Propoziții pretențioase – Aleside
În spate… crâncen.
Să nu recunosc holul pe unde prima dată în viață căutasem să mă împrumut. În alianțe amicale cu Mască și cu Sticlă. Fiecare încercând în finele lui 91 să-și peticească datoriile făcute cu instrumentele. Eu cu Casio CT100 deja în proprietate, dar cu bani de împrumut de la alții, Mască pentru Marshall-ul de bas ce urma să-l achiziționeze de la unul dintre creditorii mei particulari, Viorel Pruteanu și Sticlă dumnezeu mai știe. Găsitu-l-am pe nea Cireașă, ,,alifios” și alunecos, indicat de ,,nașu’ Marcel” ca fiind cheia succesului. La câți împrumutase el, în fapt Bancoop-ul, unii ca noi erau mizilic. Prima sugestie a șefului: să ne ,,alimbăm” vezicile cât stăm de vorbă, cât îi prezentam fiecare tărășenia. Să se fi lipit doar Mască, parcă, el și-a adus familionul să ia banii. Eu ba. Tata n-a marșat la dorința mea. Am căzut de acord doar să se împrumute l Car-ul Intercoopului, iar eu să lucrez, necondiționat, cam 20 de carcase de mașini de spălat. Românești, evident. Sticlă, habar nu am dacă a reușit. Înclin să cred totuși că ceva-ceva a luat.
O epavă, o ruină în locul aurei de altădată. Din veranda frumos împodobită de familia Chircu a rămas doar o umbră vetustă de care stătea sprijinit un pian într-un stadiu de degradare înaintat. Era deplorabil tabloul. Terfelită rând pe rând de leprele orașului – ținuse loc și tribunal o vreme, chiar și arhivă -, îngrijitorul face cât poate. Face investiții pe măsura buzunarului. Lucrarea a doua ca importanță și necesitate, ne-a desemnat proteguitorii unei părți de cinci metri lățime din clădirea ,,anexă”, incluzând și rândul cu primul horn. Când nu s-a mai putut, fiindcă prima și prima dată i-am dat o vopsea tablei ruginite, cu doi ani înainte. Înainte să se gândească la extindere, la o bucătărie proprie după standarde cu un ambient plăcut, la o variantă prin care să intre și din spate, și din interior (ca odinioară din Bancoop spre wc-uri) și să arate omenește, față de restul imobilului lăsat în paragină. Hornul… nenorocire. Orice atingere, cât de ușoară și nevinovată, însemna o desprindere de praf și mici bucățele de cărămidă. Nu l-am dezvelit de tabla care mai rămăsese pe el, l-am ,,înhăinurat” cu grijă, doar pe trei părți laterale și deasupra, lăsând un orificiu pentru degajarea fumului și aburului. Însă una este fumul, una este să tencuiești temeinic prin cameră, pe ,,calapodul” vechi, și alta era să-l fi asamblat de la început cu materiale virgine. La doi ani și-a dat seama că nu merge, că nu se face suficientă aerare naturală și are nevoie de tiraj forțat și o mică tubulatură la trei metri mai jos. E posibil ca hornul să fi făcut ,,implozie” în interior și să se fi înfundat. Curtea ta, curtea altuia, chiriașul poate conveni cu proprietarul să aducă îmbunătățiri sau să adauge, cu caracter temporar, mici construcții. Pe terasă la Jurnal o terasă închisă cu celofan din cel modern. Să scoată fumătorii înrăiți la aer. Schelet metalic, copertină. Ioc gând făuritorilor de scurgerile de apă. Cum le? Cârlige prinse la holțșuruburi (sudura ar fi ars materialul copertinei), jgheaburi de gata roșii, două căzănele, capace, două coturi și două prelungitoare. Unul spre intrarea la spălătorie, peste gardul mai de-o șchiopă, celălalt cu străpungere de gard, dinspre bucătărie.
A tot fost. Și mi-e că iar ne cheamă pentru câte ceva (că-i ticlui Cristi lui Cristi anul trecut și două tăvi de tablă galvanizată pentru scurs apa din paharele spălate).
