Cenaclul Alexandru SihleanuCultură

Cenaclul Alexandru Sihleanu – 7 Ianuarie 2023

EMINESCU, CÂNTEC DE DOR

Sâmbătă, 07 ianuarie, Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Revelion 2022) La o anumită televiziune momentul folcloric a fost susținut de un interpret și jumătate, Nicolae Furdui Iancu, cu cealaltă jumătate „Cornel Borza”! Cu o zi înainte de revelion „Fuego” dis-de-dimineață a mers la un frizer să se bărbierească, visase în noaptea precedentă că i-a crescut barba! Tema reprezintă un pamflet. (Zoocadouri) Sfârșit de an frumos la țară,/ Nu se fac ei de ocară./ Fiind atenți, nimic nu scapă,/ Drept cadou, a luat… o vacă.” (Dumitru Hangu)
Dna Ecaterina Chifu a lecturat trei epigrame din volumul Epigrame, Editgraph, 2020, autor Smarandache Agheană: (Oamenilor falși) Toată viața am fugit/ Și am stat mereu la pândă,/ Nu mă tem de câinii răi,/ Mi-e frică de mâța blândă. (Unor tineri încrezuți) Tineretul astăzi, frate,/ Toți se cred Bonaparte,/ Tatuaje, freză, sală…/ Toți deștepți, toți… ca Păcală. (Unor bărbați) De avansuri femeiești, Tu mereu să te ferești,/ Fă-ți cruce, să te gândești/ Că-ți dă daruri „lumești”.
Dl Nicolae Constantinescu a lecturat monologul Am dorit democrație din volumul Înțepături utile, Editura Rafet, 2017, autor Matincă Costea: Foaie-verde iasomie/ Am dorit democrație/ Am primit mare scofală…/ Păcăleală!// Atunci, în mod furtunos,/ am strigat cu toții: Jos!/ Acolo suntem acum!/ Iar ne căutăm alt drum/ Ca să ieșim din impas…/ Un van glas!// Unul, n-ar avea pereche,/ Cred c-a fost într-o ureche/ Sau nătâng între urechi/ Când a răcnit: Fiare vechi!/ E industria română/ Și-am demolat-o fără frână./ Păi, l-aș lua acum de mână/ Să vadă ce și-a dorit…/ Un smintit!// Fabricile sunt pustii/ Prognozând noi pușcării,/ Fiindcă s-a furat din gros/ Și-ncă tot mai e de ros./ Mă întreb acum oftând:/ Până când?// Azi, afacerea se știe/ Se cheamă demo-hoție/ Să se știe!// Fură să se-mbogățească,/ Nu mai pot să se oprească,/ De la Parlament în jos./ Fără vorbe de prisos,/ Hoția proliferează…/ Avansează!// Românii astăzi sunt buni/ Culegători de căpșuni…/ Loc de muncă-n țară, ioc!/ N-au noroc!// Unii-s uniți cu gargara/ Iar alții părăsesc țara/ Dând a lor capacitate/ Acolo-n străinătate./ Industria românească/ N-a mai putut să trăiască/ Îi cântăm spre amintire/ Azi „Veșnica pomenire!”/ Dar am vrut democrație…/ Să se știe!
„(Perle din extemporalele elevilor: Moromeții) In romanul Moromeții/ Paraschiv și cu băieții/ Când gustau câte-o tărie/ Se cafteau cu nea Ilie. (Tabloul lui Mendeleev) Acest tablou foarte banal/ A fost expus la Brukenthal,/ Căci l-a pictat Mendeleev/ Pe vremea când era elev! (Toma Alimoș) El era haiduc faimos/ De prin Țările de Jos./ Când bea vinul cu pocalul/ Discuta numai cu calul! (Enigma Otiliei) Pe Felix îl mințea într-una,/ Pe Pascalopol și mai tare…/ Enigma însă era una:/ Nu prea era ea fată mare!” (Nicu Alecu, Murgești, grupul de epigramiști Alexandru Sihleanu, prin internet)
„(Perseverență) Cu război, dar fără arme/ Îl duc cu soția mea,/ Fac pace cu două palme/ De când m-am luat cu ea. (Promoție la tigăi) De ce să cumpăr tigaia,/ Când uleiul s-a scumpit?/ I-ați gândul, dragul meu Nae/ Și de la puiul prăjit. ” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
Dna Ecaterina Chifu a lecturat din volumul Mihai Eminescu –Poezii, ediție bilingvă, română franceză, Amanda Edit, 2022, autoare Ecaterina Chifu.
„(DOR DE MIHAI EMINESCU, GENIU UNIVERSAL)
Cel ce avea chipul unui „înger frumos, pe fruntea căruia era scris semnul Dumnezeirii”, cel ce-a visat „visul vieții cel chimeric”, când viața îi părea „un basm pustiu și urât”, cel care a revărsat „gândirea-i fără margini peste marginile lumii”, semănând lumină din „tainica-i simțire”, cel care, prin menirea de geniu, n-a fost fericit și n-a putut „face fericit pe cineva”, acesta este marele Eminescu al cărui nume „a scăpat de noaptea uitării”, el fiind un simbol al eternității.
Suflet al poporului român, Eminescu a ridicat spiritualitatea românească pe culmile perfecțiunii, opera sa fiind esența acestei spiritualități. Poetul și-a propus în tinerețe să ridice un „palat poeziei și altul dramei” ce avea ca scenă istoria poporului nostru.
Eminescu a ridicat un templu în literatura română, opera sa fiind „Ave Maria” în literatura universală.
Geniu românesc, Eminescu a pătruns pe cale universală în sufletele iubitorilor de poezie, grație profunzimii și armoniei versurilor sale. Opera sa poartă pecetea eternității, prin strălucirea imaginilor artistice și profunzimea cugetării.
Mesajul său liric se materializează în esențe umane de încântare și înfiorare în fața frumuseții, sensibilității și armoniei poeziei sale, căci adâncurile sufletești ale poetului uimesc mereu, prin acel inefabil și mister ce-nvăluie ființa ce-a creat o opera nemuritoare.
Eminescu a armonizat ritmurile naturii cu ritmurile inimii sale care a încetat să bată prea devreme. Cuvântul în poezia sa are o magie unică, irepetabilă. Starea de vibrație ce ne-o dă trăirea estetică, citindu-i versurile, face să ne transpunem în universul mirific al poeziei sale.
Poetul a trăit într-un timp și un spațiu doar al său, cel poetic, cunoscând starea de poezie, stare ce ni se transmite și nouă, prin trăirea estetică. Eminescu va rămâne in conștiința poporului nostru ca un suflu viu, căci spiritul eminescian este veșnic, veghind asupra noastră din spații astrale.
Adesea, ne întrebăm de ce ne este așa de dor de Eminescu. Simțim, noi, adevărații Români, un „dor dureros de dulce” de Eminescu? Dorul de acest genial poet este ca dorul de un frate mai mare, plecat prea devreme dintre pământeni, este un dor de un prieten drag ce ne știe suferințele și toate durerile, visele și speranțele.
Multora le este foarte dor de chipul lui visător de student, transfigurat de puritatea gândirii și simțirii sale, de chipul unui tânăr înflăcărat de mari idei și sentimente. Am vrea să știm, să simțim tot farmecul ce-l răspândea ființa lui reală, tonalitatea și inflexiunile vocii sale, mersul lui avântat sau doar de om ce meditează, pierdut în sine, vibrația sufletului său plin de iubire, gesturile sale și mai ales toate acele porniri pline de entuziasm, acele acțiuni puse-n slujba poporului care a dat acest geniu inegalabil.
Ne este dor de cel ce a scris poezia cutremurătoare „Ce suflet trist”, definindu-se pe sine, dar și pe noi, căci ne regăsim în acele versuri, poetul purtând povara unui destin nefericit, al său și al neamului său, pentru care a luptat cu condeiul, el fiind promotorul unor idei progresiste. Ne este dor de cel care ar fi putut face mai mult pentru țara sa, dacă nu pleca prea devreme la îngeri.
În imaginația noastră, îl vedem pe Mihai Eminescu cu zâmbetul lui dulce, pe buzele-i atât de frumoase, cu privirea tandră, arzătoare sau îndurerată, cu lumina chipului său, unică, irepetabilă. Cum să nu ne fie dor de cineva pentru care avem o iubire aparte?
Dacă nu vine la chemarea dorului nostru, înseamnă că undeva, acolo sus, este iubit. Noi rămânem să dorim ca și el României „la trecutul mare, mare viitor” să vedem cum „izvorăsc din veacuri stele una câte una” și să admirăm luna ieșind „din codrii” sau „a lacului văpaie”, să simțim „flori de tei înmiresmate”, să ascultăm și pentru el „aspru cânt al mării” și chiar să ne dorim ceea ce spune poetul: „Mai am un singur dor:/ În liniștea serii,/ Să mă lăsați să mor,/ La marginea mării,/ Să-mi fie somnul lin/ Și codrul aproape,/ Pe-ntinsele ape,/ Să am un cer senin!” (M. Eminescu „Mai am un singur dor” – „Poezii”, Editura Cartea românească)
Poate că, pe nevăzute căi, putem comunica toți cu marele poet și-l putem implora, prin rugăminți fierbinți să revină printre noi, să aducă în inimile noastre speranța unei lumi mai bune, armonia și pacea și toată frumusețea sufletului său încărcat de iubire.
Eminescu era conștient de valoarea universală a operei sale, așa cum se reflectă în poezia „Numai poetul”: Iată versurile: „Numai poetul/ Ca păsări ce zboară/ Deasupra valurilor/ Trece peste nemărginirea timpului,/ În ramurile gândului,/ În sfintele lunci/ Unde păsări ca el/ Se-ntrec în cântări.” (M. Eminescu „Numai poetul” – „Poezii”, Editura Cartea românească)
Pentru această ediție am ales cele mai cunoscute poezii de dragoste, unele devenind melodii renumite, pentru muzicalitatea versurilor care au imprimat și muzicalitatea versiunii în limba franceză, pentru profunzimea sentimentelor exprimate de poetul care susține un dialog permanent cu iubita sa, dezvăluind înfiorarea sufletului său tulburat de fiecare mișcare a ființei iubite, el fiind un poet al contemplației, al meditație, mereu cu ochii dornici de imaginea femeii iubite.
Astfel, se conturează drama intimă a marelui poet. Am adăugat acestei ediții unele creații eminesciene în versuri populare și câteva poezii care scot în evidență ideile sale artistice, etice și filozofice.
Eminescu rămâne alături de marii poeți ai lumii, prin opera ale cărei rezonanțe străbat meridianele, fiind îndrăgită și apreciată de atâția iubitori de frumos. Avându-l pe Eminescu în suflet, nu mai suntem nicicând singuri, căci purtăm cu noi o bogăție rară, cea mai de preț comoară a limbii române, opera unui astru nemuritor, ce va străluci pe firmament, cu o blândă lumină, iradiind prin veacuri frumusețe și armonie.” (Ecaterina Chifu)
A urmat lectorul de serviciu, dna Mioara Zaharia, cu un grupaj de poezii închinate Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, din volumul DARURI DIVINE (Antologie poetică), Ymeri Baki, 2022. Vă ofer un moment liric: „(STEAUA LUI EMINESCU) Din întuneric, se prelinge luna/ Sfioasă ca un văl de borangic;/ Se mișcă liniștea… se-aude steaua/ Sub care Eminescu-a strălucit./ Și clinchetul izvorului năuc/ Strecoară teamă-n întuneric;/ Când frunzele se joacă cu lumini,/ Copacii meditează-n întuneric./ Din zborurile diafane spre lumini astrale,
Un sfânt a rupt geniul universal,/ Spre-al dărui înveșmântat în trudă/ Românului cu inima de jar./ Viteaz și ne-nfricat creștin,/ Apărător confraților români,/A înmuiat în raza unei toamne/ Iubirea lui eternă de străbuni./ Căci dragostea de țară și iubită/ I-a-nsângerat durerea-n infinit,/ Ce mult visată… dorință ne-mplinită/ Zadarnic dor în tot ce a iubit./ În primăvară vieții a dăruit/ Comori eterne înmiresmate,/ Comori ascunse-n racle de argint,/ Cu mir de ceruri venerate./ Dar prințul codrilor trăiește/ În țara binecuvântată cu români,/ În fiecare inimă curată,/ Un Eminescu prinde rădăcini.” „(EMINESCU-SOARE ROMÂNESC) Din gerul aspru ai cules căldura/ Pe care-ai dăruit-o – Soare românesc!/ Văpaia ta nestinsă e vie în cultură,/ Comoară pentru neamul omenesc./ Dorul te-a nins cu-atâtea patimi grele/ Pe care le-ai purtat în sufletul rănit,/ A plâns cu tine viforul din stele,/ Plopii și codrul, izvorul de argint,/ Văpăile ascunse-n raze potolite/ Lăsate lin, să picure în noi,/ Aprins-au doruri, inimi împietrite,/ Cu doinele durerii încrustate-n zori./ De ziua luminoasă a nemuririi tale,/ Când ai urcat la Domnul cu povești,/ O dâră de-amintiri pudrată cu petale/ Lăsată-n urmă, să știm că tu trăiești./ Trăiești iubire, singurătate, vâlvătaie,/ Cu noi de-aici, cei dragi, ce te iubim./ De ziua ta, pierduți în neuitare,/ Te venerăm– astru pe cer senin./ Aici cu noi, prin noi să strălucești mai tare/ Tu, Soare-al României, geniu adorat,/ Izvor de mari iubiri și flori de jale/ Ce te-ai hrănit cu doine și oftat.”
„(EMINESCU) Ești soarele românilor din țara poeziei,/ Mireasma primăverii și a visului torid,/ Icoana încrustată în torța veșniciei,/ Nectarul dulce al florilor de mirt./ Ești stejarul moldovean din codrii simfoniei,/ Săgeata vulturului îndreptată-n viitor,/ Copacul secular din nimbul veșniciei,/ Un geniu ce hrănește iubirea tuturor.
(EMINESCU CEL NEMURITOR) Din ramuri luminoase-ai ridicat/ Cununa veșnicie-ai înălțat:/ Tu, Eminescu cel nemuritor/ Ai legănat în cântece de dor/ Lumina stelelor./ Când plopii fără soț te-au ajutat/ Să cânți singurătatea în oftat,/ Tu, Eminescu cel nemuritor/ Ai stins pe lanțul munților/ Tot focul muzelor,/ În codrul de mătase ai visat,/ Izvorul cu povești te-a mângâiat:/ Tu, Eminescu cel nemuritor/ Ai strâns în stoluri de fiori/ Tot dorul frunzelor./ Când lacul liniștit te-a inspirat,/ Când luna cu idei te-a luminat,/ Tu, Eminescu cel nemuritor/ Te-ai ridicat în cerul aștrilor. Cu tolba cu „Scrisori”./ Cu zâmbetul în brațele tristeții/ Ai luminat lacrima tinereții;/ Tu, Eminescu cel nemuritor/ Ai subjugat adâncul norilor/ Cu vraja viselor./ Când pana-n foc ai transformat,/ Pe slove sânge-a picurat./ Tu, Eminescu cel nemuritor/ Ce-a scris versuri de amor/ Lumina pământenilor.
(DE ZIUA TA CEA MARE) Un suflet cum e-al meu, nu poate arunca/ Uitarea peste scrierile tale,/ Pe-un piedestal să te-ncunun aș vrea,/ Cu flori de dor de ziua ta cea mare./ Străbați prin vers cu stelele-n loc de lacrimi,/ Tu, Soare-al nostru, Soare strămoșesc,/ Prin tine-am descifrat a noastre datini/ Și „dorul” tău e „dorul românesc”.
Este un gest nu numai cultural, dar și patriotic, faptul de a elogia creatorul de limbă literară, Luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu, dar nu numai, și a celor care au contribuit la dezvoltarea patrimoniului cultural român. Astăzi, în stil clasic și cu multă sensibilitate, dna Mioara Zaharia a dorit să creeze o atmosferă deosebită prin care să simțim prezența spiritului eminescian. Felicitări! La mulți ani!
Aneta Țâru Pioară a lecturat două poezii: Scrisoare deschisă lui Mihai Eminescu, pamflet, replică la poezia Scrisoarea I și De ziua ta Luceafăr blând: Tu Luceafăr, Eminescu, Tu lumina ăstei țări/ Ce ne-ai învelit în slavă și ne-ai purtat peste țări,/ Hărăzit ai fost de soartă, venind în luna Gerar,/ Să poleiești România în cuvinte, cu-al tău har.// Tu ai pus ca nime-n lume, în a versului măsură,/ Necuprinsul dor de viață și cuprinsul din scriptură/ Bogăția sufletească, gândul bun, visări speranță./ Multitudinea de doruri, rupte din această viață.// Dorul de copilărie, de sub codri legendari,/ Tot ce povesteai iubitei și prea des cuvinte mari/ Din istoria nescrisă, din adâncuri de-nceput,/ Despre viitorul lumii, așa cum tu l-ai văzut.// Tras pe roată ai fost în lume, de acei cameleoni,/ Faptul ăsta tuturora-n timpul nostru ne dă fiori./ Îți lăudăm nemurirea și tiptil îți prelucrăm/ Mormântul cu tei la capul, ce pe ei ăl deranjau.// Lumină lină îți aducem azi, Luceafăr blând/ Și la mormântul, urmașii astăzi plâng./ Neprețuita-ți muncă plutește-n nemurire,/ Ești steaua românimii în înveșnicire!
„Poeziile dnei Mioara Zaharia mi-au încântat sufletul în cele elogiative marelui nostru poet Mihai Eminescu. Ne amintește că nu trebuie să îl uităm pentru că este nemuritor. Poeziile de dragoste ne arată sentimentele acestuia, ne destăinuie ce simțea atunci: dorul, distanța, suferința din iubire. Poeziile autoarei strălucesc în imagini artistice. O felicit și o aștept și altă dată să ne prezinte poezii de calitate. Îi doresc mulți ani, cu sănătate! Și în încheiere vin cu două poezii: (Odă Domnului Eminescu) Tu strălucești adesea printre astre,/ Același domn al nemuririi noastre,/ Simbol al limbii românești,/ De acolo parcă ne privești!// Unde-i cultura gliei noastre sfinte?/ Căci astăzi nimeni nu ne minte./ Există doar un rege al poeziei românești,/ Eminul nostru veșnic ești!// Luceafăr ce de sus privești/ Și parcă iarăși ne grăiești,/ că ești și domn, dar și părinte,/ Simbol al poeziei sfinte! (Domnului Eminescu) Eminescu cel nemuritor,/ Strălucește sub o stea!/ Soarele nostru românesc!/ Grădina viselor,/ Simbol al poeziei,/ În picuri de gânduri.” (Nicolae Constantinescu)
„Fiind prima ședință de cenaclu din noul an, am plăcerea să vă urez tot binele din lume, dar mai ales „spor la creațiile literare personale!” Anul nou a adus o formulă nouă de cenaclu : mai ancorată în cultură, în cotidian și în adevăr. Lectorul de serviciu s-a întrecut pe el însuși ! Dna Mioara Zaharia a ales să lectureze în luna Culturii Naționale. Felicitări! Poeziile D-sale sunt clare, elegante, conforme cu cerințele literaturii scrise. Dar au și ceva în plus : farmec, frumusețe, încântare ! Ați remarcat și inovația D-sale pentru cenaclul nostru : poezia acrostih. Felicitări! E o noutate în cenaclul nostru. Tot ce a compus până în prezent Mioara Zaharia m-a convins că poeta are genă de artist! Pe mine mă întristează faptul că sunteți printre puținii colegi cenacliști care își adaptez subiectele creațiilor cu cotidianul, cu sărbătorile istorice, culturale sau cu zilele importante ale colectivității. Ce sărbătoare importantă se apropie ? Duminică 15 ianuarie, în anul 1850 s-a născut poetul fără pereche Mihai Eminescu, dar mai mult de atât este și Ziua Culturii Naționale! Pentru a comenta corect lectura de azi, consider să o cunoaștem pe adevărata Mioara Zaharia. Poeta este o persoană sensibilă, cu inima plină de bunătate, cu sufletul încărcat de gingășie și cu real talent poetic. Alte poezii ale Mioarei Zaharia evocă eroi și fapte istorice, dar cele mai multe poezii elogiază eterna iubire pură și dragostea pentru locurile natale. Sufletul plin de gingășie al Mioarei Zaharia a condus-o la crearea unui volum de proză intitulat Povești pentru copii, în care autoarea se dovedește cunoscătoare a „legendei ciuboțelelor roșii ale gâștelor” și a altor legende. Prezența poetei la Cenaclul literar Alexandru Sihleanu din Centrul Cultural Florica Cristoforeanu dovedește voința ei fermă de a progresa artistic. Poeta este într-o permanentă căutare de forme noi de exprimare a gândurilor și sentimentelor proprii. La mulți ani! (Mihai Doina)
„Este lăudabilă inițiativa dlui poet Baki Ymeri să facă antologii cu scriitori din întreaga lume care scriu în limba română, iar d-lui face traduceri în albaneză promovând cultural româna în special. Această antologie, Daruri divine apare de mai multe ori pe an și cuprinde opera unor poeți valoroși. M-a impresionat creația dnei Mioara Zaharia prin originalitate, sensibilitate și puterea expresivă a versurilor. În prima poezie Steaua lui Eminescu face portretul moral al acestui geniu în versuri edificatoare: „Viteaz și ne-nfricat creștin,/ Apărător confraților români,/ un Eminescu plin de rădăcini”. Eminescu-soare românesc este poezia care redă universul liric al creației eminesciene. În finalul poemului apare dragostea românilor pentru Eminescu: „Te venerăm –astru pe cer senin. Aici cu noi, prin noi să strălucești mai tare/ Tu, Soare-al României, geniu adorat,/ Izvor de mari iubiri și flori de jale/ Ce te-ai hrănit cu doine și oftat.”. Îmi place foarte mult poezia Eminescu, dna poetă a redat numele poetului în versuri care concentrează metafore după metafore. O felicit și aștept volumul de poezii dedicat lui Eminescu.” (Ecaterina Chifu)
„Poeziile prezentate astăzi de dna Zaharia și dna Pioară au fost plăcute și binevenite.” (Dumitru Hangu)
„La început de an transmit tuturor membrilor Cenaclului Alexandru Sihleanu la mulți ani și să ne ajute Dumnezeu să fim mai mulți. Mulțumesc lectorului de serviciu și celorlalte doamne pentru că prin versurile lecturate l-am putut elogia astăzi pe Eminescu. Fiind copil născut și crescut la țară primele poezii eminesciene pe care le-am citit în copilărie, dintr-o carte groasă și îngălbenită de vreme, pe care nu le pot uita: Ce te legeni codrule, Sara pe deal, Fiind copil păduri cutreieram. Copil fiind, m-am regăsit în poezii. În ceea ce privește pe dna Mioara Zaharia, din punctul meu de vedere, prin poeziile pe care le scrie, o compar cu dna Passionaria Stoicescu. M-am născut cu versurile lui Eminescu, melodioase și plăcute.” (Costică Dîrstaru)
„Menționez de la începutul cuvântului meu că sunt mulțumită că astăzi în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu am putut să elogiem, cu cinste, figura Luceafărului românesc, a cărui zi de naștere se apropie. Versurile lecturate de către dna Mioara Zaharia, toate dedicate marelui poet, au încălzit atmosfera și cu toții am simțit aproape spiritul lui Eminescu. Poezia Eminescu-soare românesc, cu acest titlu metaforic, ne aduce în față un portret eminescian pe care doar dna Zaharia ni-l poate prezenta în versuri. Atât versurile lecturate de dna Zaharia, cât și altele pe care ni le-a prezentat, scot în relief talentul inconfundabil al autoarei, deoarece poeziile sale sunt pline de savoare și de metaforă. Ex: „Dorul te-a nins cu atâtea patimi grele.” (Aneta Țâru Pioară)
„Tot materialul prezentat de dna Mioara Zaharia a fost dedicat marelui nostru poet nemuritor, Mihai Eminescu, cu un substrat poetic inconfundabil de frumos și de actualitate. În conținutul acestor versuri a transpus dragostea, dragostea de țară, dragostea de popor, pe care a demonstrat-o de-a lungul scurtei vieți, dragostea față de o iubire imaculată, dragostea de natură, dragostea de întreg universul. Felicitări dnei Mioara Zaharia!” (Floarea Frățilă)
„Am fost impresionat de lectorul de serviciu prin perseverența dânsei de a crea poezii. O felicit ! La mulți ani! Legat de Eminescu aș putea spune că fiecare dintre noi am parcurs operele poetului Mihai Eminescu, considerat cel mai talentat poet român, recunoscut și peste hotare. Poetul Mihai Eminescu în scrierile sale a cuprins tot ce este mai frumos în România, începând cu natura, apoi poeziile de dor, poezii cu caracter filosofic. Aș încheia prin faptul că noi la cenaclu discutăm într-un cerc restrâns activitatea poetului Mihai Eminescu.” (Dumitru Bardaș)
Sâmbătă, 14 ianuarie, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu va fi închinată lansării de carte Comori de artă într-o donație particulară, a prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu, Editura Rafet, 2022, autoare dna dr. Lucreția Dediulescu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share