Cotețul cu metafore – Prizonier
sunt prizonier al gândului secret
în unghiul drept al ipotezei mele
tot așteptând silabicul decret
ce mă va elibera dintre zăbrele
zăbrele roase de carii de rugină
au primit ordin clar să țină afară
zâmbetul pur al razei de lumină
iar înăuntru, urlet lung de fiară
fiara din mine atacă sistematic
mușcând din spațiul personal
în care eu, nebun asimptomatic
credeam că țin temutul animal
un animal în gândul meu secret
mă ține-n unghiul drept captiv
păzind cu strășnicie acel concret
de-un plan de evadare pur fictiv

