
Maestre!
Iartă-ți nesupusa ucenică.
Doar peste două
Trepte
Ale ritmului tău
Ea a și ajuns pe creasta versului.
Maestre!
Că doar aceasta ar fi fericirea –
De a nu cânta chiar așa, ca pasărea.
Crede-mă:
Inima arde
În înălțimile purității versului.
Dar aceeași fericire e
(Chiar de „mor florile”)
Să scrii cu totul altfel decât tine –
Absolut altfel,
Maestre!
De altfel, Lumea,
De când arde luna
Peste lac, peste stufăriș,
Lumea mi-i asemeni lui Paganini –
O singură strună
Fusese de-ajuns – de-a trăi în vers:
Nemuritoarea – LIRĂ A LIRELOR.*
_____
*Lira lirelor – una din cărțile poetului Serghei Bobrov (1889-1971).
* * *
Nu, nu ai cruțat buzele.
Privii îndărăt – o batistă palidă.
Peste zece cartiere înzăpezite
De asemenea în neaua buzelor mele
A murit tristețea,
De asemenea adierea vifornițelor
Mâna o ocroti –
O, acest vis!
Pe el nu-l pierzi niciodată
Tu, memorie uitucă,
Și tristețea,
Ca un țipăt de gâscă,
Se insinuează –
În realitate.
* * *
Așadar, știm cum, emoționându-se aromitor,
Creștea iarba. Cum peste lac primăvara
Plutea, vâslea cu patru labe palmate
De fum pal-roz. Dar nu ni-i de-ajuns. Mai cerem
Ponoare, pripoare, cotloane, vreascuri,
Ale cerului marin cupe sau simple căni
Și-n virtutea unei amiciții, mai știi,–
Cele mai rodnice stele de sud.
O, fie și numai în vis: chiar și șapte zile la mare
Cornul Ay-Petri*, arcata spinare-a clarobscurului
La Gurzuf**, încruntat, în veșmânt brun
(De Pușkin cândva îndrăgit) – și marmura, otova
Topită pe mare. Și – proaspăta-nfiorare
A macului de stepă. Și – îngândurarea de plută
A ramului de stejar. Dar trosnetul din nuc?
Dar viața? Dar fericirea? Rezistentă. De mătase.
(1923-24)
__________
*Ay-Petri – munte în Crimeea, nu departe de Ialta.
**Gurzuf – localitate balneară în subtropicul din Crimeea.
LUNA, GLASUL COCOȘULUI ȘI MARELE PUSTIU
Prietenul meu
Întru întuneric și versuri –
Chepengul lunii –
Nu departe de răzlețirea
Nopții și cocoșului.
Nu-i pur și simplu pustiu –
Prietenul meu.
Nu în prăpastie bubuind –
Prietenul meu.
Însă cu tunetul hrănind,
Cu generozitatea pustiului
Vast,
Prietenul meu.
Așadar –
Pe mâine!
Iartă-mă.
(1923-1924)
* * *
Nu în suburbie cum,
Chemând luna din cerdac,
Întâmpini asprul decembrie, –
Nu ca o fecioară – mireasă, –
Roșind. Trecându-și zâmbetul
De pe obrăjori pe buze!
– Dar ca un versuleț, până la capăt să ardă
I-i menit-gândit. Cu mlădierea – coaja de tei,
Cu văzduhăria –
A obeliscurilor semințenie de piatră.
Migălos-concentrat, precum șurubelnița
Viața o va răsuci –
Și tu, tu deplin
În fața mea, ca seva, mustul
Pe palmă. Ca o tihnită veste,
Ca visul.
(1925-1926)
DIN DEPĂRTARE
4
Nu sonor – surd – crângul! – freamătă
În pustiul venelor. Somnolență. Sângele
Lui Mamai* năboiește blajin, pe-o clipă
Ne-sfios, dar sonor, deșert.
Nu te gudura, nu ești fastuoasă blană vie –
Blană moartă! Trăsnește, speriind mâna.
Luna! Vie! Cu brațul mort,
De ce – vie – spre despărțire?!
_______
*Mamai (? – 1380) – conducătorul Hoardei de Aur, care săvârși mai multe incursiuni în Rusia.
5
Zăpadă. Casă. Ogradă –
Albastră. Pentru rufărie. Nu peste mări.
Stăncuța pășește. Peste acoperiș – cioara
Tablo-metalică.
Să se fi luat de pe arfa pridvorului
Ruginit – fierbinte – strâmtorat
De adâncul și netezișul ogrăzii –
Gândul meu de căpetenie? –
Cu zăpadozarul eu pe arfa pridvorului,
Ce ar fi
Să spui?
(1925-26)
* * *
Pentru S. B.
În luciul negru-siniliu
Al nopții somnolente
Iscându-se, ca ploaia, zburător tuns chilug,
Greierașul lornion – roua scuturând-o de parcă,
Dormi, floare trasă pe roată,
Tâlhar bun la ale sale!
Obositul pârâiaș al mâinii,
Cald, abia conștientizând,
Cade în adâncul lac al aleanului, floricelele
Acvatice îngrijindu-le, lebăda, mângâind-o.
Dormi-dormi – tu – de-a-ntregul – aici…
Ce mai muzică de mic gâtlej lucios-faianță,
Ce pe tine – mie mi te aruncă, nuferii – apei,
Negru-sinilia revărsare a zorilor –
A nopții de veghe-observație.
(1925-26)
FINAL DE AUTOBIOGRAFIE
În acea noapte
Petrecând cu rapidul
A vieții întregi apropiere
Mai simțindu-i încă
Gustul pe buze,
Și va mai tresari mâna, –
Oare nu sunt în drept
A mă retrage în cercul mărginaș,
În Raiul biografiei mele?
Să fie oare doar
Năzuința: „În munții
Unui oarecare Bahcisarai*,
Unde duioșia e pură, ca fluierașul,
În cuiburile de piatră ale lăstunilor?
Și mai aproape:
Unde valurile fac schimnicie,
Sihastră și eu,
Plină de iubire,
De muzica mlădie a răchitelor,
Pe marginea buzelor tale,
În depărtarea iubită
Am murit”.
______
*Bahcisarai – localitate cu aură de legendă în Crimeea.
Traducere și prezentare de Leo BUTNARU
