„Radiațiile” bombei grecești
În timp ce noi eram cu ochii pe Grecia și pe efectul de bombă atomică al ieșirii ei din U.E, o altă știre a trecut neobservată: aceea că la Cernobîl, radiațiile au depășit de 10 ori nivelul admis. Însă de la autorități nicio avertizare, nicio dezbatere, pasămite să nu apară panica în populație…
Eu mi-aduc aminte că în 1986, când s-a întâmplat dezastrul, Ceaușescu, cât era el de tiran, a lăsat măcar să circule niște ,,șoapte”: să nu ieșim afară cu capul neacoperit, să ne spălăm bine pe mâini și să nu mâncăm fructele nespălate…Eu așa îmi aduc aminte! Și era mare îngrijorare că vântul bătea dinspre zona aia. Acuma probabil că vântul bătea regulamentar, conform normelor de siguranță a populației, ceea ce implică absența unui pericol iminent și implicit neacordarea unei importanțe excesive propagării unei astfel de știri în rândul populației…Deși efectul acestui fenomen e mai periculos decât ieșirea Greeciei din U.E…Ieșire care, iată că nu s-a produs, după cum până și eu am anticipat! 🙂 (Că dacă nu mă laud io, myself pe mine însumi, who else s-o facă?!) Cum ziceam, Grecia a rămas în U.E. Unii zic că a capitulat, plecând capul și renunțând la acea mândrie naționalistă sfidătoare, acceptând toate condițiile creditorilor, ceea ce poate fi un semnal și pentru alți ,,obraznici” care s-ar gândi la așa ceva…Tsipras a crezut că avântul, entuziasmul, tinerețea, vrăjeala balcanică și votul popular ca scut, vor îndoi oțelul Krupp nemțesc…Dar nu! Germania a rămas insensibilă la agitația patriotardă a lui Tsipras…
Democrația, puterea poporului a pierdut încă o dată în fața puterii banului, singura, de fapt, care învârte lumea! Situația Greciei de acum, se poate rezuma într-o frază magnifică a personajului Pavel Puiuț din ,,Filantropica”: ,,La banii tăi, îți permiți să ai demnitate?” După părerea mea, cam așa a fost Grecia în fața creditorilor săi! Ne-am entuziasmat și noi, pe-aici pe plaiuri mioritice văzându-i pe greci singuri împotriva tuturor ca la Termopile. Am ridicat pe furiș privirea din pământ și ne-am uitat cu admirație ascunsă la sfidarea nemaivăzută ce se petrecea în fața noastră…Chiar speram că grecii vor fi acel exemplu de care e nevoie pentru a declanșa ,,revolta” care ar fi putut schimba un sistem…Astăzi, însă, grecii au fost înfrânți! Măcar au încercat! Nu știu dacă și ce au câștigat cu această atitudine, pentru că mass-media prezintă acest fapt ca un triumf al ,,unității și coeziunii” din UE…Se pare, totuși, că au obținut o restructurare a datoriei, însă cu prețul unui nou acord cu FMI și-probabil-în niște condiții împovărătoare.
Manipulările au fost în așa fel direcționate încât grecii să fie prezentați ca niște leneși, care nu fac altceva decât să stea la soare și să trăiască pe banii turiștilor, că s-au împrumutat la nesfârșit doar pentru un nivel de trai ridicat, că fac evaziune la greu, etc…Acum, cu cizma asupritoare pe grumazul Greciei, U.E, FMI, BM și ce-or mai fi, au înfipt steagul victoriei în inima democrației și privesc în jur cu aroganță să vadă dacă mai crâcnește cineva…Noi nu, în orice caz, pentru că, iată, s-a dovedit că avem un principiu sănătos: ,,Capul plecat, sabia nu-l taie”. Fatalismul mioritic ne-a ajutat în aceste vremuri de restriște prin care grecii au ales să moară. Dacă acea propagandă de care ziceam mai sus e falsă, atunci grecii sunt unpopor mândru și demn care a ales să lupte și să moară în picioare! Au ales să înfrunte singuri o întreagă ,,armată” știind, poate dinainte, că vor pierde.
Pe de altă parte, marile puteri au demonstrat încă o dată că vremea independenței, a demnității și valorilor naționale proprii a apus. Corporatismul, finanțele și globalizarea sunt noile religii! Iar ei nu sunt decât niște Mari Inchizitori care ard pe rug pe oricine comite vreo ,,erezie” la adresa noi religii: BANUL!
Apropo: vedeți vreo legătură între Cernobîl și Grecia?