Fărădelegea lui Călin – Radul tivil
Depinde când.
Ați vedea să treacă cu lunile de la trimiterea obiectului contractului fără să se ceară plata? Am un răspuns cu da și unul contrar. Contractele cu plata la 90 de zile. Dimpotrivă nu. S-ar conforma neajunsului pricinuit și ar cere returnarea și desființarea actului de vânzare-cumpărare. Termen 15 zile. Deși nu se stabilise un termen. Cerință: starea perfectă a bunului de-ntors vânzătorului. Nicio urmă de acțiune în restituire la alineatul tocmai studiat. În schimb ,,legiferată” în al doilea, neintroducerea ei având efecte pozitive pentru cumpărător: vânzătorul nu va mai putea ulterior opune desființarea contractului terților. (Art. 1727)
La bunurile imobile, stipularea conform căreia se permite plata tardivă după termenul stabilit și postarea astfel a cumpărătorului în întârziere, ea se poate efectua ulterior, dacă nu s-a emis și a primit o declarație de rezoluțiune. (Art. 1728)
819-820 de pași înapoi la propunerea Art. 1729. Cu scopul de a crea efecte față de terți când are loc rezoluțiunea pentru un imobil. Întoarcerea nebănuită reiterând prescriptibilitatea și introducerea acțiunii rectificatorii nu mai devreme de cinci ani. Să fi fost bună-credință, legat….
Schimbăm macazul. Nu atât de drastic. Tot cumpărare, tot vânzare, dar la un etaj inferior contractului. Al preemțiunii. Al prioritizării la cumpărare. Pentru cel numit (suntem la ,,Noțiune și domeniu) preemptor. Reamintit, după succinta prezentare nu chiar atât de scurtă, Codul Civil, prezentul…, ca suport de aplicabilitate, cu limitări din alte legi sau – specifică – ,,și” aș adăuga doar ca alternativă a ambelor variante. Își găsea loc ofertarea aici? O părere pe care n-o împărtășesc cu Al. 3. Conținutul sugerează că – perfect licit – o ofertă respinsă de către preemptor atrage decăderea din acest drept. Revenirea posibilă doar dacă în 10 sau 30 de zile se răzgândește: bunuri mobile, respectiv imobile. Clar de la momentul înaintării ofertei. (Art. 1730)
Bănuielile se adeveresc. Ori trebuia să aibă un articol separat ,,termen”-izarea ofertei, ori încăpea bine mersi – aici se merită o paralelă cu interpretările traducătorilor materialelor cinematografice: abia ce o actriță revoltată (rolul de așa natură) răspundea interlocutorului englez ,,Not even a moment!”, la care românul a ,,ripostat” în titrare ,,Nici cât negru sub unghie!” – în Art. 1731, alături de condiția suspensivă că oferta declinată, verbal, scrisă sau prin lipsa unui răspuns în termenul acordat, lasă loc vânzării către altcineva.
Început așa…. Numai cu preempțiunea nu mai are treabă. Doar ca simplu observator…. Plus că iar se repetă, la Al. 4, chestiunea cu termenele și tipul bunului, aici în sens pozitiv, că dreptul de preempțiune se poate exercita, nu în cât timp devine neviabil, ca la Art. 1730. În rest, asistă la o notificare de vânzare către un terț, trimisă de vânzător sau de către terț – răspundere inutilă și ilegală, gândind logic -, se redactează cu toate cele de identificare. Tronc, la Al. 3, preemptorul este adus în rolul principal. De-aia n-are Codul…. (Art. 1732)
O încurcătură…. Rol secundar iară. Și de neînțeles. De ce să se bată moneda pe alt contractant decât cel de drept, preemptorul? De ce să primeze contractul cu terțul ca format automat de acceptat de către preemptor? De ce să fie legalizat un astfel de contract cu terțul când deja aveai un cumpărător prezumat? De ce să se ajungă la răspundere pentru evicțiunea cauzată terțului? Și de ce să se accepte o clauză împotriva exercitării dreptului de preempțiune în contractul – și așa ilicit în opinia-mi – cu terțul? Și de ce să nu producă efecte pentru preemptor? De ce să nu tragă la răspundere pe vânzător? (Art. 1733)
