Spații culturale nr. 24 (13)
Raftul cu cărţi
Nicolai Tăicuţu
Ion Beldeanu, Cămaşa de trecere, Editura Muşatinii, Suceava, 2012, 256 p. Poezia din această carte, selectată de autor din şapte volume apărute anterior, dar şi din Texte pentru un viitor volum, este flancată de prefaţa lui Adrian Dinu Rachieru – Un caligraf al melancoliei – Ion Beldeanu: (…) Între foşnetul livresc şi freamătul viului, poetul trage cortina reflexivităţii melancolice (…) şi postfaţa semnată de Ioan Holban – Viaţa pe o margine de scenă: (…) Ion Beldeanu este structural un elegiac pentru care poezia înseamnă cântec şi încântare, având, deci, curajul ca, într-o epocă dominată de ironie şi intelectualism, să afirme (şi polemic) o modalitate „tradiţională” ale cărei resurse nu s-au epuizat încă. Poetul crede, aşadar, în valorile „clasice” ale meditaţiei poetice, dintre care prima este dobândirea unei „fărâme de libertate”, căutarea efectului catharctic al versului, al spunerii sale…
Marcel Mureşeanu, Cu voia corbului, Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2012, 111 p. Ultimul poem al cărţii sună aşa: Un fluture/ nu/ este/ un munte!/ Voi/ dovedi. Dar până la această dovedire, iată ce spun doi critici. Mircea A. Diaconu: Cine-l cunoaşte pe poet ştie că Marcel Mureşeanu nu-şi construieşte în poezie un eu poetic mistificator, şi asta pentru simplul fapt că, înainte de toate, el îşi construieşte cu artă de miniaturist, dar diabolic, sinele biografic. Şi poezia este în acest sens cea mai bună dovadă. Irina Petraş: În contact cu sensibilitatea zilei, M.M. e contemporan firesc şi destins al mai tinerilor (vestimentaţia postmodernistă nu-l incomodează), căci practică dezinvolt ironia şi dez-încântarea. Totodată, nicio punte nu e ruptă cu generaţia sa, modernistă, căci dez-vrăjirea se petrece prin vorbe cu talc, alunecoase, cu preţ neştirbit pe formă şi cu pariu pe eufonii şi melodie.
Grigore Codrescu, Marea critică faţă cu valorile literare actuale, Editura Corgal Press Bacău, 2012, 205 p. Pentru autorul cărţii, criticul Petru Poantă are cuvinte de laudă: … Se pot observa numaidecât formaţia solidă de literat, familiaritatea cu limbajele criticii, precum şi o anumită plăcere hedonistă a lecturii care atenuează „naturala” sa dispoziţie didacticistă. Eseul de faţă, în ansamblul său, este compus din două părţi: Marea critică faţă cu valorile literare actuale cu aplicaţii critice asupra lui Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Monica Lovinescu, Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu, Mircea Cărtărescu, Marin Preda, Nicolae Breban, George Bălăiţă, Ovidiu Genaru, Calistrat Costin, Ion Tudor Iovian, Petru Cimpoeşu, Viorel Savin, Ion Fercu şi Seducţia lecturii cu subcapitolele: Epica, Farmecul poeziei, Dramaturgia, Cărţile de idei, Memorialistica, şi Despre seducţia lecturii – epilog.
Adrian Frăţilă, Restanţier la primul meu mileniu, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2011, 85 p. Întru scurta prezentare luăm cuvintele scrise de scriitorul Mircea Bârsilă în revista Calende (nr.3, 1999), prilejuite de cartea La arat văzduhul (1996): Aspectul exterior al poemelor sale ascunde o forţă lirică pe care nu o incomodează tiparele prozodice, şi dacă ne uităm bine, este mai modernă decât poeziile acelora care, în dorinţa de a fi mai moderni decât trebuie, nu izbutesc de fapt decât să dezvolte anumite teme în nişte tipare date. (…) Adrian Frăţilă face parte din rândul poeţilor – tot mai puţini – pe care îi preocupă, în primul rând, grija de a-şi perfecţiona discursul şi de a-şi aprofunda, progresiv, universal poetic. Puţinii poeţi din această categorie sunt imuni în politica culturală a celor ce îşi asumă riscul de a ridica postmodernismul la rangul de unic „adevăr” al literaturii.
Ștefan Munteanu, Bulevardul condiţiei umane (Adagii), Editura Corgal Press, Bacău, 2011, 122 p. Această carte de înţelepciune este prefaţată prin interviul realizat de Cornel Galben cu autorul cărţii, care, chiar de la începutul mărturiseşte: Dar gândurile mele, chiar şi la această vârstă, rămân pe mai departe amestecate cu trăirile. De aceea, cred că este mai potrivit să recunosc faptul că, astăzi, sunt dominat de două trăiri majore, cu gândurile lor cu tot. Pe de o parte trăiesc bucuria evenimentului că am ajuns să visez şi în această primăvară. Pe de altă parte, îmi doresc să-mi păstrez sănătatea, atâta câtă este, pentru a-mi continua activitatea obişnuită. Astfel spus, în acest moment, sunt bucuros şi dornic. Şi o apreciere făcută profesorului Ştefan Munteanu de Ion Fercu în postfaţa intitulată Reabilitarea discursului filosofic în Agora modernă: Ştefan Munteanu reprezintă pentru cultura noastră tipul rar al creatorului care cunoaşte piscurile într-un segment temporal extraordinar de scurt…
Ion Toma Ionescu, Bursa îngerilor, Editura Transilvania, Tecuci, 2012, 100 p. Virginia Paraschiv consemnează în timpul unui Balans celest pentru Cuvânt (prefaţă): Instantanee ale realităţii urbane, imagini vizuale generatoare de spiritualitate transcendentă, enunţuri stilizate impecabil, frumuseţe lapidară a versului şlefuit cu inflexiune rafinat-niponă sunt trăsături cunoscute şi recunoscute ale scriiturii lui Ion Toma Ionescu. Exemplificăm cu poemul Ninge dedicat poetei Florina Isache: iar s-au jucat îngerii/ toată noaptea/ s-au zbenguit/ s-au bătut cu pernele/ lor moi/ un fulg n-a rămas în cer// ne-a acoperit zăpada/ parcă şi sângele-n mine/ e alb/ îmi ţin strâns/ în pumni respiraţia/ să nu-mi scape/ ca pe vremuri// sfoara de zmeu.
Iuliana Paloda-Popescu, Lumină pentru Manuel, Rawex Coms, Bucureşti, 2012, 88 p. În prefaţă, poetul Radu Cârneci menţionează: Noua carte semnată de Iuliana Paloda-Popescu (…) face din Manuel un adevărat personaj liric nevăzut, neauzit, ci doar închipuit de cititor, prins în lectura unor admirabile scrisori pe care autoarea i le trimite prin etherul purtător de minuni. Se concepe, în felul acesta (…) o baladă cu un erou, e drept, nu unul care învinge în luptă dreaptă (…), ci unul învins, dar rămânând învingător prin fermitatea-i christică. Încă din cărțile-i anterioare (…) autoarea ne-a pregătit pentru bucuria acestui poem îndelung-armonios, încât nu ştii ce să admiri mai întâi: frumuseţea zicerii lirice, dăruirea întru idee, ori taina în care pătrundem sfinţindu-ne cugetul şi paşii cugetului, astfel simţindu-ne în haloul albastru-auriu al tainei înalt purificatoare.
Laurenţiu-Ciprian Tudor, Capul cu păsări, ARANIA, Braşov, 2012, 98 p. Pe coperta a patra a cărţii, poeta Liliana Ursu menţionează: Poezia lui Laurenţiu-Ciprian Tudor ne aduce aminte de puterea îndoită a aripii scrise. El zboară cuvântul, e un fel de rege al păsărilor, cum şi titlul acestui nou volum al său sugerează. El ştie că va da socoteală de fiece vers al său şi se vrea mereu aproape de respiraţia lui Dumnezeu, luând poezia drept un izvor de inocenţă, dăruire şi iubire. Poemele sale de uimire sau numai de dimineaţă sunt asemeni unui concert la patru mâini ce se şoptesc tainic despre însoţirea poetului uneori cu îngerul, alteori cu iubita-tânăra soţie, de cele mai multe ori cu visarea. (…) Călăuză prin lumi şi întâmplări ascunse, prin locuri celtuite, scrisul său e un „sprijinitor al tainei”, înscriindu-se în marea tradiţie a liricii creştine.
Gheorghe Izbăşescu, Râsul galben din adânc, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2012, 112 p. Referitor la poezia şi autorul ei – Gheorghe Izbăşescu, Radu Voinescu scrie în prefaţă: Râsul galben din adânc aduce o radicalizare a viziunii poetice a lui Gheorghe Izbăşescu, tot ce apărea doar ca insolit în volumele anterioare subordonându-se acum unei ferme logici a contrariului. (…) Valenţele ei vor continua, probabil, să suscite şi de acum înainte atât interesul celor dedicaţi interpretării literaturii, cât şi a celor îndrăgostiţi de poezia ca artă a cuvintelor. Şi unii, şi ceilalţi au motive să fie satisfăcuţi de întâlnirea cu un poet care îşi exploatează cu admirabilă tenacitate filonul de inspiraţie. În Addenda sunt inserate selecţii de aprecieri critice ale lui Dumitru Chioaru despre antologia Melodrama realului şi ale lui Ştefan Borbély despre antologia Jocul vieţii.
Ayten Mutlu, Ochii Istanbulului, Editura RAMURI, Craiova, 2012, 124 p. Traducerea aparţine Niculinei Oprea, iar prefaţa lui Mircea Bârsilă, în care precizează: (…) Ample şi grave, poemele semnate de Ayten Mutlu lasă impresia de febrilă descărcare a energiei emoţionale, sub semnul voluptăţii de a interpreta poetic propriile stări afective şi de a valorifica raportul de tip meditative cu existenţa. (…) Scrise sub presiunea alienantă a realităţii şi respective, cu emoţia ce derivă din nevoia sufletească de „frumuseţe”, Poemele din Ochii Istanbulului impresionează prin dramatismul trăirilor interioare, de care depinde, în principiu, marea poezie, şi prin relevanţa universului liric marcat, în aspectele esenţiale, de „ofertele” eternei insurgenţe feminine.
Cecilia Moldovan, mersul pe cant, Editura SemnE, Bucureşti, 2012, 80 p. Criticul şi eseistul Marius Manta consemnează în prefaţa cărţii (Cont(r)acte lirice solare): Volumul de faţă al Ceciliei Moldovan se instituie într-un „contract pe viaţă” de factură lirică; altfel spus, e un semnal al credinţei autoarei raportată la o lume parţial virtuală, în stare de a perpetua credibil criterii de valoare. În ciuda acestei evidenţe, poemele nu sunt nici pe departe echivalentele unor legi dure ori exprimări apodictice. Poezia Ceciliei Moldovan respiră tinereţe: nu rămâne încorsetată în formule exclusive metaforice şi nici nu mizează prea mult pe exprimări ornante, care din păcate ar fi riscat o ambiguizare a sensurilor. (…) Nesofisticate dar bogate în teme şi imagini, de o percepţie senzorială diferită, poemele Ceciliei Moldovanţ ţintesc către o existenţă solară, o co-împlinire a idealurilor sale…
Dumitru Coşereanu, Studiu în gri (Despre nimic şi încă ceva), Editgraph, Buzău, 2012, 238 p. Despre romanul focşăneanului Dumitru Coşereanu, poetul Petrache Plopeanu spune: Proza din Studiu în gri este, fără nici o îndoială, bine scrisă, dar, ca întotdeauna, a scrie despre nimic se dovedeşte a fi o întreprindere extrem de dificilă (…). Este o proză complexă, care trădează un spirit reflexiv, un spirit care nu se grăbeşte şi care întoarce pe toate feţele cuvintele, ideile şi imaginile. Pentru că autorul se priveşte pe sine şi lumea în care trăieşte şi lumea imaginară din el din toate direcţiile. Este un nimic chinuitor, pe care mai întâi autorul l-a resimţit acut în toate substraturile conştiinţei sale, apoi alt chin pe care cititorul îl resimte tot mai puternic de fiecare dată.
