Literadura nr. 27 (6)

Daniel LUCA

Evanghelia după poet

Conform Dicționarului explicativ al limbii române (Editura Univers Enciclopedic, ediția a II-a, București, 1998), evanghelia este „parte a Bibliei, recunoscută numai de creștini, care cuprinde viața și învățătura lui Cristos; (…) fiecare dintre capitolele din această carte, care se citesc în timpul serviciului religios creștin” (p. 353). Marius Cornu, în postfața (p. 112) volumului de versuri Atunci eu le-am spus de Gabriel Dinu (Editura Bestseller, Chișinău și București, 2022), menționează că originea cuvântului „evanghelie” se află în limba greacă și înseamnă „Veste Bună”, adică „prezența lui Dumnezeu printre oameni prin intermediul lui Iisus”.
În opul sus-amintit, Gabriel Dinu face o radiografie dură a societății românești actuale, cu tarele ei. O societate în care epoleții mai mult sau mai puțin vizibili își impun punctul de vedere, în care corupția și prefăcătoria sunt la mare preț, așa încât s-ar părea că aceasta se îndreaptă spre autodistrugere, că nu mai există salvare.
Și totuși… sunt două „vești bune”: poezia și credința, două șanse de a ajunge la „luminița de la capătul tunelului”. Poezia și credința nu merg separat, ci se întrepătrund, fiind nevoie doar de un punct de plecare, de resetare, iar acela ar putea fi… focul („Atunci El a spus: / – Aici au ars toate cărțile voastre, / citite, necitite și cele din vis!/ Aici au murit / toate gândurile noastre, / apoi a înviat” – Evanghelia I-a).
Poetul este un cronicar fidel al vremurilor sale, dar și al trăirilor și simțămintelor semenilor săi („Atunci El a spus: / – Scrii, trecutul plânge, / viitorul râde! / Prezentul curge / cu zgomotele sale / sau în tăcere. / Moartea? / Deocamdată o redută. / Ce nu se vrea cucerită” – Evanghelia a XI-a).
Poetului, nu întâmplător, îi este dedicată Evanghelia a XIV-a, aici fiind evidențiată explicit importanța sa în societate („Atunci El le-a spus: / – Să nu luați în deșert / numele poetului! / Nici al celui care strigă,/ nici al celui ce tace. / Nu știți cu câtă umbră / se plimbă el / pe drumurile / mai vechi / și mai noi, / dintre viață / și moarte, / dintre moarte / și viață. / Amin!”).
Din tot volumul răzbate patriotismul, însă nu unul de fond, ci unul care stă în spatele cuvintelor, ca o umbră, ascuns în ironie și sarcasm [„- Suntem toți aici./ Cumva./ În România lucrului bine făcut,/ în România lucrului bine tăcut,/ în România lucrului bine zăcut./ Prin toate gropile / și șanțurile patriei,/ fericirea-nefericirea, / zace învinsă” – Evanghelia a XIX-a; „- Ei erau civili, / dar sub căptușeala / hainelor aveau cusuți epoleți. / (…) / Ei erau civili / și adesea vorbeau / despre patrie, țară și popor. / După aceea băgau cardul / în bancomatul unei bănci oarecare. / În timpul acesta, noi ceilalți / tăceam foarte tare”]. Politicienii sunt asemănați cu moartea, pentru întunecimea lor („Atunci vine ea, moartea, / numai lapte și miere, / deghizată într-un politician / și strigă. / – Votează-mă! / Și totul va fi bine!” – Evanghelia a LXXX-a), pentru prefăcătoria lor, care este transmisibilă peste generații („- Despre patrie vorbeau, / vorbesc doar ei! / Ei, securiștii de omenie, / fiii lor și nepoții. / Noi ceilalți / o iubeam, o iubim / pe furiș, / ca pe-o damă luată, / ca pe-o femeie căsătorită / ce poartă / ostentativ / verigheta pe deget” – Evanghelia a XC-a).
Așa încât vânzarea e întâlnită din ce în ce mai des, chiar în imediata noastră apropiere, și îmbracă, paradoxal, haina iubirii („Mai ai câteva stații / și cineva te va vinde. / De fapt, / doar te va iubi, poate. / În felul lui propriu” – Evanghelia a XLIII-a). Ceea ce nu înseamnă că dragostea va înceta să mai existe; din contră, va deveni mai puternică („Chemi dragostea / care stă într-un picior. / Așa cum l-ai chema pe Dumnezeu. / Să-i spui câteva șoapte” – Evanghelia a LX-a), chiar dacă vine însoțită de primejdii, precum… femeile („- Care dintre ele mă va ucide / în locul glonțului?” – Evanghelia a XLII-a).
Iar atunci când suntem la ananghie ori când fericirea ne împresoară, să nu pregetăm să plângem, pentru că lacrima aduce tărie sufletească („Ești așa. / Pur și simplu. / O lacrimă rostogolindu-se. / Printre alte lacrimi” – Evanghelia a IV-a). Durerea și bucuria fac parte din viața noastră și înseamnă trăire, mesajul lui Gabriel Dinu fiind unul optimist.
Am făcut cunoștință cu evangheliile scrise de Gabriel Dinu în urmă cu câțiva ani, pe facebook, și încă de atunci am remarcat vigoarea și sinceritatea lor. Odată așezate într-un volum de sine stătător, forța lor sporește. Citiți-le, pentru că merită!

Premiile revistei Literadura
Ediția a IV-a, 2023

Colectivul de redacție al revistei Literadura
anunță organizarea ediției a IV-a a concursului: Premiile revistei Literadura.

Se vor trimite volume pentru cele două secțiuni:

1. Premiul „Marin Ifrim” pentru
volum publicat* de debut, în valoare de 500 de lei.
Vârsta de participare: 18-30 de ani.
2. Premiul „Ion Caraion” pentru volum
publicat, în valoare de 500 de lei.
Vârsta de participare: scriitori peste 31
de ani, cu volume publicate.
Precizări:
 Volumele se vor trimite pe adresa
revistaliteradura@gmail.com până
la data de 30 octombrie 2023 și vor
fi decernate la 30 Noiembrie 2023.
 Volumele se trimit în format .pdf.
Se vor trimite doar volume de poezie.
 Nu este un concurs de manuscrise.
 Vor intra în concurs doar volume
publicate începând cu 1 ianuarie
2023.
 * Publicat înseamnă: ISBN și numele editurii.

Daniela ȘONTICĂ

Lidia Stăniloae,
căutarea lui Dumnezeu prin poezie

Lidia Ionescu Stăniloae a fost, după cum se cunoaște, fiica marelui teolog al veacului trecut, părintele profesor Dumitru Stăniloae. Dar a fost în același timp o scriitoare de mare talent, erudită, care și-a exersat condeiul în mai multe planuri cu aceeași abilitate: poezie, proză, eseistică, memorialistică.
În 1984 a emigrat în Germania, stabilindu-se la Freiburg, vestit oraș universitar, situat în apropiere de Munții Pădurea Neagră, despre a cărui înființare a scris în limba germană romanul istoric „Zahringerblut” (2006), care avea să fie extrem de bine primit de publicul german, tradus și publicat și în română cu titlul „Moștenitoarea” (2012).
„Lumina faptei din lumina cuvântului: Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (2000) este cartea care a propulsat o definitiv în conștiința publicului românesc, întrucât confesiunile și mărturiile despre părintele său au stârnit o vie curiozitate, îngemănată cu prețuirea de care s-a bucurat marele teolog în toate mediile românești. Primul volum publicat după 1989 în România a fost însă „Raiul inocenților”, care a apărut din 1991 încoace în trei ediții. În 2009 a publicat „Memoriile unui fugar”, iar în 2014 a reunit mai multe eseuri cultural-spirituale sub titlul „La bursa adevărului”. A tradus în limba română romanul jurnal „Însemnările lui Malte Laurids Brigge” al lui Rainer Maria Rilke și versuri de poeta germană Hilde Domin.
Cea mai puțin discutată și analizată parte a operei literare lăsate de Lidia Ionescu Stăniloae este însă poezia, poate pentru faptul că după plecarea sa în Germania n-a mai scris poezie, după cum mărturisea fiului ei, Dumitru Horia Ionescu, cunoscut la rândul său pentru activitatea publicistică. Acest lucru a făcut o poate pe poetă să aibă, după reluarea legăturilor cu România, în 1990, o anumită detașare față de creația sa poetică și s-o lase în umbră. Cu toate acestea, în viața literară a intrat cu poezia, în 1970, când a debutat cu volumul „Versuri”, publicând apoi alte două cărți: „Munții” și „Locul unde aștepți”. În 2003, autoarea a publicat antologia poetică „Întâlnire cu Dumnezeu”, în care a cuprins și amplul studiu introductiv „O poezie a întâlnirii cu Dumnezeu”, scris chiar de părintele Dumitru Stăniloae, în 1993, cu puțin timp înainte de a pleca la Domnul.
Scrisă în primele decenii ale tinereții, când era angrenată în viața literară bucureșteană, când colabora la revista „Luceafărul” și la alte publicații literare, poezia Lidiei Stăniloae este greu de înțeles dintr-o singură lectură. Multele straturi de sensuri se adresau la fel de bine simplilor iubitori de lectură din anii comunismului – chiar dacă în jurul lui 1970 era o mai mare deschidere culturală și nu se mai refuzau teme delicate precum credința – dar și celor care știau să perceapă adâncurile de dincolo de cuvânt. A ajutat la aceasta și ermetizarea poetică, oricum prezentă în epoca aceea la aproape toți autorii, dar și o anumită camuflare a mesajului religios, prin adresarea către o persoană a doua scrisă fără majusculă.
Universul prin care suntem purtați este unul elevat, și ca limbaj, și ca referire, de o spiritualizare care nu lasă loc pământescului decât pentru a aminti scopul călătoriei și eforturile drumului.
Aglomerarea de paradoxuri, încercarea de definire poetică a măreției divine, aducerea în contrapondere a neputințelor omenești, dar și a culmilor spre care este omul chemat, toate acestea sunt exprimate de poetă prin folosirea unor instrumente grațioase, așa cum numai ceasornicarii reușesc, folosind pensete subțiri și lupe măritoare. Nu întâmplător amintesc de meșteșugul fabricării și reparării ornicelor pentru că timpul este o temă recurentă în poezia autoarei. În acest sens, splendida poezie „Anii păuni” arată un mod definitoriu de a gândi curgerea timpului.
Dialogul cu timpul este depășit în valoarea estetică la Lidia Stăniloae numai de dialogul cu veșnicia spre care tinde, întrebând și căutând răspunsuri despre desăvârșire: „De am crește din noi/ puhoi/ ne-am clădi pod/ peste gol,/ peste înșelătorul nămol,/ de-am prinde timpu-n năvod,/ de am seca apa, plumburia.// Ar coborî peste noi veșnicia” (Timp).
Tăcerea, liniștea și introspecția sunt la fel de prețioase pentru poetă precum este cuvântul, pentru că numai în lipsa de zgomot a lumii poate fi găsit Cel căutat. „Mă ntorc la voi cuvinte,/ necredincioaselor”, spune autoarea, înțelegând rostul nerostirii. Dar în același timp nu ezită numirea, nu ține sub obroc revelația: „Eu am văzut, eu!/ Eu sunt ochii care au primit lumina/ crescând peste miez, peste hău./ Am văzut/ cum cojile au căzut/ și a rămas esența, divina./ Sub scrâșnete,/ sub colți,/ un univers miracol/ creștea pe alte bolți,/ pe alte universuri,/ scăpat din frânele dimensiunilor,/ pulverizând temutul vremii cor./ Ci binecuvântați fiți, ochilor”. (Transfigurare)
În poezia Lidiei Stăniloae este zbatere, întrebare, încercare de răspuns, dialog cu sine, dar și cu Dumnezeu, este mereu o ajustare a hărților și o reconfigurare a planului de drum, dar este și o certitudine că mult doritul va fi întâlnit. Îndoielile sunt edificate mai mult în jurul unei neștiințe a căutării: „De când te caut/ m-am prelins/ prin întrebări/ spre fluviul marelui răspuns/ și nu-nțeleg/ de ești acela pe care l-am căutat.// Ci teamă mi-e/ de îndrăzneala mea/ de când te caut” (De când te caut).
Drumul căutător este asemănat în multe poeme cu inițiaticul parcurs din basmele românești cu Făt Frumos. Acest personaj, în esență sufletul omului, trece mereu peste obstacole și prin încercări, împinge zările mai departe în căutarea iubirii veșnice, a cununiei nesfârșite: „Prin smârcuri, prin sterpiciuni am umblat/ balauri să tai, cu smei să mă bat./ Să mă apropii de neumblatul tărâm,/ crăiasa furnicilor îmi mai dă ajutor./ Șerparul mi e rupt și tălpile dor./ Din setea ce crește și dorul s adapă,/ Bicisnică i ființa iubirea s-o-ncapă. (…) Când scapătă pașii de al trudei ocol/ Și sângeră jalea pribeagului gol/ lăutele voastre nu mi scurmă în piept./ Cu liniștea frate eu urc și aștept” (Făt-Frumos I). Acesta este un mic eșantion din felul în care este ilustrat urcușul de neoprit, plin de ispite, lăsate de o parte și de alta, nu cu ușurință, a cărării înguste care duce la Dumnezeu.
Fără pretenția de a fi analizat în cea mai potrivită cheie și nici la adevărata măsură poezia Lidiei Ionescu Stăniloae, invit cititorul să citească în întregime atât selecția de poeme din cartea „Întâlnire cu Dumnezeu (Editura Trinitas, 2017), cât și studiul introductiv al părintelui profesor Dumitru Stăniloae, care oferă o perspectivă profund teologică a acestei creații poetice, subliniind că, „pe lângă valoarea artistică, această poezie constituie și o contribuție importantă la dezvoltarea reflecției teologice și o inepuizabilă sursă de îmbogățire a ei”.

Distribuie: