Fărădelegea lui Călin – Zidul tivil
Fiind ce este, își asumă și….
Căci antreprenoriatul vine de la antrepriză și întreprinzător. Un biet muncitor, mai norocos ori mai puțin. Judecând după contractul de antrepriză, răspunzător se face antreprenorul, obligat, când nu există contrarietăți, să ducă lucrarea de execuție la bun sfârșit cu materiale proprii, dar nu oricare, ci adecvate și menționate în contractul de vânzare final. Cum opinam, fără lucrătură nici vânzare nu este. În cazul în care beneficiarul pune la dispoziție materialele, antreprenorul este obligat să le administreze – păstrare și uz în definirea obiectului vânzării – după rost și documentația tehnică, să justifice modul lor de întrebuințare și să restituie plusul. (Art. 1857)
De la condiții contractuale de execuție s-a ajuns la ,,… normala executare a lucrării…”, o terminologie lexicală nepotrivită contextual. Implicată citarea, alături de trăinicie și folosire conform (,,potrivit” în Art. 1858) destinației în înștiințarea beneficiarului despre posibile primejdii. Acestea fiind chiar materialele procurate sau alte mijloace puse la dispoziție de dobânditor. Nici indicațiile date de acesta nu sunt de natură să înlăture primejdia ce planează asupra execuției, cum nici împrejurările perturbatoare și dăunătoare nu trebuie trecute cu vederea și nu pot rămâne nesemnalate. (Art. 1858)
De-ar fi ușor, într-un mediu ideal, să ocolești neajunsurile și periclitările la adresa sănătății și integrității persoanelor implicate direct sau cu totul întâmplător într-un asemenea contract cu dublă ipostază: construcție și punere la dispoziția destinatarului a obiectului convenit. Dar nu este. Pentru toate acestea, când nu se respectă luarea de măsuri care să îndepărteze primejdia imediat, beneficiarul răspunde pentru daune, dacă se merge înainte sau se poate rezilia contractul. Dacă totuși contractul rămâne, deși este clar că trebuie anulat, riscul și consecințele se prezumă în sarcina antreprenorului. (Art. 1859)
Cazuistică triplă. Materiale procurate de antreprenor – deteriorarea sau pieirea i se impută, precum și refacerea pe propria cheltuială. Materiale procurate de beneficiar – cheltuielile de refacere îi sunt trecute în sarcină (materiale defecte) sau procurarea de noi materiale (fapte imputabile niciunele antreprenorului). Tot ce am specificat sunt daune dinaintea recepției lucrării. După aceea nu se mai aplică nimic, rămâne doar răspunderea în baza garanției oferite de antreprenor. (Art. 1860)
De-am înțelege într-adevăr semnificația lui ,,a stânjeni”. Și nu noi, ci legislatorul Codului Civil. Acesta zice: ,,… fără a-l stânjeni în mod nejustificat pe antreprenor…”. Aici însemnând a-l împiedica de la îndeletnicirea convenită. Că are dreptul să comunice observațiile este altceva, să verifice cum decurge lucrarea la fel, dar în sensul sondării diferitelor părți ale lucrării și cred că, nimerit ar fi, nu în timpul operațiunilor. (Art. 1861)
Promptitudine și justețe. Înștiințarea de finalizare a lucrării obligă beneficiarul să verifice dacă aceasta corespunde parametrilor contractuali. Termen rezonabil și conform tipicului domeniului în care se încadrează lucrarea. Recepție sau ridicare. Depășire, neprezentare, necomunicare a rezultatului verificărilor socotesc lucrarea recepționată ,,… fără rezerve.”, motivație care nu mai dă drept de a invoca ulterior viciile și carențele lucrării. (Art. 1862)
