Propoziții pretențioase – Alozomi
Să se fi dat de ceasul morții și tot am fi condus apa de ploaie acolo unde nu mai dăuna.
Cu asta ne ocupăm. Să ducem ce curge de sus dincolo de grijile proprietarilor. Pe Centru în sus, pe trotuar ne-am dus, și-am cotit la dreapta, unde zace apa. Nu rimează perfect, însă exact așa stă treaba. Cele trei clădiri noi apărute peste ,,cadavrele” vremurilor comunisto-evreiești, în ordine inversă, par și sunt într-o logică cadastrală ambiguă. Pe de o parte și-ar dori instituția supremă în localitate să păstreze farmecul de altădată, pe de alta nu se sfiește să îl împopoțoneze cu novații. Ceva trebuie să se schimbe, dar nici așa. Sau hai să dărâmăm tot și cu asta basta. La cât a mai rămas din Centru, zece clădiri nu mai reprezintă nimic, li se poate pune cruce.
Nu-i vina lor că au construit, ci a celor care i-au lăsat să urce la cer după alt model. Ia să le fi lăsat cum fuseseră, măcar la fațadă, cum am văzut prin Belgia acum cinci ani, iar restul putea fi împachetat în ce materiale futuriste ar fi poftit. Nu mai punem la socoteală că în buricul orașului mișună, din cauza lui Ghiță, toți flămânzenii, de n-ai loc de ei pe trotuare. De supărat să nu se supere nimeni de o așa evidență. Ce-ar mai fi fost altoiți pe alte timpuri, oricare din urmă cu 30 de ani. S-a umplut târgul de amanete și săli de jocuri de noroc, de papițoi și pițipoance. De….
Fiecare cu menirea lui, deși nu frecatul trotuarului poate să fie preocuparea de bază a unui om, oricât de țigan ar fi. A noastră e binecunoscută. Mi-a fost… silă să-mi etalez îndemânarea în văzul game-rilor, dar altcineva era în nevoie. Doamna ce stătuse altădată față în față cu nea Istrate, pe partea cealaltă de școala 5. Se alătură celor cu policlinica și ridicară împreună doi mastodonți. Fiind în margine, pe aleea care duce la ,,căsuța” ghițului junior (dar deja bunic de ceva vreme), M.M. și-a permis să profite de tot spațiul posibil și a găsit și subsolului o funcțiune: un spațiu închiriat pentru o librărie. Accesul de pe alee a necesitat o balustradă și un acoperiș deasupra care, dorindu-se aducător de lumină de la suprafață, a căpătat din fabricație policarbonat. Vremurile trecute, ploile și căldurile infernale i-au cam făcut de petrecanie și s-a ,,împușcat” în diverse locuri, permițând apei să se infiltreze. Și nu numai pe acolo, ci și pe la confluență cu…. Sub formă de tobogan, policarbonatul se ,,unea” cu zidul de pe la 2 metri, cobora mai sus de încheietura geamului și mergea încă vreo doi metri foarte lin. Tocmai aici fiind marea problemă, marea deversare. O zonă ce ne-a dat și nouă de furcă, cu atât mai mult nouă fiindcă trebuia să punem de așa manieră tabla încât să zădărâm infiltrarea. Cu ajutorul unor glafuri, cu sprijinul holțșuruburilor și puterea de lipire a siliconului.
Mai breaz niciunul. Dar asta este menirea zonei centrale a orașului, să adune lumea pestriță, la o bere și un mic, cum prinsesem noi clădirea lui Zache. De fapt ce mai rămăsese din ansamblul ,,evreiesc”, acea bucată de casă cu geamurile cât toată fațada, acoperite de hârtie pe vremuri. Cam cu așa ceva îți ,,alterai” privirile înainte de demolări. N-am priceput totuși care a fost ideea să ciupești din întregul clădirilor doar câteva părți, nu din margine, nici din mijloc, ci de la a patra clădire, începând numărătoarea de la nea Roșca, de la aprozarul de pe colț, acolo unde este Poliția locală, să lași două șandramale și să razi definitiv…. Exact ce era mai bun, cu ghilimelele aferente, exact clădirea care mai producea și nu făcuse ploșnițe ca altele vecine.
