Fărădelegea lui Călin – Ridul tivil
Ciocoii noi la legi… mai noi.
De-o arendă vom vorbi. De-o țărănească viață a noastră care s-a întins ca holbura prin porumb și-a atins limita suportabilității. Deh, nu numai țiganii, negrii și arăboii să se răzbune pe rasa albă, ci și oprimații săteni sătui de țărână, tină (că-s două stări diferite) să calce asfalt, să dea naibii căruța și calul, cotețul și sapa, să se preumble precum badea Cîrțan în țări străine cu mașina cea mai de lux, cu avionul cel mai… (ieftin). Încât legile astea referitoare la terenuri luate de-o ,,zi”, de-o pohtă, de-un capriț, ca să se-mbogățească, par să nu mai aibă obiect. Arenda nu privește doar obiectele, neînsuflețite, desigur – categorie largă pornind de la terenuri, drumuri, construcții și mașini-utilaje -, ci și ,,animalele…”. (Art. 1836)
Dezideratul unul singur, inserat abil în Art. 1837, ce nu are alt motiv textual decât timpul, măsura nedeterminată de zile, luni și ani, categorisit între situațiile în care arendarea nu a avut o perioadă definită. De aceea, acelora implicați în arendare li se prezumă anul contractual identic cu anul agricol, până la terminarea ,,… recoltării fructelor pe care bunul agricol…” le va produce.
În acțiune… secretarul. Cum fiecare consiliu local deține unul, acesta va înregistra un exemplar din contractul de arendă. Fără întârziere. Fiecare zi înseamnă amendă civilă. Mai multe zone cărora le sunt arondate terenurile sau bunurile arendabile, fiecărui consiliu local i se va înmâna câte un contract. Cu cartea funciară rămân toate reglementările valabile. Cheltuielile de încheiere de contract, înregistrare, publicitate revin arendașului. (Art. 1838)
Orice schimbare de plan contractual – cum ar fi un alt tip de uz – are nevoie de acordul proprietarului. (Art. 1839)
Nevoia de siguranță impune asigurarea bunurilor agricole contra riscului de pieire a recoltei ori moartea animalelor. (Art. 1840)
Mai bine contract din acela sugerat la Art. 1837, potrivit pentru a primi imediat (la finalul anului agricol) despăgubiri, reduceri de arendă, bani…. Altfel se așteaptă finalul fixat ca termen de închidere a contractului. (Art. 1841)
Ioc reducere de arendă. Și dacă recolta a pierit după cules, tot nu se poate cere reducerea, și dacă paguba era deja cunoscută, efectul este identic. (Art. 1842)
Așa a fost… și-a fost. Că piere în orice proporție sau definitiv, nu se pot emite pretenții de despăgubire, iar pagubele se suportă proporțional. Cazul fortuirii. După cules – a se înțelege și obținere – lucrurile stau diferit. Întârzierea la predare și recepție concomitent cu stricăciunile și pieirea fructelor, de asemenea în varii proporții, reduce cota celui vinovat cu partea irecuperabilă, iar a celuilalt se consideră intactă conform contractului. Fără soluție însă la finalul Al. 2, unde ,,… afară numai dacă… se făceau la timp.” predările-primirile. Probabil se trece la stipulările Al. 1. Probabil. (Art. 1843)
Ajunserăm și la întârzieri. Despre plata în fructe și nu în bani, Art. 1844 consideră curgerea termenului de întârziere de la data culegerii acestora pentru arendaș, arendatorul de la data la care a fost înștiințat în scris că le are de receptat.
Dacă și asta mai poate constitui motiv de tărăgănare…. Contractul este ,,sfânt”, nu încape îndoială că existența și funcționalitatea sunt strict legate de toate modalitățile corect juridice. Prezența Art. 1845 părându-mi-se bizară după ce declarațiile de conformitate ale Codului Civil găsiseră de cuviință înscrierea în baza de date a consiliului local, cât și forma generală a contractelor, autentică, ca modalitate de împlinire a dezideratelor contractuale. Bineînțeles de puterea executorie a acestuia, a contractului, pentru plata arendei, pentru respectarea termenelor și modalităților de îndeplinire. Dar… m-am obișnuit cu desele repetiții ca pentru….
