Propoziții pretențioase – Aliciși
Cam din pom în copac și din hotă în hotă.
Nuc era îngrăditul lui Dan Rechinu. De acolo și de-alde ,,alunițe”, aluzive, pentru un text mai colorat și pe undeva mai aproape de miștoul pe care-l practicăm indiferent de cât de mare este perioada în care nu ne vedem. Avem ,,glumele” noastre.
Despre hote când le-o fi timpul. Adică după ce-om parcurge 100 de metri. Tinichigerie.
De la câte un boier la altul. De la chermezele lui Chircu la micile șuete și petreceri ale lui Cristi Gheorghiu. Alții se luară la trântă cu tabla după ce-i alocară lui Lăstun casa notarii. C-așa și-nainte alterna la dreptul de proprietar când unul, când altul. Că omul mai și câștigă și mai și pierde în viață. Înainte-ne se puseseră pe așternut tablă și alămiri cositorești de burlane niscai țigani cu pălării de se-mpuiaseră la Râmnic și păcăliseră destui. Făcură și treabă, onorabil pentru cât sunt de obicei de zgârciți cu aliajul staniu-plumb, dovadă că în mare n-au fost probleme. Prea multe cotiri, dar și clădirea abundă de brâuri – ca jocurile Chindiei culese de la Jitia – și chițibușuri. Deloc ușoare. Mândrie mare pe meșterii de la – să nu emit vreo prostie, mai bine mă documentez – finalul secolului 19 (fără a fi o certitudine), mândrie mare pe boier cu atâtea ,,gulere” și ,,dantele”. Ghinion pe meșterii puși să muleze burlanele după ele, să înșire pe aticuri și orizontal, și vertical aplicele de zinc, pe cucuvelele rotunjite în fel și chip. Aceeași lipsă de noroc și pe reparatori la mai puțin de 10 ani de la remaierea clădirii. Casa mare. Fiindcă-n spate…. Vina consumatorilor și copacilor plantați – și unii, și alții – unde nu trebuie. Salcia lângă – nici nu-i știu a-i zice – pridvorul cu geamuri – probabil că mai stătea cucoana să privească ce lume se mai fâțâie prin parc pe aleea mare, cine mai trece în sus și-n jos la și de la Centru -, mesele cafegiilor lângă cele două – singurele, coborâri de pe mai tot acoperișul – burlane. Frunza, șase centimetri lăsați la mijlocul jgheabului în formă de hexagon, ascuns de modelele zincate, pe pridvor, vreo doi pumni administrați (altoiau și cânte-un picior – alungau astfel spiritele rele) – deh, cafeaua ridică tensiunea -, câteva găleți de apă nărăvașe și gheață ,,aruncate” în ,,saxofoane”. ,,Sorine, vino, te rog, dacă poți, la mine la Jurnal.” Dus, întors, făcut plătit. Cel puțin la pridvor am tot fost de patru ori. De ultima dată le-a sărit clienților – ,,amanții” la de-alde fufe un pic mai sărite de majorat, dar nu mult, ei trecuți de prima tinerețe – apa direct pe mâneci. Au scăpat totuși cu daune minore. La auzul puhoiului ce avea să se dezlănțuie, jumătate de secundă le-a fost suficientă cât să se ferească. Altfel îi făceam leoarcă. Gunoi mult pe jgheabul-albie, apă clocită, un smoc dens de frunze rămase în ștuț. Cine se gândea că la ,,saxofonul” felii se desprinsese deja lipitura și că va țâșni? Scuzele, deși nu trebuiau, au fost aduse la coborâre. Din una ai de rectificat două. Direct holțșuruburi în laterale. Că nu era nici locul și nici momentul de lipiri. ,,Deranjam”…. Deodată cu fața s-au cerut și remedii pe la jgheaburile de mai sus, din aceeași zonă a pridvorului, o verificare, un al treilea capăt de burlan în spate, aidoma celor din curte, introduse în canalizare, spre curtea interioară, la spălătoria auto. În el am fost nevoiți să ne înțepăm cu un alt burlan, de nou, fiindcă cel vechi, pus tot de noi, dar aruncător, cu altă ocazie, curgea exact pe intrarea de la beci. Și ea ulterior amenajată.
