Propoziții pretențioase – Alimbau
Destule confuzii. În ceea ce privește aluviul niciuna. Este holocenul zilelor noastre.
După ce ne-am văzut în siguranță, am aliniat la rând scânduri în golul rămas și am montat cârligele. Șorțuri și…. Ca de început de la stânga spre dreapta pornirea. Iar acolo un horn căruia i s-a hotărât o altă împrejmuire față de cea veche, dar numai în partea de jos și parțial în lateral. M-am mirat de cum îl ,,badijonasem”, păstrasem tabla originală pe dedesubt ca să nu deranjăm baza hornului, învechită, cu cărămida sfărâmicioasă. În același sens am gândit și noua acoperire, cu table pe dedesubtul celei existente. Prima sarcină a durat o oră și ceva, din pricina numeroaselor calibrări ale tăieturilor. Următoarele, continuarea și îmbinarea cu rândurile deja existente, ne-au consumat timpul corespunzător. Bucată jumătate, bucată întreagă, încă una – dictată de sus spre jos, unde Nae trona aproape leneș -, prindere în copci, trasarea tablei de deasupra, tăierea ei, fălțuirea cu cleștișorul mic – știu, diminutiv după diminutiv… -, smăcuirea cu pasta de oxid de zinc, îmbinarea în falț, baterea falțului, ridicarea coamei și așa mai departe cu toate celelalte 11 rânduri. Cristi în urmă, cât mai pregăteam eu copci și șorțuri, la încheiat de coame. La final, fiindcă altoind rândurile ba cu ciocanul, ba la dezvelire cu ranga tabla a crăpat pe alocuri, ,,însemn pe piatra de hotar”, să nu uităm unde trebuie să lipim. Pui cârlige, ai de montat și un jgheab și un aruncător de apă. Încropite la atelier, fixate la Vali accesând nestingheriți curtea Poliției. N-am cerut voie, am intrat pur și simplu. Ne-am înșirat uneltele de lipit, am adus scara pentru singura îmbinare undeva la mijlocul casei. Nu fără efort. Apărătorii cetățenilor locali au în dotare câțiva butuci de vie care și-au cocoțat corzile până dincolo de coroana copacilor dimprejur, împiedicându-ne să ne înălțăm scara mai sus. Fără jenă, fără permisiune am tuns excedentul și ne-am văzut de ale noastre nestingheriți. Până la final.
Am zăbovit nițel la Vali, după cum bine se vede că am și avut de trebăluit în mai multe rânduri. De la el, înspre Centru, se mai adună câțiva clienți. La Vali am pus după moartea lui tata jgheabul luat de ape, la Colibri-ul de lângă doamna notar Marin am încropit și montat o hotă după ce a murit mama. Cu suflete praf. Mă și mir cum de am mai avut putere. La serviciu am avut parte numai de ,,altoiri”, de parcă devenisem paria și nu-mi mai făcea pielea doi bani, acasă boceam de cum puneam capul pe pernă. Nu mai aveam nicio tragere de inimă. Și totuși…. Ca în multe finaluri de sezon și puțin după se golesc rapid buzunarele de bruma de bani strânsă cu trudă. Hota. Soluții clasice se găseau, dar n-ar fi dar randament. Ar fi clocit fumul în ea și s-ar fi revărsat din prea mult înapoi de unde suia. Nefiind acesta scopul. Măsurători și planuri am făcut de vreo patru ori, impedimentul care schimba radical datele clasicului raportându-se la evacuare. Spargerea plafonului ar fi rezolvat problema, numai că în pod avea acces cucu. Apoi tavanul fals nu era suficient pentru a fi străpuns, tavanul original necesita aceeași operațiune. În pod să lași fumul nu era posibil. Automat trebuia străpuns singurul horn disponibil. Tot în pod. Picând soluția prezentată, rămânea doar străpungerea hornului prin camera ,,de fum” și hota decupată după spargerea orificiului. Forma – un (o nesiguranță, inexplicabilă, m-a determinat să caut ce altădată n-ar fi pus niciun semn de îndoială) paralelipiped, cu secțiuni….
